Deşi am zis că nu o să mai scriu despre subiect, astăzi s-a întâmplat un mare miting mare şi având în vedere că a scris şi finul, trebuie să scriu şi eu.

Urăsc din suflet patriotismul ăsta de la distanţă. Oamenii care ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru tine, pentru că tu eşti un incult şi un handicapt politic. Şi deşi eu, cetăţean locuitor al Roşiei Montana nu vreau…

Noi, acestă listă de ONG-uri, plini de bani şi de băşini, dorim ca Roşia Montana să fie inclusă pe lista UNESCO. Pentru că aşa dorim noi şi pentru că suntem de părere că e bine. Noi. ONG-urile.

Chiar în pofida faptului că oamenii din Roşia Montana, în imensa lor majoritate, nu vor mizeria asta. Împotriva faptului că o asemenea cerere din partea unor terţi oarecare încalcă principiul autonomiei locale. E irelevant de fapt ce vor oamenii, e important că noi, de la 1000 de kilometri ştim mai bine decât ei, asta e clar.

Şi da, desigur, îl ştiu şi pe Nea Costică, ăla care e împotrivă, pentru că a auzit el de la frezatul ăla de candidat la preşedinţie că nu e bine. Şi am auzit şi de nea Georgică, cu poveştile sale sfătoase.

Bă, majoritatea oamenilor vor asta. Majoritatea locuitorilor s-au săturat să mănânce iarbă şi promisiuni de la ONGuri, iar o dată pe an, să facă curat după drogomanii de la festivalul fânului. Majoritatea s-au săturat de promisiunile tembele că turismul le va rezolva problemele, când ei nu au un drum practicabil în zonă.

Iar pentru cei cu argumentele că oamenii sunt proşti şi noi ceilalţi ştim mai bine, există LEGE. Legea autonomiei locale, care spune că o comunitate poate să îşi decidă singură viitorul.
Putem să ne vedem şi noi de furat bani din alte proiecte guvernamentale şi să îi lăsăm pe amărâţii ăia în pace?

Vă anunţ de acum că comentariile inteligente cum că sunt plătit, vândut etc ajung direct în spam.
Mulţumesc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

45 comentarii Adaugă comentariu

  1. exact ca tine gandesc si eu,avem miliarde ingropate si noi impurmutam,este o sansa imensa pentru romania ,chiar daca nu luam noi tot aurul,insa tot luam cateva miliarde,si nu ne batem capu cu asta,locuitorii din rosia montana ar avea un loc de munca…=> bani la stat…de ce sunt asa revoltate ong-urile?pentru-ca nu si-au primit partea!!!
    hai la muie ala cret cu paru mare…imi scapa numele acuma

    • #2

      “avem miliarde ingropate” – vezi cazul din Baia Mare si cel din Ungaria, de anul trecut cu fabrica de aluminiu. Nu zic ca tehnologia n-o fi buna (zic aia care-au fost in NZ si-au baut din lacul cu cianuri) – dar e folosita romaneste.

  2. da oamenii aia amarati d-acolo de ce nu se muta ? acu pe bune?
    ce-i asa bine si frumos acolo?
    ce pula mea nu pleaca in alta parte ?
    stau in mizeria aia dar le place si se mandresc?
    care-i chestia?
    am vazut niste poze anul trecut de la tine.

    • #4

      Exact, ca doar e simplu sa te muti. Aceeasi mobilitate pe care o am eu la 30 de ani dintre care vreo 5 traiti afara si inca 5 in alta localitate decat cea de bastina o are un taran de 60 care a trait in exact acelasi loc toata viata. Presupun si ca lipsa banilor le limiteaza perspectivele…

  3. #5

    Foarte bun articolul! De acord cu tine! Si pe mine ma enerveaza toti asa zisii ecologisti care vorbesc si sustin cauze de la sute de kilometrii! Daca erau de acolo si nu aveau loc de munca, oare de ce parte a baricadei erau?

  4. de unde vine denumirea asta “rosia montana” ?
    e vreun zacamant de cupru pe-acolo?
    ce toata lumea se agita atat cu asta?
    eu sunt pe dinafara si de fapt nu ma intereseaza. hic
    cui nu-i place poate sa plece. corect?
    ca sunt o gasca de profitori, normal. putea sa fie si in olanda si la fel s-ar fi intamplat, dar atata media. cred…

  5. Daca mai prind si vara asta o noapte cu cortul sus la Taul Brazi…. a fost cea mai tare locatie din toata romania asta ever. Baie in taul Brazi, cortul pe marginea lacului, munte, liniste, sublim.

