Astăzi mi-a expirat dovada aia de 15 zile, care, poate nu știați, e obligatorie, nu e ca și cum ai avea opțiunea de dovada. Lucru care mi se pare de o imbecilitate majoră, dar în fine.
Dar, citind știrile de azi și cugetând drept, stând oarecum strâmb, am constatat că există și plusuri la chestia asta.

Mi-am început dimineața cu o palincă cu propolis, care e dumnezeul palincilor. În mod normal, nici nu aș fi putut să mă gândesc la așa ceva, pentru că sigur cineva din familia mea avea ceva foarte important de făcut, undeva, iar singurul care îi putea duce eram eu, la volanul lui FoFo.

Timp de o lună nu o să mai văd hypermarketurile, mallurile și alte sisteme de jefuit cetățeanul, la față. Pentru că nu poți merge la mall cu familia, fără mașină. Ergo, no freaking malls.

Nu mai pot face accidente. Citeam azi despre niște unii care s-au făcut zob, prin răsturnare într-o râpă. Păi mai pot eu să mă răstorn într-o râpă? Desigur că nu, nu mai am permis, deci nu mai pot merge cu mașina pe marginea unei râpe și să mă răstorn.

O să pot vedea ultimele zile de olimpiadă total și la maxim. Pentru că în rest, tot timpul se găsește cineva să mă sune, să mă scoată, să mergem sa vorbim, să bem să blabla, în timp ce eu pierd evenimente ce se desfășoară o dată la patru ani.

Mă gândeam să nu mai beau bere. Dar având în vedere suferința prin care trec, am decis să fac un moratoriu de 30 zile asupra consumului d bere în La casa del Ametcea, pentru că, știe oricine, suferința se îneacă în alcool.

Sunt foarte curios dacă și a 2 a oară pot să îl ridic, chiar dacă e expirat.

Și acum, lăsați-mă să plâng…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

99 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sa ai grija sa pastrezi dovada pentru atunci cand ti-l vei lua inapoi.

  2. Cu ocazia asta vei face mai multa miscare cu bicicleta

  3. #9

    Orice contine o palinka este perfect ! Chiar daca are kukuta ? Poti sa-mi spui si mie ce iei, ca sa iau si io ? (nu e de la MB citire, e de la un necunoscut, io).

    • #10

      Dan Andrei » palinca cu propolis, de la albinuta veninoasa

    • #11

      Io stiu ca palinka este buna cu orice. In afara de kkt ! Adevarat ?

    • Dan, depinde si pt ce o iei. O sa va povesteasca Arhi mai incolo ce minuni face.
      Pe unde ajunge aceasta palinca cu miere si tinctura de propolis, arde microbii, cicatrizeaza si vindeca, mai ales gastrita si ulcerul.

    • albinuta, ai primit de la arhi adresa mea?
      vreau marfa de la tine. sa cumpar.

    • Mi-a aparut mai sus postarea. de obicei nu fac greseli la ore tarzii.
      @Hary, Da, am primit-o. Am ajuns tarziu. Arhi e de vina ca lucrez acum si sch 3 🙂
      Am trimis e-mail-ul.

  4. #15

    Incearca sa folosesti o halba de plumb.

    • #16

      Romanii aveau vase de cositer ! Deci foloseau PB. Crezi ca intelegeau ce li se intampla ? Prostia nu are legatura cu veacul! Tu unde esti ?

    • #17

      Halba de plumb era pentru greutate, ca sa fac miscare. Trebuia sa scriu fier, ca poate Arhi e anemic, doh.

    • #18

      @dan andrei Ce e aia “cositer” intelectualule. Ca mai jos te agitai cu privire la o litera gresita a mea. Tu esti oare student la geografie? hahaha intelectual sadea!

  5. #19

    Pai prin lungile tale pelerinaje la pub-urile datatoare de bere, impreuna cu alisterii tai confrati te duceai tot cu FoFo? Ca nu cred ca era sindrofie la care sa te duci cu Ratb-u‘.

    • #20

      baxter » neah, taxi

    • #21

      Macar esti norocos ca are soata permis, asa stiu. A mea fuge de el ca dracu de tamaie. Si apropo, renunta la bere cel putin o perioada. Eu am dat jos 10 kg doar de la chestia asta. Se vad in primul rand la burta. E greu, dar merita. PS. Sper sa nu mi-l fac pe Hary dusman. 🙂

    • baxter, e chiar indicat sa faci pauza de bere o vreme. sustin asta.
      nu poti aprecia ceva cat ar fi de bun, daca faci exces de acel lucru.
      placerile vietii le savurezi, nu le consumi….:-)

  6. Substanta halcolica tot de la prietenul albinuta veninoasa?

  7. ” și cugetând drept,stând oarecum strâmb…”-romanu’ nu s-a nascut poet,dar spre deosebire de altii,are palinca.

