Scris de Valentin Andrei

Dacă crezi în tineri, crezi în viitor – Johan Cruyff

Scriu acest articol pentru că mă doare când văd cât de huliți și batjocoriți sunt tinerii fotbaliști români, de oameni care n-au avut vreodată tangență cu sportul de performanță și chiar de-ar fi avut, n-au avut suficientă capacitate intelectuală pentru a înțelege cum funcționează lucrurile.

Prea mult trăim din amintiri și prea puțin în prezent. Unul era jocul de acum 100 de ani și altul este în prezent, de aceea nu-l poți compara pe Pele cu Neymar, cum nu poți compara jocul din vremea lui Dobrin, cu cel în care joacă Ianis Hagi astăzi.

Fiind părinte de copil care a început fotbalul la vârsta de 6 ani și pe care-l practică de peste 5 ani, mă simt oarecum dator să aduc la cunoștință lucruri care ne-ar putea tempera avântul cu care aruncăm cu pietre în direcția greșită.

Voi începe cu concluzia, urmând apoi să argumentez totul.

La condițiile care sunt azi în România, doar faptul că un copil a ajuns să joace în fotbalul profesionist este o performanță în sine.

Da, tu, ăla cu mustață de acolo, nu zâmbi, că ar trebui să-i ridici statuie copilului care în 2020 ajunge să joace în fotbalul profesionist.

Calea către performanță este lungă și conține etape bine stabilite.

  1. U5-U11 – Foundation phase
  2. U12-U16 – Youth development phase
  3. U17-U21 – Professional development phase
  4. Senior Professional

În prima etapă, copilul trebuie să-și dezvolte abilitățile tehnice, cum ar fi alergarea cu mingea la picior, schimbările de direcție, pasele și șuturile scurte, lungi sau din voleu, cu ambele picioare, preluări sau driblinguri, etc.

Mai târziu, copilul trebuie să deprindă și abilități tactice, precum pasarea și combinarea, viziunea de joc, poziția de joc, luarea deciziilor, tranzițiile între linii, etc.

În tot acest timp, copilul trebuie să dobândească informații care să-i dezvolte personalitatea, să-și dezvolte abilități în ceea ce privește mentalitatea, să învețe despre agresivitate, despre respect, concentrare, motivare, încredere, despre entuziasm, despre abilitatea de a juca sub presiune și despre multe altele.

Toate acestea nu ar fi posbile în absența unei academii de fotbal, locul în care jucătorul să fie în centrul atenției totutor departamentelor, cum ar fi Identificarea și Recrutarea Talentelor, Educație, Coaching, Sporturi și Medicină, Dezvoltarea și Progresul Jucătorului, Leadership și Management, Susținere Financiară, etc.

Acum, haideți să vă povestesc cum este la noi. Le voi pune cu bullet-uri și nu neapărat într-o ordine, dar sunt convins că veți putea trage cu ușurință aceași concluzie

  • Mai toate școlile de fotbal din România se numesc Academii. Copiii se antrenează doar pe gazon sintetic, pe niște terenuri vai de mama lor. Apropo, dacă nu știați că aceste terenuri sunt cancerigene, aflați că în 2016, Ajax schimba gazonul cancerigen al academiei sale. Mai multe categorii de vârstă se antrenează în același timp, pe același teren, fiindcă nu există mai multe sau suficient de multe terenuri în “academiile” noastre.
  • Copiii din România nu văd terenul cu iarbă (există și unele mici excepții, dar să nu vă gândiți că antrenamentul este exclusiv pe iarbă), iar când ajung să joace pe iarbă, zici că-i pui să joace-n nisip. Antrenamentele, campionatele și aproape toate turneele se joacă pe teren cu gazon sintetic. Cum ar putea performa pe iarbă, când copilul s-a antrenat și jucat doar pe sintetic în ultimii 10-15 ani?
  • Taxele de antrenament, plus banii adiționali pentru echipamente, cantonamente, turnee, etc., însumează costuri pe care nu mulți și le permit. Haideți să facem calculul minim:
  1. Taxă antrenament: 300 lei/lună x 12 luni = 3.600 lei/an
  2. Costuri drum casă-antrenament-casă (autobuz, taxi, benzină, apă pentru copil): 30 lei/antrenament x 3 antrenamente/sapt x 40 saptămâni = 3.600 lei/an
  3. Costuri echipament (tricouri, geacă, trening, ghete, etc): 1.500 lei/an
  4. Cantonament: 1.500 lei/an
  5. Turnee (cazare, masa, taxe, pentru copil și parinti, transport): 5.000 lei/an (dacă te duci doar la 1-2 turnee organizate aproape de casă)
  6. Vize medicale sportive, taxe meciuri amicale sau de campionat: 500 lei/an

