Nu trece săptămâna fără să mai avem niște copii uciși prin școli în US, US care devin un stat din ce în ce mai eșuat și mai debusolat. Și vine anularea Roe vs Wade, abia atunci să vezi distrugere.

Știu că soluția cea mai simplă pare dezarmarea cetățenilor. Le luăm armele și aia e. Deși, vorbind despre US, este greu spre imposibil să faci asta și nu doar dpdv logistic.

Doar că ultimele luni, dintr-un partizan înfocat al dezarmării cetățenilor, am ajuns în extrema cealaltă. Da, cetățenii unei țări ar trebui să aibă dreptul de a purta arme pentru autoapărare. Toate strategiile actuale au fost bazate pe existența unui ecosistem pașnic, unde singura agresiune posibilă ar trebui să fie cea în care te agresează poliția din exces de forță.

După care s-a dezvoltatnoua civilizație rusă și ne-am trezit. A apus și epoca guguștiucilor care ne explicau că războaiele moderne nu se mai poartă cu soldați, ci cu drone și rachete. Au apus multe în aceste ultime 3 luni și s-au destupat multe. Mă gândeam la crimele oribile din Bucea și Mariupol. Oare ar mai fi fost la fel de brutale dacă localnicii nu erau niște simple oi duse la tăiere, cum au apărut acele imagini, ci aveau toți arme, mai mici sau mai mari?

Sigur, există X discuții despre cum ar fi născut altă brutalitate, dar să fim serioși. Zeci de mii de civili uciși, copii, femei violate. Cu siguranță toți ar fi preferat să moară luptând, nu executați ca puii de găină.

Revenind la subiect, cum faci să nu mai existe school shootings, dar să păstrezi și libertatea armelor?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

101 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    background checks, nu ca in texas unde daca ai peste 21 ani nu mai ai nevoie de licenta de arma si nici de antrenament cu arma

    • #2

      @AlexD Cum ar fi oprit cele propuse de tine masacrul din articol ? (Cretinul avea 18 ani și armele erau cumpărate legal, background-ul era curat)

    • #3

      repet, in texas nu exista background check(deci nu inteleg de unde background curat), nu ai nevoie de licenta pentru arma. Background check poate contine si intrebari de genul: ce rahat ai tu nevoie la 18 ani de 2 AR-15? Ce vanezi tu cu AR-15? Ce casa protejezi tu cu arma aia? Ca ai tras o rafala si probabil ai ciuruit si casele vecinilor.

      Bine, ai dreptate, background check ala tot de americani ar fi fost facut si probabil il trecea fluierand si daca zicea motivul adevarat pentru care lua armele.

  2. 1 pistol per persoană, o pușcă (shotgun sau de vânzătoare) de persoană. fără arme automate, fără Mac-10, fără AR-15. simplu. te poți apără de intruși și animale, nu mai poți omorî 20 oameni în 5 minute.

    îmi povestea un băiat de la SWAT că râde când vede pe net pozele cu meseriași cărând după ei nu doar pistolul, ci și 1-2 încărcătoare. și zicea omul, “bos, dacă ai nevoie de mai mult de încărcătorul care îl ai în pistol ca să rezolvi situația ești în situația greșită, ori fugi de ea, ori mori, că 3 încărcătoare nu fac diferența dacă tu nu știi să tragi”.

    • #5

      Să se dea pe rând, să ajungă la toată lumea.

  3. #6

    Ballistic full body armour pt toata lumea!

  4. #9

    Umila mea parere,

    1. Background checks facute cum trebuie, test psiho cum trebuie.
    2. Poate ridicata varsta de la care poti cumpara arme, pentru ca nah, hai sa fim corecti, unui individ de 18 ani nu cred ca e chiar OK sa ii dai liber la arme. Eventual o arma de vanatoare daca e pasionat si inscris in asociatii de vanatoare.
    3. Obligatia de a urma cursuri si antrenamente.
    4. Inregistrarea si urmarirea periodica a armelor. Ca la masini daca vrei, arma e inmatriculata pe tine dar brusc peste 1 an nu o mai ai? Ce s-a intamplat cu ea? unde e? De ce nu ai raportat?
    5. Educatie si imbunatatita urmarirea sanatatii mintale, ca ceva nu e in regula totusi cu un individ care la 18 ani omoara nu stiu cati copii…Chiar nu vede nimeni chestiile astea?

    • Aveam 12 ani, pe timpul lui Ceausescu si caram arma dupa mine la poligon si inapoi la scoala, pana terminam cursurile era atarnata pe cuier, in husa ei, nici naiba nu avea treaba cu ea, seara o duceam si o bagam in dulap. La inceput colegii erau curiosi, dupa ce le-am aratat-o, au pus mana pe ea, le-a pierit interesul. Uneori cand veneam cu aia de aer comprimat, trageam in pauze in curtea scolii, la un zid, cu un profesor de fata, mai trageau si ei, era fun.

      Nu era nimeni atat de pornit impotriva armelor atunci? Era, doar ca educatia era stricta cu privinta la arme.

    • #11

      “Obligatia de a urma cursuri si antrenamente.” am mai mârîit io pe tema asta, cursurile și antrenamentele astea se fac prin firmele acreditate ale unor nenea Garcea sau nenea Moș Teacă (mai rar firma lui Moș Teacă, că ăștia sunt mai pe la baza piramidei power vertical) care au și susținerea politică pentru a-și promova legi care să prevadă aceste cursuri, cât mai des dacă se poate. Complexul militaro-industrial, ăla despre care vorbea Eisenhower, varianta mioritică.
      Puțoiul ăla de 18 ani – ați auzit de fenomenul “INCEL”? E ultimul trend în materie de extremism și radicalizare….

    • #12

      Si vor spune ca asta e dictatura, ca e ca in 1984 etc

  5. #13

    @Arhi Ai început să te dai pe brazdă. E bine.

  6. #14

    Chris Rock are o idee buna: www.youtube.com/watch?v=VZrFVtmRXrw

  7. #15

    Si in Europa s-ar ajunge la multe situatii de genul asta, daca oamenii ar avea liber la arme, dar mai important, daca ar disparea politica sociala, si accesul la medicina/doctori/antidepresive gratis.
    Eu vad din ce in ce mai multi descreierati, creiere prajite de droguri, bombardieri plini de tupeu, asta ar mai lipsi, arme la populatie, sa vezi atunci cum se rezolva conflictele in trafic…..SUA(si altii) sunt tari unde accesul la arme al populatiei este o regua de sute de ani, si nu functioneaza….da la “democratii” originale, ca in Romania , iese macel.
    Bonus, ce faci daca populatia are acces la arme, dar habar nu au sa le foloseasca….nu e asa simplu sa folossesti o arma, nu e ca in filme.

