Nu știu dacă ați văzut filmulețul pus de Simion, cel în care umilește niște ziariști, sau, în fine, angajați de la digi24 și le zice de bine, sănătate, noroc și altele. Și toată lumea a protestat, CNA a protestat, Clubul Român de Presă a protestat, absolut toți au protestat, dar vai, cum vă permiteți să filmați și să vă bateți joc de un jurnalist.
Mno, în primul rând, aia cu filmatul e profund discutabilă. Jurnaliștii nu ar fi avut nicio jenă să îl filmeze pe ascuns pe Simion, dacă ăsta le-ar fi fost subiectul. Aia e, e posibil s-o dai, e probabil s-o iei.
Ce mă fitilează pe mine, de fapt, este că nimeni, bă, DAR NIMENI nu remarcă că ziariștii ăia s-au învățat atât de mult să fie călcați în picioare, pentru un căcat de salariu, încât niciunul nu se ridică să îi tragă ciorii o flegmă-n ochi și să plece. Să aibă o urmă de demnitate, de verticalitate, de umanitate, să aibă o urmă de mândrie în ei. Nu, șefu, noi ne faacem treaba, luăm salariu, ne dă afară spamerii la care muncim dacă ridicăm capul din pământ.
Well, când ești sclav, când te comporți ca un sclav, când îți accepți condiția de sclav, nu poți să te plângi că ești tratat ca un sclav, nu?
NOU
Mie mi-a amintit de episodul cu Gigi Becali și discuția cu hoții pe care i-a sechestrat pentru ca-i luaseră mașina la un test drive.
NOU
parca a facut si putina pușcăriuțã pentru asta, nu?
NOU
El nu, parca Smarandescu bodyguard-ul a facut.
NOU
n a făcut nimeni, am cautat acum. toti cu suspendare
NOU
Mi se pare că după suspendarea asta a mai avut cazul Valiza și astfel i s-a activat executarea, d-aia a făcut Il Ciobandante pârnaie.
NOU
Cica a fost montat filmuletul, probabil au zis si ei ceva. Anyway, gigi24 culege ce a semanat pupand atat pnl-ul in anii astia.
Ba da nu am cum sa nu remarc cum comenteaza giordano ca Negrutiu il critica pe facebook si nu poate el sa vina la o dezbatere unde e si Negrutiu. Dar la realitatea ar vrea sa vina Nicusor? El a vazut ce scrie Alexandesca pe facebook? FMm cu giordano al vostru
NOU
PNL și Firicica. Să nu uitam cât de masiv și bălos o pupau pe Firi în sârmulița.
NOU
Dacă făceau scandal, erau și mai răstigniți după.
Plus că a picat la montaj aproape tot ce răspunde jurnalistul, deci nu știm nimic despre reacții. A fost doar one simian show.
Dacă tot arătăm cu degetul scandalagiul și flegmatorul șef (ceea ce e), poate mai bine să nu fim la fel de scandalagii și flegmatori.
Toate astea la zic chit că Digi s-au dovedit total inepți în ce dezbatere au produs, iar Negruțiu un imbecil îmbuibat fără speranțe în a-și ține pliscul când contează.
NOU
de catre cine erau rastigniti? de mine? hai sa nu mai fim viermi si rame, sub pretxtul ca suntem mai buni, mke?
NOU
Nu de tine și nu de tine e vorba. De simioniști, pregătiți la colț să arate cu degetul. De cei care ar fi întărâtați că presa e oricum așa și pe dincolo.
Com’on, e campanie și război de opinii și imagine.
Întoarcem palme cât vrem după 19 mai.
NOU
Și mai buni și mai profesioniști, în contexul ăsta, exact asta presupune, să discuți doar pe subiect (termenii dezbateri) și să aperi ca jurnaliștii să aibă libertatea să se exprime politic cum doresc pe platforma proprie. De jurnaliști puși pe smardoi e de ajuns la antene si realitati.
NOU
Sunt reprezentativi pentru atitudinea presei în România, patronii și sponsorii rules.
NOU
Ei aveau nevoie de Simion la emisiune, nu invers. Au sperat pana la sfarsit ca prostul de Simion ii ia la sex 10 minute, dar pana la urma o sa vina la dezbatere.
Simion i-a mirosit, le-a tras-o din toate pozitiile, si i-a lasat agatati.
I-a dat afara din birou fara sa le spuna nici ca vine nici ca nu vine la dezbatere.