  8. Dacă ai de mers undeva poți să te folosești de cititoare, fane, sau alte cele. Garantat se vor oferii să te ajute.

  9. stii ce e cel mai bine in treaba asta? Ca vezi si partea plina a paharului 😀

  10. #32

    Poți să-l ridici și exiprat, doar că trebuie să îl și depui pentru unu nou (teoretic). Mie nu mi l-au dat doar cu buletinul, a trebuit să fac declarație la notar cum că am pierdut dovada aia…
    Câte bordeie atâtea obicee

  11. #33

    Eheee Arhi , abia prima zi ….ai provizii esti bine , sa vedem ce mai scrii dupa 2 saptamani 🙂 . Odata obisnuit cu masina (de cobori din bloc si iei masina 300m sa cumperi o paine) ,cand o sa ai nevoie de ea si nu o so poti folosi , sa vezi atunci blesteme ,tunete si fulgere. Spera sa se raceasca vremea ca e nasol rau pe caldurile astea fara FoFo.

  12. Totuşi sunt şi părţi bune în toată treaba asta…

  13. “Sper ca Basescu este fericit acum.”

  14. #36

    Te citesc foarte des. Cand imi place mult un articol (acesta m-a amuzat mult) nu pot spune decat chapeau (sunt filo francez :)))!

    Si am si eu un of. Crede-ma, poate din postarile mele anterioare sunt indreptatit sa ma crezi, nu il apreciez pe Mazare, dar e posibil sa fii anchetat ca ai convins pe cineva sa mearga la vot? Aici nu e vorba ca ai obligat pe cineva sa voteze intr-un anumit fel.

    Ceva in legatura cu CCR nu scrii? Parerea mea este ca opinia ta conteaza mult si trebuie spusa.
    O zi buna!

    • #37

      matem » am obosit, nu mai rezist si cu ale mele, si cu porcariile lor. pur si simplu nu mai pot

    • @matem: poti convinge pe cineva sa mearga la vor prin simple vorbe si poti convinge pe cineva sa mearga la vor cu bani sau prin amenintari (nu mergi la vot te dau afara de la firma). Intre prina varianta si celelate doua e o diferenta… penala.. si banuiesc ca doar o ancheta poate stabili cum ai convins pe acel cineva sa mearga la vor

    • #39

      @Arhi Nu rezisti, mori ! Sa fie asa de simplu ? Tu NU POTI sa NU REZIUSTI. Mori sau traiesti. E simplu (pentru privitori). Pentru implicati e pericol, de moarte !

  15. Zilele trecute ziceam si eu ca mi-e dor de o raceala sa pot bea palinca cu ceai de tei. Minunat! Si atunci mi-a zis un prieten de palinca cu miere 🙂

  16. #46

    Acum aud, cica acuzatia este de incintare la vot!

    Ai mai auzit asa ceva?

  17. #53

    Poti merge la mall si cu taxiul, sa stii.

    • Iti dai seama ca te costa mai mult taxiul decat toate cumparaturile facute-n mall sau hypermarket, nU?

    • #55

      Ce săraci sunteţi bă :))) Cum să te coste taxiul mai mult decât ce cumperi din Mall? Eu când nu merg cu maşina mea personală, sau cu Costică, şoferul lu tata, merg numai cu taxiu. Doar nu mă înjosesc să merg cu plebea în ratb. Bă, ce săraci lipiţi sunteţi… Mi-e milă de voi, dacă vreţi vă dau câte o mie lei de căciulă.

    • Am ajuns sa am hateri pe blogurile altora.

  18. Eu zic ca tot raul spre bine.
    Ai ocazia sa faci miscare, sa vezi ce-i in jurul tau si sa te bucuri mijloacele de transport in comun. Daca ai metrou in zona esti si mai castigat:
    taraboste.blogspot.ro/2012/08/metrou-v-automobil.html

  19. Eu astazi am vazut un Lamborghini Diablo SV facut praf, lasat sa rugineasca si total vandalizat. Unii soferi ar trebui castrati si obligati sa isi poarte saculetul la gat.

  20. #59

    Vezi ca poti sa dai un examen si sa-ti reduca pedeapsa la jumate in caz ca-l iei.