    • #16

      Finlanda are un procent mai mare de arme pe cap de locuitor decat USA si totusi nu se intampla astfel de lucruri. Totul tine de un mai bun control asupra modalitatilor de dobandire, tipul de arme ce pot fi dobandite, si conditiile de detinere si utilizare

    • #17

      Asta voiam sa spun @Ensi, ca Finlanda, de exemplu, societatea e de asa natura ca are grija de cetatenii sai mai tulburati, ii mai duce la doctor, etc, in SUA, scapa cine poate

    • #18

      Este nevoie de un control mai bun al dobandirii armelor si, asa cum spune @becaly, de o politica sociala mult mai bine pusa la punct. Ai dat exemplul Finlandei, care este una dintre tarile cu cele mai bune sisteme sociale din lume.

    • #19

      Finlanda vs SUA
      Hai sa nu comparam aprox 6 mil oameni cu 350+

  8. #20

    ridicarea varstei pentru permis la 21 de ani.
    primul permis sa fie pentru arme cu putere de foc redusa, urmat de posibilitatea unor upgrade-uri periodice (de ex. la 5 ani) conditionate de comportamentul ca posesor de arma. fara upgrade dupa 60 de ani.
    retragerea permisului infractorilor cu violente, consumatorilor de droguri si alcoolicilor dovediti.

    • #21

      Dacă beau 3-4 beri în plus, știi ce bine conduc?

  9. #22

    poate suna socant dar cumva am o banuiala ca un control mai bun a modului in care se asigura accesul la arme probabil ajuta la scaderea cazurilor de vanare a aproapelui. si poate ajuta sa ii intrebam si pe unii din lista de mai jos cum au facut sa fie bine:
    en.wikipedia.org/wiki/Estimated_number_of_civilian_guns_per_capita_by_country

    p.s. cea mai buna metoda ramane totusi sa nu mori impuscat.

    • #23

      Prima impresie a fost ca Romania sta foarte bine in acest clasament, dar apoi mi-am adus aminte ca in Romania se moare pe drumuri publice, spitale, de alcool sau topor.

    • #24

      de exemplu, cei din haiti, palestina, myanmar, congo si nigeria!

  10. #25

    Desi vad utilitatea armelor in exemplele date de tine, gandeste-te la urmatoarele. Cocalarii cu BMW-uri care merg kamikaze pe drum, toti cu arme legale. Clanurile de tigani care se taie in sabii, la fel. Imagineaza-ti sa traiesti printre acest idioti cu fitilul scurt stiind ca ești la un click distanta de moarte.

    • #26

      Tocmai asta e partea frumoasa a armelor la liber , ca se vor calma . Daca toti ceilalti au arme si ei sunt la un click distanta, poate dai peste cineva care abia asteapta sa se autoapere .

    • #27

      ce iti imaginezi tu este cel putin utopic. mergi prin sate si uitat-te cum merg ciobanii cu tigaile aduse din germania. crezi ca aia au suficienta minte incat sa aiba spirit de conservare? nu, ei sunt smecheri, lor nu li se poata intampla. cand toata lumea va avea arme crezi ca smecherul din ei o sa creada vreodata ca un corporatist ar fi in stare sa apese pe tragaci?

      si sa zicem ca reusesti sa te aperi, ranesti sau omori un atacator. crezi ca a doua zi viata ta va continua la fel? iti zic eu ca nu. urmeaza ancheta, politie, proces etc. la cum se misca instantele noastre iti fute 2 ani din viata ca popa.

      nu va mai amagiti cu Elvetia sau Norvegia ca au arme. alea sunt tari bogate si educate. noi nu suntem nici un nici alta.

      chestia cu oamenii buni se apara de aia rai cu arme nu functioneaza. uita-te in america. sounds good, doesen’t work.

      romania nu se va schimba, suntem niste maimute. o sa ne schimbam impinsi de altii de la spate (daca avem noroc). uitat-te cand sunt alegeri, lumea pleaca la mare in loc sa isi aloce 10m din viata odaca la 4 ani. rezultatele sunt evidente.

  11. #28

    Eu cred ca ceea ce se intampla acum in SUA cu copii ucisi in scoli si crimele la intamplare este un plan pentru ca intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat si in SUA sa fie interzise armele de foc. Solutii ar fi fara discutie foarte simple ca de exemplu sa nu ai voie sa te plimbi cu arme iar munitia sa fie usor radioactiva asa cum sunt senzorii de fum de exemplu. In jurul scolilor si din loc in loc in oras senzori de radiatie si alarma daca se plimba arme ca sa zic asa. Nu cred ca testarea psihologica foloseste la ceva.
    Btw avionul ala care s-a prabusit in China acum 1-2 luni a fost picat de pilot intentionat.

    • #29

      Cum adica plan? E cineva care omoara copii de gradinita in mod coordonat in toata SUA ca sa convinga lumea sa renunte la arme? La toate cele 300 de milioane de arme?
      Scenarita asta e motiv de ingrijorare, noroc ca nu avem asa de usor acces la arme prin oiropa.

  12. #30

    Abia asteapta mexicanii si canadienii sa-i atace pe americani dupa ce se interzic armele. Lol

    Razboiul din Ucraina n-a schimbat cu nimic problema din SUA.

    Nu exista o singura solutie ca nu s-a ajuns aici in 2 ani.

  13. #31

    Security check la intrarea în școală. Te-au găsit cu armă, pedeapsă drastică și luarea dreptului de a mai deține arme.