NOU
Pana sa confirme astia de la digi ca erau oamenii lor, eram 80% ca a fost o sceneta.
NOU
asta am remarcat si eu prima data, ca jurnalistii in loc sa ii spuna la revedere lui georgica, se umileau la el ca nu, nu l-au jicnit si altele
NOU
S-au făcut preș să nu cumva sa supere limaxul asta slinos de om pentru ca poate cine știe, cumpără reclamă la digi.
Patetic.
NOU
,,e posibil s-o dai, e probabil s-o iei.” oh, un connoisseur, am recunoscut imediat citatul din marele Uzzi von Pantelimonus :))) I a turnat frumos pe astia de la digi. Astia sunt smecheri la ei acolo in studio ,porcaiesc pe toata lumea, si au luat o si ei de data asta
NOU
O alta vorba de la Uzzi era asa: “ce, fraiere, ti-am mai zis sg pl, sg pl si cum facea Simion cand avea 14 ani in blocul s15 din Dristor :))))))))))))))))))))))))))”
NOU
Si cu curu si cu gura..
NOU
,,Sunt Uzzi, de data asta ţin expres
Am spus pe patru albume, da’ cred că nimeni n-a-nţeles
Ştiu că mulţi cunosc ce-nseamnă viaţa de cartier
Da’ nu ştiu câţi recunosc că sunt cu totu’ altfel
Pentru voi toţi, băieți de cartier
Respect c-aţi plecat de jos, nu v-aţi îmbogăţit direct
Aţi trecut prin tot, palme, vorbe şi durere
Singuri aţi trăit şi singuri aţi făcut avere
Ştiu şi eu prea bine cum e să creşti în cartier
Bagaboante, peşti, bani, maşini şi golani
Mereu o să se ridice câte unu’ mai în faţă
Baftă ţie, şmechere, o să te respect pe viaţă
Zi de zi alt şmecher o să facă loc la altu’
Plecând de jos, e mai uşor să faci saltu’
Dacă înţelegi ce vreau să spun
G-yeah, pe ciordeală, pe mangleală
Ăsta-i modu’, rău sau bun
Mulţi or să judece greşit şi mulţi o să respecte
Cei născuţi, crescuţi aici cunosc prea multe aspecte
Ocolesc s-o spun pe faţă, sună a jelit
Pentru cei din cartier este o poveste fără sfârşit “
NOU
Jurnalistii venisera cu tema sa il invite la dezbatere. Porcul, simtindu-se pe cai mari si avand el meciuri mai vechi cu digi, s-a urcat in copac si a facut circ, suveranist.
Mie unul, jurnalistii imi pareau paralizati de sila-dezgust de reactia prostului.
E adevarat, eu m-as fi ridicat de pe scaun in timp ce i-as fi spus:
Cum iti permiti ma, coate-goale matze-fripte sa ne tratezi asa? cine te crezi? Kim ir sen? esti dictator? ce ai vrea? sa iti ridicam ode, sa inaltam imnuri, sa te preaslavim? Nu ti-e rusine, ba nevertebratule?
Hai sictir si nu mai ai ce sa cauti la digi in viata ta, lepra!
Probabil m-ar fi concediat pana sa ajung la usa biroului prostului dar sincer m-as fi simtit om si nu vierme care accepta asemenea tratament de la prostul asta!
Boul, daca era calm, pe un ton jos: doamnelor, domnilor, eu cred ca la digi 24 aveti o atitudine care imi pare a fi partinitoare prin urmare va rog sa nu va suparati dar nu ma voi prezenta la dezbaterea pe care o organizati. Va multumesc pt invitatie, o seara placuta, la revedere.
Totul era perfect pt el! dar nu, boul pana nu tipa, jigneste, se da sef, nu este el!
Astia sunt garoii! Nespalati, nesimtiti, agresivi, violenti, jegosi, imputiti, inculti, prosti facuti gramada, necivilizati!
NOU
La fel cum circula filmuletul cu el sarind coada la aeroport. Si e ok, toata lumea tace, e in regula. Il filmeaza si il pun pe tiktok, vai ce urat, vai ce nesimtit. Nu merge tati, te duci frumos, il iei de guler si il muti dracu la capatul randului daca nu se poate altfel. Sa nu mai zic de angajatii aeroportului. Atat au inteles politicienii, ca se pleaca din tara fiindca a crescut euro. Se pleaca de zeci de ani, fiindca nu exista legi, iar cele care exista, se aplica diferit.
