capital-punishment

Mai mult, în 5 februarie 2013, Mihnea Columbeanu “ar fi întreţinut un act sexual oral cu minora care avea, la acel moment, vârsta de nouă ani, profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorităţii exercitate de mama sa”.

“Astfel, în schimbul promisiunii unei sume de bani de către inculpat, mama minorei a determinat-o şi a încurajat-o pe fiica sa să suporte actul sexual oral, promiţându-i că urma să o înveţe chiar ea cum să întreţină acte sexuale pe viitor”, mai spun procurorii.

Și poate nu neapărat pentru animalul în discuție, ci pentru mama copilului. Un copil distrus pe viață, pentru fanteziile sexuale ale unui nebun. Pentru că ăla e nebun, e clar, vina sa e mică. Când simți nevoia să faci sex cu un copil, ai nevoie de internare pe viață la psihistrie, tratamente cu bromură și o moarte într-o celulă capitonată, lins de gândaci.

Dar mama…mama ar trebui decapitată în public, ca la ședințele religioase din Arabia Saudită. Bătută cu pietre până la moarte. Tot arsenalul posibil de chinuri gândite de un nazist ungur.

Câtă mizerie… Serios, am rămas cu o durere de cap după ce am citit știrea. Inițial, când am citit de arestarea mizeriei umane numite Mihnea Columbeanu, pe motiv de pornografie infantilă, am gândit că Ia, încă un fraier prins cu descărcări bulk de pe torente, care includ și mizerii de gen, ia hai tu până la noi la sediu.

Uite că, de fapt, nu era chiar așa.

De aici

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

95 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pentru unele infratiuni ar trebui introdusa pedeapsa cu moartea.Nu tortura sau alte pedepse, o injectie letala sau un scaun electric ar fi mai potrivite.Sunt solutii umane si rapide.
    Din prea multa democratie si respectarea drepturilor omului am ajuns sa condamnam la inchisoare pentru 20 de ani un dement care a omorat zeci de oameni pe o insula.Sunt fapte pentru care mai poti primia a doua sansa dar ceea ce a facut monstrul de mai sus si mama fetitei te lasa fara cuvinte.

    • #2

      Ai o obsesie cu Breivik? Am mai intalnit comentariul asta in ultimele zile. Esti un mic comunist de dulap si ti se rupe inima de lacrimi la amintirea unor mici socialisti/arabi impuscati de ala?

    • cam cati arabi a omorat ala? sau comunisti?

    • pardon, socialisti. Care presupun ca asa i-ai vazut, comunisti romani

    • #5

      @animal00: Prea putini.

    • #6

      ce e Radu? daca Breivik n-ar fi existat ai fi luat tu aceeasi atitudine impotriva unor socialisti aflati la pubertate?

    • lol, deci daca ti se pare naspa ca unu’ a impuscat niste copii pe o insula, dupa ce a pus o bomba in alta parte ca diversiune, esti comunist.

    • #8

      @Ana&Maria: Sa inteleg ca nu va e cunoscut conceptul Kill them before they grow…

    • Ce valoare morala are aceasta pedeapsa? Il omori, dar practic il scapi de vina. El moare, nu mai are cum sa se gandeasca la cea facut, practic ii facem mai mult bine decat rau.

      Trebuie parnaie pe viata… asa toata viata se va gandi la ce a facut.

    • #10

      @Radu – ba da, dar n-am avut placerea de a te intalni cand erai mic.

    • #11

      Jordan, you pedophile, you :))

  2. #12

    Asta-i scârnă.

  3. #13

    Poate-si luase warn pe tracker si avea nevoie de ratie…

  4. #14

    Da’ tatal fetitei? Era o vorba cum ca in fiecare tata de fata e cite un Drasius Kedys…

    • #15

      Te incanta asa mult ca a murit un om bun si nevinovat datorita unei debile – fara de care nimic n-ar fi fost posibil – care a mai si scapat ?

    • #16

      Cine-i omul bun si nevinovat care a murit?

    • #17

      @antiretardati: ah, scuze, inteleg ce ai vrut sa spui.

    • #18

      @ dufu

      Drasius, fireste !