    • #32

      Si ce faci cu coada care se muta la intrarea in scoala, la rand la detector? Pe aia cum o protejezi?
      Stai, mai faci un detector la capatul strazii…

  14. #33

    Pana si in RO avem niste permise care se iau “diferentiat”.
    E.g. – daca vrei permis cat. B, se poate de la 18 ani, dar pentru A e nevoie de niste conditii de varsta/experienta si ai niste limitari vizavi de cmc ai motorului pe care-l poti conduce.
    Deci fix asta trebuie si la arme. Plus ca EXCLUS arme automate pentru “public”. Ca una e tragi 6-9 focuri si sa fie nevoie de niste “skill”-uri ca sa nimeresti tinta si alta e sa dai drumul la niste zeci/sute de proiectile, in cateva secunde si de-ampulea in toate directiile.
    Vrei un pistol, e OK, conditii de obitinere pe criterii de varsta/analize medicale si MAI ALES pe tip de arma/munitie. La fel si pe armament de vanatoare, dar cam atata. Adica fix cat sa ai cu ce sa te APERI in caz de ceva.
    In afara de asta, personal SUSTIN cu fiecare celula din corpul meu dreptul de a detine in mod legal o arma – si sper sa prind si eu momentul ala in care sa se poata si in RO – pentru DOUA motive: UNU – agresorii/infratorii care te pot eventual ataca au o mare durere-n basca vizavi de lege si daca au arme oricum nu le detin in mod legal, deci “interzicerea” nu rezolva/previne nimic pentru cetateanul corect, dimpotriva, il priveaza de o posibilitate de a se apara si DOI – am fost agresat grav de tot (chiar de politie dar nu e relevant) si mi-as fi dorit sa am cu ce sa-l fac praf pe nemernic, politist sau nu.
    Si ce mi-as mai dori e sa se termine odata cu mizeria asta cu “ultrajul”. Tocmai pentru ca exista “ULTRAJUL” au politistii tupeul sa faca abuzuri, ca stiu ca in 99% din cazuri nu patesc nimic. Nu am vazut pana acum vreun politist sa calce in picioare vreun interlop – ca pe ala doare-n pwla de ultraj, ala il omoara si pe el si familia in secunda doi – mizeriile cu cashcheta sunt zmei doar cu cate un “civil” amarat.

    • #34

      Armele automate sunt interzise in SUA din 1936. Exista un mic numar detinut de colectionari, dar licenta e vreo 20,000$, nu si-o permite oricine.

      Conditii pe tip de munitie? Cum ar fi alea?

  15. #36

    cel mai mult ma enerveaza ca, in romania, specialii au monopol si asupra armelor de foc, asa ca isi permit si alte chestii speciale (sinecuri, pensii speciale, afaceri acoperite, prioritate la vaccinare, sistem de sanatate special etc.)

    • De acord cu tine, majoritatea armelor la noi sunt obiectul unor sinecuri facute in parlament.

  16. #38

    Sa nu se mai vanda arme la Wall-Mart?
    Discutam cu un amic despre diferentele de legislatie intre Romania si USA in acest domeniu. Sunt cateva lucruri care conteaza:
    – cum ziceau alti comentatori mai sus, dreptul de port arma ar trebui sa se reduca la pistol cu 6 cartuse, arma de vanatoare cu 2 cartuse etc. Nu shotgun cu dispersie, nu pistol automat sau semiautomat etc. La ce naiba ti-ar trebui mitraliera pentru autoaparare? Ataca zombii?
    – background check mai solid, acum se face acelasi check si pentru port arma si pentru cumpararea unei case, de exemplu. La angajare sunt verificari mult mai detaliate
    – ridicarea varstei la care poti avea arma, deci nu pot sa cumpar o bere dar AK-47 e ok? Tipul avea 18 ani si nu mai comisese nici o infractiune, big deal. Da, gama de infractiuni in Texas este mult mai larga decat in Romania, poti fi acuzat de trespassing si daca bati la usa dupa 8 seara, dar un copil care sta cu parintii poate nu are ocazia sa o ia pe aratura pana la momentul critic cand il paraseste prietena
    – obligatia de a avea garantia unei terte persoane care are permis arma de cel putin 5 ani. Inclusiv permisul de port arma este o etapa necesara cu minim 3 luni inainte de cumpararea efectiva a armei
    – cursuri de utilizare a armelor de foc, inclusiv screening psihologic 6 luni inainte de obtinerea permisului. Iata cum creste perioada efectiva intre “m-am gandit sa am un fier in torpedou” si posibilitatea efectiva la 1 an, timp in care se poate face o evaluare de catre specialisti, te mai razgandesti, poate intre timp conduci beat si 3 ani stai pe bara
    – reevaluari periodice
    – obligatia de a nu iesi cu arma din casa decat in prezenta unei alte persoane care are drept de port arma
    Si ar mai fi…

    • #39

      Chestia asta doar i-ar îmbogăți pe psihologi și nu cred că ar rezolva mare lucru.

  17. Nu exista solutie la asa ceva, e vorba de educatie. Pentru arme e nevoie de disciplina si autocontrol. Romania nu are asa ceva, nu poti da arme la populatia de aici, chiar daca faci controale peste controale. America e altceva, acolo s-a degradat educatia de acasa in cateva decenii de iti vine sa urli, asta e.

    • #41

      Nu doar educatia este in scadere in USA, ci si conduita morala! De fapt, cred ca moralitatea influenteaza educatia, deci este nevoie de vazut ce anume a condus la decaderea morala. Si, continuand firul, nu exista moralitate fara Dumnezeu, societatea americana fiind puternic secularizata, chiar ea dand tonul tuturor spurcaciunilor. Intoarcerea la crestinism autentic ar pune capat acestor atrocitati, pentru ca Isus a spus sa ne iubim unii pe altii.

    • Sal, Domnul Isus să te binecuvânteze, frumoase cuvinte, mi-au mers la inimă, Slavă Mielului Preasfânt!

    • #43

      @Sal, except, nope.

      en.wikipedia.org/wiki/Importance_of_religion_by_country

      Finlanda si Elvetia 23% cred ca religia e importanta, Gun loving ‘muricans 67%. In mod clar, exista moralitate fara Dzeu si multa decadere cu Cristosel in brate.

    • #44

      am remarcat si eu ca societatea secularizata americana, care are pe bancnota GOD IS AMERICAn sau ce plm e a luat-o pe carari diferite de religie. solutia e intoarcerea catre dumnezeu, fratiori

  18. #45

    Nu cred ca exista solutii si acele incidente sunt totusi o consecinta a accesului facil la arme, legal sau ilegal.
    In Romania (sau alte tari) ai cazuri de copii care din diferite motive ajung sa se sinucida (ceea ce inseamna ca sunt destul de departe de ratiunea noastra), in US in cazuri similare sunt in stare sa omoare un numar de oameni in acelasi proces.

