În ultimul timp, a devenit un trend al pizdulicilor să își justifice incapacitatea de procreere (iar prin incapacitate nu mă refer la sterilitate) prin tot felul de țeluri importante.

Cum ar fi că trebuie să avanseze senzațional în carieră, iar copilul nu este decât o povară. Sau că trebuie să vadă întâi lumea, înainte de a avea un copil. Iar copilului îi vor arăta satul Drăgășani.

Anyway, irelevant. Ideea e că aceleași pizdulici enunță emfazic că femeile care au copii, îi au din egoism, că vor să lase pe cineva în urmă și că de fapt sunt pline de invidie pe ele, femeile de 30+ libere, care văd lumea, au carieră și așteaptă până la 35 de ani pe făt frumos. După care li se face pielea pergament de la țigări, ovarele seacă, ceasul biologic ticăie și se vor mărita cu primul care manifestă o vagă dorință în direcția asta și vor umple clinicile de fertilizare în vitro Dragă, ghinionul, asta e, viața trebuie luată așa cum e.

Știți de ce fac oamenii copii? Pentru că tânjesc după senzația incomparabilă cu nimic, de a ține în brațe un ghemotoc de viață. Pentru că au nevoie să simtă mirosul de lapte al pielii unui bebeluș. Pentru că nimic nu se compară cu primul sărut conștient pe care ți-l dă copilul tău. Pentru că atunci când îți spune prima oară TATI, cu glas peltic, ai muta lumea, doar să îl mai auzi o dată.

Și mai sunt.
Dar se rezumă la concluzia că oamenii fac copii pentru că iubesc viața.
Acum puteți să vă întoarceți la backpacking prin europa.

Foto Elena Dremova

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.