Mă gândeam aseară, înainte de a adormi, printre picăturile de gânduri cu regrete despre chestii pe care nu le-am făcut acum 20 de ani și cum le-aș face acum, ce mi-a zis vreo gagică și nu am percutat, chestii de astea.

Nu cred că am un singur defect mare, ci sunt o sumă de defecte mari. Dar cele mai mari cred că sunt astea:

Nu am încredere în nimeni, sub nicio formă, în mintea mea, toți vor să profite de mine și ai mei sau să ne facă ceva nasol. Știu că e un sindrom tratabil medical, dar e apărut în urma unor experiențe de viață deloc pozitive și mi-e bine așa, nu am nici cea mai vagă intenție să mă schimb.

Sunt incredibil de prăpăstios în privința copiilor mei, orice febră înseamnă un pericol de moarte, cu idei și scenarii în cap în cel mai mic detaliu macabru și retardat. Îi mulțumesc neonatoloagei Mustafa de la Maternitatea Ilfov pentru asta, sper să o calce trenul.

Voi pe unde stați?