    • Acesul facil la masini face in fiecare zi victime. In tarile educate cat de cat, accidentele sunt putine, exista insa, dar nu face ca activitatea condusului sa fie interzisa. La arme e la fel, Elvetia are in fiecare casa o arma, sau mai multe, automata si au avut in toata istoria lor un singur incident armat de genul USA. De ce oare elevii elvetieni nu se impusca intre ei toata ziua? Serbia e a 2 sau a 3-a natiune cu access la arme, de cate ori ai auzit de chestiuni de atac armat de genul celor sin USA?

      Totul tine de educatie, educatia cu privinta la arme, iar acest lucru cere timp si trebuie coroborata cu educatia in toate cele. Nu interzicerea armelor e chestiunea necesara, ce educatia si pedepsirea celor care incalca legile imediat. Ceea ce nu e tipic romanesc.

      Apropo, in Rep., Moldova, fiecare cetatean de peste 18 ani are dreptul la arma letala de autoaparare. Ati auzit ceva rau de la ei? Se pare ca moldovenii sunt mai civilizati decat noi in chestiuni de genul asta.

    • #47

      S totusi tarile pe care le mentionezi care au acces la arme facil si incidente mult mai putine nu se diferentiaza doar prin educatie desi sunt de acord cu tine ca este vitala. Ce populatie au Finlanda, Serbia, Elvetia, comparat cu SUA? Unde-s si multi si prosti, da-le si arme, sigur va iesi ceva frumos.

  19. #48

    Pai permisul de port si cumparare arma. Cu proceduri.
    – in primul rand test psihologic. Amanuntit. Deja cred ca macelul era evitat doar prin masura asta.
    – curs de tras cu arma, siguranta, etc, un fel de scoala de soferi dar pentru arme.
    – examen scris si practic la finalul cursului
    – reinnoirea permisului prin curs de reimprospatare, examen si retestare psihologica la cativa ani.
    – poti cumpara arma doar cu permis
    – daca vinzi arma, e datoria ta sa verifici permisul cumparatorului
    – toate tranzactiile sa fie inregistrate intr-o baza de date, sa se stie cine ce arma are, ca la masini
    – daca arma ta ajunge la cineva fara permis, sa existe consecinte grave pentru tine
    Deja masurile astea ar reduce drastic evenimentele neplacute.

    • Ok, ce faci cu armele la negru, care colcaie peste tot? Toti interlopii, chiar de la noi, au o gramada de arme cumparate la negru, aduse de prin Ukraina si din zona balcanilor, fosta Iugoslavie. Controlul armelor e imposibil fara o educatie a cetatenilor in privinta lor.

      Ceea ce ai scris tu mai sus exista la noi, chiar mai drastic, de acea avem cel mai mic procentaj de arme la cetateni din EU, dpdv legal. Dar la noi nu e cultura de a omora cu arme, la noi se gasesc alte metode. Procentajul de arme in RO e de 0.7 de arme/100 de locuitori. Sursa e IGPR, cauta pe net.

      Cele mai multe incidente de omor calificat, chiar si in USA, nu sunt facute cu arme de foc, ce cu arme albe, cutite, topoare etc.

  20. Nu mai vorbiti de arme automate, ele sunt interzise pate tot in EU, tine de directiva europeana. Nu are nimeni in EU, legal vorbind, arma automata, nici chiar pe colectie, singurii care au sunt Elvetienii, dar la ei e chestiune ce tine de armata, nu de preferinta individului.

    Armele din Cat. A, armele automate sunt interzise peste tot, legal nu ai voie sa le detii.

  21. Inca ceva foarte important, pentru cei care cred ca se pot apara efectiv cu o arma, e bullshit. Este aproape imposibil sa te aperi pe strada cu arma, in genere atacurile sunt imediate si fara avertisment, iar riscul sa ranesti pe altcineva e mare, mai ales in zone populate. In Romania nu exista conceptul de “stay your ground” trebuie sa te retragi, iar asta incurajeaza agresorul. Pentru a te antrena la poligon trebuie bani multi, cartusele sunt scumpe, instructorii sunt numarati pe degete (o scoala de instructor in poligonul de tragere costa cateva mii de euro si nu ai unde sa te angajezi, poligoane putine, etc)

    In casa e altceva, ai avantajul terenului propriu, ai timp sa iti alegi unghiurile etc, dar legea te obliga sa ti arma inchisa si cartusele in alta parte, practic nu ai cum te apara cu ea.

    Inainte a facilita arme la populatie e musai sa se schimbe alte legi, sa faci o educatie populatiei cu asta, iar asta cere timp, mult timp, timp pe care noi nu-l avem cu rusii in coasta, plus ca demnitarii nu vor o populatie inarmata, mai ales in EU, de aceea accesul la arme nu e facil, iar educatia e dezastru.

    Subiectul nu e doar despre arme, ce despre educatie, cum am zis mai sus.

    • #52

      Poligonul nu e scump decat din cauza lipsei de competitie. E foarte greu sa califici instructori pentru ca dureaza foarte mult, nu pentru ca e scump (eu sunt calificat/licentiat, a durat enorm, dar nu a fost mii de euro, ci multe sute), iar munitia care e 30-50 de lei cutia la magazin ca instructor o platesti in poligon cu 150 de lei cutia. Iar pentru ca e asa scump poligonul nu sunt prea multi clienti, pentru ca nu sunt multi clienti preturile sunt mari, e un cerc vicios.

  22. #53

    Intre timp la noi:

    “Lasa maica ca nu-i bine sa se dea voie la arme ca se omoara lumea pe strada”

  23. #54

    La ideile foarte bune de pina acuma (1. fara acces la arme automate, 2. ridicarea varstei de acces la arma, 3. detectoare de metale la intrarea in scoli) eu as mai zice ceva:
    masuri concrete pentru a limita hartuirea in scoli

    Sa nu uitam ca un tanar de 18 ani nu se apuca de impuscat colegi asa din senin. Acolo sunt luni sau ani de hartuire, de batjocura, de batai. SI la un moment dat creierul face clic si gata

  24. #55

    In cazul ro, sa ai arme la discreție ar fi amuzant dacă nu ar fi tragic…..numai în capitala ar muri zilnic 10 bucăți pe la intersecții și semafoare….cat despre Vaslui, Suceava și Dolj, Vâlcea ar deveni în 5 ani zone virgine, parcuri naționale…ceea ce dacă analizam puțin nu ar fi chiar rău….

