Unul din motivele pentru care, acum câțiva ani, m-am oprit din scris chestii despre biserică este că aici, printre noi, sunt cititori câțiva preoți ortodocși pe care am ajuns să îi respect, cunoscându-i din comentarii, de-a lungul timpului. Sunt oameni buni, inteligenți, dedicați, care au un singur ghinion, cred în chestia asta. Și mi s-a părut că ar fi jignitor pentru mine, în primul rând, să continui să atac ceva ce ghidează inclusiv viața unor oameni fără vină.

Anyway, asta nu înseamnă că sunt, în mod normal, mai puțin disprețuitor față de religie și mădularul vâscos pe care îl vântură în ochii fiecărui român, în fiecare moment, în căutare de putere și bani. Biserica este unul din artizanii analfabetismului cronic din societatea românească, faptul că avem atâția idioți care silabisesc cifrele la magazin li se datorează cu vârf și îndesat, pentru că nu oamenii inteligenți ascultă ca oile și dau bani să facă visteria mare Dănuț, ci proștii, sclavii, târâtorii în genunchi de la Paraschieva.

Anyway, unui din tipii de mai sus mi-a trimis discuțiile astea de whatsapp dintre el și unul din colegii săi popi, discuții pornite de la afirmația așa zis funny din printscreenul de sus. Observați opacitatea, disprețul, dezgustul față de știință și extrapolați această discuție la tipul de activitate pe care ipochimenul ăsta îl prestează în lăcașul de cult plătit din bani publici, cu salariu luat de la stat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Este clar ca in Romania situatia, cel putin pentru moment, este scapata clar de sub control. Iar demiterea guvernului de ieri nu va face decat sa inrautateasca lucrurile si sa dea apa la moara “sosocistilor” si “dacilor liberi” care vor vedea un pretext in plus in a nu mai respecta nici acel minim gram de reglementari.
    Din toata aceasta prostie, ca de obicei, vor avea de suferit o gramada de amarati nevinovati care au avut ghinionul sa traiasca in aceasta tara plina de “experti” in absolut orice domeniu dar fara nici cea mai mica realizare in viata si cu scuipatul curgand la coltul gurii.
    Personal am facut toate cele 3 doze (si sotia la fel) iar fata cea mare (12 ani) are ambele doze facute din primele zile cand s-a putut pentru ea. Ramane stresul la cea mica (7 ani), o minune de fata, care nu poate fi vaccinata dar este obligata sa mearga la scoala printre parinti si copii care nu poarta masca pentru ca… Suceava. Ea este constiincioasa, poarta masca insa stresul ramane si ma astept in orice zi sa aflu “bucuria”.
    Tot in aceste luni am luat 3 zuck-uri pe FB de cate 30 de zile fiecare pentru ca am indraznit sa le spun unor vaci cu cabine antivacciniste pe nume. Indiferent ca am vorbit frumos, ca am facut doar o aluzie sau ca am zis-o pe fata, ori de cate ori o imbecila m-a raportat, FB m-a banat 1 luna fara discutie. Pentru ca asta este FB: un mega-experiment social despre expunerea sufletului uman la factorul “urã” in mod necontenit.
    Revenind la popi: din fericire multi s-au cam curatat si altii au cam vazut cat de nasol e virusul. Recent il avem pe marele Calinic din zona Sucevei care si-a pierdut omul de incredere si era si el sa dea coltul din cauza COVID chiar acum vreo saptamana doua asa ca s-ar putea sa incepem sa vedem niste usoare modificari de abordare in viitorul scurt si mediu. Dar cu o floare nu se va face primavara.

    • #2

      Acum nu-mi dau seama despre ce vorbiți cu cea de-a treia vaccinare…

      Poate să o facă oricine? Aici, în Berlin, din câte știu eu cea de-a treia vaccinare poate fi făcută (la ora actuală?) numai de persoanele cu predispoziții nasoale gen diabet.

    • #3

      oricine a trecut de 6 luni de la doza 2

    • #4

      alexf, dar primele doua vaccinari le-ai facut?

    • #5

      Da, în mai a fost ultima. Și acum mi-e să nu treacă, însă pe aici mi sa zis ca n-am nevoie…

  2. #6

    Sa nu uitam o declaratie recenta a unui preot din orasul meu:

    Cum funcționează virusul? Părintele Dumitrean explică: ”În termeni non-medicali, mai simplu de înțeles, se poate spune că orice virus are “testicule” și “spermatozoizi” însă nu are “penis”. Precum am explicat mai sus, “penisul” lipsă este denumit științific ARNm (ARN transcriptază) și poate fi obținut doar din ADN-ul unei gazde”.

    În mai puțin de 24 de ore, postarea preotului a strâns aproape 300 de comentarii și 500 de distribuiri.

    Cătălin Dumitrean a fost co-organizator al mitingului organizat în urmă cu trei săptămâni la statuia baronului Samuel von Brukenthal din Piața Mare și la sfârșitul săptămânii trecute a participat la București, în Piața Victoriei la mitingul anti-vaccin.

    www.turnulsfatului.ro/2021/10/04/preot-sibian-rdquo-evitati-cei-care-mai-puteti-vascinarea-trageti-de-timp-cat-puteti-caci-in-curand-santajul-medical-si-constrangerile-vor-cadea-bdquo-185448

  3. #7

    Eu m-am vaccinat în primul rând pt că sper că promisiunea că vaccinul induce sterilitate, a antivaccinistilor, e adevărată. Am deja copii, nevasta vrea întruna sex, prietena la fel, așa că am zis că orice mic avantaj poate ajuta. Dacă nici nu fac boala, deja e bonus.

    • #8

      ca de obicei, women, the roots of all evil

    • #9

      Au descoperit nush ce cercetatori de prin SUA ca ar spori mobilitatea spermatozoizilor si numarul lor. So…

    • #10

      asta cu fertilitatea nu tine… am testat noi :)) si eu si iubita mea suntem vaccinati din luna aprilie cu schema completa iar anul viitor o sa avem un bebelus.

      doza 3 o facem peste 2 saptamani.

    • #11

      :))))))))))) felicitari, bravo!

    • #12

      Confirm si eu cu fertilitatea. A doua doza si pac, insarcinata. Faza nasoala e ca e sarcina cu risc ridicat din cauza unor conditii preexistente asa ca nu dam pe goarna inca fiindca sigur se vor gasi isteti care vor spune ca sigur e de la vaccin in caz de ceva nasol.

  4. #13

    Subiectul religie( de orice fel) imi provoaca greață automat.
    BOR are o mare parte de vina pentru faptul ca majoritatea populatiei nu s-a vaccinat.

    • #14

      O fi avand vina pentru cei peste 35-40 de ani. Tinerii nu prea dau pe la biserica, deci nu sunt receptivi la indemnurile bisericii, nici daca ar promova vaccinarea, nici daca ar fi anti vaccinare.

  5. #15

    De ce nu i-a spus sa arunce telefonul, ca e facut numai cu stiinta?

    • #16

      ala l-a dat dumnezeu. in schimb medicina e diavolul, trupul se vindeca doar cu rugaciune

    • #17

      Și Mierțanul ăla cu toate opționalele la care și-au bătut capul o mie de ingineri să-l facă cît mai sigur cînd îl conduce și un prost…

  6. #18

    Mama mea are 80 de ani, nu a mers la scoala pt ca razboi , frati mai mici de crescut, boi de pazit. Credincioasa din tot sufletul ei, minte si suflet, pot spune fara exagerare, pure. Nimeni nu a auzit vreodata vreo injuratura din gura ei, la noi in casa nu s-au discitat decat problemele noastre.
    A mers la slujbe cand a putut, a tinut post cand a putut, fara sa spuna, fara sa afirme ceva pe subiect vreodata. A mers la vaccinare fara nici o exitare cand i- am spus, tata la fel. Sunt vaccinati anual si amtigripal. Unul din motivele pentru care respecta yoate indicatiile medicale: fac tot ce trebuie numai sa nu va cad pe cap!
    Singurul lucru pe care il mai spune:” multumesc lui D- zeu ca ati fost ssnatosi!”
    Suntem 5, are si 4 stranepoti deja…
    Sotul meu, ateu convins si galagios, in vesnica lupta cu ceva sau cineva, in fata ei tace..

  7. #23

    Eu zic sa nu ne grabim sa iesim din inpas. Tara are nevoie de un pic de curatare. Pe vremuri, daca erai prost, te manca lupul in padure. Varianta moderna este sa treci strada fara sa te asiguri (inclusiv pe trecere), sa te duci la doctor in ultima clipa si acum, mai nou, sa nu te vaccinezi.

  8. #25

    Deoarece mare parte din pandemie mi-am petrecut-o într-o țară musulmană, pot să compar puțin lucrurile:
    1. Doi ani la rând au fost închise moscheile pentru public (doar cei fără adăpost aveau voie) în perioada uneia dintre cele mai mari sărbători. Fără multe comentarii.
    2. N-am observat “păreri” despre vaccinare din partea imamilor. Poate au fost, dar eu n-am văzut/citit.
    Dacă mai spun și despre faptul că nimeni nu înțelege de ce “trebuie” să dai bani la înmormântare sau alte chestii referitoare la religie…

    • #26

      Asta pentru că islamul valorizează forte mult tradițiile (hadith), bazate pe ceeace a făcut și a spus profetul Mahomed. Ei le consideră o sursă de inspirație pentru comportamentul unui adevărat musulman. Și există un “Hadith of the Plague” prin care profetul îi îndemna în mod explicit pe drept credincioși la a evita adunările pe timpul ciumei. Un precursor a ce italienii aveau să numească quarantine. Vastă temă, by the way….

  9. #27

    Las si eu un text primit de pe Facebook :
    “Printre numeroasele informații despre bombardamentele la care a fost supus Ploieștiul în al Doilea Război Mondial, dai în această carte – Orașul sacrificat (autor: istoricul Lucian Vasile) peste lucruri dureros de actuale.
    De exemplu, faptul că nici măcar după ce au început bombardamentele (văzute până atunci ca o amenințare îndepărtată, dacă nu chiar inventată – sună cunoscut?) și morții și răniții au început să se numere cu sutele în fiecare noapte, autoritățile nu au reușit să convingă locuitorii orașului să respecte cea mai simplă și de bun-simț măsură de apărare pasivă: camuflarea ferestrelor după lăsarea întunericului. Eforturile s-au lovit constant de vociferări, amenințări, proteste contra amenzilor sau încercări de mituire a forțelor de ordine.
    Tranșeele săpate de primărie în unele spații verzi ale orașului, pentru a da o șansă celor surprinși de bombardamente prea departe de un adăpost subteran, au devenit rapid inutilizabile din cauza gunoaielor și a folosirii pe post de toalete publice de clienții cârciumilor din zonă (localurile, în general, au fost cele care dădeau cel mai frecvent mită pentru a fi lăsate cu ferestrele luminate neacoperite pe timpul nopții, ca să știe clienții că sunt deschise).
    Au existat permanent indivizi care, cu avioanele roind deasupra capului, protestau când polițiștii îi împingeau în adăposturi și, după ce totuși intrau, rămâneau în ușă și o țineau deschisă că „se sufocă înăuntru” (masca purtată sub nas, da?). Alții, în adăposturile pline ochi, își aprindeau imediat o țigară.
    După trei sferturi de secol, parcă suntem în același loc. Lucrurile se schimbă foarte greu, poate că și peste un secol va fi la fel, în cine știe ce colonie de pe Lună sau Marte care va afișa cu mândrie tricolorul în exterior, iar în interior roboții vor încerca zadarnic să măture cojile de semințe”

    • #28

      Am citit intr-o revista de istorie despre bombardamentul din 4 aprilie 1944. Citez:
      “Când s-a dat alarma, doamna Lucreția Dobrovicescu, mamă a 3 copii, a fugit, așa cum era regula, să se ascundă în adăpost. Adăpostul a devenit imediat neîncăpător și pentru ceilalți vecini, așa că doamna Dobrovicescu și-a trimis fetele în casă, gândind că sub masă și sub pat sunt două locuri de adăpost poate chiar mai sigure. Mișu Dobrovicescu, băiatul cel mic, strâns puternic în brațe de către mama sa, privea bucuros cerul pe care, în câteva minute, au apărut păsările uruitoare.”
      “Doamna Fany Sarchizian, care stătuse ascunsă în casă, a țâșnit afară și a îngenuncheat în fața cuștii câinelui, băgându-și capul înăuntru și acoperindu-și posteriorul cu poșeta. Domnul Grigore Ionescu a ieșit și el din casă și și-a acoperit capul cu o copaie de lemn. Și-a strigat soția până când aceasta i s-a alăturat, apoi au stat așa, în picioare, acoperiți cu neobișnuita protecție de lemn, așteptând restul de bombe.”. De aici: www.historia.ro/sectiune/general/articol/aprilie-1944-moartea-vine-din-cer-bombardamentele-aliate-asupra-romaniei
      Bombardamentul din 4 aprilie 1944 a fost cel mai devastator bombardamant la care a fost supus Bucurestiul de catre aviatia aliata (anglo-americana).

