Eu rămân, câteodată, extrem de surprins când văd gogomănii de astea. Oameni care nu sunt capabili să își asume o conduită în viață și care ar dori să fie și cu ea în cur, dar și cu sufletul în rai. Trebuie să dăm, că doar ce o să zică lumea, nu? Dar să dăm cât mai puțin.

Iar oamenilor de genul, care își organizează nunțile astea în pași, la distanță de ani, cu scopul declarat de a strânge cât mai mulți bani, pentru că asta e, pentru români, nunta, o modalitate de a face bani de pe urma constrângerilor sociale, le-aș transmite că sunt ușor mizerabili, niște cerșetori fără urmă de bun simț.

Nu mai mergeți, băi, la nunți cu obligație. Nu mai dați bani de cerșeală, să ajutăm tinerii căsătoriți să pornească în viață. Nunta ar trebui să fie o sărbătorire a începerii unei noi familii, pe un nou drum, nu o cerșeală după bani, acompaniată de obiceiuri decrepite și inepte, juca-mi-ați găina să mi-o jucați.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

78 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Înainte era pizda la modă, acuma e curu la modă.

    44
  2. #3

    Nuntile romanesti mi se par ciudate cel putin din perspectiva banilor.
    La lipoveni, anul 2022, am facut cununia religioasa , o masa doar cu apropiati si rude, fara absolut nimic de primit de la nimeni.
    Iar petrecerea cu dans , saptamana urmatoare cu dar.

    Am ales in 2 saptamani deoarece cununia religioasa traditionala lipoveneasca daca a participat cineva vreodata este extrem de obositoare.

    De aceea nu inteleg de ce la romani se dau bani peste tot si inclusiv botez.

    35
    • #4

      Cam asa a fost la mine si cam la toti din jurul meu, doar ca nu sunt lipovan.

  3. #5

    stai sa vezi cand doamna o sa aiba un copil:
    – petrecere de anuntare a sarcinii
    – petrecere de anuntat sexul copilului
    – petrecere de botez al copilului
    – petrecere de taiat motul dupa 1 an

    apoi ar putea sa mai faca un copil cu care sa mai parcurga inca o data pasii de mai sus

    126
  4. #11

    Dacă ajungi să întrebi pe niște străini pe internet cum să îți tratezi o “prietenă”, ai probleme nasoale.
    Am eu 3 opțiuni, egal valabile și cu aceleași urmări pentru tine:
    -dă cât vrei sau cât poți;
    -nu da nimic;
    -stai dracu’ acasă.
    În oricare dintre aceste cazuri aia se va supăra, dar nu contează fiindcă amândouă sunteți niște persoane false, prietene de fațadă și vă meritați una pe alta.
    Distracție plăcută!

    89
    • #12

      Pai dacă stai naibii acasă, aia nu mai are obligația sa vina la tine. Nici asa nu-i bine! Dacă dai cât vrei sau cât poți, nu mai are nici ea obligația sa umfle plicul la tine. Dacă nu dai nimic te face de cacao în grupul de “prieteni” care nici ei nu te vor mai chema la parangheliile lor.

      7
    • Am eu a 4 optiune. Te duci si nu dai nimic

      42
    • #14

      Nu este chiar asa, domnu’ w. Omu’ este un animal social, nu putem trai ca niste pustnici. Trebuie respectate si conventiile sociale, nu poti chiar asa, sa faci abstractie de eforturile familiei respective. Tu nu te gandesti deloc la noptile nedormite, planurile si diagramele in excel and co.? Fie si numai pentru asta si tot trebuie mers acolo, nu mai amintesc despre reciproca cu nunta ta. Pe bune, chiar nu te credeam capabil de un asa suflet fara simtaminte.

      16
    • #15

      w, nu te lua după nea _zăpadă, ăsta m-a invitat la nuntă cu lista de goștină.

      14
    • #16

      Daca trebuie neaparat sa dai cash se gaseste pe facebook de cumparat cash din botswana. E foarte bun ca sa transmiti un mesaj.

      8
  5. #17

    “Nu mai dați bani de cerșeală, să ajutăm tinerii căsătoriți să pornească în viață”.

    La cat parnos au bagat pana acu’ , nu par a avea nevoie de ajutor. Din contra, se pare ca le face placere sa organizeze chestii. Prin urmare daca as fi in situatia de a merge la o astfel de nunta, as face-o fara vreo ezitare. Si fara a da vreun ban evident. Daca se supara, aia e. Ghinion, vorba unui clasic in viata….din pacate.