  25. #56

    permise de port armă greu de obținut ca în germania, 2. fără arme automate, fără arme automate de calibru cu muniție de război gen 7,62x39mm. În viața reală când oamenii nu stau pe loc e foarte greu să tragi în alții cu puși sau pistoale care nu sunt automate mai ales dacă nu ești antrenat. În războiul cu ucraina armele la civili au contat un procent foarte mic, e cel mai ușor să înarmezi populația cu arme din alea, diferența a făcut-o armele grele, dronele, anti tanc, tehnologia. Urmărirea persoanelor agresive sau cu antecedente și interzicerea ca în domiciliul lor alții să poată deține arme.

    • #57

      Cine ti-a zis ca e greu de obtinut in Germania? Este foarte usor, mult mai usor decat aici. Nu trebuie sa ma crezi pe mine ci pe acest domn: youtu.be/q0-J2pYLCvI

      Fun fact: dupa marea migratie de pe vremea lu’ tov merkel vanzarile de arme au crescut bine de tot in Germania…dar presa-tonomat nu zice de astea, nici acolo cu atat mai putin aici. Nu cadeti in capcana bolsevicilor si stalinistilor si comunistilor de ieri de azi si de maine care halesc rahat cu lingura ca suntem prea prosti ptr arme si o se ne impuscam cu ele de prosti ce suntem, arme au voie doar ei ca-s ”demnitari inalti” sau cum plm zicea ghertoiu ala…ma mir cum de ne-au permis sa avem masini totusi. Romania a avut o cultura puternica a armelor si nu ne-am impuscat vreodata pe strada.

      Principala greseala care e facuta de noi cand vine vorba de arme e ca facem confuzie intre detinere si port. Sunt doua chestiuni diferite. DA ptr detinere si NU ptr port, asta trebuie sa cerem, asa e in Germania…detinerea libera, portul puternic restrictionat.

      Stiti cum e cu portul acolo? Nu stiu in Germania dar stiu in Elvetia. Sau era Austria? Cetateanul notifica politia ca in data x se va deplasa cu arma y spre poligonul z. Atat are avoie sa scoata arma din casa, spre armurier ptr intretinere si spre poligon ptr sedinta obligatorie anuala. De cele mai multe ori sunt in acelasi loc. Arma asigurata in cutie incuitata, munitia separat. Asta e tot. Primeste confirmare si aia e. Daca nu e voie primeste refuz. Daca e prins pe alt traseu cu arma…e de rau. Ideea e ca politia stie mereu ca pe traseul cutare intre orele cutare e o arma in tranzit. E grele asta ptr militienii nostri da’ va asigur ca nici acolo nu-s genii..s-ar putea si la noi daca s-ar vrea.

      De fapt dupa Japonia noi avem cel mai restrictiv regim al armelor din lume. Da, mai restrictiv decat in Rusia, Moldova si alte tari la acelasi nivel de dezvoltare intelectuala. Si nu se omoara nimeni acolo pe strada, de ex in Serbia, tara-sora cu noi, au aproape acelasi nr de arme per cap ca in Sua dar nici pe departe problemele lor. Deci nu e de la arme problema…in SUa principalul motiv este bullying-ul, toti degeneratii care au tras in scoli au fost hartuiti si terorizati acolo si asa au inteles ei sa se razbune. Nu le caut scuze, e doar explicatia corecta. Ghici ce fenomen scolar e la noi ignorat si bagat sub pres si pus un rahat deasupra? Exact…

      Vorbarie multa, zeama lunga. Deci cea mai legala metoda la noi ptr a avea o arma (lunga ca alea scurte sunt rezervate doar ptr privilegiatii bugetari): curs de vanator, examen, cumparare arma. Dureaza cca 1 an plus taxa la asociatie, e obligatoriu inscrierea intr-o asocitatie de vanzatori. Cost oriunde intre 1000 lei si 10 000 euro. Trebuie dulap special, arma dezasamblata, compartimente diferite si incuiate ptr munitie. In caz de belea si in functie de model si antrenament poate fi gata de tragere intr-un minut. Cateodata mai vin militienii in control (adica dupa incidente armate la noi) dar sunt cool si nederanjanti daca este totul in regula.
      Doi: Doi: pistol cu bile, se face scoala pe bune, examen pe bune, se cumpara jucaria. Costa mai mult decat o arma de vanatoare (cu aia daca tragi faci prapad, cu bile il enervezi), portul este mai putin restrictionat decat in Germania si daca va vine sa credeti sau nu, exista mii sau poate zeci de mii de arme cu bila in circulatie la noi si nu se impusca nimeni cu ele ca in ”vestul slabatic”…deci ceva pe undeva functioneaza.

      Fun fact: dupa 2014, primul conflict ruso-ucrainean adica, tara a fost invadata de makaroave, toti bulibasa au in casa cel putin unul. Cursurile au fost facute chiar de militieni cu care au o intelegere sa nu le foloseasca vreodata…nici nu ma gandesc ce se afla acum pe peretii “castelelor”, probabil direct ak-uri.

  26. #58

    Stai sa ghicesc, alta scoala cu ‘gun free zone’?
    si bineinteles fara detector de metale ca doar fiecare elev e fan heavy metal, am uitat ceva?

  27. #59

    “Oare ar mai fi fost la fel de brutale dacă localnicii nu erau niște simple oi duse la tăiere, cum au apărut acele imagini, ci aveau toți arme, mai mici sau mai mari?”

    Da

    Rusii au facut si mai rau in cecenia si aia erau bataiosi cu arme
    Rusii au facut si mai rau in finlanda si aia stiu sa lupte nu ca sirienii (pe care de asemenea rusii i-au facut praf)
    Rusii fac dezastru si acum in zone aparate de zeci de mii de ucraineni inarmati pana in dinti de tot vestul

    Nu cred ca niste pistolari de scara blocului ar fi facut diferenta

    La capitolul arme un singur lucru i-ar fi putut opri pe rusi sa intre in ucraina, si anume daca aia mai aveau 50-100 de nucleare

    • #60

      uoooo ce duri sunt rusii

    • #61

      Au armata depasita, dar nu trebuiesc subestimati. Nu e prima oara cand fac ce fac acum. Pierd oricat de multi oameni e nevoie pana cand epuizeaza adversarul si in timpul asta ocupa teren.

      Nu are sens pentru vestici, dar din punct de vedere al tarului este business as usual.
      Iar poporul de rand il sustine pe tar no matter what.

