După cum bine știți, sunt și un bucătar wannabe, pe lângă toate celelalte wannabeuri la care aspir. Gătesc decent, știu să fac, apres oreille, o grămadă de mâncăruri iar dacă nu știu, am centura neagră la căutări pe google și la ales rețeta care mi se pare mie cea mai bună pentru gusturile celor care consumă reușitele mele bucătărești.

Problema mea este că nu îmi place să curăț legume nici de-o culoare. Deși gustul mâncării bune este dat de legume, pe mie gândul că trebuie să curăț morcovi, țelină, păstârnac, ceapă și altele mă face să tremur de emoția de a-mi băga picioarele și a comanda ceva rapid cu Tazz.

Mă rezolvă, ați ghicit, congelatele. Folosesc, ca buchet de legume, punga de congelate pentru borș de perișoare, singura care nu are mazăre sau fasole păstăi, așa cum consideră bătrânele gospodine care au gândit conținutul acelor pungi, fieștecare român trebuie să consume păstăi și mazăre. Din păcate, se găsesc mai greu legumele congelate care nu sunt în pungile alea. Se găsesc ardei tăiați julien și congelați, foarte rar ceapă și deloc morcovi altfel decât sub forma baby carrot.

Și aici te uiți după blendere, arma cea mai importantă a bucătarului.
Pentru că nu poți pune în toate mâncărurile morcovi întregi sau ardei julien. Nu vrei să pui bucățelele de conopidă întregi, sau brocolli, pentru că, atunci, râde copilul de tine că nu le mănânci. Așa că le dai, fain frumos, prin blender, chiar dacă sunt congelate și obții niște bucățele mici care merg numai bine la sotat, de exemplu.

Una din utilizările minunate este să dai prin blender ciupercile înghețate. Iese un praf care își lasă gustul impecabil în supa cremă care va ieși din acea fiertură.
Recomand.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cel mai mult la bucatari cand ma mai uit pe youtube ma enerveaza expresiile de genul: un strop de sare, o picura de ulei, o mana de nuci, o farama de mm si tot asa…zi ba moldovene ******** de bucatar cantitatile.

    • #2

      Gusta si vezi si tu cata sare ii trebuie. E complicat sa bucataresti fara sa gusti.

    • #3

      :)))))) Ăsta e super haios când nu-și ia pastilele.

  2. #4

    Ceapa este sub forma de fulgi uscati. Am folosit-o cu rezultate bune.
    Morcovi rondele congelati gasesti la Cora, marca proprie.

  3. #5

    De ceva timp folosesc legume uscate. Ceapă, morcovi, păstârnac, țelină, ardei, roșii, cumpărate.
    Dar am și lada plină cu morcovi și țelină rase sau felii, ardei gras tăiat, făcute de mine in toamnă într-un hei-rup de câteva ore împreună cu doamna.

  4. #6

    Mmmm, crema de ciuperci <3

  5. #7

    Lidl au la săptămâna românească legume congelate pentru ciorba de perișoare.
    Am văzut și la Carrefour aceeași combinație în ceva pungă transparentă, non-brand. Eu fac stoc, să fiu sigură.

  6. #8

    Dacă nu te descurajează curățatul, ci doar tocatul în sine (chestie care pe mine mă ucide încet, mai ales că pentru fi-miu, viața fără ciorbă e pustiu), poți încerca o sărăcie numită Nicer Dicer. Mie mi-a făcut-o cado’ soacră-mea și îi mulțumesc tot la 2-3 zile când prestez zeama regulamentară.
    Au avut și la Lidl la un moment dat, dar a crăpat la primul morcov mai țeapăn.

    Iaca: www.emag.ro/feliator-multifunctional-pentru-fructe-si-legume-nicer-dicer-5in1-cu-recipient-si-3-lame-portocaliu-vrk-15606/pd/DQGF97MBM/?utm_campaign=share_product&utm_source=mobile_dynamic_share&utm_medium=android

  7. #12

    Scumpe, dar merita, nu stiu ca m-as face fara.

    Tefal ultrablend boost -> ies niste supe creme dumnezeiesti + restul ce mai produce.

    Tefal infinity force pro, varianta full option care face si pireu hb95ld38 ceva.