Tineti minte filmuletul cu Simion cand a intrat la digi si a fost scos de paznici? Urla ala si arata legitimatia si certificatul de nastere si pe dracu, i-a zis paznicul: prietene, aici poti striga pana ajungi de un kilogram, nu esti in spatiu public, mars afara si striga de dupa gard. Asa se intampla cand iti cunosti jobul, stii ce ai de facut si nu te caci pe tine ca a venit vreun grangure sa faca galagie. Fix la asta ma asteptam din partea angajatului de la aeroport, “nu aveti voie pe aici”, “maaa, da’ io’s asteptat, bai, io ma grabesc!”. Ok, call security. O singura treaba ai avut de facut, una singura. Si acum imaginati-va ca nu era Simion, ci o batranica de 80 de ani. Era employee of the month.
Apropo, aseara m-a sunat cineva sa mut pe realitatea sau antene sau dracu mai stie, erau aia la Simion si la Nicusor prin casa, verificau curatenia, turul casei, ce a gatit nevasta, blabla. Se bagau prin frigider, serios, am fost efectiv in coma, ma uitam la imagini ca un drogat, nu ai cum asa ceva. Zici de jurnalisti ca nu s-au ridicat si nu au plecat? Pai astia deschideau frigiderul la om, ii cotrobaiau printre chiloti si ei hahaiau acolo. Ce aveti in frigider? O am pe ma-ta congelata, haide pa, iesiti in mortii vostri. Dar nu, hehe, am de toate, nu murim de foame. Pe urma alti retarzi comentau ce jeg e la Nicusor, ce bine gateste plm nustiucare, etc. Si noi ne facem griji aici pentru voturi? Oameni buni, 80% din tara asta e in moarte cerebrala, ce naiba ne agitam atata?
NOU
Trebuia să l-l trimită pe paznicul care l-a scos de guler din curtea Digi, să-l ia de guler și să-l aducă înapoi.
Dar Simion doar cu forța vrea să intre, invitat nu se bagă
NOU
Sa ne calmam un picut. Incerc sa ofer perspectiva angajatilor GiGi. Te trimite sef-tu sa discuti cu invitatul, sa ii prezinti detaliile tehnice. Il stii ca e bou si scandalagiu, postul la care lucrezi a vandut deja publicitate pentru emisiunea aia. Nu stii ca esti filmat sa zicem, si invitatul te ia la pula. Greu sa te ridici si sa mergi la sef-tu sa ii spui cuae, ma cac in promovarea si banii si locul meu de munca, zi-le ca nu se mai face dezbaterea din cauza lu Filimon de la tehnic, ca l-a luat invitatul la pula si el e mai sensibil asa…
Dupa aia vin toate alea, stuchit cu caramizi pe strada de ultrasi, etc. Si inca una la PS: Simion inspira frica, intr-un viitor incert. Uite, si tu te temi. SI eu ma tem, daca ar veni acuma sa se impinga in mine pe strada, nu i-as fute un sut in cur ca de obicei, si nici un dumnezo la rude. Pentru ca…plm, cine stie ce urmeaza, si DACA totusi ?
NOU
Asta zice ChatGPT ca ar una din diferentele dintre ce fac jurnalistii cand filmeaza si ce face Simeon.
Jurnalist: scopul e interesul public major – de exemplu, expunerea corupției, abuzurilor, minciunii autorităților. Scopul e informarea publicului asupra unor fapte de interes general, ascunse în mod deliberat.
George Simion: a filmat o conversație informală, în care jurnaliștii îl invitau la o dezbatere, fără intenția lor de a ascunde ceva sau de a face presiuni. Scopul a fost compromiterea lor publică, nu informarea cetățenilor asupra unui abuz.
NOU
Am inteles. Cand Nicusor a fost filmat fara cea mai mica urma de decenta jurnalistica cu degetul in nas era informarea corecta a cetatenilor. O minima educatie deontologica a ziaristilor ar fi facut ca asemenea filmari sa nu fie vreodata publice. Ca nu cred ca exista om pe planeta sa nu se fi scarpinat in nas, chiar si in public. Ataca ideile, nu omul. Cum ziceau unii mai sus, esti obisnuit sa o dai e probabil sa o si iei.
