Când eram puşti, era în cartier o pereche de bătrânei, care stăteau într-o casă mică şi hodorogită în colţul blocului.
Ce îmi plăcea la ei?

În fiecare zi, mergeau la cumpărături amândoi, ţinându-se de mână. Erau bătrâni, bătrâni, nu ştiu câţi ani aveau, dar erau bătrâni tare. Şi totuşi, se ţineau de mână ca 2 îndrăgostiţi, deşi erau gârboviţi de ani, de greutăţi. Se vedea că se iubesc după cum îşi ţineau degetele întrepătrunse, după felul cum îşi vorbeau, cum se protejau unul pe celălalt.

După un timp, nu i-am mai văzut împreună. Trecea doar ea, mergând la cumpărături atât de repede pe cât putea, grăbindu-se acasă, la el. El se îmbolnăvise iar ea încerca să aibă grijă de el.
Şi totuşi el a murit, relativ repede.

Nu am mai văzut-o niciodată mergând la cumpărături. O vedeam din când în când, în curtea lor mică, stând pe un scăunel mic cu 3 picioare şi privind în gol.
Iar după o vreme, nu am mai văzut-o. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Poate s-a grăbit să meargă după iubitul ei, să îşi continue plimbarea lor de îndrăgostiţi.

De ce mi-am adus aminte de asta.
Văd pe stradă cupluri de oameni căsătoriţi. În mijloacele de transport în comun, în metrou. Oamenii au uitat să se ţină de mâini. Au uitat cât de intensă este senzaţia de a-i ţine în palme mâna omului pe care îl iubeşti.

Citesc pe bloguri panseuri de bloggeri şi bloggeriţe nemulţumiti. Nemulţumiti de bani, de casă, de sex, de viaţă. Uitând un singur lucru. Că viaţa ta e completă doar împreună cu omul de lângă tine. Că a-i ţine palmele în palmele tale a fost primul lucru după care ai tânjit atunci când l-ai cunoscut.

Se poate întâmpla orice, oricând. Unul din voi poate să plece brusc din viaţă. Şi atunci, cui vă veţi mai plânge? De cine vă veţi mai plânge?

Sau doar veţi plânge.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

79 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ai dreptate acuma tinerii (ma includ) nu mai stiu sa se tina de mana sau sa iubeasca ei stiu doar sa se cumpleze “sa dea la spate” si sa lase acum nu mai e vb de iubire toti vor sa isi bata joc . (aici nu ma includ)

    Si ma impresionat povestea cu batraneii .

  2. Soul wrenching! nu am cuvinte, dar m-a atins la suflet…

  3. Wow… m-ai pus pe ganduri… f frumos scris.

  4. #4

    Felicitari pt articol, foarte smecher.Oamenii uita si ignora momentele simple petrecute alaturi de cel drag, momente care conteaza enorm.

  5. Felicitări. Frumos scris.

  6. Noi suntem prea ocupati ca sa ne-o tragem. Lasam astea pentru vremea cand n-o sa mai putem.
    N-am uitat sa ne tinem de maini doar ca sentimentul cand ne-o tragem e mult mai puternic si nu putem sa facem asta pe strada, ziua 🙂

  7. Frumos si adevarat.
    Te suspectez ca ai furat textul de la “nevasta” din ciorne 😉

  8. Frumos. Si acum imi aduc aminte cat de panicat eram cand am tinut pentru prima data o fata de mana. Si tot asa ca o amintire cu batranei, imi aduc aminte cand eram (mai) tanar in Iasi cum in parcul copou in fiecare zi era un batranel pe aceeasi banca citind ziare. Intr-o zi pe aceeasi banca s-a aciuat o batranica cocheta, care aducea si ea cate o carticica si care tragea cu ochiul la el. Si am plecat intr-o tabara, si cand m-am intors am gasit ceva minunat. Erau ei doi pe banca, citind din aceeasi carte, ea cu capul lasat pe umarul lui. Si degetele lui se jucau usor cu o suvita din parul ei. S-au gasit fara sa vorbeasca despre Magda Ciumac sau ce vorbesc batraneii in zilele noastre.