_____________________

Total: 14.200 lei/an

Așadar, minim 3.000 Euro pe an de copil. Câți părinți au banii aceștia? Atenție, acestea sunt doar costuri pentru un fotbal numit bășcălie. Dacă vrei să mergi cu copilul tău către performanță, luându-i antrenamente individuale, oferindu-i o nutriție adecvată sau echipamente de calitate, atunci suma se triplează, cel puțin.

  • Dacă la punctul precedent am discutat despre costuri, vreau acum să dărâm mitul care spune că cei săraci ar performa mai bine. Da, poate ar performa mai bine, dar în condițiile în care toate costurile ar fi suportate de club, ci nu de părinți. În ziua de azi, niciodată nu vei ajunge să faci sport de performanță, mâncând parizer după antrenament, sau mai rău, neavând ce mânca. E foarte trist, dar acesta este adevărul. Dacă clubul ar suporta cheltuielile copilului, poate fi adevărat faptul că un copil sărac ar fi mult mai ambițios decât unul care are PS5 și IPhone 11 PRO acasă, dar cu condiția ca acesta să primească o educație sănătoasă de la părinții săi.
  • Antrenorul este plătit cu un 2000-2500 lei/lună, dar el și familia sa sunt motivați de faptul că lucrează omul face ceea ce-i place. Fotbalul ține de foame, deci avem antrenori extrem de motivați.
  • Antrenorul este singura persoană care se ocupă de copii, el trebuind să-i invețe toate abilitățile expuse mai sus, absolut necesare în formarea copilului. Antrenorul trebuie să fie și technician, dar și pedagog, să îi învețe și cum să lovească mingea, dar și cum să se motiveze sau să priceapă ce este respectul ori încrederea în sine. Același antrenor trebuie să învețe 25-30 de copii deodată, într-o oră și jumătate de antrenament. Mai nou, antrenorii sunt plătiți la numărul de copii, asta dereglând și mai mult drumul copilului care dorește să meargă pe drumul către performanță. Dacă un copil practică fotbalul de 5 ani, de mâine poate avea ca partener de antrenament un copil venit pentru prima data la un antrenament de fotbal, nimeni văzând o problema în asta. Împărțirea pe criterii de skills începe să devină legendă, nu mai e timp, profitul trebuie să fie mai mare, deci totul la grămadă.
  • Majoritatea antrenorilor, chiar dacă unii au practicat fotbal de performanță, sunt varză ca pedagogi. N-au nicio treabă cu meseria de antrenor de copii. Își varsă toate frustrările din cariera lor pe copii. Nu există teme de antrenament, totul se face după ochi, după feeling.
  • Ajungi cu copilul la 5-6 ani, iar după nici trei luni, antrenorii și părinții cer copilului abilități pe care ar trebui să le practice abia în faza a treia. “Hai, măi Gigele, dă-o-n mă-sa de treabă, de ce nu urci?”, în spune antrenorul, în timp ce copilul acela nici nu are noțiunea de a urca sau de a coborî. Ca să întărească spusele antrenorului, părintele îl ia și el la o tură, “Gigele, dacă nu urci, nu mai mănânci în seara asta”. Credeți că doar Gigel va fi afectat? Categoric nu, toți ceilalți copii vor fi afectați.
  • Dacă copilul încearcă o schemă a la Messi, e trimis imediat pe bancă, cu reproșusi cât să audă toată tribuna. Că o făcea în finala UCL, în minutul 90, când erau conduși, nu într-un antrenament, la vârsta de 7 ani.
  • Putându-i număra pe degetele unei mâini, până și unii din antrenori buni ajung să facă compromisuri, din cauza șefilor, dar și a părinților. Părinții vor rezultate, șefii vor faimă pentru a atrage mai mulți abonați. Deși antrenorul explică etapele de formare a unui copil, deși transmite mesajul că nu contează rezultatul la această vârstă, nu va avea forță în fața părinților și șefilor de club.
  • Există echipe formate din selecții, cu jucători talentați, ademeniți de la alte echipe. Nu jucătorii sunt ademeniți, ci părinții acestora. Aceste echipe, cu copii la aceste vârste, de 9-11 ani, sunt doar bucurii de moment, hrană pentru ego-ul părinților, antrenorilor și șefilor de club. La această vârstă, copii joacă mai mult din talentul nativ și mai puțin datorită antrenamentului. Va veni pubertatea, unii se alungesc rapid, alții au creșterea mai lentă, centrul lor de greutate se schimbă și surprize, surprize, copilul Hagi de acum 2 ani, azi nici nu se mai vede din munțime. Nu din cauza lui, ci din cauza antrenorilor, dar mai ales din cauza părinților care trăiesc visul copiilor.