    34
    • #18

      Daca ies pe plus dupa petrecerile astea, vor mai organiza, ca oamenii vor tot da bani.

      1
  6. Sa dea mai putin dar sa nu se atinga de candy bar, sa le ia mirii acasa pe alea ramase si sa le vanda online, win:win!

    17
  7. #20

    Când încă eram la mama acasă și mama mai făcea un ban din croitorie țin minte ca a venit o “miresica” sa ii facă ceva modificari la rochia de mireasa. Bun. Ne întâlnim în sat după nunta și mama o felicita și o întreabă cum a fost nunta. Vai, foarte fain, foarte fain. Ne-a cantat X,Y, mâncarea a fost super. Toate super. Dar îți închipui ca am avut nesimtiti care au pus DOAR 500 lei? (Prin 2007) pai numai rochia m-a costat 5000 euro!!
    Pfai și atunci am rămas traznita!
    1) Îți iei rochie de 5000 euro, dar ti-o modifici la o croitoreasa amatoare
    2) la o nunta din asta îți inviti tot neamul, inclusiv aia pe ajutoare sociale, te superi dacă cumva nu vin, dacă vin iar te superi ca pun prea puțin, pai nu puteau și ei sa își amaneteze un rinichi sa îți scoți tu parleala și fițele?

    Sunt din neam mare, dar nu onorez cu prezenta nici un eveniment unde nu agreez gazdele, fie si sa fim rude. Maxim, ca sa nu ma frece maica-mea la cap, trimit un plic cu 100 euro și aia e, bani nu refuza nimeni.

    Și mie mi se pare de prost gust și o postura și alta. Sa tot faci petreceri și evenimente aiurea (wtf aniversare de un an?!) Dar și sa accepți invitația și apoi sa te dai din colt în colt cât sa pui, ca cheltui prea mult etc, aici ești molusca.

    Pur și simplu nu te duci aia e.

    53
    • #21

      Oare la petrecerea de divorț cât se va pune?

      37
    • #22

      @Lucian:Acolo se dau banii doar domnitei, se considera ca domnu’ a castigat destul deja.

      30
    • #23

      Cu divorțul știu una și mai și. Fost colega de liceu divorțează, fata faina rămânem în relații foarte bune. Se recăsătorit, merg și la a doua nunta. Părinții ei îmi multumesc cu lacrimi pentru prezenta pt ca aproape NIMENI din parte ei nu a mai venit la a doua nunta. Mda.
      Apoi sa vezi cum îmi povestește ca primește invitație și ea și fostul soț de la cuplurile care au venit la ei la nunta dar nu erau încă căsătoriți, sau telefoane de la rudele fostului soț ca li se marita copilul și na, dacă au fost ei (parintii) la nunta acuma divortata-nedivortata trebuie sa își recupereze investita Deci bănuiesc ca asta is, de fapt, “petrecerile” de divorț.

      36
    • #24

      Ai d plm. Prin 2007 construiam casa si cu 5000e am imbracat-o (cumparat si pus polistirenu si tencuiala) si rezista si amu nu doar o noapte. Si doar 500lei factura la gaz.

      13
  8. #25

    Sa mor de inteleg nuntile “traditionale”. Pun costumu’ pe mine sa mananc un meniu de 100 de euro la un restaurant, sa dansez pe aceleasi meneaito si cotton eye joe pentru ca daca ai 100+ invitati e clar ca muzica tre sa placa la toata lumea si ma prefac fericit cand bag sarmale la 3 noaptea.

    Nu inteleg de unde nevoia asta de a iti fi gadilat egoul de 200 de oameni din care pe 160 de abia ii cunosti. Eu ma inteleg bine cu maxim 10 oameni, mi s-ar parea horror sa trebuiasca sa petrec o noapte cu 200.

    74
    • #26

      Pentru ca asta li se parea misto oamenilor acu 50 de ani. Pentru satul romanesc, acu 50 de ani insemnand evul mediu tarziu. Dupa ce bagau boii in grajd, isi puneau hainele bune si chefuiau cu muzica, mancare si bautura; asta era apogeul, nu exista distractie mai moțată. Iar acei oameni care populau satul romanesc acu 50 de ani erau vasta majoritate a populatiei, de acolo ne tragem si “orasenii” de acum, una sau doua generatii mai tarziu. Si a ramas traditia, nu se pierde in doar 50 de ani ceva practicat si indragit aproape unanim.

