Primesc mesajul ăsta de la Vodafone, tocmai când îmi făceam abluțiunea de dimineață.

Înainte de a vă repezi ca curcile în lemne, nu asta mă deranjează. O mărire de 1.5 euro la abonamentul meu nelimitat înseamnă că plătesc ceva gen sub 15 euro pentru comunicații nelimitate și internet nelimitat. Pentru cei care sunt foarte revoltați că au ajuns să plătească și 5 euro pentru cartela lor, poate ar trebui să vă uitați la prețurile telefoniei în restul UE.

Și nu vreți să știți ce gunoi este rețeaua de telefonie mobilă în germania, ce aventură este să ai semnal sau, doamne ferește, internet, dacă nu ești într-un oraș și ai ghinionul să fii între sate, pe undeva, de stai ca în filme, urcat pe capota mașinii, căutând semnal să suni la AAA.

Da, știu, nu ne comparăm veniturile. Dar vrem să avem aceleași beneficii ca nemții, deși nu avem venituri. În timp ce costurile unei companii sunt aceleași, costul închiderii apelului sunt identice peste tot, nu sunt la modul AA, stai, ăsta e din românia, sigur, e mult mai ieftin pentru ei, ei nu au aceleași venituri.

Anyway, pe mine mă deranjează limbajul ăsta de lemn. Înțelegeți, băi peonilor, scumpim abonamentele PENTRU VOI, pentru voi ne sacrificăm și vom încasa câteva zeci de milioane lunar, în plus, pentru ca VOUĂ să vă fie mai bine, nu nouă.

Bro, Vodafone, tanti de la marketing, genul ăsta de comunicare/adresare mergea când făceai matale facultatea și te mințea Horațiu Bădău că știe despre ce vorbește. Dar acum, pentru că mulți dintre noi avem acces facil la comunicare, avem platforme de comunicare, avem MULȚI oameni care ne urmăresc, primim fițuicile astea foarte prost și suntem foarte dispuși la a face mișto grosier de ele.

Ca om care nu a studiat cu Bădău, vă spun că o comunicare directă și sinceră cu clientul este MULT mai bună și mai utilă decât oboselile astea de care face mișto lumea de voi.

#amin.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. În ultimii câțiva ani Vodafone a mai mărit de câteva ori cu câte un euro-doi abonamentele. Ajunsesem de la 8 EUR la 12 EUR.
    Și în august anul trecut când m-au informat de modificarea clauzelor contractuale, au omis să pună în informarea pe mesaj că voi plăti cu X euro mai mult ci doar că „noul meu abonament este X”. Au pus tot o abrambureală de asta, dar cu faptul că mi se modifică contractul și „vezi aici noile condiții”.
    Când mi-am dat seama, am cerut rezilierea, nu există motiv să plătesc pe abonament mai mult decât pe cartelă atâta timp cât nu iau telefoane la preț special sau am vreun beneficiu suplimentar de la ei.
    Stau pe abonament doar pt a avea direct debit.

    4
  2. #2

    Le răspunzi și tu că pentru binele vodafone, te portezi la digi/orange/undeva.

    8
  3. #4

    “Ăl de sus” e doar unul din motivele pentru care m-am portat la Digi, la care am acum 0,11 centi pe Mb in roaming la turci. Nu mai spun de șicanele cu uite cartela de o luna o facem 2 saptamini, apoi o scumpim la 15 si chiar daca nu ai terminat “alocatia” de roaming, noi tot te bagam la taxe suplimentare.
    Iar dupa ce am facut cererea de portare mi-au trimis 200 gb moka, sa ma sterg cu ei la fund ca nici nu aveam nevoie de atit. Culmea mirlāniei la vomafone.

    3
  4. #5

    Buna ziua stimate client, pentru a satisface KPI de performanta si a justifica bonusul CEO-ului nostru, am marit pretul nesemnificativ, cu ceva maruntis. Voi cu banii astia nu faceati nimic, dar daca ne unim si punem mana de la mana, cu ajutorul nostru el ar putea intra pe lista Forbes. Angajatii din callcenter contribuie si ei prin mentinerea salariului ca inainte de inflatie. Multumim ca ne sprijniti! Compania xxx

    4
  5. Nu mai sunt asa de scumpe abonamentele nici in vest, in spania de ex a intrat bine de tot digi care iti ofera la 5 euro net nelimitat si sute de minute gratuite inclusiv cu digi Romania.

