Pentru că mulți s-au simțit oripilați de faptul că port ditamai căștile la sală și că nu se face așa ceva, mi-am luat alte căști, super simpatice, tot cu bluetooth, cu control pe ele plus afișarea audio a nivelului bateriei, lucrul care mă ucide la toate căștile pe care le am.

Citeam, nuș pe unde, că există căști cu noise cancelling și cât sunt ele de minunate și cum nu mai auzi nimic. Problema e că, în afară de câteva bloguri, e imposibil să ai încredere în recomandările vreunui blogger, din motive ce țin de prostie pură și vânzare la grămadă, pentru câștiguri pe termen scurt. Sunt curios, are cineva, merită? Le-aș vrea pentru că la Worldclass, unde merg eu, sunt momente în care muzica numai pentru sală nu este și e un concurs între căștile mele și ambientul sălii.

Voiam doar să mă laud cu zubitsii mei. Vă spun, nu știu cum aș putea să mă mai închei la șireturi în alt fel, dacă ar dispărea de pe piață. O să îmi fac un stoc, pe undeva, ca să fiu sigur.

În altă ordine de idei, am văzut o reclamă la ceva budigăi și tricouri de sală de la Under Armour, advertisingate drept foarte mișto și foarte răcoroase și foarte respirante și tot felul de foarte. Doar că mi se pare cam scump să dau 250 sau 170 de lei pe un tricou sau o pereche de pantaloni scurți.

Există chestii similare, la preturi mai decente? Folosește cineva chestii Under Armour?