      … si daca te pregatesti sa-mi raspunzi ca ar fi fost mai bine sa nu elimine o retea pedofila de dragul unui cazier moral imaculat , atunci trebuie sa te previn ca orice discutie mi se pare de prisos.

    • #19

      @ dufu

      S-au suprapus comentariile. Scuzele mele ! 🙂

      Nu era vorba neaparat de Drasius cat de naivitatea si credinta unora ca notele de plata revin intotdeauna si obligatoriu barbatilor. Faptul ca mai inchizi ochii la unele defecte ale fiintei iubite (ca doar nimeni nu-si propune sa iubeasca ceva urat, nu ?) mi se pare firesc, sanatos s.a.m.d, devine insa bolnavicios cand se transforma intr-un cec in alb pentru orice ar face. Pe scurt, chestia aia cu “unde era tatal copilui ?”, echivalent cu gasirea unor alti vinovati, mi s-a parut aiurea.

    • #20

      @antiretarzi: pui in “gura” mea cuvinte pe care nu le-am spus/scris: Citatul corect era “Da’ tatal fetitei?”
      Intre ce am zis eu si ce ai inteles tu (“unde era tatal copilui ?”) e o foarte mare diferenta.
      Kedys nu conteaza unde era cind judecatorul si senatorul ala ii lingeau fetita de 4 ani, conteaza ce a facut cind a aflat. De aia am si pus intrebarea, sint curios oare tatal victimei lui Columbeanu cum a reactionat cind a aflat. Tata de fata fiind, eu stiu ce ar fi trebuit sa faca… In nici un caz asta: www.youtube.com/watch?v=Oi3Hyxuf5AE

    • #21

      @ Mircea

      “Da’ tatal fetitei ?” poate fi intradevar atat o acuzatie de complicitate cat si de pasivitate nepermisa, dar niciuna n-are vreo sustinere in cazul de fata, intrucat autoritatile pare-se ca-si fac datoria. Sper sa-ti amintesti ca actiunea lui Drasius n-a avut caracter vindicativ, fiind determinata doar de si declansata dupa musamalizarea cazului in justitie.

      Indiferent de imprejurari, eu nu pot considera cazul Drasius sub niciun aspect exemplificator. Unde e dreptatea in faptul ca cea care a declansat totul – cauza tuturor evenimentelor – scapa si traieste bine-mersi, cheltuind probabil banii adunati din pedofilie (si de n-ar fi fost tatal fetitei foarte probabil si-ar fi continuat agoniseala), in schimb cel care a salvat copilul, pe a lui si a multor altora, moare ?

      Sper sa-ti fi raspuns astfel sufient de argumentat la ambele comentarii.

  5. spanac.eu/pedeapsa-capitala/

    Ai aici câteva metode pentru a face sa dispara acest animal pedofil

    • #23

      Sau mai rau, poti sa il pedepsesti punandu-l sa citeasca 1000 de comentarii gen Spanac, Deby, Sabina.

    • #24

      @msrp: tortura este interzisa in UE.

  6. Eu zic ca e suficienta inchisoarea pe viata, in celula speciala pentru pedofili ca sa stie si restul cu cine au de-a face. Nu de alta dar o sa aiba parte de un tratament special pentru tot restul vietii.