  10. #29

    Pe la noi prin ograda credinta de mult e mai mult proclamatie decat simtire reala. Ce fac si spun credinciosii de masa e mai mult despre religie decat despre credinta sau Dumnezeu, nu prea mai intereseaza pe nimeni faza aia cu iubirea, etc. Probabil ca daca maine s-ar intoarce prietenul lor pe pamant l-ar linsa in piata fara retinere. Cu cat baza pe care vine religia e mai modesta cu atat rezultatele sunt mai triste. Si aici nu vorbim de educatie, de scoala ci de capacitatea de a gandi efectiv. In plus, mie imi pare ca generational s-a pierdut de la bunicii nostri incoace un bun simt al credintei. Ei credeau, autentic dar fara patima, fara nevoia de a demonstra, fara nevoia de a uri pe cineva ca sa se simta ei mai vrednici. Era si bunul simt al respectului pentru fiecare pe “specializarea” lui ca sa zic asa. Bunica mea cu doua clase stia ca preotul e cu biserica si randuielile bisericesti, doctorul e cu medicina si ce sa faci sa nu ajungi sa iti faca preotul randuielile prea devreme. Nici nu i-ar fi trecut prin cap sa asculte ce parere are popa despre tratamentul ei medical, la fel cum nici nu ii trecea prin cap sa il intrebe pe preot de instalatia electrica ce parere are, daca e ok sa schimbe sau nu priza…Oamenii aveau capacitatea de a gandi critic, common sense-ul ala englezesc care nu e cuprins de bun simt. Pe asta l-am pierdut, si am primit la schimb nevoia disperata de a epata, de a demonstra ceva cuiva, oricui. Oamenii astia l-au luat pe Dzeu pe persoana fizica si il folosesc ca justificare pentru toate viciile, lipsurile si bubele lor. Pentru ura lor, pentru frustrarile lor, pentru lipsa de educatie, pentru lipsa de umanitate. La fel ca teroristii islamici.

  11. #30

    ”orasul” fundulea e in carantina, posibil din cauza ca preotul i-a infectat pe fraieri la biserica acum vreo doua saptamani.
    asa ca s-au suspendat vestitele city-break-uri la fundulea, in care ii puteati cunoaste pe genialii sai locuitori si admira extraordinarele lor realizari!

  12. #31

    🙂 Ciuma lui Caragea? Mofturi! O gripă mai ușoară.

  13. #32

    Poate ar trebuie sa privim diferit credinta, religia cu dogmele ei si biserica.
    Prima e ok, fiecare crede in ce vrea el, copacei, bolovani, creatori universali, monstru de spaghete, treaba lui, cat timp nu o baga pe gat la altii.
    Religia iti zice cum sa exersezi credinta. Unii o fac mai lax, altii sunt ultra-fundementalisti si aici deja incep sa apara problemele.
    Biserica in sine e o corporatie foarte bine pusa la punct care se foloseste de religie in propriul beneficiu.

  14. #33

    Am cunoscut-o la terasă,
    Stătea cuminte la o masă,
    Cu o țigară și-o cafea,
    Părea o fire mai retrasă
    Și era blondă și frumoasă
    Și îl avea pe vino-ncoa’.

    M-am tot uitat spre masa ei,
    În buzunar aveam opt lei
    Și cardul mi-l știam blocat,
    Eram în pană de idei,
    Precum și-n pană de femei,
    Ca orișice bărbat.

    – Hello, i-am zis, mi-a zis: – Salut!
    – Treceam și-am zis să te salut,
    C-așa este frumos.
    Ea mi-a zâmbit și mi-a plăcut
    Și eu m-am preschimbat în mut
    Ca ultimul lăchios.

    Am stat vreo oră de povești,
    I-am spus că sunt din București
    Și stau pe la șosea,
    Că am niște porniri firești,
    De genul: chestii bărbătești
    Și c-o aștept de vrea.

    Mă rog, ne-am dus încetișor
    Și am ajuns în dormitor
    Și ncet ne-am dezbrăcat.
    Mă perpeleam ca-n rotisor,
    Când, brusc, o-aud șoptind ușor:
    – Tu ai certificat?

    Mi s-a părut că delirez,
    Fierbeam ca reactoru-n miez,
    Nu mă-ntrebați de ce.
    I-am spus: – Eu nu mă vaccinez.
    Iar ea mi-a spus: – Atunci mă pierzi,
    Lucrez la DSP.

  15. #34

    “Ce-ai cu noi bă, pentru ce să dăm cu var?” George Topârceanu

  16. #35

    Pfuuu, uitasem, numai asta imi venea in cap anul trecut, la inceput de pandemie…
    Ce romantic era, si cum solidaritate, si respect pt medici si parca erau niste reactii mai ok …
    Intre timp s-au activat centrii stiintei in creierii patriei..
    Am uitat eu sau Romania s-a miscat ok-ish in prima parte, comparativ, bineinteles, cu alte state?