    • #7

      ba du-te ba de aici cu Digi al tau cu 5 euro, macar SA FI AVUT CURIOZITATEA de a intra pe digi espana sa vezi cat costa. dar e mai ieftin sa bati campii aiurea, ca asa e la psd

    • #8

      €25 de euro cumetre, de 5 ori prețul.

      1
    • Nu stiu de unde scoateti preturi alea – cel mai scump abonament de mobil la digi in spania e 20 euro insa abonamentele pornesc de la 7 euro iar daca combini cu net fix pornesc si de la 3 euro:

      www.digimobil.es/movil/ilimitado

      3
    • #10

      Vorbim aici de abonamentele cu beneficii nelimitate, deci cel de 3 euro pica din prima.
      Vad ca Digi Spania nu are nici o oferta cu Nelimitat, dar are cu 100 GB de net, la fel ca in Romania. Din punctul meu de vedere este mai mult decat suficient pentru o conexiune mobila.

      Iar abonamentul ala este 20 de euro standard si scade la 10 euro daca ai si servicii fixe.
      Nu este 5 euro ca in Romania, dar nici 80 de euro ca in Germania.

  6. #11

    Atenție la neatenție.
    Comparati-vă atent facturile din aprilie si mai. S-ar putea să constatati că, sub pretextul scumpirii abonamentului, ați fost trecuți la un abonament (sau plan tarifar) mai scump. Adică, de la Red 11 de 11 Euro ați trecut la Red 12 de 12,5 Euro. N-ar fi mare lucru, în afară că tocmai v-ați reinnoit contractul. Caz în care vă recomand să întrați pe site si șă citiți ce mai e nou pe la termeni și condiții generale, tarife, roaming. Teparul țepuiește.

    • #12

      asta daca primesti factura,
      la mine inca nu a ajuns de 6 luni.in aplicatia vietii vad doar ca e emisa , cat am deplata si ca factura inca nu e gata.pe mail imi vine doar un pdf cu cat am de plata fara informatii despre serviciile platite

  7. #13

    Nu pot comenta despre orange ca nu am avut decat o cartela prepaid acum ceva timp. Dar vodafone sunt cam banditi si asta m a facut sa portez toate numerele la rcs. Aia is mai din topor dar sunt sinceri. Astia de la vodafone dupa ce ca sunt banditi mai te si iau cu diferite vrajeli.
    Pacat, inainte se comportau mai ok cu clientii.

  8. #14

    Vodafone este o mizerie de companie, argumentele mele fiind:
    – nu sunt in stare sa configureze sistemele interne sa imi trimita factura pe email in fiecare luna, functioneaza aleator de la luna la luna;
    – am cerut portarea unui numar de la Orange la Vodafone (pe abonamentul firmei mele), procesul a durat o luna intrucat cel care a initiat procedura a gresit ceva si nu putea altcineva din companie sa ma ajute. Intr-un sfarsit am gasit o persoana dispusa si capabila sa ma ajute si sa finalizeze portarea prin cunostinte si relatii…;
    – dupa incheierea portarii a aparut un serviciu in plus pe factura, practic au activat un nou serviciu pentru numarul de telefon portat, a ramas si numarul temporar folosit in timpul portarii cu serviciul lui. A mai durat 3 luni sa gasesc pe cineva capabil sa inteleaga problema mea si sa anuleze serviciul activat aiurea;
    – in interactiunea mea cu ei se pare ca sistemul de “ticketing” nu este monitorizat, am tot incerca sa ii contactez online sa ma ajute, primeam notificare ca urmeaza sa fiu contactat in 48 de ore, bineinteles ca nu ma contacta nimeni;
    – costul serviciilor pe abonament sunt semnificativ mai mari decat cartela pre-platita si nu poti renunta la acestea decat la atingerea termenului contractului. Decoamdata astept atingerea respectivului termen apoi reziliez contractul si raman pe cartele pre-platite, e absurd cum functioneaza acum, nu este nici un beneficiu pe abonament pentru client, beneficiile sunt uni-laterale pentru ei (toate telefoanele le-am luat la liber, pe eMag erau mai ieftine decat la Vodafone ca beneficiu la abonament).