  9. Să stai cu degetele lipite de ale lui şi să vorbeşti despre nimic. Asta-i fericirea :((

  10. Nu cred că este vreo activitate care să se poată face în public şi să fie mai frumoasă decât plimbatul împreună, de mână. În special în serile de vară… Nu cred că eu aş putea uita asta… E prea frumos.

  11. mda.. putine cazuri de batranei indragostiti. o lume ce nu ajunge sa cunoasca cu adevarat ce-i frumos, ce-i drept, ce-i sacru..

  12. si eu am un sentiment warm and fuzzy in mine cand vad cupluri de persoane in varsta care se tin de mana, ma face sa cred ca o relatie lunga are sanse, in vremurile in care asa de usor poti divorta. sper ca sa ajung si eu cu prietenul meu tot asa.

  13. ARHI, foarte frumos articol. Mi-a atins coarda cea mai sensibila.

    Datorita agitatiei in care traim… uitam de foarte multe ori sa profitam de adevaratele bucurii ale vietii !

  14. Este atat de important sa nu uiti sa-ti doresti si sa traiesti. Si sa nu te lasi sufocat de mediul inconjurator.

  15. #15

    Chiar e un lucru foarte drăguţ să vezi oameni aşa mai în vârstă ţinându-se de mână , mă impresionează la culme . Păcat că în ziua de azi nu se mai ţine cont de sentimente ..

  16. Mare dreptate ai , omule! Uneori uitam ca gesturile mici sunt cele care ne fac sa mergem mai dreptate.

  17. Am si eu niste batrani din astia pe strada. De cate ori ii vad ma gandesc ” Doamne, om ajunge si noi la varsta lor, tot tinandu-ne de mana?”

  18. salut. n-am decat sa repet cele de mai sus si sa zic ca e foarte sensibila postarea ta, m-a atins pana colo spre centrul sufletului. mi-a amintit de poezia lui octavian paler: avem timp. de toate putem si pentru toate suntem disponibili, doar pentru tandrete nu… si cand e sa avem timp si pentru ea, murim.

  19. Oare cati oameni se mai iubesc totusi? Toata lumea se gandeste la sex in ziua de azi. Nu zic ca nu se gandeau si inainte, dar tind sa cred ca nu era chiar ca in ziua de azi.

  20. nu suntem toti depravati si ganditori numai la sex… dovada e mai sus… sunt cativa ce sustin ca au fost atinsi de articol… asta inseamna ceva, nu?
    in alta ordine de idei, pacatul mare este ca nici macar nu mai suntem in stare sa observam asemenea lucruri…. in jururl nostru sunt atatia batranei de felul asta, pe toate strazile, insa putini sunt cei care mai intorc privirea si sunt impresionati de varsta si “plimbarea” lor!

  21. De ce nu se mai tine lumea de mana? Pentru ca numai exista dragoste adevarata , fetele “te iubesc” doar daca ai bani si masina straina si scumpa , altfel te sufla imediat de langa ea. Acum ele se tin de mana ca e la moda , dar cu persoana de langa ea (iubitul ei) e bine si daca se plimba unul langa altul , fara a se atinge sau a se privi. Dar si barbatii au partea lor de vina , dar partea proasta a barbatilor trebuie zisa de femei.

  22. asta o fost asa, la corazon…

  23. #23

    Felicitari, din tot sufletul 🙂
    Postarea ta mi-a indus o stare de confort, de cald, de… bine 🙂 Mare, mare dreptate ai.

    Iti urez ca tu si sotia ta sa imbatraniti impreuna la fel de frumos precum cei doi despre care ai scris si sa va bucurati cat mai mult posibil unul de celalalt.

  24. cheeeeesy 😛

    dar mi-a placut 🙂
    eu intotdeauna imi tin iubitele (you know, sotia, amanta, prietena) de mana 😀

  25. Corect, dar putini constientizeaza asta 🙁

  26. #26

    mi-au dat lacrimile, mi-am adus amine de bunicii mei…maine bunica implineste 77 de ani…eram nehotarata daca sa merg sa o vad maine sau la sf de sapt. dar chiar daca merg la 12 noaptea tot merg sa o vad

  27. #27

    Da. Frumos. Admirabil.