      36
  9. #27

    Eu mi-as baga pula in nuntile lor nesfarsite de tarani parveniti.E ok !?

    63
  10. #28

    Primul cuvant este “o prietena”, dar dupa descriere nu sunt convins ca se incadreaza in definitie.
    dexonline.ro/definitie/prieten

    Optiuni:
    – nu le zici nimic, te duci ca sa nu cumva sa se supere, dar te superi tu pe ei ca sunt oportunisti si nesimtiti; nu o sa mai aveti o relatie OK de acum incolo.
    – le spui ca intind coarda si probabil se vor upara, poate va vor si barfi in tot cercul vostru de prieteni; nu o sa mai aveti o relatie OK de acum incolo.
    – nu le spui nimic, nu poti ajunge la nunta pt ca ai o treaba. Aparent veti fi OK, dar nu o sa mai aveti o relatie OK de acum incolo pt ca stii ce lepre sunt si ei stiu ca probabil nu ii suportati pt faza asta cu 3 nunti.

    Indiferent ce faceti, eu recomand sa raciti relatia si sa va distantati; nu e nevoie de prieteni toxici.
    Pe masura ce avansezi in varsta (i.e.: dupa 30 de ani) multi din prieteni se transforma in cunostinte si si putini raman prieteni in adevaratul sens al cuvantului. Asa ca e bine sa fii selectiv.

    31
  11. #29

    primit invitatie la nunta pe data xxxx
    Deschis vola cumparat bilet de 80 de lei pana la “insert destinatie aporpae – italea, spanea grexia”, city break sau 3-4 zile in fucntie de posibilitati
    Reply cu ” ah draga tocmai atunci? ca am vacant apaltita fix in perioada aia – sincere felicitari, casa de piatra! va pupa tata!

    96
    • #30

      =)))))))))))))))

    • #31

      E perfect OK atata vreme cat nu te astepti ca ei sa vina la vreun eveniment de-al tau. Pana la urma nu ai nicio obligatie. Probabil ca nici macar bilet nu era necesar sa iei. Chiar crezi ca stau aia sa verifice daca ai fost plecat in perioada respectiva? La momentul ala au altele mai presante pe cap.
      Nuntile astea sunt exact ca in titlu – CAR-ul tiganesc. Iei acum bani de la prieteni si ii dai inapoi cand vor avea ei nunta. Pana la urma e OK si asa cata vreme e acceptat de participanti. Nu e OK sa faci nunta cu repetitie pentru bani mai multi, ca pana la urma se satura si prietenii de tine oricat de intelegatori ar fi.

      26
    • #32

      Pe principiul tău am scăpat o amică de o nuntă.
      I-am dat o poză cu un test covid pozitiv și i-am zis: bagă!
      Spune-i cât de rău îți pare că ești pozitivă și nu mai poți participa la fericitul eveniment!

      16
    • #33

      @Alex, tipa care pune întrebarea deja a cotizat la car-ul țigănesc. ba chiar de 2 ori. dacă aș lipsi la al treilea tărăboi, jur că m-aș aștepta ca ceilalți să participe la un eveniment el al meu.

      1
  12. #34

    offtopic dar e amuzant:
    www.g4media.ro/tvr-1-va-difuza-in-direct-festivalul-sanremo-2024-marco-mengoni-castigatorul-de-anul-trecut-va-fi-co-prezentator.html

    astia parca au anuntat ca nu au bani de eurovision si probabil ca sa evite sevrajul baga un festival in vena.

