Pe vremuri, campania electorală a ungrilor era cea mai sictirită dintre toți. Untermenschii știau că au, oricum ai da-o, 7% din voturi și nu le păsa oricum de nimic, cei 7 le asigurau încontinuu manipularea oricărei balanțe a puterii din parlament, practic UDMR fiind prezentă în TOATE guvernările de pe acum. Prin urmare, toate afișele lor electorale erau în bozgoră, nu înțelegea nimeni nimic, în afara targetului lor clasic, ardeleanul sărac, fără studii, care putea fi fraierit cu ținuturile secuiești, cu alipirea la patria mumă, enclavizare și alte căcaturi.

Iată, zic să bem și să ne veselim, afișele acestea de fapt arată că lipitorilor le fuge pământul de sub picioare. Pe lângă apariția a minim încă un partid de de-alde ăștia, care le-au luat din voturi masiv, poveștile lor au început să nu mai aibă priză, oamenii nu mai reacționează la mizeriile astea (bine, ei semnează pentru familia tradițională, dar deja e altceva) și atunci ce să faci, să supraviețuiești, te gândești să țepuiești, te gândești să jefuiești.

Da, pentru un român cu vagi cunoștințe economice, afișele sunt stupide și bazate fix pe nimic. Și nu cred că vreun român ar vota iudemereii, pentru că le mângâie ouăle calde ale autonomiei. Iar ungurii nu înțeleg româna, știți, ei au școală în limba maghiară până la terminarea facultății.

Să râdem, alegerile astea e posibil să scoată pe unguri din parlament. Ceea ce ar fi frumos.

Foto Robintel

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.