Antrenorii aceștia muncesc copiii de 8-11 ani, mai mult decât sunt munciți jucătorii profesioniști. Îi aleargă pe munți, pe scări, îi duc la sala de forță, până le dă sângele pe nas, la propriu. Pe termen scurt, poate par mai bine pregătiți din punct de vedere fizic, dar pe termen lung, acești copii au de suferit. De ce fac asta? Simplu, pentru a crește notorietatea antrenorului și pentru a hrăni părinții duși cu pluta.

  • De la 13 ani, fotbalul se mută de la teren redus, adică minifotbal, la 11 x 11, adică adevăratul fotbal. Aceasta este perioada în care devin vizibili și jucători nebăgați în seamă până acum, însă și perioada în care foarte mulți copii renunță la fotbal, neputând menține ritmul. Cu toate acestea, foamea după bani a antrenorilor și șefilor de club, dar și tâmpenia părinților, fac ca puștii să continue, chiar dacă e clar că nu mai au nicio treabă cu fotbalul. Acest lucru conduce și la alterearea condițiilor pentru ceilalți jucători care chiar au potential. Că e făcut sau nu pentru fotbal, trebuie să rămână.
  • Sunt o mulțime de părinți care oferă cadori, ba chiar și sub formă de bani cash antrenorilor. Sunt părinți care susțin financiar școlile de fotbal, doar ca odraslele lor să joace în prima echipă, să se poată bate la 10 ani pentru o cupă din Decathlon. Da, sunt părinți care contribuie lunar cu sute de euro pentru ca băiețelul lor să joace, ca ei să-l poată pune pe Facebook. Problema este că acești copiii iau locul unora mai pregătiți, mulți din ei lăsându-se din frustrare.
  • Trecând la 11 x 11, campionatele tot pe gazon artificial se țin. Cine vreți să vină din urmă și cum să mențină ritmul când va vedea pentru prima data iarba?
  • Părinții sunt cei mai mari gropari ai viitorului copiilor lor. Copiii lasă școala pentru fotbal, desi, în aceste condiții, ei nu vor ajunge niciodată fotbaliștii la care visează părinții lor neștiutori. Părinții, acești oameni care au dat faild în viață, dar care speră la mai mult noroc pentru copil. În fotbal nu există noroc, poate doar puțin, există muncă și doar muncă. Și muncă făcută cu cap, nu după cum te taie capul. Iar oamenii din cluburi sunt nepăsători, nimeni nu verifică rezultatele școlare.
  • Pentru că mă aștept și la comentarii legate de Academia Hagi, vreau să spun că ceea ce a făcut Hagi acolo este un lucru extraordinar, dar să nu pierdem din vedere un lucru esențial. Toți acei jucători ai lui, care au ajuns în semifinalele Campionatului European U21 din Italia, aveau cel puțin 12-14 ani de fotbal în spate, înainte ca Hagi să-i vadă și să-i ia. Să le oferim merite și celor care au dus copiii prin primele două etape de formare, de au ajuns să fie luați de Academia lui Hagi.

 

După 12-15 ani de derută, sfaturi contradictorii, sfaturi proaste, școală puțină, dar și mai puțin fotbal, copilașul acela inocent, în vârstă de 6 ani, cu gândul la Messi și Ronaldo, ajunge să fie hulit pe un stadion. De ce? Doar pentru că copilul nu are pârghiile necesare pentru a se apăra în fața unui adult? Spun asta pentru că am observat, în numeroase cazuri, că copiii sunt mult mai cu capul pe umeri decât părinții.