    Mai naspa e cand incerci sa explici TU persoanei iubite astea, si te trezesti ca vorbesti calcarulului de pe pereti. Si te trezesti si parasita. Dar iubita esti, intr-un mod prostesc. No, sa nu-i crapi mainile (palmele) din sufletul tau?

  28. Femeile sunt curve si barbatii porci. Cam asta citesti peste tot. Oamenii sunt nemultumiti din orice, au incetat sa se mai bucure pur si simplu de prezenta celuilalt. Cati se mai infioara acum ca simt degetele celuilalt, cand il iau de mana pe strada? Cati se mai infioara de la un sarut “fugar”? Chiar daca stii acum fiecare por din pielea ei sau a lui, nu e pacat sa pierzi aceste “maruntisuri” care fac o relatie atat de frumoasa? O tinere de mana, un pupic, o imbratisare ….

  29. #29

    am uitat sa mai fim sensibili..si de-asta s-a stricat tot..

  30. doamne ce frumos ai scris aici .. trist dar adevarat ; sunt cat mai multe persoane care in goana dupa bani,joburi bune .. uita lucrurile cu adevarat importante suntem presati de timp,suntem mohorati nu mai avem timp sa zambim,sa radem .. sa iubim! Eu una.. incerc sa-i pretuiesc pe cei din jurul meu.. si cat despre iubitul meu.. suntem de 2 ani impreuna si nu ma plang.. zi de zi simt ca ma indragostesc de el.. si poate ne-am certat dar niciodata nu ma adormit suparati,e prea frumoasa dragostea si niciodata nu voi inceta sa-l iubesc.Multi poate spun ca 2 ani sunt putini dar am impresia ca ne cunoastem de o viata si chiar daca e asa.. in fiecare zi descoperim ceva nou .. sper sa ramanem asa..cu bune cu rele.. dar sa nu uitam niciodata sa ne tinem de mana 🙂 si sa avem grija ca dragostea noastra sa ramana mereu tanara 🙂

  31. Mai, noi avem deja 15 ani de cand te tocam nervii, dar nu am uitat sa ne tinem de mana.

  32. #32

    Frumos de tot, man…Eram obisnuit cu altceva pe blogul tau. Cu postarea asta…m-ai uns pe suflet. La citi dintre noi, in ritmul si in modul in care traim, ne mai tihnesc gesturile mici si adevarate?

  33. Foarte frumos 8->

    Dar cine mai face asa in ziua de azi?
    Sa alerge prin ploaie tinandu-se de maini…sa nu stea sa vada apusul si rasaritul impreuna de pe varful unui munte…sa duca dorul unul altuia chiar daca sunt impreuna tot timpul…sa-si dea bip la ora fixa…sa impartaseasca secrete…sa povesteasca despre nazbatiile din copilarie…sa stie culorile preferate…sa aiba un cantec numai a lor…sa nu uite niciodata zilele de nastere…sa o sarute pe frunte…si cate altele…

  34. #34

    Ingrid, poate multi, daca nu le-ar fi rusine sa nu cumva sa fie considerati geeksi, lame sau alte dume de secol 21

  35. Mulțumim.

  36. Nu vreau să mă dau ciumeg sau ceva dar vreau să mă dau drept exemplu (Arhi, gândeşte-te că dacă nu-mi ştergi comentariul faci un gest umanitar pentru un mare fan de-al tău, în speţă io).

    Când mi-am cunoscut febleţea am fost la un local, etc. Apoi am mers să ne plimbăm. M-a luat de mână, zâmbind. Deja inima îmi bătea nebuneşte. Am mers într-un parc şi ne-am dat pe hintă vreo 2 ore, în timp ce ne sărutam şi ne alintam, doi copii trecuţi de un sfert de secol. Era mai frumos decât orice vis al meu. Apoi am mers să facem un duş… 🙂

    Eu cred că se poate să fii tandru, romantic, atent, etc. Singura condiţie este să ai cu cine. Din păcate acum nu mai am cu cine. ;;) Asta ca să răspund la întrebarea lui Ingrid.

