A fost râsul curcilor ieri, cu românii care au aflat că Buzz Aldrin (sper că știți cine e, dacă nu, nu aveți ce căuta în această discuție), la 93 de ani, s-a însurat cu o româncă de 62. Bănuiesc că nu e nevoie să vă reproduc genul de comentarii care au fost, pentru că, majoritatea, le aveți și în cap deja. Sigur, femeia este bogată, la rândul ei, carieră științifică, e împreună cu Buzz de o grămadă de ani, dar, pentru români, nu poate fi decât o curvă, dacă era un electrician de 93 de ani s-ar mai fi măritat cu el? SIGUR VREA BANII LUI!

Aflându-mă printre cei care au soție mult mai tânără decât el, nu la nivel Buzz, dar la jumătate, o să vă spun de ce femeile aleg bărbați mai în vârstă decât ele.
Pentru că, în primul rând, sunt puternici. Pentru că pot oferi siguranță și prin siguranță nu mă refer la siguranța financiară, ci acea liniște pe care o ai când știi că cineva te are și, când ajungi acasă, după ce închizi ușa, nu ți se mai poate întâmpla nimic. Pentru că sunt maturi și știu când să vorbească dar, mai ales, când să tacă. Pentru că știu ce înseamnă să fii un partener, nu cineva cu care îți împarți cheltuielile.

Și, desigur, pentru că au tupeu și știu că majoritatea femeilor frumoase sunt, de fapt, mai mult singure, pentru că cei pe care îi vor sunt timizi și le e frică să deschidă gura.