În concluzie, când mai înjurați un jucător, mai bine întrebați-l cine i-a fost antrenor în perioada de formare, până la 11-16 ani și cine e prostul de tac-su.

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    La noi se face tactica multă de la 8 9 ani, iar părinții vor ca echipa copiilor lor să învingă in fiecare meci si sunt sacrificate dezvoltarea altor abilități. Putini jucatori care au facut performante in etapa de juniorat ajung sa facă si in perioada senioratului.

    0

  2. #2

    performanta inseamna si bani.bagati-scosi, plm. cine injura din tribune?
    niciunul care stie prin ce trec aia pe care-i vad frumos la tv, band bere si mancand seminte.
    Bai, ce bine ca n-am copii.
    ‘sa-l dai la fotbal’ – e teroare, da, de ambele parti.
    Si mai vine si ‘the third party’.

    Da, mai mananc seminte.
    Da, nu ma uit la fotbal.
    Da, sa traiti!

    0

  3. #3

    Ieftin. Sa vezi care sint scorurile la tenis. Plateam in Timisoara, pe zgura, vara afara, iarna intr-un balon neincalzit, aproape la fel cit ma costa la Flushing Meadows, inauntru, microclimat, membership USTA, deschidere catre competitii incepind cu virsta de 8 ani. E drept si ca antrenorul din Timisoara a fost exceptional si i-a insuflat copilului o mare parte din dragostea ce o are acum pentru tenis, dar…. omul recunostea ca daca vrei sa trimiti copilul sa joace serios trebuie sa te muti la Bucuresti, cel putin….

    0

    • #4

      iar la bucuresti trebuie sa cauti un antrenor care sa aiba si talent si skill si motivare si plm, ca altfel, sunt doar aia care ii arunca mingile copilului

    • #5

      Pai si in Timisoara crezi ca-s multi antrenori buni? Nu, dar la Bucuresti si Cluj, poate si Constanta se da ora exacta in tenis in Ro. Esti de altundeva, mai greu…

      0

    • Sau când trebuie să plătești antrenorului transport și cazare la vreun turneu de afară. Neștiind dacă copilul va juca finala sau dacă va fi eliminat în primul tur, când cumperi biletele de avion pentru întoarcere? Asta îmi povestea un prieten care avea ambii copii la tenis.

      0

  4. #7

    Am si eu niste intrebari de noob aici:
    1) de la ce varsta e ok sa bagi un copil la sport de performanta? sa il bagi de la 5-6 ani mi se pare crud, probabil daca il bagi de la 12-13 ani e prea tarziu, desi mie mi se pare ca asta ar fi varsta la care un copil ar trebui dat si nu mai devreme.
    2) din articol am impresia ca scopul academiilor de fotbal nu e sa scoata fotbalisti, ci sa scoata bani de la parinti. au academiile vreun stimulent daca chiar reusesc sa scoata un fotbalist sau indemnizatiile alea de formare sunt maruntis?
    3) din ce vad, cam toti parintii se asteapta atunci cand isi dau copilul la fotbal sa ajunga macar vitorul Hagi, daca nu chiar Messi sau Ronaldo. sunt si parinti care isi dau copilul doar ca sa faca niste miscare, socializare si sa invete un pic de disciplina, care inteleg din prima ca ala micu nu o sa ajunga nici macar fotbalist de Liga 3?
    4) din cate stiu, sunt tari gen Islanda care nu prea au iarba si unde presupun ca antrenamentele si mare parte din meciuri se fac pe sintetic. aia ne-au si batut cand ne-au prins ultima oara, chiar asa de nasol e sa te antrenezi pe sintetic?
    5) daca parintii nu au bani si ala mic e super talentat, are vreo sansa sa fie sprijinit sa ajunga fotbalist?

