Am mai scris despre asta. Mailul care îmi semnalizează această campanie l-am cules din spam. În mod normal, acolo zăcea, nu accept spamul în numele niciunei cauze. Dar atunci când vorbim de oameni cu dizabilități, este punctul meu sensibil.
La noi, dacă ești în scaun cu rotile, ești un paria, condamnat pe viață la chinuri și la spernța unei morți rapide. Dacă ai sindromul Down, ești bătaia de joc a șmecherilor ieșiți la bere și semințe la marginea scărilor de bloc. Ești retardatul ăla, ți-ai pierdut statutul de om.

Dar cei ce sunt așa nu suferă. Pentru că nu înțeleg, probabil. Suferința cea mare este a părinților. Ei sunt cei condamnați de toată lumea, sunt disprețuiți, arătați cu degetul, împinși de colo colo, pornind de la oameni, vecinii de bloc și terminând cu autoritățile, cărora puțin le pasă de problemele celor ce îi plătesc. Ești considerat milog atunci când te duci și ceri dreptul la existență al copilului tău care a avut nenorocul de a se naște astfel.

Din păcate, spartanii ar fi avut ce învăța de la noi. Ei își ucideau copiii născuți bolnavi, pentru a avea numai bărbați virili și gata de luptă. rromânii nu îi ucid din prima, îi lasă să trăiască și să se chinuie, drept exemplu pentru cetate.

Smile 60s from Brici Entertainment on Vimeo.