    Eram printre sustinatorii pana am fost acolo, am vazut ce vor oameni si de ce defapt uni nu vor gold corporation, si m-am calmat. Adevarul e undeva la mijloc, greu de aflat. Insa niciodata nu a fost vorba de alceva decat exploatare miniera acolo.

  6. te-a platit zoso pe care l-a platit visurat pe care l-a platit groparu pe care l-ai platit tu.
    Spune tot!

  7. #9

    Esti platit sa spui asta :)))

  8. #10

    Exact, exista o lege din fericire, care nu ne da voie sa otravim pamantul ala! Bine ca exista si bine ca niste oameni au puterea sa realizeze ca pungasii aia de la RMGC dupa ce vor fi otravit pe acolo si isi vor fi luat banii vor uita de partea cu ecologizarea!

  9. Cu autonomia locala nu e chiar asa. Cum nu poti sa faci ce vrei pe proprietatea ta, tot la fel si autonomia locala are niste limite. Spre exemplu chiar daca o bucata de teren, nu inseamna ca pot sa fac pe ea crematoriu si poluez pe toti vecinii. Tot astfel si cu autonomia locala, daca actiunile lor influenteaza si pe restul, atunci restul are dreptul sa comenteze.

    Nu am studiat proiectul in detaliu ca sa vad exact efectele, dar ceva imi spune ca nu e chiar asa de sigur cum sustin. Si ce te faci daca mai vine si de acolo o scurgere de cianura? Deaorece din cate stiu ei nu or sa curete cand termina, o sa curete tot statul roman, care stat stim cum isi face treaba.

    Deci nu poti sa mergi pe ideea ca nu conteaza care sunt efectele, daca majoritatea de acolo vor aia, sa se faca.

  10. #12

    ce ma rad de gotiu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. #13

    N-as putea sa fiu obiectiva la articolul asta. Am crescut in zona aceea, sunt legata afectiv de locuri si de oameni.
    Ecologic zona a fost afectata de multa vreme, de cand au decopertat dealurile pentru a exploata cuprul la suprafata.
    Mie-mi raman amintirile cu locul salbatic, cu ursi, cu caprioare pascand la marginea padurii, vulpi … ciresii salbatici… izvoare sub aluni… cu greieri intrecandu-se in simfonii nocturne, acompaniati de respiratia egala a vacilor de sub fanarul unde adormeam – copil liber, fericit.
    Sa fie cum le-o fi mai bine!

  12. #14

    Bun – daca imi garanteaza cineva scris in sange si semnat la notar ca n-o sa apara niciodata vreo catastrofa ecologica (care direct sau indirect sa ma afecteze si pe mine) – atunci n-am nimic impotriva: sa faca acolo si 30 de exploatari miniere …

    Dar cum nimeni nu e capabil de asa ceva … mai bine pas. Zic si eu ce cred ca e mai bine pentru mine.

  13. Cu tot cu efecte MERITA!!! Ce dracu’ ne mai gandim la efecte cand nu mai avem bani de salarii, pensii si alte acareturi? Vin niste bani si asta e important, cu banii aia se pot plati anumite datorii, mai lungim putin plata pensiilor etc.

    Lumea se intreaba de ce nu exploateaza statul roman zacamantul… ei bine pentru ca nu prea are know-how-ul necesar si nici banii. In toate tarile cu apa calda se procedeaza asa si anume statul ia 25-30% din toata chestia si compania care exploateaza valorifica restul. Si la ce negociatori buni avem noi sau ce interese politice exista aici e posibil sa castigam si mai putin.

