Pentru cei ce nu știu, el este Popică, noul membru al familiei mele extinse, dar cu aproape 3 saptamani mai bătrân. El s-a alăturat lui Cizmă, celor doi copii, soției și, nu în ultimul rând, soacrei, care văd că nu se mai dă dusă spre casa dumneaei.

Ultimele știri despre Popică sunt doar câteva.
Cizmă e speriat de el, din păcate îi mănâncă mâncarea sărmanului motan cu o viteză mai mare decât apucă el să o miroasă.

Că veni vorba de mâncare, m-am crucit ieri prin Cora, cât costă mâncarea pentru câini. Chappy, Purina și mai știu eu ce mărci, 10 kile, 60-80 de lei. Alooooo, are icre roz-bombon în ea? Nu sunt tot resturi de procesare, transformate în bobițe?

Anyway, am găsit ceva de la Winny, 11 lei 3 kile. Decent și bun. Le-a hăpăit ca pe nimic și acum stă cu burta la soare ploaie și îl tachinează pe Cizmă, căruia îi e frică să se apropie de castronul lui.

E funny viața de familie.