  7. #30

    Eram în metrou, de la Grigorescu spre Unirii. Metrou de-ăla vechi, compartimentat, vagonat, moața mă-sii. Vagoane aproape goale, nici nu mai țin minte ce oră era, oricum la metrou nu-ți dai seama. Mă așez pe scaun lângă o tanti care mirosea a Lancaster de-ți făcea testosteronul sateliți. Vizavi de mine, un tătăiță la vreo 65 de ani așa, cu pantaloni de-ăia de maistru cu buzunar pe burtă și bretele cu nepoțica lângă el, cu un ghiozdănel în spate și o cărticică în multe nuanțe roz. Pe la jumătatea vagonului mai erau niște persoane dar n-am băgat de seamă. Și ne trezim că urcă un ninja de-ăsta creț, cu ochelari colorați, cu parpalac lung de piele de am zis că e “Paranoia din Medgidia” — roacherii știu despre cine vorbesc. Numai că agariciul ăsta imediat ce-a plecat trenul din stație de la Mihai Bravu a scos un lanț cu un cuțit la un capăt pe care-l agita și s-a desfăcut la parpalac în pula goală și belea ochii la aia mică.
    N-aveam copii pe-atunci dar am un instict să sar când văd minori în pericol, poa’ să fie și Ceacnoris. N-apuc să-mi așez bine pumnul și gândurile în ordine că-l și văd pe ninja înșirat pe jos cu ochelarii intrați în orbita ochiului și sânge cât cuprinde.
    Băi, fraților, i-a dat tătăiță ăla o zmetie de cre’că atunci se futu butonul lu’ Esca. Câna a ajuns metroul la Unirii lumea care vroia să urce s-a speriat, a ieșit așa o panică și-o gălăgie, s-au dus unii la vatman, au oprit garnitura, sunau pe la poliție, chestii de-astea. Undeva, pe scări în direcția opusă de unde veneau ăia de la mișcare, tătăiță urca greoi cu nepoțica în brațe că nu mergeau scările rulante.

    • #31

      Du-te bai nea Ilie….iar mi-au dat lacrimile…sa mor daca esti sanatos! Ma duc sa-mi sterg ochelarii.

    • #32

      Băi nene, deci Paranoia e celebru 🙂

    • nea Ilie, în urmă cu nişte ani soaţa mea era pe la casa presei cu nişte prieteni nordici. ăia se vedeau de la o poştă că nu sunt ai noştri şi i-a oprit un tip să le ofere o fetiţă. ei bine, fetiţa era chiar fetiţă, pe la vreo 11 ani. bărbatu meu a înebunit de nervi. ca de obicei nu era poliţie în jur, nimic. pentru că ei au făcut urât ăla a dispărut subtil. pe la arcul de trumf au găsit un poliţist. povestea este din urmă cu ani şi nu aveam încă telefoane mobile să suni la 112. s-a dus la nenea ăla să-i spună ce au păţit şi că este un copil în pericol. poliţaiul ăla le-a spus că asta e, că ăla a dispărut de mult şi că ce? nu are ce face cu timpul lui liber? cert e că a refuzat să meargă cu ei la locul cu pricina, ceea ce i-a trezit lu bărbată-miu impresia că era posibil ca poliţia să ştie ce se întâmplă. şi-acum când îşi aduce aminte spumegă. cât despre mamă, dacă poate fi numită aşa, orice pedeapsă ar primi e prea mică faţă de ceea ce a făcut.

    • #34

      @liliana: soaţa mea = bărbatu meu?

      Nu mai inteleg nimic…

    • #35

      Nea Ilie tot respectu!!!

  8. #36

    Pe astia doi i-as lasa pe mana lui Ciomu.

    • #37

      io pe Ciomu l-aș lăsa pe mâna lor…

    • #38

      Voi încă mai credeți că Ciomu a făcut mizeria aia pt care a fost acuzat?

  9. #39

    Mihnea Columbeanu nu e ala care striga in gura mare acum cateva luni: “Si noi avem copii, dar suntem responsabili”?
    Ciudat mod de a intelege responsabilitatea mai au oamenii astia.

  10. #40

    “Un copil distrus pe viață” – imi da impresia ca acel copil este pierdut, pentru el si pentru societate. Nu este. Este un copil traumatizat, iar recuperarea lui depinde de multi factori, de la educatia si afectiunea primita pana atunci (adica resursele pe care le-a strans pana in prezent), interventia terapeutica (psiholog, medic, asistent social), persoana care o va avea in grija de acum incolo, pana la sensibilitatile ei genetice. Ai dreptate in sensul ca un asemenea abuz ii poate afecta personalitatea si integrarea in societate, poate declansa boli psihice si alte efecte negative, insa nu se poate afirma cu siguranta ca acel copil ESTE pierdut.