    Eu unul sunt pro exploatare pentru ca pur si simplu zona aia nu e turistica. Ce sa vad acolo? Trei case batranesti stand sa cada si un deal ? Nu inteleg de ce sta staul in loc de hipsterii astia drogati nu nu isi vede de treaba incepand exploatarea; ce vor putea face pampalaii aia? Sa faca lant uman in fata masinariilor alea imense?:)) Sa ameninte ca or sa bea cianura?(Ceea ce ar fi indicat:D:)

    Observ ca nu le mai convine vama veche ca si loc de futut nesaplate si vor sa mai cucereasca si alte locuri. Gandesc ca au ales Rosia Montana pentru ca au multi boscheti in care sa se ascunda

  14. #17

    Deci ma distreaza foarte tare atitudinea de genul : “Nu am studiat proiectul in detaliu ca sa vad exact efectele, dar ceva imi spune ca nu e chiar asa de sigur cum sustin.” :)) E fix ceea ce zici si tu Arhi :)) N-am habar de proiect, ma doare undeva de el dar intuitia mea imi spune ca nu e bine. Pai sa mergem dupa intuitia tipului zic! :))

  15. #18

    @arhi, si atunci “finul” cum stie el mai bine decat restu noi astia retardati cum ne faci tu (ca si el de altfel). Si vreau raspuns la o intrebare: legea autonomiei locale prevede articole care se refera direct la resursele de subsol?

    • #19

      @LowRider: nu, se refera la optiunea oamenilor dintr-o zona de a nu fi inclusi pe diverse liste cand vrea pula diversilor retarzi

  16. #20

    @alexandru – dupa o deversare ‘accidentala’ de cianuri – ele ajung in Raurile din imediata vecinatate, distruc bruma de turism care se face in zonele alea (vezi Arieseni, Albac, etc), dupa care se coboara usor-usor la vale, ajung in Tisa – omoara ceva pesti (nu ca ne-ar interesa ca oricum sunt la unguri) dupa care ajunge valul de cianuri in Dunare – ca sa nu mai zic de panza freatica – unde chiar nu prea mai ai control. Din Dunare, se iriga o campie mai mare, asa – gen lunca Dunarii. Unde se face agricultura. Si asta nu e decat un rationament scris din scurt.

    Crezi ca asa pierdem mai multi bani? In Rosia Montana ‘mor’ de foame 1000 de oameni (se pot duce in alte localitati sa-si caute de munca). Asa, cati oameni sunt afectati?

  17. #21

    “…de băşini, dorim ca Roşia Montana…”
    mult mai bine 😀

  18. #22

    “Oamenii” si “comunitatile” care nu vor in UNESCO sunt formati din primarul si consilierii locali cu rude angajate la Gold Corporation. Ei dau comunicatele de care vorbesti.

    • #23

      @Alex: da ma alex, stii tu sigur asta, de fapt oamenii acolo stau cu flori in geam, asteptand urmatorul festival al fanului

  19. Bine ca esti destept tu mai florine. Nu e vorba de intuitie, e vorba de afaceri, si doar nu or sa fie aia tampiti sa zica: “Da nene, noi o sa exploatam, o sa luam aurul, or sa ramana niste lacuri cu cianura, care daca se sparg ati belit pula cam juma’ de Romanie, dar nu e treaba noastra! Ce ziceti, ne lasati?” Si mai e vorba si de experienta. Nu prima oara cand vine o companie “binefacatoare” sa ajute comunitatea. Spre exemplu, acum cativa ani o companie a inceput sa cumpere terenuri intr-un sat de pe langa Bucuresti. Pretextul lor era ca vor sa faca o ferma de sere. Dupa ce au cumparat suficient teren au depus proiectul in care era vorba de un crematoriu (nu intamplator am dat exemplul de mai sus) care sa deserveasca juma’ de tara, si asta langa casele oamenilor. Si la fel ca la rosia montana incercau sa convinga populatia ca or sa faca drumurile scoala etc. daca ii lasa lumea sa faca crematoriu, proiect de care primarul stia si pe care il aprobase de cand au inceput baietii sa cumpere.

    Si da, nu am studiat proiectul in detaliu ca sa pot sa fac o previziune exacta. In fond nu e treaba mea, dar stiu ca ei nu ofera nicio garantie impotriva dezastrelor, a faptului ca or sa curete totul si or sa readuca zona la stadiul de zona sigura. Si daca nu sunt obligati, pai atunci prosti sa fie sa faca asta pe banii lor si sa le scada profitul. Avand in vedere ca si acest contract e secret, ca toate facute de stat sa se acopere spaga, cei care ne-am dat cu parerea nu putem sa stim cu exactitate ce garantii dau ei, care sunt conditiile, si mai ales ce se intampla cu celelalte tipuri de minereuri extrase. Si atata timp cat nu stiu exact care sunt conditiile imi rezerv dreptul sa cred ca vor trage teapa, avand in vedere ca pentru ei e mai profitabil, si nu am vazut afacerist pana acum sa il doara de ce patesc oamenii.