NOU
@Duhul – Ete pula! Au filmat-o ei pe regina mamă a Angliei cu degetu-n nas, dar la Mucușor trebuia aplicată deontologia…
NOU
zic ca oamenii au fost civilizati si faptul ca nu s-a ridicat unul din ei sa ii futa una lui siomion arata ca cam asa se intampla de obicei cand au discutii de genul asta, si nu cred ca doar la simion, cel mai probabil e modelul de comportament al meltenilor din politica romaneasca.dar mai nasol zic ca este fix opinia asta, ca ziaristii sunt praf ca nu zic nimic, e fix blamarea victimei. pe de alta parte, daca accepta interviul, aveau sansa sa il rupa pe genunchi cu intrebari nasoale si incomode.
NOU
Tovarasu’ de la usere, vedeti ca victim blaming se aplica doar la agresiune sexuala asupra femeilor, nu merge asa cum credeti dumneavoastra in acest caz particular cu acesti lautari ai condeiului virtual de la digi. Sa stiti asta pentru data viitoare cand aveti de gand sa va folositi de aceasta asociere de cuvinte. Asta ca sa mai inlaturati din aura de semidocti salvatori ai Romaniei.
NOU
@ anton Ești în eroare, consultă un tratat de psihologie, Wikipedia sau un dicționar.
Să te iei de Ender doar pentru că e/îl crezi userist e foarte, foarte urât. Ce, trăim în comunism? Avem orientări fasciste? Oh, wait
NOU
@anton: multumesc!
NOU
Cu tot respectul, nu inteleg antipatia asta fata de Recorder. Au iesit portretele de candidati, unde Nicusor e aratat intr-o lumina foarte buna; in ziua in care se anunta ca va fi dezvaluit ceva important, faceai predictii pe blog ca va aparea ceva contra Geoana sau Lasconi – si era vorba despre Nordis.
NOU
¯\_(ツ)_/¯
NOU
Antipatia este foarte simpla de explicat, stimabilii se denumesc jurnalisti independenti, desi nu sunt nici jurnalisti, nici independenti, defapt sunt cam cel mai departe lucru de aceste doua categorisiri
NOU
Recorder nu a publicat niciodată absolut nimic despre PSD, PNL sau AUR dar s-au dus mereu instant ca nessul pe fenta lansată de antena3 sau realitatea sau dracu sa ii pieptăne, ca sa ne arate ca unul care e in echipă de campanie a lui Shordan a lucrat la SRI fără sa demonstreze ca Shordan are vreo treabă cu SRI sau ăla influentează cu ceva, cumva. Asta intr-o tara in care oricine e cineva in vreunul din partidele mari are vechi legături directe cu SIE sau SRI inclusiv și in mod evident Georgica.
Dacă tu nu observi un dezechilibru aici, respectiv faptul ca in mod evident Observator lucrează cu servite mai tare ca Tolontan, nu mă surprinde ca nu înțelegi de ce lumea e sceptică în privința lor.
Pe cuvânt, România te iubesc are o multitudine de dezvăluiri și reportaje despre situații dezastruoase (căi ferate, delta, porturi, administrație locală, drumuri, școli, spitale, etc) care deranjează cu adevărat mii de grei, și dracu se uită la emisiunile lor. În schimb, recorder publică niște găinării servite de sri despre niște neica nimeni care sunt pe picior de plecare sau au fost scăpați din brațe, și lumea le haleste mai ceva ca a doua venire a lui Cristos.
NOU
Recorder nu au niciun interes să ofere drept la replică, sau să prezinte echidistant și nuanțat situația, pentru a înțelege mai bine încrengăturile și cauzele sociale pt diverse situații. Pentru ca nu e mereu doar lăcomie pură, e și multă prostie sau stat care se pune de-a curmezișul.
Nu domne, ei știu din start concluzia, și apoi culeg orice dovezi le sprijină poziția și la revedere. Cancan despre găinării.
La ce ajută opinia publică să știm ca nordul fura, în condițiile în care u au arătat cum a fost posibil ca nordis sa fure? Ca nu s-au apucat eu de capul lor sa fure. În România nu mișcă nimic fără sa ți se dea voie. Despre asta nu a-a auzit nici musca.
Adica aia era mare tartor in PSD și in parlament la comisia juridică și cumva, magic a ținut ascuns tunul ăsta de toată lumea.
Când s-a făcut dezvăluirea, ea era deja debarcata din partid, nu a mai prins loc eligibil să ramana în parlament, etc. Limpede ca apa Biborțeni ca nu a dat cota la Partid cat s-au înțeles, si ca ii deranja pe unii (cine?) și a fost aruncată sa o sfâșie pulimea.