  37. #37

    Florin, pentru?

  38. E vorba de modificarea prioritatilor, Arhi. Prin tineretile noastre (ca suntem de varste apropiate) cautai pe cineva care sa-ti ofere si caruia sa ii oferi comfort sentimental, emotional, psihic, chestii de genul asta. Intre timp, comfortul psihic vine de la stabilitatea financiara, asa ca generatiile mai noi iubesc un pic altfel. Asta ca sa fiu amabil. Sa iubesti un om pentru bucuria de a-i fi alaturi e una, si sa-l iubesti pentru bucuria de a-i fi alaturi dar numai dupa ce ati negociat cine cu ce contribuie la household e cu totul si cu totul altceva.

    Si nu am spus nimic despre felatia facuta din dragoste si aia facuta pentru ca scrie la Comopolitan ca toate inghit.

  39. #39

    Daniil, am facut un sondaj printre fetele de la mine si cica unele nu inghit, ca e spurcaciune si scuipa cu naduf

  40. frumos trist,viu,real,vrajeala,cruzime…o insiruire…in timpul asta probabil un cuplu se sparge..cineva moare…sa ne iubim ca batraneii tai…avem un inceput de sfarsit :).vreau o mana noua..

  41. Eu traiesc sentimentul asta. Imi place sa tin de mana si sa fiu tinuta de mana. Sa mergem in autobuz sau pe strada si sa imi caute mana daca ii dau drumul pentru ceva. sau, daca el imi da drumul, eu ii caut mana. Chiar inteleg ce spui. E un sentiment minunat.

  42. @ ARHI: pai da cu toate porcariile ce au aparut acum nu ai voie nici sa te machiezi sa iti faci unghiile negre sau sa te imbraci nush cum…ca esti emo sau pitzipoanca sau gay sau…etc…

  43. #44

    Vorbea misoginul sef 🙂

  44. In fiecare dimineata, cand ma uit la iubitul meu si ma trezesc in bratele lui, zambesc, fiindca stiu ca nici o clipa nu va mai fi ca aceea. Sunt rare momentele in care te simti cu adevarat aproape de cineva, iar acelea nu sunt cand faci dragoste, ci atunci cand acea persoana iti atinge sufletul doar cu o privire. Si ai dreptate Arhi, ar trebui sa ne aducem in fiecare zi aminte de acest lucru.

  45. vai tu arhi cum s-au adunat pe blogul tau numai cei cu succesuri in dragoste … nu vine unu care sa zica ce muie si-a luat de la vreo pizda sau de la vreun papitzoi … cry me a river …

  46. a, si ca sa raspund la intrebarea din titlul postarii : “da’ ce, ati stiut vreodata sa va tineti de mana ?”

  47. #48

    bad day at the office?

  48. neah. just a regular common bad day. in domeniul meu de activitate de obicei cand e bad day at the office se aude la stiri 😛

  49. #50

    6 ani se faceau maine. sa terminat acu cateva zile. si stau si ma gandesc ca tocmai lucrurile marunte cum ar fi tinutul de mana , un sarut pe obraz, o mana prin parul lung si negru…. ar fi trebuit sa le fac mai des cu ea …

  50. #51

    imi pare rau sa aud asta. dar 6 ani nu pot sa treaca fara sa lase o urma. daca vrei, sigur se poate repara orice, indiferent cat de grav crezi ca este

  51. #52

    iubiti-va cat mai mult si incercati sa pretuiti fiecare clipa …

  52. #53

    Impresionant articol. O lacrima s-a scurs din ochii mei, gandindu-ma la mama, care m-a parasit in urma cu aproximativ 3 ani. A fost 8 Martie. Si-n loc sa merg acasa cu un buchet de flori si sa-i spun La Multi Ani Mami!, am fost cu sotzul meu la cimitir, i-am asezat o floare pe mormant si i-am zis in gand: TE IUBESC si te voi iubi mereu.

