durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva.

În primul rând, mi se pare o desecrație a suferinței umane la moartea cuiva, asimilând moartea cuiva drag cu Au, să mor, a plecat Costel, îmi sângerează inima pe interioare.

După aia, stau să mă gândesc dacă meseria de violonistă te califică să fii căuci de doliu. Bănuiesc că, în timp ce dai cu bețigașul ăla pe coarde (coarde, get it? FUNNY!) ai tot timpul din lume să te gândești la ultimul tip care a făcut speologie în tine, după care s-a cărat spre zări mai simple muzical. Nu știu, zic și eu.

Ulterior, mă gândesc că foamea e destul de mare în piață dacă s-a ajuns și aici, să încerci să faci bani din despărțirile oamenilor. Și eu, fraierul, care credeam că aia e, suferi, te îmbeți crâncen de câteva ori, eventual te faci de căcat trimițându-i mesaje cu Te vrea ănapoi, Maricela, după care trece, ura și la gară, mai vedem.

Iar ca ultimă zbatere neuronală:

Apelează la un specialist? Evident, se referă la ea însăși, doamna căuci, ghidul tău în viața de după sexuț. Cum ajungi specialist în doliu după despărțire? Te desparți de multe ori, ca să prinzi experiență? Abordezi problema la modul exhaustiv, studiind viața în timp ce cânți la vioară? Faci facultatea de doliu în relații?

Serios, sunt curios.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.