    Vezi mai Florine, logica nu e o chestie asa de grea, ar trebui sa o mai incerci uneori, nu strica

  20. #25

    @Arhi
    Nu am spus ce insinuezi tu. Doar am corectat un neadevar pe care l-ai preluat, ca si alta data, de la propaganda Goldului.
    Ai fi putut afla acest lucru singur, daca citeai sursa declaratiei, ca mine.
    Insa nu e bai, te ajut eu.

    • #26

      @Alex: nu e nevoie, am si eu sursele mele. intr-o comunitate, aceste comunicate se dau de sefii ALESI ai acelei comunitati, nu de un grup de oameni care se intalnesc la piatra din centrul satului. compris? la intalnirea cu obama nu ma duc eu, se duce basescu, ca e ales de voi, iar legile din tara asta de cacat le anunta boc, ca tot voi l-ai ales. pricepi? e pe baza de reprezentare.

  21. #27

    @Arhi:
    Cand a fost ales primarul, nici nu se punea problema de UNESCO. Dar, daca tot stii ca l-a dat primaria, nu “oamenii care nu vor mizeria asta”, poti corecta 😉
    Totusi, nu o vei face. Vei continua sa preiei informatie de la “sursele tale”, care sunt propaganda Gold Corporation si sa spui neadevaruri.

  22. #28

    @Alex Daca mergi la Rosia si ii intrebi pe localnici iti vor spune acelasi lucru. Marea majoritate isi doreste exploatarea.

  23. #30

    Deci cred ca am auzit de 1000 de ori toate argumentele astea! Pe bune? Eu cred ca romanii sufera de mania persecutiei! Serios! Orice vine sa investeasca aici este doar un explotator fara mila gata sa tranforme din romani niste sclavi. Pe bune? Sa ne intoarcem la sloganul tatucului Iliescu, “noi nu ne vindem tara”. Asa cred ca ar fi cel mai bine! Ca oricum toti care investesc in romania sunt doar niste profitori. Nenorocitii…

  24. #31

    Nu asculta nici dracu de ONG-uri sau de cei care stau la 300 km si fac mitinguri. Atata timp cat or sa mai fie localnici care nu vand proprietatile aflate in aria de exploatare, nu o sa se intample nimic. Iar dreptul de proprietate e mai puternic decat legea administratiei publice legale. Din fericire.

  25. #32

    Ai dracu ecologisti, domne! Ei nu stiu tabla inmultirii dar se trag de puţa cu ditamai armata de ingineri. Spanzuraţii de macarale se cred in anii ’70, cand si ferma de porci a satului le infesta apa din fantani!
    Huooo..! Nemernicii au bagat 66% hidrogen in apa! Nu mai beti apa domnule Severin! E toxica prostilor, e toxica. 🙂

  26. #34

    @Arhi, Alex, Ovidiu
    Habar n-aveti ce e la Rosia Montana. Am fost de multe ori fix acolo sau in zona si am vorbit cu oamenii, dar nu de la geamul jeepului ca expertii.

    Majoritatea, Ovidiu, pafaristule, nu au nicio treaba nici cu Goldul, nici cu UNESCO, nici cu Opozitia. Ei vor locurile de munca pe care le-a inchis RMGC, cand a venit acolo, ca sa ii forteze sa ii accepte. Iar majoritatea a cedat santajului. “Sustinerea” pentru RMGC la atat se limiteaza.

    Si nu ii intereseaza ca nenorocitii de canadieni care i-au bagat in somaj sunt tot aia care le ofera de munca. La fel, nu ii intereseaza ca localitatea de 2000 de ani va disparea dupa 17 ani de exploatare (daca nu dispare fizic complet, cu siguranta nu mai ramane nimeni sa se uite la niste platouri).

