Ziceam zilele trecute că, din cauză că îmi pică netul des, din nuștiuce motiv, am ajuns să mă uit pe Eurosport Player, pe televizor, având ca modem telefonul, cu o cartelă Vodafone în el, atât de bun a ajuns internetul în zilele astea. Iar televizorul meu e de 65″, e destul de mărișor.

Astăzi mai aflu o chestie bună.
Din 2020, toate turneele de tenis din circuitul ATP și Grand Șlem, transmise de Eurosport, sunt disponibile în rețeaua UPC și în Vodafone TV, cu Vodafone sponsor al acestor transmisiuni.
Pe lângă asta, Eurosport are canal separat 4K, inclus în grila digitală UPC pe canalul 200.

Și așa putem să privim meciurile Simonei de la Australian Open în 4k, like a bos, pe televizor, tabletă sau telefon. Serios, faptul că pot să mă uit la Eurosport pe telefon pentru mine e mare chestie, pe lângă Simona, sunt fan și al altor competiții sportive, mă uit la snooker, la sărituri cu schiurile, la darts, bowls, iar la sală te plictisești rău pe banda de alergat. Când mergi. La sală.

Anyway.
În acest moment, Eurosport 4K e disponibil pentru abonatii UPC din orasele Bucuresti, Braila, Constanta, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Tulcea, Agnita, Brasov, Campeni, Danesti, Gherla, Gheorghieni, Lugoj, Miercurea Ciuc, Nasaud, Orsova, Ploiesti, Sannicolau Mare, Sf Gheorghe, Huedin, Targu Frumos, Turda, Sibiu. Pe parcursul anului, Eurosport 4K va fi inclus treptat in grilele digitale ale abonatilor UPC din restul tarii care au televizoare compatibile 4K si carduri digitale UPC (CI+). Eurosport 4K este disponibil gratuit tuturor abonatilor cu pachete digitale pana la sfarsitul lunii martie.

Enjoy!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eurosport 4K o sa fie disponibil si pe aplicatia Horizon GO?

  2. #5

    Am o curiozitate, daca ma poate ajuta cineva.
    Imi pot face abonament pentru Eurosport player in Romania daca am resedinta in UK si sa pot urmari in UK live Eurosport Romania?
    Pentru ca programul Eurosport Ro e diferit de cel Eurosport UK – de exemplu Eurosport UK nu are in pachet meciurile Premier League.
    Multumesc

    • #6

      nu poti. trebuie cu VPN

    • #7

      Mersi mult

    • #8

      Cu VPN, cum zice Cetin, dar ai grijă să nu vină băieții de la inspecția TV să te găsească “în fapt”.

    • #9

      au de astea in EAU?

    • #10

      ..
      Si locatia gps in romania!

      Mi-am luat-o acu 2 ani, motogp, grecia, eurosport player: vezi chipurile programul era pt romania only, cum sa-l urmaresc ca hacăru din grecia.

      De atunci am pus pauza la esp player.

      Digi online, abonamnet motogp. Com

    • #11

      teveul are gps?

  3. #12

    Deci pentru voi tenisul romanesc inseamna doar Simona!!?! … I-a anuntat cineva pe romani ca mai sunt si alte jucatoare de tenis care joaca sub culorile tricolorului? Sorana, Monica, Ana nu reprezinta nimic daca mass-media romana nu face rating cu ele? I-ar fi fost de ajutor Soranei in meciul cu Serena Williams Junior sa auda macar doi-trei suporteri in tribuna strigand pentru ea. Suporterii americani sprijina orice sportiv care participa in orice competitie internationala sub culorile Old Glory. La romani e cu “Haide Steaua, muie Cluju!”. Presiunea tribunei a fost infernala in momente cheie ale jocului; toti au sustinut-o pe maimuta de Gauff … Si da, Bianca Andreescu e romanca … la fel de mult cat sunt eu canadian!