    7
  13. #35

    Totul e gresit, pe toate partile :)) Aia fac 7 petreceri cu dar, pentru un eveniment, nu vreau sa stiu ce o sa fie la un potential botez. Apoi invita chiar pe toata lumea, la chiar toate. Apoi, da, personal, dar am stiut din timp ca vor fi asa, 2 petreceri pentru un eveniment, m-am gandit cat as fi dat daca era un singur eveniment si aia a fost, suma impartita la 2. Nuntile nu sunt ceva rau eminamente, devin ceva rau cand lumea le foloseste aiurea. Chemi oamenii dragi si pentru care insemni ceva si lucrurile sunt ok, asa cum nu te arunci la fast si apoi te vaiti ca nu ti s-au dat suficienti bani. Totul are o limita. Dar merge si in directia cealalta. Mereu mi s-au parut aiurea oamenii care, pentru evenimentul lor, se asteapta ca lumea sa se dea pe spate si sa sara cu banul sau cadouri care mai de care, dar cand sunt ei in postura de invitati, nu mai e asa ok, parca bani nu prea sunt, etc. Si, din postura de invitat, mereu m-am gandit sau am incercat sa aflu cam cat e meniul, inainte de a accepta invitatia sau de a da darul. Daca face evenimentul la ceva fita si e meniul 300 de euro de persoana + restul de cheltuieli, pot foarte bine sa nu merg si sa trimit ceva, poate, intr-un plic. Daca totusi merg, voi da cat as fi dat oricum, daca tot si-a dorit sa fiu prezent, ca doar de aia m-a invitat, nu ca sa faca bani, nu?! Lasand gluma la o parte, eu inca mai cred ca nunta ar trebui sa fie un eveniment din care oamenii aia sa aiba un oarecare start in viata de familie si e ok asa, fie cu bani, fie cu cadouri, etc, motiv pentru care am dat mereu, probabil mai mult decat media pe la tot felul de nunti ( sau evenimente, in general ), dar acum daca tu te arunci aiurea, cam teapa ta, nu e treaba mea ca ai vrut sa iti cante holograma lui 2pac, ti-ai facut pofta si talentul, ai scos 10-20-30k de dolari si ai platit, in cazul ala nu te mai intereseaza oricum cati bani iti dau invitatii.

    7
    • “start in viata de familie” – am zambit: Toate cuplurile la care am fost invitata la nunta au stat intr-o relatie conjugala cu anii, iar majoritatea ar mai fi stat logodite inca un deceniu, daca nu era presiunea sociala, vreun copil pe drum sau nevoia de avans la casa/masina. Cica sa ii ajutam sa ia startul, cand ei au ajuns la jumatatea cursei :).

      44
    • #37

      Cica sa ii ajutam sa ia startul, cand ei au ajuns la jumatatea cursei

      #amrasgenuin nu o puteam zice mai bine

  14. #38

    Tin minte ca si tu erai unul din acei oameni care ziceau ca e urat sa nu dai link

    4
    • #39

      link la ce?

    • #40

      La acel post de pe site. Mi se pare similar cu a face print screen la un articol de al tau si a face un articol in ziar fara sa zic sursa.

      3
    • #41

      in principiu, ai dreptate. in practica, /r/romania ia articole cu printscreen de la mine si la vali si le posteaza ca sa aiba ce sa injure, dar sa nu dea link. pe de alta parte, askro nu e /r/romania si ai putea avea dreptate din nou. dar sunt acelasi site chinezesc toti. zi-mi tu ce sa fac?

    • #42

      @Arhi, cred că @Celalalt se referă la link la postare dar probabil nu știe că pe Reddit poți sa vezi și singur, se vede ca e de pe AskRo

      9
    • #43

      Sincer, faci ce vrei pentru ca e curtea ta (ai o curte frumoasa pe care o privesc de ceva ani).
      Ma gandeam la principii si faptul ca nu conteaza ce site este, corect ar fi sa dai link.
      Apreciez raspunsul.

      10
    • #44

      uite un exemplu. să fii eu, ce ai face?

    • #45

      Stiu ca sunt carnati, majoritatea. Doar ce am vazut postul lui zoso de mai devreme pus pe romania. Dar as fi vrut sa nu faci si tu ce fac altii, fii tu exemplul de “asa da”, nu pierzi nimic

      7
    • #46

      poate ai dreptate. o sa ma gandesc.

  15. #47

    Înainte dadeai chilotii la o parte ca sa vezi bucile, acuma dai bucile la o parte ca sa vezi chilotii :))))

    30
    • #48

      asta e cel mai finut mod de a-i spune unei femei ca s-a ingrasat

      14
    • Ai ucis poezia, corect e asa:
      Inainte desfaceai snurul ca sa vezi curul, acum desfaci curul ca sa vezi snurul!

      22
  16. #50

    Refuz sa cred ca este cineva intr-atat de idiot, de prost, de redus mintal, de … orice, incat sa existe o situatie ca cea de mai sus. Serios, da-o dracului de treaba, nu ai cum!