    1
    • #15

      Diferenta e că la cartelă si-au luat banii înainte, ca la curve, pe cind abonamentele nu și le mai plătesc toți…

    • #16

      @Marinel, adica vrei sa spui ca o companie de telecomunicatii sanctioneaza clientii de buna credinta si ii tarifeaza suplimentar doar pentru ca exista niste tepari care nu si-au mai platit abonamentele?

  9. #17

    In acelasi timp… digi, nelimitat 5 euro. Pana acum a mers bine in roaming UE, mai bine decat vodafone si orange. Ajung sa platesc pe luna 3 abonamente, net fix si cablu la pretul cat plateam inainte la orange pe 1 abonament si 1 cartela.

    1
  10. #18

    De obicei dupa anunturile de genul asta in 2-3 luni se poate observa clar o imbunatatire majora in calitatea si acoperirea semnalului, dar sigur atunci nimeni nu mai zice nimic, e usor acum sa aruncam cu pietre!

    • #19

      “nimeni nu mai zice nimic” pentru ca probabil nu simtim nici o imbunatatire minora, daramite majora…

      1
    • #20

      Smbgpl, tu tii cu ursu??

    • #21

      Lucrez la vodafone si pot sa spun ca am facut masuratori chiar acum 2 saptamani intr-un sat de unde sunt parintii noii directoare economice, semnalul e mai bun cu 80% fata de anul trecut!

    • #22

      anul trecut aveau semnal?

      1
  11. #23

    Eu am primit acelasi mesaj, dar am primit un bonus de 2E. Se pare ca merit mai mult.

  12. #24

    Acelasi mesaj primit. Sunat la ei, buna sint andreea, dat mwie andreea, apasat 1 ptr aia, 2 ptr ailalta, dat iar mwie lu andreea. Incercat sa ma inteleg cu toby, asistentul virtual. Dat mwie si lu ala. Inapoi la andreea, cu greu am reusit sa obtin promisiunea c-o sa ma caute cineva in 48 ore lucratoare. Paranteza: ca sa va caute cineva, ii spuneti lu andreea ca vreti modificare abonament. Peste vreo 5 zile m_a sunat un baiat. I-am zis ca vreau sa mai incerc si altceva, gen alt operator. Eu fiind in vodafone de cand s-a infiintat conexu. Si aveam un abonament cu minute si sms nelimitat si peste 100 giga net. Nu aveam roaming. Iar pretul era oricum mic, gen format dintr-o cifra.
    Dupa discutia cu baiatu am trecut la alt abonament, la propunerea lui, totul nelimitat + roaming inclus. Si pretul cu 1 euro sub cat plateam. Si fara prelungire.
    Daca as zice ca acu dau 3 euro cu tot cu tva, ma credeti?
    Asa ca nu va agitati daca va anunta ca se scumpeste. Vorbiti cu ei si poate iesiti mai bine decat inainte.

    P.s doamna mea si cu soacra-mea au trecut pe digi, tot dupa ce orange (aici erau inainte) a anuntat o marire d-asta unilaterala. Sint deja de un an si nu au nici o plangere. 5 euro totu nelimitat + roaming.

  13. #25

    @Arhi Bosss! Ți-au greșit abonamentul! La tine trebuia să fie GIGAMOBIL XXXL (atâta port eu la tricou :)) ). :))

    1
  14. #26

    Pe mine m-au anunțat în martie că din aprilie mă trec automat la un abonament cu 2 euro mai mare (evident cu niște beneficii în plus care nu ma interesau). Tot cu blablaul ăla că spre binele meu. Comunicarea a fost ceva de genul: accepți ce-ți băgăm noi pe gît sau ne poți zice pa. Le-am zis pa.

  15. #27

    Off topic un pic, dar am si eu o întrebare, poate ma luminează cineva de aici. De ce un volvo v90 cross country ( full spec) e mai scump cu cateva mii bune in Romania fata de Germania? Am intrat pe configuratorul de pe site-ul volvo romania/germania, aceeasi masina, aceleași dotari( ba chiar aia din germania avea ceva opționale in plus) si totusi aia din germania a iesit pe la 94-95k, in timp ce in Romania mi-a iesit aproape 100k? Anyone?