    • #41

      …pot să adaug că ești frumoasă? Cred că ți-eram dator cu complimentul ăsta dar nu-mi venea bine, iar de flirtat nu mă pricep cu tigaia lângă ureche :))
      Draga moșului, pe mine cuvinte de-astea mă fac să iubesc oamenii și să-i numesc frumoși, nu doar naturalul lor desen. Vă povestește nenea altădată de ce sunt eu așa sensibil la copii și probleme legate de copii, dar în același timp laud și încurajez oamenii care fac ceva real în sensul ăsta.

    • #42

      Multumesc. Nu-mi erai dator, e ok, pot sa-ti par urata :)).
      Asteptam sa ne mai incanti cu un articol.

  11. Nu e nevoie sa o introfucem, de fapt, nici nu am avea cum in UE
    Dar il rezolva baietii imediat cum ajunge in brutarie
    Nu rezista 6 luni inauntru.

    • #44

      E un serviciu intrinsec. La bulău e puțin mai răcoare, trebuie căldură iar RADET n-are contract cu Poarta Albă.

  12. #45

    Cel mai nimerit ar fi pentru columbeanu asta , o castrare fizica in mai multe etape : prima data un coi …..peste 3 zile alt coi , la saptamana taiata limba urmata la o alta saptamana cu taierea cocoselului,taiate apoi degetele mijlocii si sa se incheie cu taierea celor opozabile…..apoi tinut in puscarie numa 10 zile langa poponari ……..merita chinuit nu injectie letala .

  13. Am pielea de gaina…..sunt tata de fata si daca copilul meu ar trece prin asa ceva,chiar nu stiu cu voi reactiona,nici nu vreau sa ma gandesc….poate metoda aplicata lui Gadafi…

  14. #47

    Sa mai dezbatem nitel
    m.youtube.com/watch?v=DF9gSyku-fc

  15. #48

    Inca un Columbeanu care corupe minore….
    Se pare ca numele asta este predestinat.

    • Intr-o zi, cand zburdam pe avocat.net, am inteles ca le putem arde legal de la varsta de 15 ani.
      Deci cum vine aia cu coruperea minorilor?

    • #50

      Probabil si Columbeanu a zburdat pe avocat.net si a inteles ca le poate arde legal de la varsta de 10 ani. E ok. Daca ai cititi pe avocat. net trebuie ca asa e.

  16. #51

    Doamnelor si Domnilor, imi cer scuze, dar am senzatia ca pierdeti ideea principala a postului.
    Ideea nu e ce pedeapsa merita sceleratul respectiv, asta ve stabili justitia. Si cu riscul de a-mi lua partea de minusuri si altele, eu vreau ca astfel de indivizi, care in mod evident au stiut foarte bine ce fac (nu se poate invoca o boala psihica in cazul de fata, asta a actionat cu discernamint, din moment ce a dat bani si a platit mamei pentru a intretina un act sexual cu bietul copil) sa mearga la inchisoare. Vreau ca justitia nescrisa din rindul criminalilor, a puscariasilor recidivisti si a altora aflati acolo sa-si faca datoria. Vreau ca individul sa fie violat de cit mai multe ori pe zi, batut, taiat cu lama, in fiecare zi, pana cind va claca si-si va lua singur zilele. Singurul risc in aceasta situatie este ca individul, sau conducerea inchisorii, sa solicite sa fie trimis la izolare, pentru protectia lui. Nu stiu daca in sistemul penitenciar romanesc acest lucru este posibil. In principiu insa, pentru astfel de scelerati inchisoarea e mai rea decit o condamnare la moarte. Si ce urmeaza dupa inchisoare e la fel mde rau pentru ei. Dar ma rog, despre asta poate alta data, dupa ce mai citesc si eu legea…
    Problema principala in cazul asta, e ce pedeapsa merita o mama, care vede in copilul ei de 9 ani o posibila sursa de venit. Si nu oricum, ci prin prostituare. Haideti sa mai vedem odata ce au spus procurorii: “Astfel, în schimbul promisiunii unei sume de bani de către inculpat, mama minorei a determinat-o şi a încurajat-o pe fiica sa să suporte actul sexual oral, promiţându-i că urma să o înveţe chiar ea cum să întreţină acte sexuale pe viitor”. Deci ea, mama ei, o va invata cum sa intretina acte sexuale pe viitor. La 9 ani. A determinat-o si incurajat-o. Asta ma lasa mut si in imposibilitatea de a intelege ce era/este in capul acestei “mame”. Eu unul gasesc ca individa este cel putin la fel de tulburata ca si sceleratul. Daca nu chiar mai tulburata. Si nu, lipsurile materiale NU reprezinta in cazul de fata un motiv sau o justificare.