      Vezi razboiul cu Finlanda, in care kilareau finlandezii la ei la greu si dupa pace tot au pierdut 10% din pamant forever

    • #62

      ti s-a blocat semnalizatorul!
      ”vezi razboiul din finlanda” – rusii nu au reusit sa ocupe o tara cu o populatie de zeci de ori mai mica decat uniunea sovietica si care facuse parte din imperiul tarist, fiind nevoiti sa incheie un armistitiu.
      si rusilor li s-a blocat semnalizatorul: au reusit ca toti vecinii europeni nemembri nato sa-si doreasca intrarea in nato!

      www.hotnews.ro/stiri-international-25097557-rusia-inregistrat-cel-mai-mare-declin-demografic-din-istoria.htm

    • #63

      2 fraze:

      “Soviet losses were heavy, and the country’s international reputation suffered. Their gains exceeded their pre-war demands”

      Adica: rusii au pierdut foarte multi oameni, si-au facut praf reputatia, dar au obtinut foarte mult teritoriu de la finlandezi (mai mult decat au cerut initial), pentru totdeauna.

      Adica exact, dar exact ce fac si acum in Ucraina.

      Ceva inimaginabil pentru occidentali: isi fac praf reputatia, isi fac carne de tun propria armata, dar vor castiga noi teritorii de la ucrainieni, pentru totdeauna.

      Dar asta nu e nimic nou in modus operandi al rusilor.

      Ce mi se pare intersesant este ca chiar occidentul va forta mana Ucrainei sa faca odata pacea si sa cedeze teritoriile alea, pt ca occidentul gandeste ca occidentul, adica sigur sigur Rusia nu mai face asa ceva niciodata daca vorbim frumos cu ei.

      Pana in episodul urmator.

  28. #64

    Soluții sunt, multe din cele scrise mai sus sunt bune, dar în SUA nu se va schimba nimic pentru că doar banul dictează. Iar din comerțul cu arme ies bani buni. Bine, se poate spune că și-n Europa tot banul e la putere, dar EU nu are aceeași istorie ca SUA referitoare la armele pentru populație. P-acilea se scot bani mai mult din vânzarea între state.

  29. “A apus și epoca guguștiucilor care ne explicau că războaiele moderne nu se mai poartă cu soldați, ci cu drone și rachete.”

    Vai, dar noi suntem in 2020. Acum nu mai exista razboaie de cucerire, nimeni nu mai cucereste un teritoriu ca sa isi faca o tara, totul se rezolva pasnic. In cuvintele lui Obama cand il mustra pe ceva republican care acuza Rusia, “anii 80 isi vor politica inapoi”

    Logica e simpla: exista o chestie care se cheama calendar, si daca acolo scrie 2020 totul se schimba. Prin puterea cifrelor magice, 2020, cum adica n-ati inteles.
    /s

  30. #67

    In USA nu se va interzice niciodata comertul cu arme pentru populatia civila.Nu ma refer aici la constitutia lor, traditie..etc ci la faptul ca daca vreun presedinte sau senat , congres sau ce mai au ei pe acolo va incerca interzicerea armelor in secunda doi suna telefonul de la multimiliardarii care produc armele si gata , se fasaie instant ideea de a interzice armele.Acolo sunt oameni grei cu foarte multi bani, ce nu ies in evidenta prin reviste de can can si care controleaza politicienii americani.Reteta asta functioneaza peste tot in lume, nu este vorba doar de USA.
    Ca poti face mai greu cumpararea unei arme,da, frectie la picior de lemn, la fel, suna telefonul in congres sau la senat sau chiar la presedinte, pentru ca scad vanzarile de arme si munitie
    Deci nu.

    • #68

      cam ce procent din pib reprezinta vanzarile de arme catre populatie?
      in ipoteza puterii banului, si drogurile ar trebui sa fie legale, ca se fac mai multi bani decat din vanzarea armelor catre civili.

    • #69

      @daddy
      Poti sa dai pe Google si ai sa vezi ce sume imense se ruleaza in comertul cu arme si munitie, in nici un caz nu este ”maruntis” care nu prea conteaza.
      Comparatia ta cu drogurile este si corecta si gresita in acelasi timp.Asa puteai sa aduci in discutie si tigarile si alcoolul. Este vorba de o ipocrizie a societatii moderne unde niste smecheri cu multi bani au hotarat ei in turnul lor de fildes ce se poate si ce nu se poate vinde catre pulime.

    • #70

      compari cu comertul mondial cu armament, care merge pana la nave de razboi sau cu piata pentru civili? ceva imi spune ca ai mers pe prima varianta!

  31. #71

    Soluția pentru SUA în mod specific o reprezintă implementarea urgentă și masivă a unor politici sociale și de sănătate publică mai bune (ele fiind acum cvasi-inexistente). Apoi o acordare pe criterii mult mai stricte a armelor (inclusiv în funcție de venituri, cont în bancă, evaluări psihiatrice -nu psihologice- periodice) și a tipului de armă.

    Dar, având în vedere cum au darul să „vină” toate din SUA către Europa, ce ziceți dacă în maxim 10 ani vom avea ucideri în masă și în școlile de la noi.

    • #72

      laptele si cornul!
      prin scandinavia era si alocatie pentru alcoolici!

    • #73

      exista ucideri in masa prin scoli si la noi. se numesc scoli de soferi

  32. #74

    Nu stiu cat de logic suna ideea mea, dar as vrea sa existe un lant de responsabilitate:
    – vanzatorul care a vandut armele si gloatele care au fost folosite in shooting: 10 ani inchisoare direct
    – magazinul care a vandut armele: 1 milion dolari amenda pentru fiecare victima
    – NRA: 5 milioane dolari amenda pentru fiecare victima

    • #75

      consiliul concurentei, cncd-ul, ccr-ul ar zice ca regulile trebuie sa se aplice si vanzatorilor de automobile, cutite de bucatarie, uluci de gard etc. prin utilizarea carora se produc omucideri sau vatamari!

    • #76

      Ar fi chiar culmea. Dacă vânzătorul respectiv magazinul au vândut legal, de ce ar fi trași la răspundere? În cazul ăsta particular din Texas, individul a cumpărat armele legal. Ce vină are vânzătorul?

    • #77

      Doar așa, ca semnalizare de fractura de logica: principala funcție a obiectelor citate nu este uciderea, ci transportul, sau tăiatul alimentelor. In cazul armelor de foc nu poți spune că au fost deturnate de funcția lor principala, ele au fost special fabricate, optimizate, îmbunătățite pentru ucidere. Deci?