    • #28

      noua ni se dau alea de calitate mai buna…

    • #29

      Pentru ca este hibrid si diferenta aia e decontata oricum de stat. Ecobonusurile alea nu sunt decat niste bani gratuiti dati direct producatorilor. Crezi ca dacia spring costa undeva in universul asta 20.000 de euro?

  16. Nu am avut telefonie mobilă de la Digi. Sincer, mă tentează, deși nu plătesc prea mult nici la Vodafone.
    Sunt ceva probleme cu ei? Nu au acoperire peste tot în țară, având acoperire doar în orașe? Oferta lor de tot nelimitat este cu steluță (*), adica supusă unor termeni și condiții, nefiind chiar nelimitat sau viteza internetului după X scade până la o valoare mică?

    • #31

      Ca sa iti raspund la intrebari,da si da!
      Am eu,am folosit un telefon ca hot spot pentru un laptop,vreo trei zile(a fost o avarie,culmea servicii tot de Vodafone!),abonament de 3€ la Digi,si cred ca am consumat vreo 50giga(parca,nu o spun cu toata convingerea,dar asa cred!)iar dupa mi-au restrictionat viteza,dar era spre sfarsitul lunii,si oricum nu ma interesa,era al doilea numar.
      Anyway,mi-a fost de folos!
      Dupa,m-am portat si cu numarul principal al meu la 5-ul nelimitat!
      In orice caz,pina acum,sunt multumit de Digi.
      PS Zice lumea ca Digi foloseste infrastructura Vodafone,la antene si whatever,asa ca de semnal,cel putin pe unde am fost in tara…sunt ok!

  17. #32

    4,99 euro / luna abonament mobil in Franta, un MVNO pe reteaua Bouygues Telecom, nu multi gigi (pentru ca nu am nevoie) dar pot suna direct pe fix in Romania. Altfel am primit un email de la SOSH, filiala low cost la fibra cum ca-mi va creste abonamentul de la 29,99 cu 1 euro incepand din aprilie pentru ca costuri de functionare… doar ca inca n-a crescut.

  18. #33

    Initial,mi-am facut un abonament la Digi,asa de proba,ma tenta si in plus de aia aveam nevoie de inca un numar de telefon.
    Zis si facut,mers la Digi,contract de 3€/luna.
    Bun!
    Multumit de semnal in orasul meu si prin imprejurimi!
    Avantaj enorm cand pica netu’!
    Telefon conectat la laptop,si ai net vreo trei zile(ca nelimitatu’ cred ca e 50gb,parca!)
    Apoi,dupa atatea aventuri cu numarul principal de la Voda’,si multe aventuri,am hotarat sa plec si cu numarul asta la Digi!
    De data asta,abonamentul lor mare si nelimitat de 5€,prins de Black Friday,un an reducere la jumatate.
    Cost pe doua abonamente…nici 28ron.
    Bun,nu?
    Normal ca bun,dupa ce plateam pe mierda aia de cartela(in aplicatie,ca deh,saracie!)36 ron pe luna!
    Scuze inca o data,la 28 zile,ca luna la Vodafone e mai scurta,si avantaj Vodafone,inca o luna in anul lor calendaristic,sa plateasca mwistii de”cartelisti”
    Asa ca,am stat ca prostul de ani de zile la Vodafone,pentru nimic.Ba da,sa le-o fac mai mare si mai lunga.
    Cat despre Digi…all good!

  19. Sunt nelimitate toate la net la fel ca-n Romania, insa dupa un anumit consum iti scade viteza dar nu platesti nimic in plus. Eu aici n-am observat nici un fel de scadere a vitezei acum cativa ani cand aveau si aici limite de consum.

    Intr-adevar nu stiam ca intre timp s-au scumpit abonamentele digi in spania, acum 4-5 ani cand au intrat acolo abonamentele porneau de la 5 euro iar cei care si-au facut atunci abonament nu li s-a marit tariful, au aceiasi politica ca aici pretul la care ti-ai facut abonamentul nu se mai mareste.