  21. Scoate rolele!!! Fa si tu chestii de genul “plecat cu rolele sa iau paine” si doamna in urma ta, filmand 😀

  22. #65

    mai este o parte buna. vei injura taximetristii in public la maxim – bine daca alegi sa mergi cu ei 🙂

  23. te compatimesc ca nu mai ai permis…dar nu pot sa nu abtin: trebuie sa te felicit pentru poza cu Basescu:))

    • #67

      paul » puteam sa ma angajez fotosopist, este?:))))

    • #68

      nope… se cam cunosc urechile originale ale lui Uncle Sam 🙂

    • La faza cu fotosopistul mi-ai amintit de oferta pe care ai postat-o zilele trecute pe blog. Doar cunoscatori de photoshop prin tarisoara asta…

  24. Daca o sa iei in fiecare dimineata acel tratament si energizantul, nu o sa mai ai stare sa stai in fata tastaturii. Te asigur ca o sa aud de la tine ca mergi din nou mai mult la sala, iar multi o sa fie curiosi de unde ai atata energie. Vezi sa nu depasesti ceva record la inot 🙂

    • #71

      Michael Phelps o sa fie nimic la jocurile olimpice RIO ? Si de ce nu-i vinzi lui Phelpscv solutia (palinka/ propolis/miere) ? Esti patriot ? Sau doar patrihotz ?

    • Cand ii vb de produsele naturale, nu prea glumesc. Daca nu crezi, tu primesti unul gratis, iar daca isi face efectul pui banul dublu. Merg pe increderea ta.

  25. #73

    in timpul celor de 30 de zile nevasta-ta da pentru permis si dupa aia adio masina ca ea o sa aibe tot timpul nevoie :))

    • #74

      aiurea » are permis de cativa ani, doar ca nu ii permite sanatatea sa conduca, momentan

    • #75

      ii doresc insanatosire grabnica

  26. Asta e un fel de re-burlacie. Cand ma gandesc ca eu mai am doar 2 saptamani pana ce redevin un om cu obligatii de sofer.
    Eu as infiinta politia matrimoniala; sa te poata suspenda din functia de sot si in perioada suspendarii sa nu poti lua contact cu sotia.

    • Si ce faci daca ai copil de un an, iar sotia ti-l da in grija o luna?

    • #78

      Ciprian Pardău » lol:))) eu am fost blogger si tata si sora medicala si tot timp de 2 ani. faci orice, cand e vorba de copilul tau

    • Te-ar suspenda si din functia de tata, daca nici pentru cea de sot nu esti bun; presupun ca si la masina, daca ai mai multe categorii, ti le ia pe toate, chiar daca ai gresit doar la o categorie.

    • Pai normal ca faci orice pentru propriul copil. Insa, meseria de blogger nu va mai fi in prim-plan. Asta evidentiam. Oarecum…

    • #81

      Ciprian Pardău » ultimii 2 ani au fost cei mai prolifici pentru mine:D

  27. #82

    Bre Arhi,
    Asta inseamna ca o sa scrii mai multe articole?

  28. da, ca fotosopist iti faceai traiul decent…pana la vastra de pensionare:))) pariez ca nu ai fi avut o pensie mizera

  29. La prima vedere citisem “De azi nu mai am penis”. Imediat m-a dus gandul la “viermii” din poza articolului lui Zoso.

  30. Si eu am prestat fara permis acum vreo 2 luni, partea buna, mers cu bicla f mult, crescut consul de bere – te cam doare la oo daca sti ca nu vei conduce in ziua respectiva, nu mai stai sa te gandesti de doua ori sa calculezi intervale simore de repaos pt o amarata de bere :), scade consumul de motorina, consoarta nu merge decat in weekend…
    Partea nasoala, scapi de idiotii din trafic dai peste aia de pe trotuare, care sunt tata de o prostie uneori…

  31. arhi, deci daca tzi sete ridici doua degete, da?

  32. #95

    Nu mai dai 6 lei pe litrul de benzina!

  33. #96

    Eu trebuie sa il predau pe 26 luna asta pentru o neacordare de prioritate din februarie 2009…sunt foarte necajita…

  34. #97

    I’m with you BRO, eu am o saptamana de cand l-am luat inapoi.
    Cu berea ai dezlegare (sau iti dai singur ca doar esti popa Dudeist) in astfel de situatii.

  35. #99

    Eu am un prieten care are vreo 5 permise, toate legale! Unul de Togo, unul de Republica Congo, unul de Capul Verde, unul de Ciad si tot asa. Le-a luat de la unul care intermediaza asa ceva cu 500 de euro toate. Sunt reale, sunt valabile si sunt pe viata!
    Militia n-are ce face. Le spune ca lucreaza in Africa si ca e in concediu in Romania.