  17. #37

    Eu mai am o teorie cu oarecare sambure de adevar – nu cred sub nicio forma ca mai avem 18 milioane de romani acasa.

    As zice ca mai suntem vreo 12 milioane maxim, de toti, adica cu tot cu minori, daca nu chiar vreo 10.

    Spania – un milion, Italia – un milion, Anglia – un milion, Germania – un milion, Franta – un milion, si inca pe atat pentru restul tarilor, deja sunt 8-10 milioane plecati, cu tot cu marja de incertitudine.

    Daca e adevarat, atunci nu stam asa de prost la vaccinare, si de fapt rata ar fi de vreo 70%.

    La fel ar fi si cu iesirea la vot, care ar pune in cap teoriile cu romanul caruia nu ii pasa de politica, e dezamagit, etc.

    Recensamantul ala e facut prost, nu te verifica nimeni daca esti acasa, sa zici “prezent” la numaratoare.

  18. #38

    Frecventez biserica, dar in continuare nu inteleg care e treaba cu antivaccinismul. De la inceput nu am inteles, iar acum dupa 1 an sunt chiar in bezna totala. Nu vad legatura de niciun fel. La fel, stiu preoti doxa de carte pe multe domenii, oameni cu care e o placere sa vorbesti, dar cand vine vorba de vaccin sunt de nestramutat. Nu ma prind.
    Stiu si multi preoti vaccinati, dar probabil ca astia antivax sunt mai vocali decat ceilalti. Oricum, in afara de batranii care merg la biserica sa ii vada parintele acolo, majoritatea merg pentru sine, nu pentru preoti.

    • #39

      pentru ca biserica trebuie sa decida cand moare credinciosul.

  19. #40

    Acum intrebarea este care pana la urma e rolul bisericii in sanatatea poporului ?

    In Italia biserica catolica a facut un spital de exemplu, in Romania de ce oare nu se poate ?

    Casa Sollievo della Sofferenza (English: “Home for Relief of Suffering”) is a private scientific research hospital in San Giovanni Rotondo, Italy, founded by Saint Pio of Pietrelcina, and administered by Vatican City. Inaugurated on 5 May 1956, the hospital has adopted modern technologies and is often considered as one of the most efficient scientific research hospitals in Europe.
    It publishes 170 scientific papers per year on average in the areas of life sciences and medicine, and many of them get published in very high-impact factor journals like Nature, New England Journal of Medicine, Lancet and Science. IRCCS Casa Sollievo della Sofferenza maintains direct research collaboration with almost all Italian universities and other IRCCS, and many other academic and corporate institutes outside the Italy like Harvard University, Broad Institute of MIT and Harvard, University of Oxford, University of Cambridge, Hoffmann-La Roche, Gilead Sciences, Biogen, Novartis, University of Sydney, Osaka University and many other research institutes of high-repute in United States, Europe and Asia.
    en.wikipedia.org/wiki/Casa_Sollievo_della_Sofferenza

    O sa ajunga Vaticanul pe cercetare sa aibe cele mai mari descoperiri medicale. Biserica din Romania o sa ajunga sa aiba cea mai mare flota din mercedesuri si audi din lume.

    • #41

      BOR va ajunge in viitor reprezentanta auto si firma de turism.

    • #42

      Sunt incomparabile din orice punct de vedere bisericile catolica si cea ortodoxa.

      Accentul pe comunitate de la catolici e formidabil, cu tot cu problema futerii de minori, desi aia e si pe la noi.

    • #43

      Biserica are mai multe centre medicale in toata tara, a se vedea centrul Providenta la Iasi si in incinta complexului Catedralei Mantuirii Neamului o sa fie construit si un spital.

    • #44

      care catedrala? asta?

      recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/

      meeshto

  20. #45

    Cristian, cu regret te informez – si eu am aceeasi pozitie ca Arhi si majoritatea cititorilor fata de mafihotii in sutana si forma lor de organizare mafihoata mascata ca institutie de cult – ca bor are ceva stabilimente care se ocupa si cu sanatatea trupeasca, chipurile. Desigur ca au ceva scutiri de impozite, ar fi culmea sa functioneze precum clinicile nefericitilor de privati autentici. Uite un exemplu – providentamedical.ro/home-page

  21. #46

    Mai jos, o pasare rara: preotul vaccinist asumat… sunt sigur ca or fi destui oameni OK printre preoti, dar ce iese in fata, ehe…

    www.facebook.com/story.php?story_fbid=1231932587284395&id=100014029950935