    • #52

      Chiar nu stiu, dar cred ca “justitia nescrisa din rindul criminalilor, a puscariasilor recidivisti” functioneaza si la genul feminin.

  17. #53

    Ahmăd, bring the sword! bit.ly/1w9SXXB

  18. #54

    Nazistii unguri erau penibili … luati exemplu un fascist croat…Ustaše

  19. #55

    Ca buni crestini ortodocsi nu putem fi de acord cu pedeapsa capitala, omul e gresit iar in inchisoare are sansa reeducarii.
    In acelasi timp nu am inteles de ce e obligatoriu sa faca inchisoare in Romania, de ce nu putem externaliza acest serviciu, de exemplu ar fi mult mai ieftin pentru statul roman sa trimita si sa plateasca cazarea si paza pentru detinuti in Somalia, Congo sau Brazilia.

    • #56

      eu nu sunt bun crestin ortodox, o vreau moarta

    • #57

      @arhi – daca ai fi fost un cetatean european nu ai fi facut discriminare intre ea si el.
      Apropos, toate religiile au un loc bun si unul rau, unde ajung aia care il supara pe marele monstru de spaghete? La gunoi pe timp nelimitat?

    • #58

      marele monstru de spaghete nu e preocupat de problema aceasta, in marele joc spatio-temporal. i se rupe

    • Bună ideea dar nu pot să nu mă lovesc iar de substratul din comentariu, ăla că „Ce, să le plătim noi masă caldă pe zi și cazare la bulău după ce-au făcut?”. Nu am înțeles niciodată mentalitatea asta. Ne scandalizăm când auzim cazuri d-astea, îi dorim făptașului să putrezească naibii în chinuri groaznice, iar când tre’ să plătim pentru asta ne sare orzu’ că vai Doamne, eu nu contribui la așa ceva.
      Voi ați fost prin vreo închisoare? Aveți senzația că e cazare de hotel de 3 stele? Aveți idee ce pățesc ăștia acolo, mai ales cei care intră pentru pedofilie? Ăla e iadul lor. Deci da, faptul că-i bagă în închisoare, pe banii VOȘTRI, vă face părtași la pedeapsa lui. De unde frustrarea asta?

    • #60

      @Laura – nu ai nimerit exact omul, eu eram doar putin…sarcastic.
      Sigur, daca platesc politicienii sa ma futa pot plati si pentru altii sa fie fututi, ai dreptate.
      Insa in acelasi timp este ilogic ca eu sa platesc pentru cazarea si mancare unui om care a gresit si ar trebui sa plateasca pentru greselile lui. Personal as fi de acord ca statul sa acopere doar paza lor, intr-un tarc deschis, punct. Vrei sa stai undeva? Trebuie sa muncesti 4 ore pe zi pentru asta. Vrei sa si mananci ceva? Trebuie sa muncesti inca 4 ore pe zi. Nu ti se pare logic si asa?

  20. #61

    Cand o sa avem un sistem juridic perfect.

  21. #64

    e sinistrul ala de pe cinemagia cu comentariile alea lungi si inutile pentru filme de mana a 2 a premiate pe la nu stiu ce festivaluri de mana a 3 a 🙂 si tot ala care urla in gura mare pentru maidanezi dupa intamplarea cu ionut…..nu vreau sa jignesc pe nimeni…dar toti ciudatii ii gasesti printre iubitorii de maidanezi 🙂

  22. #65

    Nu are legatura cu crestinismul, pedeapsa e prea apriga, si noi ne-am ales drumul in Europa, nu traim in Asia si nici nu avem de unde omori oameni pe banda rulanta ca in Asia. Sunt si alte modalitati, sterilizata si nu i-as mai da voie legal sa fie printre copii. De asemenea pt. a reduce costurile pe viitor cu orfelinatele as steriliza incepand de la tara cu toti spirtarii si incapabilele care nu au avut un venit minim pt. famiilie in ultimii 2 ani dar au turnat plozi.