    0

    • #8

      1.Cu cit mai devreme duci copilul la sport, cu atit mai bine. Nu face performanta de la 4 ani, nu te speria, e mai mult joaca ce dezvolta incet-incet abilitatile necesare sportului respectiv, plus disciplina.
      2. Cum patronul tau vrea profit, asa si cei care au “academiile” respective.
      3. Multi copii sint trimisi la 2 sporturi. Probabil ca parintii nu se asteapta sa aiba odrasla campioana si la baschet si la inot…
      4. Aici nu ma pricep.
      5. Nu te baza ca vor sari sponsorii sa plateasca antrenamentele juniorului, oricit de bun ar fi…

      0

    • #9

      mai degraba il duci de la 4 ani la sport, decat cum duc vacutele bucurestene fetite la balet de la 4 ani si asteapta sa iasa din ele Ane Pavlove. nu se asteapta nimeni de la el sa faca mare branza, dar invata sa stea intre copii, se disciplineaza putin, invata sa respecte reguli. cand mai creste, vezi daca e ceva de capul lui sau nu in domeniu.

    • #10

      Cat mai repede cat mai bine. E important sa invete sa mearga corect, sa alerge corect, sa respire corect, era. La 12-13 ani ai mersul si alergarea formate, e foarte greu sa le mai schimbi. E plin dd pustani care nu stiu sa mearga corect, merg cu picoarele in V….

      0

    • #11

      La 12-13 ani poti fi deja profesor in fotbal.
      O varsta buna de inceput ~ 6-7 ani

      0

  5. #12

    Când tot sistemul e clădit astfel încât să scoată profit, mai mult sau mai puțin legal, de ce ar fi altfel în fotbal?! Evident că cei mici n-au nicio vină, din păcate ei sunt cei care suferă cel mai mult.

    0

  6. Povestea ar fi lungă, dar o zic super pe scurt. Când am mutat echipa U15 a SR Brașov pe gazonul de pe stadionul Tineretului (pe care clubul îl administra atunci) , un stadion totuși istoric, pt copiii noștri dar și pt cei ai echipelor adverse fiecare meci era ca o finală.

    De antrenat se antrenau tot pe sintetic, la ICIM, pt că iarba de pe Tineretului era suprasaturată (acolo juca și se antrena echipa de seniori din L3 – compusă la vremea respectivă în majoritate covârșitoare din puști de 16-17 ani care aveau mai mulți pași pe sintetic decât pe gazon, dar care au tot au salvat clubul de colaps în final)

    Scuze pt deviere. La SR Brașov nici nu pretindeam că avem școală de fotbal (deși coordonatoare e Lucia Ghioc, între cei mai buni antrenori din țară în domeniu), ci doar câteva grupe pt diverse vârste. Între timp, toate “Academiile” din oraș jucau pe iarbă doar când veneau în vizită la noi. În fine.

    Fotbalul din România e dominat de excepții grozave de genul ăsta, care ar trebui să fie standard. La fel și-n alte sporturi, la fel și-n viața de zi cu zi.

    0

  7. #14

    Si se mai mira unii de “performantele” la nivel de club sau echipa nationala…
    Am senzatia ca, ceea ce s-a reusit acu 20-30 ani a fost o combinatie de noroc si foame la propriu pt ca era sansa sa obtina un contract din care “sa se aranjeze pe viata”.

    Uitandu-ma la fotbalul jucat acum in Europa (Anglia/Germania/Spania) am impresia ca in Ro se joaca cu frana de mana trasa iar pe langa simulari grosolane, la orice adiere sau atingere cersesc fault.

    Mai trist e ca de la o vreme pana si banalele ore de educatie fizica erau in pericol de disparitie de la scoala, iar unii parinti le scoteau scutiri pt boli inchipuite pana si pt alea 1-2 ore amarate.

    0

    • #15

      evident cand vezi jucatori care odata ajunsi in sprafata de pedeapsa, incep sa se clatine mai rau decat ar fi cutremur..nu avem ce ne mira cand ajung pe afara ca fac tusa ! Ce altceva ar putea face daca ei au fost lasati de antrenori sa pacaleasca fotbalul de cand au participat la primul antrenament…

      0

  8. #16

    Scuza-ma Valentin Andrei, dsa din ce am citit in articolul tau pare se ca ai sanse mai mari sa castigi la loto decat sa ti dai copilul la fotbal si sa ajunga un jucator decent in romania. Fara suparare. In plus, nu sunt de acord ca dosr parintii sunt vinovatii pentru calitatea slaba a fotbalului la nivel de copii si juniori. E ca si cum ai zice ca doar publicul de televiziune e vinovat de calitatea progrsmelor difuzate, televiziunile fiind absolvite de orice vina, ca si antrenorii/academiile/scolie de fotbal.
    Altfel in romania cred ca panq si un jucator genial, de mic, s ar pierde atatatimp cat sistemul asta e de cacat.
    Si vinecsi intrebarea: in cazul tau copilul tau e atat de bun incat sa merite sa mai faca sportul asta?