  53. Ai mei sunt impreuna de 29 de ani (in septembrie 2009), iar bunicii de jumatate de secol. Chiar daca ai mei nu se mai tin de mana, cand stam la masa si se uita unul la celalalt, e clar cat de mult se iubesc si cat de mult se vor iubi. La fel cu bunicii mei.

    Cand am stat weekend-ul asta la prietenul meu si ne-am trezit amandoi in bratele celuilalt, m-a intrebat daca cred ca e lame ca ma tine de mana pe strada sau ca ma suna seara, sa-mi spuna noapte buna. Am crezut ca nu aud bine. Asa ca ieri dimineata, cand m-a condus la gara l-am tinut strans de mana si am facut planuri pentru Berlin si concerte de jazz. I-am spus ca-l iubesc si ca cele mai frumoase momente sunt atunci cand nu facem nimic special, doar ne bucuram unul de altul.

    As vrea sa fie si altii ca noi (desi din comment-uri se pare ca sunt).

  54. Felicitari Arhi si multumesc pentru un articol de calitate.

  55. #56

    si eu iti multumesc pentru apreciere

  56. ale, nu fi ploasta, el nu te suna sa-ti zica noapte buna, te suna ca sa te verifice 😛 . or so i’ve heard from some stupid bitches

  57. Canadiene, mama, da-i un pumn in gura aluia care ti-a zis asa. Nu ca nu ar fi adevarat (in unele cazuri), but generalizations make the baby jesus cry.

  58. @ale
    aleia (de fapt alora), nu aluia

  59. Domnu’ Arhi… 🙂 Sunt impresionat. Stii sa fii si romantic. Brava! 🙂

  60. #61

    ne-a placut, bai domnu ‘Arhi, ne-a placut ce ai scris… e un romantism tardiv cam flenduri ce mai ramane at the end of the day din scarbosenia asta de viata… da’ pt unii dintre noi e o treaba care ne mai tzine alive… chiar si in lipsa unei alte maini/completitudinii de care zici, ramane un fel de longing.. scuze de romano-engleza, nu e de fitza, doar de oboseala si asa mi-au venit vorbele acu’ mai simplu

  61. adica cum bre, io is un dinozaur daca imi tin nevasta de mana cand iesim la plimbare, desi ne-am casatorit acu fo 11 ani? 😀

  62. #63

    dracu, esti un exemplu viu pentru noi toti. doar o intrebare. coarne ai?:)))

  63. #64

    na, te-ai mai scos cu articolul asta.
    mai curata in interior, cred ca poti.

  64. N-am trackback ca nu este wordpress site-ul, dar sa stii ca niciodata nu este prea tarziu sa te tii de mana.
    www.imaginelife.ro/dragoste/articole-de-dragoste/niciodata_nu_este_prea_tarziu/

  65. Mi-a dat fiori postul asta.

  66. @arhi
    din cate stiu io (si asta e cel mai important lucru, ce stiu io), NU. 😀

  67. am dat intamplator de blogul tau, cautam o poza pt postul meu…un lucru asemantor mi s a intamplat si mie zilele trecute….am ramasa impresionata de privirile celor doi batranei…mi`au dat fiori si m au facut sa ma gandesc la noi,cei din ziua de azi…si am ajuns la o concluzie,suntem superficiali……
    in fine, f fain blogul tau.
    bft!

  68. Foarte,foarte frumos. ❓ 😳

  69. Nu uita doar sa se tina de mana, uita sa se mai si sarute! Eventual isi mai dau asa .. un pup pe obraz!

  70. Touching. Foarte misto. Bravo. Si eu stateam si ma gandeam la asta si mi-am adus aminte de bunicii mei care din pacate nu mai sunt.

  71. Un post cat o lectie despre viata. Foarte frumos!

  72. Dupa noua ani de casatorie, cea mai mare placere e sa las copii sa alerge inainte si eu sa ii urmez tinandu-ma de mana cu sotia.

  73. de asta imi place mie sa citesc la nenea arhi pe blog :mrgreen: de fiecare data stie sa iti povesteasca cate una de te face sa zambesti si sa ramai placut impresionat de ceea ce ai citit. uneori chiar te pune pe ganduri …
    felicitari pentru articol!