    • #13

      Cand joaca scorpia veninoasa de Sorana, tin cu cealaltă, oricine ar fi ea. La Halep si Bianca nu ne uitam doar pentru că sunt românce, ci pentru că sunt românce învingătoare. De românce loserite ni s-a acrit. Si da, pentru mine Bianca e româncă, atât de româncă încât ma face si pe mine sa ma simt putin canadian, atunci când mă uit la ea jucând.

    • #14

      de ce e scorpie?

    • #15

      Ghici de ce eu ca dinamovist nu mai urmaresc eu meciurile lui Dinamo? Asa si la tennis, fetele astea de care zici tu joaca doar in calificari si alea nu se transmit. Inafara de Buzarnescu, in ultimul timp, una nu a trecut de turul 2 pe nicaieri. Ce si cand sa urmaresti?

      Si da, Sorana e mai rea decat tenisul pe care il joaca.

    • #16

      dar ziceți ba de ce?!

    • #17

      De ce, de ce… si tu acuma … Pai daca asa scrie la presa inseamna ca e adevarat , nu? Ca asta e ambitia piscotarilor, pardon, jurnalistilor romani… sa demoleze pe cine nu ii baga in seama si se pise pe ei. Sa arate ei cine e jupanii. Cam cum au aratat si cind s-au bagat cu bocancii in viata lui Octavian Bellu si Marianei Bitang. Si acum gimnastica romaneasca s-a dus pe pula. Ca toate mamicile vor sa isi dau fetele la Halep acum, nu la Nadia ca acolonu se fac bani multi.

    • #18

      Uni urmarim tenisul pentru ca ne place, exact ca si fotbalul, nu urmaresc doar barcelona sau liverpool pentru ca ele imi plac, urmaresc toate meciurile care cred eu ca mi-ar putea oferi un fotbal de calitate, in ceea ce priveste tenisul un open nu are importanta care e iti poate oferi tenis de calitate

    • #19

      De ce e scorpiei? Pentru ca e mediocră. Mediocritatea o umple de invidie si nu e destul de deșteaptă ca sa ascundă acest lucru dezagreabil. La ea invidia se transformă în venin care îi transpiră prin toți porii, orice ar face sau ar spune. Daca presa e interesată doar de senzational asta nu inseamna ca Sorana e un înger nevinovat. Doar ca singurul lucru care îi interesează la Sorana e si singurul lucru senzational la ea, capacitatea de a acumula si de a-si varsa veninul.

  4. #20

    Eurosport 4K e degeaba, doar marketing. Tot continut HD este. AO se vede mai bine pe HD decat pe 4K.

  5. #21

    Esca se vede deja rau in Full HD. Oare cum se vede Serena in 4K ?

    • #22

      Aia in orice tip de calitate e transmisa se vede rau
      Chiar si la masculin daca ar juca nu s-ar vedea bine

  6. #23

    Pentru un Open nu conteaza unde e ma uit la orice tip de calitate doar sa il vad

    • #24

      daca te uiti acum pe eurosport player, cred ca sunt vreo 20 de liveuri, de pe
      terenuri diferite:)

    • #25

      Nu merge in afara euro, de aia bazai internetul sa gasec transmisii live ☹️

    • #26

      torguard vpn si merge:)

    • #27

      Multumesc, o sa incerc

    • #28

      Am descarcat eurosport player, am facut cont , am facut abonamentul, activat vpn si tot nu merge

    • #29

      trebuia sa faci cont cu vpn activ, sa vada romania la activare, nu UAE

  7. Cică „…atât de bun a ajuns internetul în zilele astea. Iar televizorul meu e de 65”, e destul de mărișor.”
    Adică…?
    Dacă era de 32”, ne minunam ce bun a ajuns internetul, da’ pe 65”… Se știe că, dacă e diagonala mai mare, trebuie să fie țeava mai mare la net 😀 😀 😀