    La fel si cu UNESCO. Nu i-a intrebat nimeni nimic de UNESCO, nici da, nici ba. Chiar credeti ca le-a explicat cineva ce presupune intrarea in Patrimoniul Mondial?! Pai, voi habar nu aveti ce inseamna si credeti ca aia de la cucuietii din deal si-au facut o opinie?!
    Singurii care vorbesc in numele rosienilor de UNESCO sunt aia care au luat bani, fie de la RMGC, fie din partea cealalta, expertilor.

    Multa scarba pentru voi si sursele voastre.

    @Torgau
    Exista exproprierea pentru proiecte de interes public. Desi proiectul este privat, traim in Romania si orice este posibil.

  27. #35

    @Alex
    Nu exagerez deloc. De ce nu cer desfiintarea hidrocentralelor care au adus pescarusi in mijlocul carpatilor? Apocalipsa fmm!
    In zona RM este o saracie sora cu genocidul. O investitie le-ar aduce multe beneficii, cu riscuri calculate minime.

  28. #36

    Multi pleaca de la ideea ca cei cu aurul fura si lasa prapad si vai!.
    Dar eu gandesc un pic altfel problema: cei care exploateaza sunt pita lu cel de sus sa-i pui pe rana nu alta. Ei vin, fac tot ce promit, dau statului roman dreptul contractual si dupa ce pleaca refac frumos totul sa fie curat luna si bec.
    Dar oare e pregatit romanul sa intretina dupa aceea un lac de cianuri, sa nu mearga sa fure betonul din baraj, sa nu taie cablurile de alimentare de la aparatele electrice/electronice de acolo. Sau sa nu isi deschida vreo pastravarie in lacul cu pricina. Sau vreun primar mai competent sa nu ia cine stie ce decizie care poate da curs celui mai sumbru scenariu imaginat de ONG-isti.
    Deci pana acum in problema este un actor dovedit cinstit (nevinovat pana la proba contrarie dar cu mecanisme de a se face vinovat dupa sau de a da o teapa frumoasa) si un actor dovedit incompetent de a solutiona absolut orice problema de infrastructura sau bunastare in general. Si din incapacitatea statului de a face ceva bun si aurul primit in afacere s-ar topi (poetic spus nu ??) la fel ca orice buget de pana acum. Eu zic ca e totusi prea mare riscul sa-i lasi pe cei doi (corporatia si statul) sa dea drumul la santier.

  29. #37

    iti dau perfecta dreptate, eu am locuit acolo, acum am dor bunicii, mi-as dori sa pot sa imi aduc copii sa stea cu ei sa se joace pe unde am copilarit eu, nu sa ii las 10 minute si sa se duca la rau sa bea apa si sa le spun adio a doua zi, e criminal ce se intampla si cum toti cred ca stiu ce decizie sa ia

  30. #38

    Am fost la o sesiune de comunicari stiintifice anul trecut si a venit acolo un om care isi prezenta un studiu pentru o lucrare de doctorat. Atingea si studiile pentru Rosia Montana, mai ales scenariul pentru ceea ce ramane acolo dupa… Pare simplu a spune de la Bucuresti ca nu-i mare problema un lac de cianuri, doar il administram cum trebuie si gata! Da, numai ca omul asta de care spuneam a venit cu o simulare a lacului respectiv si a suprapus-o peste harta Bucurestilor. Imaginea era graitoare: de la Piata Unirii pana la Romana, de la Kogalniceanu pana la Armeneasca, adica tot centrul capitalei, un lac de cianuri! Cum ne-am mai simti in Bucuresti sau imprejur, chiar daca ne-ar promite exploatatorii marea cu sarea? Sigur, cand e la distanta putem accepta mai usor orice dar cum ar fi sa se intample la tine in oras? Ti-ai lua barca sau te-ai muta si ti-ai gasi de lucru in alta parte, lasand locurile nepoluate?

  31. eu am vazut poze din rosia montana pe mai multe bloguri. locul ala arata ca naiba, e super ghetto, mai urat de atat nu se poate. eu una nu m`as duce acolo nici sa ma platesti, deci ce “turism” sa facem?
    aur scoteau si dacii din munte. oamenii de acolo sunt someri si saraci. daca e o sansa ca lumea sa aiba loc de munca si salarii bune, sunt pro exploatare, cu conditia sa se respecte niste norme de protectie a mediului.