    16
  17. #51

    ma crede cineva ca n-am fost in viata mea la o nunta? obligatiile fata de rude/prieteni/colegi le-am onorat cu un boschete impresionat pe care l-am dat la starea civila! cum toata stie ca mi-s saraca, n-au avut nicio obiectie/ocara la adresa mea. Si la mine a fost la fel, cateva rude (nu toate, ca ma trag dintr-un neam prost), nasi, 10 cupluri de prieteni. Singurele cadouri pe care le-am primit au fost parfumurile (am o obsesie pentru ele). Recomand!

    24
  18. #52

    Eu ma intreb cum a rezistat sotul “Deliei” la asa ceva. Cine stie cu ce il santajeaza aia, saracu’…

    5
    • #53

      E simplu: gândesc la fel.
      E ca la Oliva și Andi, ea e antivaccinista guralivă, el e băiatul de treabă. No way, man. Sunt împreună de ani de zile. Fiecare joacă teatru pentru publicul lui.
      “Delia” aia nu-și face singură nunta.

      12
  19. #54

    Mai nou nu se mai striga darul la masa, exista o CUTIE A MILEI la nunta unde invitatii is arunca plicurile cu bani.

    13
  20. Delia pare genul care o sa divorteze la 2 ani dupa “nunta de vis”. Eu am facut cununia civila care s-a incheiat cu o masa la restaurant cu familia restransa, adica vreo 10 persoane. Nu am acceptat nici un plic sau alte cadouri. Cununia religioasa a fost un fel de 2 in 1 ca am facut si botezul lu fi-miu. Atunci intradevar a dat lumea “dar”, fiecare cat a putut desi eram pregatit financiar sa nu primesc nimic.

    15
    • #56

      Da, dar va face party cu invitați si cu bani si la divorț!

      5
    • #57

      doar ca și voi ati cedat presiunii sociale botezând bietul copil care habar n-are încă pe ce lume este. Recomand sa studiezi la ce varsta a fost botezat Isus.

      2
    • Ptap, viata e prea scurta ca sa fii gica contra cu absolut orice. Pentru credinciosii familiei a fost crestinarea copilului, pentru mine a fost o petrecere la care am sarbatorit cel mai nou membru al familiei.

      Nu am cedat presiunii in fata vecinului de palier, am facut-o pentru mama, bunica si alti membri ai familiei care au fost acolo cand am avut nevoie.

      13
  21. #59

    la nunțile care sunt făcute special pt. muls bani majoritatea nu se distrează sau cel puțin să se bucure de eveniment. îi vezi cum stau lemn pe scaun, sorbind din băutură și așteptând un moment rezonabil de a pleca spre casă. plus că dorința asta de a face o nuntă în stil cât mai opulent și pretențios îi dă un aer de kitsch grosolan, iar din cauza asta invitații care chiar vor să fie cu sufletul acolo sunt descurajați de așteptările astea tâmpe, de parcă ar participa la un eveniment pt. lorzi și baroni.

    20
  22. #60

    Bre, nu vrei să poți să muți butonul de “răspunde” în altă parte, că tot dau slide și tot îmi apare că vreau să răspund, da’ eu nu vreau……

    32
    • #61

      sefu, de abia l-am mutat acolo, din cauza unor plangeri similare, dar de partea celalalta…

    • #62

      Eventual pus pe centru butonul de “răspunde” , patesc la fel ca Ovidiu.Unii dau slide pe dreapta , altii pe stanga dar probabil or sa reclame cei care dau slide pe centru apoi ca e nasol daca faci vreo modificare.

      19
  23. #63

    Odă Bugetarului

    Iubirile ce-n inimi se revarsă
    Și care poduri peste timp rămân,
    Căci le-a călit o forță înțeleaptă:
    Conștiința bugetarului român.

    Din dragoste de neam și de istorie,
    Ridică aripi peste cei de rând.
    Nu cer nici avuții, nici glorie,
    Să ne aducă raiul pe pământ.

    Și-n fruntea lor cea limpede veghează,
    Neînfricat și înțelept de fel,
    Cu limba înmuiată în agheasmă,
    Ne pupă El, Arhanghelul Marcel.

    Să ne unim, ostași într-o cetate,
    Să apărăm comoara ancestrală!
    Însângerate mâini, și totuși preacurate,
    Căci au salvat minunea bugetară.