Nimic despre spatele pe care îl avea. Fix ce ar fi trebuit arătat. Fix ce orice jurnalist cat de cat respectabil ar fi încercat să demonstreze. Nimic despre sutele de planuri urbanistice și legi pe care construcțiile nordis le încalcă cu efecte incomparabil mai grave. Asta nu ar fi fost o dezvăluire cancan de care să fie interesată lumea.
NOU
@ Ioan Dosarul Nordis are multe nuanțe. Laura a fost președintele organizației din B a PRU, partidul lui Sebi Ghiță. Nu știu dacă a dat cote, dar țepe a dat cui nu trebuia, de exemplu avocatei lui CG. Avocata ei e Silvia Uscov, din stafful lui GS și mare fană Trump. Laura a fost protejata dark side of PSD(Stănescu și Tudose)
iar dosarul a afectat aripa mai proeuropeana Ciolacu&Grindeanu.
NOU
Întrebătorii de la Digi au interacționat până acum doar cu invitați prietenoși sau măcar politicoși, nu au experiență în mocirlă, nici nu știu să scuipe. Păi își permitea Simion așa ceva cu Gâdea sau cu Ciutacu? Trebuie să ai limbă cu două fețe, în funcție de vreme: catifea pe una, mărăcini pe alta. Ăștia de la Digi n-au nicio față, păreau muți :))
Nu zic că trebuia să se bălăcărească sau să jignească, dar să răspundă acuzelor:
– Așa este, d-le Simion, noi, jurnaliștii Digi am publicat articole în care v-am criticat. Articole în care v-am atacat și v-am făcut în fel și chip. Pentru că aceasta este părerea noastră, d-le Simion, și nu am venit aici din prietenie ori să mimăm simpatia. Adevărul este, d-le Simion, că noi, jurnaliștii Digi, nu vă simpatizăm, dar avem datoria față de telespectatori să prezentăm și părerile d-voastră. Vă propunem un târg, nu amiciție: Noi ne face datoria jurnalistică, d-voastră vă adresați unui public diferit. Win-Win cum ar zice Donald. Este doar un târg, nu simpatie, nu reconciliere. A, și indiferent de răspunsul d-voastră, noi, jurnaliștii Digi, vom continua să vă dezvăluim impostura pentru că așa considerăm corect.
Eu așa i-aș fi zis. Și dacă vedeam că mă tot întrerupe și nu mă lasă să vorbesc, îi arătam muie și plecam.
NOU
vm.tiktok.com/ZNdMVmmFH/
NOU
A scris Vlad Stoicescu un articol bun pe tema asta.
NOU
dar de cand un candidat trebuie sa aiba doar jurnalisti comozi, cu intrebari finute
pai plua mea, maine poimaine esti presedinte si-o să te futa astia cu intrebarile tot asa, ce-o sa faci? o sa fugi iar?
NOU
Tu ai văzut videoul ăla? Simion a zis clar: nu sunt prostul vostru, să mă linșați voi mediatic. Nu-i pasă că nu câștigă votanți ca tine, ci nu vrea să fie călcat cu șenilele.
NOU
e atata ipocrizie si dubla masura…..votez cu nicusor duminica dar jur daca nu il inteleg pe simion la faza asta. in primul rand e penibil ca televiziunile sa se planga de filmat pe ascuns si publicat sau trebuie sa fie doar cu sens unic treaba asta ?!
eu daca as fi simion nu ma duc la digi,antena3 sau oricine ma critica non stop toata ziua, dc te ai duce acolo ??!!! daca as fi nicusor nu am ce cauta la realitatea care il pupa in cwr toata ziua pe simion. romania tv nu stiu cum se pozitioneaza acum, stiu ca ordinul dat de sebi ghita era sa fie cu ponta.
daca il criticam pe simion acum hai sa l criticam si pe nicusor ca nu se duce la realitatea
NOU
Pai atunci eu zic sa se duca toata lumea doar acolo unde e pupata in cur, ca nu fix asta s-a intamplat de 15 ani incoace. Si cand ajungi un presedinte, premier ceva si te intreaba un jurnalist din afara ceva, pui palma la gura si pleci, ca tu nu esti obisnuit cu intrebari care nu iti plac.
Tocmai asta ar fi trebuit sa fie rostul presei, dar pare ca s-a pierdut de mult. Sa vina cu buldozerul, nu cu limbi in cur.