    • #78

      deci, vanatoare, colectii, descurajarea agresorilor.
      exact motivele invocate de jupanimea speciala din romania ca sa detina arme de foc!
      deci?

  33. #79

    Interzicerea totala a armelor de foc, alta solutie nu exista. As da ca presedinte sua stare de urgenta si as cere predarea neconditionata a armelor si in paralel as cere referendum rapid pt modificarea constitutiei. Restul e cancan.

    • #80

      Corect.
      Dar la referendum nu ar trece la americani asa ceva. Acolo orice papagal zice ca are dreptul de a avea arma, nu vezi ca si la noi sint wannabe puscasi marini care si-ar dori sa se legalizeze portul de arma de foc?…

  34. #81

    Australienii au reusit sa ia armele populatiei dupa un singur masacru:
    www.theguardian.com/world/2016/mar/15/it-took-one-massacre-how-australia-made-gun-control-happen-after-port-arthur

    Cred ca ar putea profita de narativa de care ai mentionat, si anume – sa doneze armele lor Ucrainienilor, care se lupta pentru viata lor cu rusii, in loc sa se omoare intre ei.

    • #82

      Si dupa aceea au importat mai multe decat in programul de buyback. Practic au facut un program “rabla pentru arme”, doar ca asta nu scrie in presa mainstream.

  35. #83

    Singura solutie dovedita si folosita cu rezultate exceptionale inca din 2002 este programul “Cornul si laptele”. Anual , numarul atacurilor armate din Romania este 0.

  36. #84

    Avem trei copii la scoala aici (GA) si eram orecum linisitit sa vad masina de politie in fata scolilor, ma gandeam ca suntem norocosi ca locuim intro localitate destul de instarita care isi permite sa aiba politisti dedicati pentru fiecare scoala si am crezut ca asta e SOLUTIA. Asta pana am vazut la stiri ca si scoala din TX avea 4 politisiti arondati.

  37. #85

    Cateva mici precizari si opinii:

    1. In State nu sunt in general permise armele automate, e nevoie de mai multe aprobari si sunt multe restrictii:

    www.boisestatepublicradio.org/news/2018-12-21/automatic-weapons-are-legal-but-it-takes-a-lot-to-get-one-of-the-630-000-in-the-u-s

    Sunt permise in schimb armele semiautomate de tip militar (vestitele AR-15). Si chiar asa, nu alea sunt marea problema, ci pistoalele:

    www.statista.com/statistics/476409/mass-shootings-in-the-us-by-weapon-types-used/

    2. Accesul la arme in SUA e doar o parte a problemei. Mass shooting-urile din scoli sunt opera unor copii usor plecati cu vaca (mici cow-boy daca le putem spune asa). Deci e si o problema de varsta la care au acces la arme. Si mai e si problema diferitelor medicamente psihotrope la care au acces mult mai usor decat in Europa (pana destul de recent copiilor li se putea prescrie Prozac relativ usor de exemplu). Si mai sunt si etnobotanicele ilegale. De aia nu prea ai mass shootings-uri in Serbia, Moldova, Cehia, Belgia, Elvetia, tarile nordice si celelalte tari mai permisive, civilizatia nu are nicio treaba aici.

    3. In State, dreptul de a detine arme si dreptul de a le purta sunt separate. Pentru a purta arma legal (concealed carry) e nevoie de permis. Pentru a detine arma pe proprietatea ta nu. Multi copii au acces la armele parintilor.

    4. Orice lege a armelor trebuie sa porneasca de la scopul pentru care sunt folosite. Daca vrem sa ne aparam de rusi avem nevoie de ceva gen NRA in versiunea ei originala, adica un sistem de cluburi de tir unde cetatenii obisnuiti se pot invata cu manipularea si intretinerea armelor (plus IEDs daca vrem sa mergem pana acolo). Chiar daca le e permis sa tina armele acasa, legea ii poate obliga sa le tina incuiate in ceva seif, asa cum e cazul acum cu armele de vanatoare. Desigur ar fi ideal si cluburi de cercetasi mai multe, unde copiii sa invete sa se orienteze in natura, sa isi faca adapost, sa manance rame cu boscheti si, in general, sa supravietuiasca invaziei lui Putin/Zombie/extraterestrilor. Pe scurt, cetatenii obisnuiti sa fie parte a unor militii locale.
    Daca vrem arme pentru autoaparare in fata infractorilor, intai si intai avem nevoie de niste legi al autoapararii normale, nu aberatiile pe care le avem acum si, in general, un sistem de justitie gandit de oameni nu de comunisti.

    5. Motivele reale pentru care armele sunt interzise in Europa nu au treaba cu lumea interlopa, teroristi sau alti dubiosi de genul asta. Accesul mai facil la arme creste rata sinuciderilor, creste riscul mass shootings-urilor si (aici ii doare mai tare pe conducatorii nostri) autoritatile nu mai au acelasi nivel de control asupra maselor.

    6. La noi e o problema cu politia care nu prinde suficienti infractori (pulitzaii ar trebui inlocuiti in masa cu Godina cu tot, ca in Georgia si scolile de pulitzie reorganizate radical). De aia exista teama ca orice libertate de genul asta cu armele va scapa rapid de sub control pentru ca politia nu poate distinge infractorii de cetatenii obisnuiti (daca ati fost vreodata amendati pentru depasirea liniei continue in vreun sat unde marcajele erau sterse demult si dupa aia ati vazut bemveuri depasind linia continua dubla pe drum european fara nicio reactie din partea politiei stiti ce spun) si abuzurile si loop-hole-urile vor fi multe.

  38. #86

    Unde in Texas? Implementare de legi antiarme? Fiti seriosi ca nu exista asa ceva! Ca perioada pandemica a mers pe repede inainte la ei de nu s-a mai purtat masca din primul an? Iti pun astia pe masa arma ca pe nimic. Vezi si Oklahoma – fix la fel, ca doar sunt vecine! Chiar ma intrebam cand va incepe asa masiv …pentru ca si in Ontario a fost mai deunazi un incident. Se fura medicamente de pe raft din farmacii, bauturi…tot felul. Asta este rezultatul legislatiei de s-a considerat alcoolul esential si nu au inchis niciodata genul asta de magazine, iar magazinele cu canabis au inflorit la fiecare 500 m…ce sa faca tot omul in casa? Alcool si canabis si…aia e! Pana acum ceva timp le futea mintea counterstrike-ul ca prindea un adolescent nauc o arma si incepea sa traga in tot ce misca dupa care daca il intrebai de ce a tras, nu stia sa-ti raspunda, pentru ca avea mintea varza de la jocuri…si acum la fel, doar ca mai baga niste droguri de s-au legalizat cu putin alcool si iese ce vedeti!

