Aseară primeam un calup de înjurături de la un nene respectabil, pentru că îi ştersesem comentariul. Că nu accept şi critica şi că e o ţară liberă şi că să rămân eu cu pupincuriştii mei.

Iar comentariul său era ceva legat de mama, care fătase un prost pentru că nu observ nuştiuce realizări ale cuiva.

Îmi place să găsesc oameni care sunt de acord cu mine. Iar pe acest blog am găsit mulţi. Dar asta nu este un scop în sine. Pentru că altfel aş ţipa într-o oglindă şi cu cât patos m-aş mai aproba…

Nu îmi plac în mod deosebit cei care comentează doar să se bage în seamă şi nu au nimic de spus. Comentarii gen

:))) foarte tare

mă excită exact cât un peşte mort. Nu le remarc, nu mă fac să îi plac mai mult pe cei ce le fac, pe scurt, nu le agreez.

Îmi plac cei ce mă contrazic cu argumente. jollyca, daImon, FLO, zamolxes, sunt doar câţiva din cei ce nu sunt de acord cu mine, în 90% din cazuri. Dar vin cu argumente şi, chiar dacă în marea majoritate a timpului nu le dau dreptate, e reconfortant să ai un schimb de păreri bazate pe ceva, nu doar pe ba pe-a mă-tii.

În schimb niciodată nu voi accepta să mă înjuri pe blogul meu şi să ai pretenţia să nu te cenzurez. Ba, mai mult, să îţi pui şi link către fiţuica pe care scrii, să îţi fac şi publicitate. E ca şi cum te-ai căca la mine în sufragerie, iar eu, în loc să îţi remodelez figura, te mai şi şterg la cur, cu hârtie cu miros de muşeţel.

Concluzia?

Nesimţirea are şi ea o limită.