Si da, opinia mea e ca Nicusor ar fi trebuit sa se duca si la Realitatea. In afara de sa se ratoiasca isteric idioata aia la tine din pozitia de ‘moderator’ ce se putea intampla? Nu e ca si cum pierzi multi votanti urmaritori de realitatea.
NOU
@Nobody
din pacate presa a ajuns in halul asta de jalnic si aici suntem. patronii au interese care difera de la caz la caz si prin urmare fiecare pupa n cwr acolo unde crede patronul ca sunt bani de produs mai tarziu….. dupa mine trebuia facuta o dezbatere la televiziunea publica cu intrebari de la jurnalisti de la toate posturile si atat
imi aduc acum aminte de dezbaterea ponta vs iohannis de la realitatea cu moderator ( arbitru ) rares bogdan. rares bogdan in toata dezbaterea i a ridicat mingea la fileu lui iohannis si pe ponta l a tot intrerupt si sicanat. cativa ani mai tarziu rares bogdan europarlamentar PNL. ce credibilitate mai are presa cand ala care trebuia sa fie impartial nu e.
dezbaterea geoana vs basescu l a avut moderator pe marele robert turcescu. cativa ani mai tarziu robert turcescu a ajuns europarlamentar PMP ( jucaria lui basescu cu elena udrea sefa ).
stiind toate astea si mai mult cum sa mai ai incredere in presa ? cum sa te mai duci acolo ? nicusor n are ce cauta la realitatea la anca alexandrescu, o sa il atace pana il face praf ca cedeaza omul de nervi si face o gafa sigur. chiar daca ma injurati pentru mine e de inteles ce face simion acum
NOU
Daca nici un om de televiziune nu a văzut camera aia îndreptată spre el…pana mea, că doar nu era o camera spion pusă în icoană cu Isus…poate în plan lui Isus, nush.
In altă ordine de idei… poziția ghiocel e învățată, exersată și bine întipărită în genă.
NOU
un om:
pai bineinteles frate. doar ca n are timp acum GS sa le mai dea replici e ocupat fuge de la o intalnire la alta. La cat dezinformeaza si mananca cacat si mint astia de la digi. digi cred ca a intrecut si haznaua 3 la mizerie si minciuna si bolsevism wokism. sunt disperati, tot se leaga de otice cacat ca nu asteapta la rand ca a plecat in graba etc. pai avea pasaport diplomatic , e candidat ls presedentie e ca si presedinte, omu ala l a lasat cum l as fi lasat si eu in aeroport, se grabea la intalnire. au mintit si azi ca nu stiu ce a vorbit la camera de comert. Pai fosila de mucisor de ce nu a venit la camera de comert? nucusor doarme pe el, face miting comunist cu cativa partari pe la victoriei in rest e varza.
e integistrarea de la canera de comert pe internet, nu ce mint jegurile de la digi. a vorbit f bine GS, are prestanta. si a plecat apoi in graba, e extrem de energic fuge de la o intalnire la alta, nu a stat nici macar sa il aplaude ca lumea, a iedit in graba sa ia avionu. Asa presedibte ne trebuie, tanar cu energie, barbat tanar cu coaie si energie , nu fosile bosorogi care abia isi mai taraie basinile, sau efeminati, sau momâi ca Nucusor.
Deci v am zis duminică va fi 60-40 pt Simion si voi sparge toata pensia lui mamaie pe luna mai!
NOU
Aștept cu interes dezbaterea de la Digi24 în care va fi doar Nicușor și golanul derbedeu Semiom va fi făcut de kkt în contumacie.
NOU
Da’ de ce au mers cinci?
NOU
Pe vremuri se organizau dezbaterile asta la TVR, și nu pe la posturi tv private. Acum de ce nu se mai fac?
NOU
Pentru că nu a vrut Simion să participe. La cele private a zis că participă și de-asta s-au programat. Pe urmă a chiulit și de la private, dar asta este altă discuție.
NOU
vm.tiktok.com/ZNdMsRvU5/
:))))
NOU
O baut sveps
youtu.be/ARLDT9asq84?si=tGyfnOTDJgLZykPV
NOU
Mersul la asta cu alai parca seamana cu ce e la conferintele lui becali din jilt aurit si cu icoane fara numar in spate. Trimiti dracului producatorul, seful de la stiri, sa negocieze, nu ziaristii. Am facut presa, la prima jignire a dementului ma ridicam si plecam, nu scrie in fisa postului sa accept mizeriile tacanitului.