  39. #87

    nea_zapada numai gratie inanitiei n-a impuscat f’o 20 si ceva colegi de armata. Si-acu’, cand isi aduce aminte, brrrr!

    • #88

      eu am facut garda la un depozit de munitie si aveam colegi care bagau cartus pe teava akm-ului din plictiseala!

  40. #89

    Pune treaba asta in romania! Daca se trece si la noi liber la arme, cate incidente vedem pe zi? Oamenii isi dau cu parul sau cu sticla in cap frecvent, dar sa mai aiba orice cretin o arma de foc? Da, poate nu impusca 20 de oameni odata ca in america, ca aia chiar nu sunt sanatosi la cap, dar crime ar fi la ordinea zilei.

  41. #90

    Poți cumpăra alcool doar de la 21 ani dar poți cumpăra mitraliere de la 18 ani. Ce mai e se zis..

    • #91

      Minti, nu mai e nimic de zis. Mitralierele si toate armele automate sunt interzise din 1936.

  42. #92

    Un control mai strict al armelor,mi se pare incredibil cum un pustan de 18 ani se poate duce la un magazin: ”sarutmana vreau si eu un M4 si vreo 10 incarcatoare cred ca imi ajung” ca si cum ma duc eu si iau 2 doze de bere…2 la mana si aici e o problema cu societatea americana care are o lipsa de educatie acuta in anumite pc ale tarii…Daca vb cu colegul de casa/munca si ala iti trimite poze cu arme pai iei legatura cu politia tati…better safe than sorry mai ales cand ai de face cu un sociopat care a fost bullied ( si aici o alta problema si nu numai in America).Dar sunt curios care presedinte/senator american are curajul sa i-a taurul de coarne si sa schimbe din temelii legile poate chiar constitutia.O sa sune ca naiba dar Texas a ajuns Vasluiul USA si daca nu ma insel cele mai sangeroase atacuri au fost acolo cum ziceam lipsa de educatie face ravagii si de constiinta civica…

    • #93

      …ironia este ca, propbabil, 2 doze de bere nu ar fi putut sa-si cumpere fiindca nu avea varsata legala, respectiv 21 ani.

  43. #94

    offtopic – în colapsul albanez din 1997, când o bună parte din suprafața țării căzuse sub influnența bandelor înarmate care făceau legea (ca și în alte părți, în ciuda regulilor draconice de control ăștia aveau arme, după cum au și comentat unii mai sus) guvernul a înarmat populația pentru a se apăra. Deliberat. Strategia a funcționat, jafurile și atacurile au încetat. Cu pierderile colaterale aferente, câteva mii de vieți… 🙁

  44. #95

    1 Doar arme de asalt semi automate cât mai mari cu raza de precizie de 50m (sa iti fie greu sa o scoți din casa)
    2 Armele sa aibă cipuri de tip gps și care sa transmită poziția în mod constant
    3 dacă arma se deplasează mai mult de x m fata de locația standard sa fie anunțat automat poliția și sa o intercepteze
    4 Armele sa poată fie ținute doar în comune/sate sau în locații din jurul orașelor
    5 teste pshilologice, backtround check, etc
    6 reglementari legate de viteza glontului și dimensiunea lui (dacă tragi și îl împuști pe cineva sa nu rămână glonțul în el ci sa treacă mai departe fără ca sa se spargă)

    Pentru tot cei care susțin pistoalele, ele sunt cele mai periculoase deoarece se pot ascunde cel mai ușor și sunt cele care provoacă cele mai multe omoruri/sinucideri din punct de vedere statistic
    (e mai greu sa te sinucizi cu un AK dacă cu un Glock 😀 )

    • #96

      Vezi că la pct. 6 e puțin invers – glonțul nu trebuie să iasă din cel lovit tocmai pentru a nu avea alte victime colalerale.

  45. #97

    Armele mi se par un mijloc, nu cauza. Un mijloc de razbunare.
    Cauza e bullying-ul in foarte multe cazuri. Profesorii aia care-s impuscati primii sunt cei care ignora un copil abuzat. Unii dintre copiii impuscati sunt tocmai abuzatorii. Bineinteles, sa fie impuscati nu e just, indiferent ce au facut.
    Insa educatia in privinta asta e cam zero, nu doar in US. Copiii cresc frustrati, ajung adolescenti cu probleme si se razbuna cand au ocazia. Frustrati de abuz, frustrati de imensa diferenta dintre ce vad prelucrat digital pe net si viata reala. Esti pitic, gras, ai ochi oblici, esti mai bronzat, esti musulman, esti sarac ,etc, esti abuzat. In tarile fara acces la arme ca-n US multi copii si adolescenti se sinucid.

  46. #98

    Soluția este să nu faci copii.

  47. #99

    La aia, armele sunt ca sticla de lapte din frigider, ceva absolut normal.
    As face insa, la intrarea in scoala (poate putin mai larg, la intrarea in curtea in care este toata institutia de invatamant, ca poate are mai multe corpuri, cum am vazut in Iordania. Nu am fost prin multe locuri pe acolo dar, la hotelurile unde am stat (mai putin cele din Wadi Rum), la intrarea in resort era ca la aeroport. Banda de scanare a bagajelor, poarta din aia de scanare corporala, intrai fix ca in aeroport. Nu e cea mai eleganta solutie si, probabil ar fi destul de anevoioasa dar macar asa ar fi toata lumea sigura ca gigel nu intra inarmat in scoala ca l-a suparat colegul din banca a 3-a.

  48. #100

    Astia din Texas sunt tot aia pionierii interzicerii avortului cu orice pret. Oklahoma doar ce a interzis avortul de la fecundare deci probabil vor interzice si pastila de a doua zi. Doamne ajuta, sa salvam copilasii…aia nenascuti ca astia deja marisori e ok daca le trage unu un glontz in cap atat timp cat eu pot sa imi pastrez puscoiu. Pravoslavnicii vietii…

  49. #101

    In SUA industria armamentului este una dintre cele mai puternice industrii. Au atat de multi bani si au cumparat atat de multi politicieni incat va garantez ca nu se va schimba nimic NICIODATA. Nu mai fit naiv