  32. #40

    A spune ca (toti) localnicii din RM nu vor in UNESCO e ca si cum ai spune ca toti cei care s-au mutat din RM la Alba in cartierul Recea is multumiti de case – partial adevarat. Sunt multi care vor sa inceapa “proiectul” si sa plece naibii de acolo si sunt destui cei care vor alternative si asta ar fi una din cele in stare sa se bata cu trambitatul “proiect”. De exemplu familia la care am stat era de parere ca desi proiectul de stramutare e inacceptabil, o exploatare miniera n-ar fi chiar asa de rea – mina poti sa faci si cu abataje si exploatare in subteran nu doar cu cariera deschisa si camioane grele.

    Cum zice si Radu, oamenii locului vor sa lucreze, indiferent ca e RMGC sau altceva. Alternativa cu turismul e viabila doar ca dureaza construirea infrastructurii de acces si a pregatirii zonei pentru turism de masa gen Arieseni. La Brad, jud. HD – cam 40 km distanta – a fost tot o mina de aur, doar ca in subteran. Si aia s-a inchis doar ca Bradul e pe E79 si a venit un investitor strain si a facut fabrica de volane langa oras. N-au angajat chiar toti fostii mineri dar oricum nu e singura afacere din zona – mai is si altele plus gatere de lemne, microferme de vaci, se mai cultiva legume si fructe pentru piata din Deva si Arad. Oamenii aia n-o duc extraordinar dar nici nu mor de foame.

    La fel si la Abrud, daca ai avea drum decent – cum ziceati si tu si Vali si Alex anu` trecut – ai putea aduce un producator de componente auto sau altceva de productie ca oricum A3, cand o fi gata, e la 40 de km. Pana-s gata tronsoanele pe Turda-Bors faci DN-ul de 4 benzi Abrud-Turda sau Alba-Abrud si dai de lucru oamenilor din zona. Cu ce bani faci drumurile astea cand statul se imprumuta de unde poate pentru salarii si pensii? Bingo, statutul de zona protejata UNESCO poate aduce bani mai ieftini de la BM, CE si alte organisme internationale.

    Poate RM nu intra in clubul UNESCO, poate clubul n-o sa aduca banii aia dar drumurile alea oricum trebuie facute, ca doar n-o sa transporte RMGC utilaje miniere si cisterne cu cianura pe o sosea de 2 benzi. Si chiar daca maine ar fi aprobata investitia tot prin 2013-2014 va fi expediat primul lingou
    extras din Carnic.

  33. Imi plac geniile care sugereazxa ca de de oamenii aia nu se muta …
    Cum sa se mute cand is saraci lipiti pamantului de unde bani de mutat ma cretinilor ?

    In rest asta cu rosia montana …. e obosita …

  34. “rosia montana aduce 4 miliarde in romania si 1000 locuri de munca”
    ce dracu inseamna 4 milarde euro? pana acum cat am luat de la FMI ?

    nush cu e treaba cu unesco dar cred ca vestigiile alea trebuie cumva pastrate. gabriel resources – si-au schimbat numel din motive de PR – ar trebui sa schimbe tehnologia.

    locuitorii aia nu vor UNESCO pt ca mor de foame acum. ONG-urile ar trebui sa vina cu variante concrete.

    si, in sfarsit, stie cineva cum e facut contractul ala? gurile rele prin targ spun ca statul roman si-a luat o mare teapa… da aurul ala cam ieftin.

  35. #43

    e cam absurd ce fac ONG urile, iar pasiunea asta pentru mediu doar în problema rosiei montane, fără a avea vro legătură cu restu minelor, cu centrala nucleară, cu industria toxică și aș mai departe, mă duce cu gândul că cei care finanțează ONG urile au ceva interese și își bagă nasu acolo pentru că vor să scoată ceva, o fi adevărat nu o fi, dar asta e părerea mea

  36. #44

    gogoo eu stiam de 3000 de locuri de munca, si sa privim si partea ca vor dezvolta turismul in zona cum au facut-o pana acum, eu nu vad statul sa investeasca pentru a restaura monumentele de acolo si nici sa ii ajute prea mult pe rosieni

  37. #45

    e da si pe aici dau de subiectul asta? chiar m-m plictisit de el, nu mai scapa presa blogosfera si media de subiectu asta? devine enervant