    0

    • #17

      Mai citește o dată.

      0

    • #18

      “Antrenorul este plătit cu un 2000-2500 lei/lună, dar el și familia sa sunt motivați de faptul că lucrează omul face ceea ce-i place. Fotbalul ține de foame, deci avem antrenori extrem de motivați.”
      Asta-i marfa, asta-i pretul.

      0

    • #19

      @Valentin Andrei: Scuze, textul a fost cam lung, si fiind citit totusi la o ora destul de intarziata eu cred ca m-am descurcat remarcabil sa-l descifrez si sa-l inteleg.
      In orice caz, remarc faptul ca nu vrei sa discutam pe subiect si ca vii cu atitudine de diva gen “talk to the hand” la niste intrebari, zic eu, pertinente.
      Succes in viitoarele tale stradanii.

      @mircea, da, merci de explicatie. probabil comentariul tau explica foarte concis si clar si fara prea mult spatiu ce ne-a povestit autorul in articol.
      in concluzie, persistenta in a continua intr-un asemenea sistem este, finalmente, zadarnica.

      0

    • #20

      @Irod, ai dreptate, tot sistemul este de vină. Am evitat să vorbesc despre implicarea Statului în susținerea sportului de performanță pentru că aș fi pierdut timpul. Eu nu mai am nicio așteptare de la Stat. Ai dreptate când spui și că nu doar părinții sunt de vină, toți sunt de vină, părinți, antrenori, școlile de fotbal. Articolul nu spune că nimeni nu mai iese fotbalist, ci e un îndemn la a nu mai jigni fotbaliștii, fiindcă numai ei știu în ce condiții au învățat ceea ce știu. Condițiile actuale din România sunt inimaginabil de proaste. După 16 ani nu te mai ia nimeni să te învețe tehnică, te ia doar dacă știi tehnică. Și nu doar tehnica e luată în calcul.
      Sunt foarte mulți copii talentați și cu potențial, dar sistemul actual nu îi pregătește corect și e păcat, pentru că se pierd mulți pe drum. Eu am o problemă cu părinții care-și jignesc copii la antrenamente și la meciuri. Am o problemă cu antrenorii care fac același lucru. Copii aceștia nu vor crește sănătos, vor crește cu frici și frustrări.

      0

    • #21

      @Irod, încă un lucru, îmi cer scuze pentru primul răspuns, n-a fost cu intenție de jignire.

      0

    • #22

      Valentin Andrei, nu e nevoie de scuze, ideeae sa purtam un dialog.
      Merci de raspuns. Mai vin cu o intrebare, avand in vedere ca esti foarte hotarat ca altau copil sa continue cu fotbalul: nu te ai saturat? Adica sa bagi atatia bani si copilul tau chiar daca e dintre cei buni sa nu fie “remarcat/utilizat” la fel de mult ca ceilalti? Ai avea posibilitatea sa emigrezi in alta tara unde sansele ar fi mai bune ca sa continue intr un sistem sanatos?
      Nu de alta dar stiu si eu exemple foarte apropiate care mai sus de liga 2 n au reusit. Si nici acolo la echipe magnifice.
      Aici probabil sa nu fi inteles nici eu exact cui se adreseaza articolul. La antrenori m asfi asteptst clar, dar la parinti csre sa si insulte copiii, sa i faca, vorba aia, cu ou si cu otet, nu m as fi asteptat.
      Ca exemplu, am asistat la un meci de copii in alta tara, oameni necunoscuti total, pot spune ca parintii nu au fost decat mega bucurosi ca ai lor copii au jucat si audat totil pe teren. Doar incurajari si cuvinte de lauda, atat in timpul meciurilor cat si dupa.
      E trist ca te confrunti cu situatia asta, chiar trist. Mentalitatea asta de aface sport ma face sa ma gandesc serios daca pinguinul meu ar avea de castigst facand sport in romania sau nu.

      0

  9. #23

    Inlocuieste fotbal cu pian. Sau cu balet. Sau ce face fi-tu’. O sa vezi exact acelasi lucru si ti se aplica si tie!

    0