    • #66

      asa e, noi suntem civilizati, nu omoram ca in asia, sterilizam. nazi much?

    • #67

      nazi de ce? nu e normal daca nu esti capabil sa ai grija de copii sa se ia masuri? si ii torni pe banda rulanta. Daca e pana acolo nu sunt doar copiii tai ca reprezinta si tara si mediul de trai.

    • #68

      pai si nu e normal ca daca violezi copii sa fii ucis? nu sunt doar copiii tai, reprezinta tara si mediul de trai.

  23. Imi aminteste cu dezgust de cazul Ian Watkins, fostul solist Lostprophets. Ala a “reusit” sa fie condamnat pentru “sexual abuse of a baby”: www.huffingtonpost.com/2013/12/18/lostprophets-ian-watkins-sentenced_n_4467447.html

  24. De fapt stii ca este o inscenare facuta de criminalii care vor sa omoare cainii maidanezi, nu?

  25. #71
  26. #72

    pai dupa ce legi prietene? dupa cele medievale? in primul rand la noi in tara ar trebuie justitia sa functioneze perfect ca sa se poata pune in aplicare asa cv, apoi ar mai trebui pedepsite la fel si traficul de droguri, omorul din culpa etc. Ce minte si plan de viata crezi ca avea femeia aia care a facut asta? inainte de a face ce a facut si chiar daca nu o facea.

    • #73

      sterilizarea e moderna? nazi mic ce esti, acum rasa ariana are minim bacul luat?

    • #74

      Sterilizarea pedofililor se face cu mijloace moderne. Nu mai taie nimeni coaie.

    • #75

      Cum sa nu fie moderna? sterilizarea chimica, are sens sa ma faci nazist :)) sa-i omoram pe toti si sa facem executii live pt. audienta ( Gorge Carlin).

      -aici am vrut sa scriu nu stiu de ce m-a plasat in ultimul comentariu

  27. #76

    “de un nazist ungur” :))
    locul celor doi e la inchisoare, fara indoiala, iar “mama”, desi nu cred ca exista vreo lege in sensul asta din pacate, ar trebui sterilizata ca sa nu mai aiba sansa sa mai aiba copii pe viitor pentru ca e evident ca pentru ea copiii sunt sursa de venituri din prostitutie.

    legat de stirea asta
    asta e subiect fierbinte pe aici www.telegraph.co.uk/news/uknews/crime/11174715/Thousands-of-paedophiles-will-escape-justice-crime-chief-admits.html
    deci autoritatile nu fac fata pentru ca sunt prea multi (??).

    chestia este ca trebuie bagati la mititica atat aia care forteaza copiii la asa ceva cat si aia care constituie cererea de pe piata (ar mai exista oferta fara ei?) in cazul din articol consumatorii de pornografie infantila de pe net, pentru ca daca vizionand materiale cu copii abuzati sexual constituie o placere pentru ei, locul acestor indivizi e evident ca nu e in libertate printre noi.

  28. #77

    Cum sa nu fie moderna? sterilizarea chimica, are sens sa ma faci nazist :)) sa-i omoram pe toti si sa facem executii live pt. audienta ( Gorge Carlin).

  29. #78

    Fără probleme, amândoi la zid, ca și Ceaușeștii.
    “Măi copii, nu trageți, v-am fost ca o mamă”.
    Poc.
    Și gata.

  30. #80

    Inchisoare, batuta in public, sterilizata…. Nici nu stiu care e cea mai buna optiune pentru ea. Mi se pare infiorator, oricat de rau ti-ar merge in viata sa alegi aceasta cale, sa decizi sa-ti distrugi propriul copil constient, e peste puterile mele de intelegere. Unii nu ar trebui sa aiba dreptul la procreere.

