Am primit înainte un spam de la clubul The Gate. Ce să faci, așa se înțelege onlinul în web 3.0. Nu e problemă, eu nu sunt așa războinic precum Vali când e vorba de spam. Doar fac regulă ca viitoarele mailuri să fie șterse automat și aia e.

Altceva a fost funny. În mail, respectivul club face reclamă la ofertele senzaționale pe care le vor avea în nuș ce noapte, când nuș ce cur… manechine vor prezenta nuștiuce. Iar oferta lor de lux e următoarea:

Wyborowa esquisite 0.7l + 1 Santal – 190lei

Ballantine’s 12yo 0.7l + 2 Cola + 2 Red Bull – 190lei

J&B 0.7l + 2 Cola + 2 Red Bull – 190lei


Chivas Regal 12yo
0.7l + 2 Cola + 2 Red Bull – 220lei

Tinere rromân, cum să bei Ballantine’s vechi de 12 ani împreună cu cola? Țărănușule frecventator de cluburi, cum să bei Chivas Regal, vechi de 12 ani, cu cola?
Înțeleg perfect că marea majoritate a celor ce frecventează cluburile sunt prima mână după abandonarea vacii și a prașilei, dar ar trebui să îți faci o minimă educație socială, atunci când intri în localuri așa-zis de lux.

Țărăneilor, whisky-ul nu se bea cu cola. De fapt, reformulez. Poți să bei cu cola Johnnie Walker de 30 de lei, din hypermarket. Ăla da, ba chiar e recomandat, se mai diluează cantitatea de otravă băgată în corp.

Dar un single malt sau un scotch vechi de 12 ani, nu îl bei cu cola. Cel mult pui puțină apă, pentru a-i lua din tărie și pentru a-i simți mai bine aroma. Mai rămâne să bei un Lagavulin cu redbull sau un Talisker cu pepsi, da` să fie rece. Dacă îl bei așa, prietenul tău invizibil iisus te va urmări și nu te va mai primi în valhalla, lângă cele 12 hurii care ți s-ar cuveni pentru că ai porșeanu sau lamborghineanu.

Țărane.