    12
  24. #65

    Singurii care castiga, la nunta sau botez, sunt: popa, carciuma, fotograful+videograful, muzicantii/DJ-ul, floraria, magazinul de rochii/costume, alti furnizori de servicii/mofturi etc. …si cam atat. Mirii/parintii au dat deja sau vor da inapoi tot ce aduna atunci, dupa care, la urmatorul “eveniment”, castiga tot cei enumerati la inceput. Si tot asa…

    30
  25. #66

    Roata țiganului i se zicea pe la noi. Am intrat și eu o dată dar am renunțat și pentru că era o tragere la sorți, era unul sau doi care vroiau să fie primii și cam uitau să plătească rata.
    De roata țiganului cu nunțile am scăpat pentru că a fost fratimiu mai mare care s-a băgat în ea. Acuma mai trage de mine să mergem împreună la nunți și botezuri prin fundu Moldovei la 700 de km. Sorry boss, dar io nu am rate la așa ceva.

    15
  26. #67

    daca tot vorbim de nunti, spuneti cinstit cati oameni v-au pupat la nunta voastra, asta a fost un moment foarte greu de acceptat pentru mine la nunta mea

    8
  27. #68

    Cum sa testezi prietenia: nu am mers la nunta celor mai buni prieteni, nu îmi place să merg la nunți. Nu mi-au reproșat nimic ever, bineînțeles le-am zis din start că nu vin.

    9
  28. Ne-au furat americhenii si UE si Baidan pana si ultima bucurie a romanului, nunta traditionala, care tinea trei zile si la urma faceai cadou o pereche de ciorapi. De multe ori nu exact aia cu care ai fost la nunta.

    4
  29. #70

    Mi s-a urat de nunti si mai ales botezuri incat am ajuns sa ne punem vacante in afara Ro cand auzim ca x face ceva.
    Iar apropiatii stiu ca nu ne plac, nu vom avea copii so 0 obligatii, cu toate astea unii insista sa ne faca sa ne simtim aiurea.
    (Am vrut sa incep cu le-as da la muuE, dar nuj ce m-a apucat, si am sters :)) )

    11
  30. #71

    Cand vad din astea imi pare bine ca nunta ne-am facut-o cu o mana de prieteni, platita de noi si ca majoritatea din jurul nostru era deja casatorita asa ca n-am avut ce “intoarce” foarte mult (doar in anul ala la 3 nunti, una dintre ele fiind a perechii mele de nasi)

    Giiiirl, ce probleme au unii jur. E clar ca fac pt bani combinata cu prostie si fudulie. Dupa ce dai bani de 2 ore te mai gandesti daca te mai duci inca o data si cat pui? Daca e asa sado-maso si vrea in continuare sa doneze la nesfarsit bani, sa ii puna in plic si de restul sa ii cheltuiasca in alta parte. Macar pe final iese mai castigata

    6
  31. #72

    Troglodiți bășiți, mă piș pe nunțile, botezurile și petrecerile lor de neam prost.

    8
  32. #73

    Doamna căsătorită are vreo foncție ceva, e vreo șefă de-a doamnei care-ntreabă?

    5
  33. #74

    Da, e organizare, ei pot, ei au o mare plasa de relatii si sustinere si le e usor sa se aseze la casa lor iar drumul prin viata e mai lin.

    Voi nu puteti, nu aveti, nu sunteti.

    luati u xanax

    1
  34. #75

    Eu inclin sa cred ca e o vrajeala cu un an de la cununia civila…c’mon.
    Dar vine incet incet primavara si incepe sezonul de nunti. 😀 Sa va pregatiti psihic. Ai de ales intre un concediu si o nunta in curand. 😀

    4
  35. #76

    Săptămâna viitoare întra pe Netflix “Nunta pe bani ” a lui Mirciulica
    Idei bune..

    Eu pentru nunti și alte evenimente (botezuri, diverse controale etc) am instruit un băiat la recepție timeshare în Spania sa spună ca am rezervata o lună fix in perioada respectivă

  36. #77

    “prietena”.
    Atat am avut de zis.

  37. #78

    Eu ma gândesc să ma mărit in Capri, invitați la nunta vor fi familiile și câțiva prieteni. Un weekend, fără dar și fără mâncare risipita.

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam