Dacă tot mi-am bușit iphonul ieri la piscină, am scos de la naftalină vechiul meu OnePlus 7T (care se mișcă mai bine decât iPhoneul 11 Pro Max, ca să fiu sincer, deși e vechi de vreo 4 ani) și, aseară, în pat, stăteam să îmi setez chestii prin el.

De curiozitate, la instalare, m-am uitat puțin în chestiile DECLARATE de Tik Tok că le fură din telefon.

Practic, tot. Sănătate, date financiare, plăți, situri vizitate, tot. Bine, și aplicația Amazon suge cam similar, dacă e să întrebați.

Ce nu înțeleg eu este de ce nu există telefoane care să îmi permită să refuz orice fel de colectare de date, de către oricine. Pur și simplu, setare generală, nu ai voie să vezi nimic din telefonul meu și atât.

În altă ordine de idei, m-am uitat pe amazon după iphoane, deși, în principiu, oricum aștept până în octombrie, ca să iau telefon cu USB-C, fără mufa proprietară Apple. Amazon și-o bate lejereanu de clienți. Fiți atenți.

Iphone 14 Pro Max în Germania.

iPhone 14 Pro Max în Spania.

Bine, în Spania e vândut de Flanco Retail, deci bănuiesc că Flanco România le cumpără de pe Amazon.de și le vinde pe Amazon.es, fără să miște un degețel. Oricum, ideea e că e stupid să vinzi, în cadrul aceleiași uniuni economice și politice, un produs cu prețuri diferite, pe care îl mai și trimiți în altă țară.

Și, nu știu de ce, întotdeauna în țara mai săracă, prețurile sunt mai mari.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Exista viata si dincolo de aifon!

    7
  2. #2

    ” Ce nu înțeleg eu este de ce nu există telefoane care să îmi permită să refuz orice fel de colectare de date, de către oricine.”

    Pentru că, ar fi prea frumos. Eu cred că și algoritmii ăia care cică mă ajută, tot contra mea sunt. Nu neapărat politic că acolo se știe deja…ci în general.

    1
  3. #5

    Pentru ca saracu e pretentios, fudul s-al dracului, zice tata

    1
  4. Din settings/apps/click pe aplicație și permisiuni, nu poți tăia de acolo accesul la locație și contacte plus cele câteva chestii la care îți dă android accesul?
    Pe partea cu bancare, dacă n ai nimic înrolat în Google Wallet, poa să te sugă. N are cum citi din aplicația bancară și nici n are cum să facă vreo plată.

    Să le faci pe toate bulk, nu poți.

    3
  5. #7

    Stii vorba aia cu nu esti clientul, esti produsul? E partial adevarata, esti si produsul, si clientul, doar ca nu platesti cu bani, platesti cu date personale.

    2
    • #8

      Te asigur că și dacă plătești cu bani, tot nu ești scutit de plata cu date personale. Singura variantă cu adevărat sigură e să renunți la device.

      Așa că prefer aplicații unde plătesc numai cu date. Măcar să fiu doar f***t, nu și cu banii luați.

  6. #9

    Iei un Pixel si pui GrapheneOS si atunci ai mai mult control. Altfel ai drepturile care ti se dau 🙂 nu alea pe care le vrei.

    1
  7. #10

    Pentru ca nu e un “drept” sa folosesti nici una dintre aplicatiile alea, ci o alegere, alegere care vine cu colectarea de date? Asta e o echivalenta cu: sa mi se faca loc de parcare in Bucuresti pentru ca eu am masina. Nu e un dat ca trebuie sa ai masina, ci e o alegere, o alegere care vine cu plusuri si minusuri. Acelasi lucru cu aplicatiile: vrei sa folosesti TikTok? Share data. Nu vrei sa share data? Nu instala aplicatia.

    5
    • #11

      Absolut corect. Nu iti convine ca vrea si pe mama si pe bunica, nu instala aplicatia. Aa, brusc iti convine, de fapt, aha, merge.
      Altfel nu am inteles care e preferinta seniorului sef, a ridica in slavi iphoneul ca e a 8a minune a lumii, ba se misca execrabil, ba ca are pret mare (pretul e ff bun, la cati tampi cumpara iphone doar de poza sa fiu boss apple as dubla pretul de maine). E clar ca spaniolii sunt mai tampi decat germanii, ca doar nu sunt mau bogati?

  8. #12

    se poate instala graphene os pe un pixel, de exemplu

    1
  9. “ideea e că e stupid să vinzi, în cadrul aceleiași uniuni economice și politice, un produs cu prețuri diferite”

    aaaa…zi-mi ca nu ai zis asta.

    Gen. De ce aia de la amazon is permit o reducere in germania (ca se vede care e pretu original) si aia de la flanco din spania nu….?

    vezi ca benzinariile au preturi diferite in europa. sa nu te sperie 😀

    4
    • #14

      Vezi ca benzina e un produs cu totul diferit de telefoane mobile, intrucat in pret intra acciza. Mai mult, ca regula, piata unica UE se bazeaza si pe libera circulatie a marfurilor / libera concurenta, lucruri care interzic discriminarea in functie de tara producatorului / a cumparatorului – asa, foarte pe scurt.

      Si da, pretul trebuie facut in functie de piata, dar economic vorbind. Cu alte cuvinte, in Germania ar trebui sa fie pret mai mare, teoretic, decat in Spania, ca la aceleasi costuri fixe (roughly) puterea de cumparare in Germania e mai mare.

  10. #15

    Poti cu un raspberry pi

    1
    • #16

      @VladM: te rog sa reformulezi gluma, am senzatia ca “grapheneOS pe un pixel” e norma acum

      1
    • #17

      Poți și cu un Nokia 3310.

  11. #18

    Oda lui Tim comentatorul

    O tu măreț, astronaut regal
    Te-ai coborat ca intr-un aprozar
    Si ai venit ca o fantoma
    La comentarii iar sa faci normă !

    O Time tu de n ai fi fost
    Ai fi fost iarasi ce ai fost!!!
    De te chema Vasile sau chiar Gheorghe
    Sau Tom, sau Jerry de te ar fi chemat
    Ei acelasi maret balaur
    Ce iarasi pe Tera ai aterizat!!

    Sunati din goarne si cimpoiuri
    Caci iata bombe cad la orizont
    dar nu se vede fumul din …
    SPECTACOLUL CARE INCA NU S-A JUCAT!!

    WoW!

    3
  12. #19

    Intrebare extrem de serioasa: acu’ dac-ai vazut ce aspira chinejii, iti mai pastrezi contul de TikTok?

    Apucasem sa citesc rezumatul comisiei de ancheta din senatul francez, acum vad c-a iesit si raportul (181 de pagini): www.senat.fr/salle-de-presse/dernieres-conferences-de-presse/page-de-detail/commission-denquete-influence-tiktok-1268.html

    Legat de iPhone, daca vrei sa-ti iei, de oriunde ti-ai lua (ma refer la amazonurile locale), NU lua de la 3rd party seller, orice-ar scrie acolo, si oricate stelutze ar avea (nici macar daca e fullfilled by Amazon). Din pacate ca tot ce era bun, si site-ul Amazon s-a stricat, in sensul ca inainte daca Amazon il vindea, aia e prima optiune, acum iti da pretul cel mai mic. Dac-ai Doamne fereste, cea mai mica problema, suportul client si tehnic Amazon te rezolva (dupa cum cred c-am mai zis la alta postare, 2 android-uri luate de pe amazon le-am dat inapoi cand s-a uzat bateria, si dupa ce service-ul lor (outsourced, of course) a facut orice in ele, doar sa schimbe bateria nu. Si n-a contat ca trecuse mai mult de 1 an (parca atat era garantia atunci, acum e 2).

    1
  13. #20

    O varianta simpla de a ocoli acordarea acestor dreptori in aplicatie – nu le mai instalati! 🙂
    Se poate folosi browserul pentru a accesa toate aceste platforme.

  14. #21

    In Belgia e 1.053 aifonu ala :)) Vandut de Amazon, ce-i drept

  15. #22

    :)))

  16. #23

    Ce nu înțeleg eu este de ce nu există telefoane care să îmi permită să refuz orice fel de colectare de date, de către oricine.

    Bose, aplicațiile alea mișto pe care ți le pui tu pe telefon au nevoie de acces la niște funcții ale telefonului. Ele declară la ce functii au nevoie, altfel nu le poți instala. Fii atent că “declară” și “folosesc” sunt doua chestii diferite, ele pot sa nu foloseasca tot ce pretind ca vor (desi de obicei cam folosesc).

    Mno, mai departe e responsabilitatea ta ca utilizator de a decide daca vrei acea aplicație pe telefon sau nu. “Oh, aceasta aplicatie de numărat pașii îmi cere acces la locație, financial data, health data, my wife phone number, messages? Poate ar trebui sa nu o instalez”.

    Practic, orice telefon iti ofera cea mai simpla optiunea de a bloca colectarea de date – nu instala aplicații care fac asta, deși oricum sistemul de operare o va face si fara aplicații.

  17. #24

    Ce nu înțeleg eu este de ce nu există telefoane care să îmi permită să refuz orice fel de colectare de date, de către oricine. Pur și simplu, setare generală, nu ai voie să vezi nimic din telefonul meu și atât.

    Aoleu, loviți în securitate… națională.

  18. #25

    M a blocat ba pe whatsapp si pe tel. Nu i nimic ca sun cu nr privat pana ii bubuie telefonul la hoata asta. Gata fratilor, am fost destul mielusel bland si bun, dar cand esti asa, esti luat de fraier. Declansez operatiunea Barbarossa. O voi da in judecata.

    • #26

      eu, de exemplu, am blocat apelul de la numerele private. nu imi suna, nici macar nu ma anunta. ce faci daca are asa ceva?

    • #27

      Pai asa am facut eu cu garoiul, l am blocat pe toate planurile, pe telefon, pe necunoscut pe tot. l am injurat , iti dai seama, i am zis ca nu discut cu valeți si gata :))) Bineinteles ca e optiunea, si eu am blocat numere necunoscute, am un iphone 14 asta de pe care scriu si un iPhone 11 de rezerva. Dar ea nu a blocat. Deci jur. deci ori nu are optiunea asta , ori nu stie sa o seteze, ori nu vrea. e posibil , e o telenovela intrwaga aici, o sa aflati poate mai multe. poate e nebuna poate e obsedata poate e masochista. adica sigur e masochista. si poate vrea sa ne impacam, sa ma tina legat de ea prin aceste manevre. ca cu garoiul nu e nicio.. iubire adevarata. stiu sigur. Deci sun pana nu mai pot :)))) efectiv. baterie am incarcator am . deci sun pana ii bubuie telwfonu. sau pana ma deblocheaza pe whatsapp. Ca n ai tu sa imi dai 15 mil muisto, si ma tii blocat. Deci sun la greu pana nu mai pot. bombardament la greu. Asta e prima faza a operatiunii Barbarossa, apoi vor urma si alte faze, si apoi daca tot nu se da pe brazda, solutia finala :)))) Adica tribunalul. iti dai seama ce circ ar iesi in tribunal, rasu curcilor. asta e

      1
    • #28

      La judecatorie initial pentru speța asta de 2 lei. Tribunalul il vedeti numai daca faceti careva apel 🙂

    • #29

      Eu zic să-i blochezi blocarea de pe uațap și automat se deblochează.

    • #30

      Pai da Corbane 2 lei, dar e vb de 1500 lei. Chiar daca aveam banii lui Becali nu accept sa fiu tepuit

      Eu am activata optiunea ,,apel silentios necunoscuti” , adica daca ma suna cineva cu nr privat nu suna nu apare nimic. Insa ea nu, fiindca o tot sun de cateva zile, sun de rup ea inchide, apoi inchide telefonul de tot, apoi cand il deschide sun iar si tot asa. Sa vedem care pe care :))) si mi a raspuns de cateva ori si m a aburit da gata nu mai merge, imi vreau banii datorati. banii sau pizda . cum prefera sa se achite de datorie. Eu chiar nu sunt marlan , nu m am gandit chiar deloc sa o fut ca pe o curva cand i am dat acesti bani, ci sa o ajut. Ca altfel ii propuneam de la inceput sa o ard pt acesti bani , conditie. Dar acum cum prefera, adica eu nu o consider o curva i am si zis, nu ma interesa si nu ma intereseaza doar s o fut, dar daca vrea ea sa pastreze banii , ma multumesc fie si doar cu un sex. ca nu accept sa fiu furat. Bun pastreaza banii, dar pt banii astia tre sa fut si eu, macar o data. Si tu ramai cu garoiul si cu 15 milioane, castigam toti, suntem toti impacati.

      Later edit: m a deblocat pe whatsapp. Deci iata ca bombardamentele au dat rezultate. Dar stati ca inca nu e castigat razboiul. Sa vedem ce tactica adopt in continuare. :))) Hai ca pana la urma poate chiar ma fut in vara asta si iau si bani. Doamne ajuta:)))

  19. #31

    Din cate stiu OnePlus e firma chinezeasca cu sistemul de operare modificat tot acolo. Deci posibil sa nu conteze ce permisiuni dai, au deja datele tale.

    Pe de alta parte, alte androiduri te lasa sa revoci permisiunile (selectiv) unei aplicatii, dar unii developeri nu te mai lasa sa folosesti aplicatia daca vad ca le-ai blocat permisiunile respective.

  20. #32

    arunc si eu piatra:

    Ok, au datele tale…. si ce ? Ca reclame oricum vezi, cu date sau fara date. Dintre miliardele de metrici adunate de la utilizatori, cu ce sunt datele tale mai speciale ? Da, pentru tine sunt. Pentru algoritmul de analiza, esti doar un regular Joe. 9-5, acelasi sobolan care invarte roata.

    1
  21. #34

    Chiar zilele trecute povesteam cu cineva ca noua fitza in Spania e sa faci resell la chestii… nu misti un deget si iti vin banii… acum inteleg miile alea de euro profit alela =))

  22. #35

    Aceleași diferențe de preț, dacă nu mai mari, între Ro și USA. Cu amendamentul că Iphone 14 pentru piața din America nu are slot pentru SIM, ca să folosești unul luat de acolo trebuie să fii într-o rețea care asigură funcția de eSIM. În teorie, la noi doar Vodafone și Orange au disponibilitatea asta (Digi și Telekom, oficial, NU au), dar m-a pus pe stand-by șeful unei reprezentanțe Vodafone, mi-a zis să mai aștept. Nu pentru mine, io nu sunt cu astea, soția e, copilul îi aduce de acolo iar io urmează să primesc 13 ei 🙂 cand ea va trece la 14.

  23. #37

    www.digi.ro/esim si Digi are

  24. #38

    Corupția nu va dispărea decât atunci când va fi transparenta totală, pe tot globul.
    Este necesar să ne dăm datele