  31. #81

    sub nici o forma nu sunt de acord cu pedeapsa capitala. indiferent cat de grava este fapta. dupa parerea mea statul nu are nici un drept sa isi ucida cetatenii. la cazuri grave sa se dea inchisoare pe viata fara sansa de eliberare conditionata.
    nu`mi ziceti cat costa puscariasii, si alti oameni asistati social costa la fel, puscariasii sunt mai putini decat pensionarii, copiii si alti cetateni bolnavi care din divese motive nu pot lucra.
    faptul ca esti privat de libertate pe viata e o pedeapsa mult mai grea.

    • #82

      Pai, sa vedem, zic:asistatii social sunt asistati pt ca societatea vrea sa-i asiste, ca nu-i facura nimic societatii, adica noua, ci doar au fost mai ghinionisti in viata. Pensionarii nu-s asistati ca au plătit deja ceea ce primesc acum înapoi. Copii nu-s asistati, daca n-au avut ghinion precum cei din teza întâi, ci plătesc parintii cu vârf si îndesat pt firmiturile înapoiate de stat.
      Astia, scursurile care violează copii sau ucid, nu sunt asistati, sunt profitori ai milei tampe a societatii. Nu-i vrem printre noi, nu vrem sa-i “asistam”, nu si-au plătit contributia pt trai (exista contributie pt. închisoare?, ca aia de somaj, de ex. ?) Sa se abtina atunci, iar daca nu vor … eliminare! adica executie sau exilare pe Venus. La alegere, in f-ctie de posibilitati.

  32. #83

    Eu sunt de acord cu pedeapsa capitala, in cazurile de crime cu intentie etc.
    Si cu castrarea in caz de viol, sex cu minori etc.
    Astia umanistii, cu drepturile omului etc. puneti-va o intrebare: ala pe care l-a omorat/violat/etc nu avea drepturi? Doar criminalii au drepturi?
    Animalele stiu doar de frica. Frica de moarte sau schilodire

  33. #84

    Daca mai puneam un etc. la comentariul anterior ma impuscam singur

  34. #85

    Pedeapsa cu moartea? Mie mi se pare ca ar scapa mult prea repede si prea usor.

  35. Se pare ca americanii sunt putin mai duri cu astfel de chestii:

    www.kait8.com/story/26854375/1500-years-for-couple-who-produced-child-pornography

  36. #87

    Eu zic sa-i duca pe o insula de asta mica si pustie sa se hraneasca cu scoici daca se descurca. Nu sunt adeptul pedepsei cu moartea dar daca oamenii astia nu sunt in stare sa traiasca civilizat printre oameni atunci sa-i izoleze undeva fara sa mai cheltuim noi ceva.

    • #88

      Cu scoici zici? Pai unii platesc destul de scump o masa cu scoici… nu mai bine la vanat crocodili/lei/hiene?

  37. #89

    Poate si mama e nebuna

  38. #90

    Ma gandesc ce viata o sa aiba asta la mititica….. O sa vada el ciolane-n gura! …

  39. #91

    Scapa si asta prin minune ca gemenii aia de pozau fetite goale ca taticu’ avocat avea relatii.Tu mai vrei si decapitari intr-o tara cu justitia la pamant.

  40. ce dracu rezolvi daca il omori? pune-l dracu sa faca ceva util in inchisoare. nu mi se pare ca un stat poate avea dreptul sa ia viata unui om, orice ar fi facut. ABSOLUT ORICE. si daca a omorat 7 miliarde de oameni.

  41. #93

    daca o omora, cum a facut ala cu larisa chelaru care acum e liber din cauza noului cod penal, era in regula. nu inteleg mentalitatea colectiva abuz sexual > crima. mortul nu mai revine dar abuzatul inca respira putandu-si reface viata, pedepsele fiind drastic diferite.
    in plus asta este o boala mintala ca si la gay si nu tine de stare sociala ori educatie, boala atingand aleotoriu. mai bine ar crea astia tratamente de a deveni asexual, subiectii neavand scuza dupa aia ca altfel ne vom fute in cur si persoane valoroase ca mihnea vor face puscarie din cauza partii alterate din creier care indeamna la futut copii. la cate harduri si dvduri avea asta, va dati seama cat material scabros a fost filmat deci cate persoane de gen exista, si cine stie cati altii pe langa care nu filmeaza dar ne sunt prieteni. unde sunt tratamentele?