Pfiu, ce pauză lungă a fost asta.
Sincer să fiu, când am scris, pe 30 iulie, că sunt în concediu și mă întorc la sfârșitul lui septembrie, nu am crezut că voi reuși să fac asta. Pentru că, la cel mai propriu mod, habar nu aveam cum să o fac, din 2006, de când fac munca asta, nu am avut niciodată un concediu adevărat, în care să nu scriu pe blog, să nu citesc sau să nu aprob comentarii. Niciodată. Pentru mine concediul era însoțit de laptop, de articole, de răspuns și scris comentarii, de tot ce fac în mod normal, dar cu sublinierea că eram în concediu, deci, de fapt mă relaxam.

Dar iată că, după 1 lună și jumătate, nu chiar la sfârșit de August, ci cam la mijloc, m-am intors, reușind ceea ce, pentru mine, era imposibilul. Să fiu într-un concediu real, în care să îmi fie indiferentă munca și, în general, oricine. În prima săptămână a fost ușor incomod, tot timpul simțeam nevoia nedefinită de a face ceva, de a deschide telefonul, de a verifica ce s-a mai scris, as usual.

După care, ca printr-un miracol, m-am învățat. M-am învățat că se poate și altfel, că e extrem de corect să mă doară la 10 metri de spate de oricine, că e normal și bine să îmi petrec timpul alături de cei dragi, să mă pot prăji la soare fără să mă gândesc la subiectul fierbinte al zilei și tot așa. Și serios, aș mai fi lălăit-o puțin, dar deja începusem să mă plictisesc de atâta plajă, vacanță, palmieri și mese ciudate. Pentru că mie chiar îmi place munca mea, așa că, iată, sunt pe baricade.

De ce s-a întors Arhi acasă?
Bănuiesc că ați văzut toți că, de câteva zile, voiajăm pe vechiul domeniu, arhiblog.ro, cel ce a dus munca grea la început și, poate, vă întrebați de ce.

Când am trecut de pe arhiblog pe cetin.ro, se umpluse țara de bloguri ca broaștele de râie. Din toate colțurile imunde ale internetului, valuri întregi de panduți și alte prințese se declarau bloggeri, A-listeri, influenceri, ei fiind, în fapt, niște pișcoteuri împuțiți, care cerșeau bani și pișcoturi de pe la toată lumea, sub titlul că sunt bloggeri.
Efectiv nu mai suportam să fiu asociat cu asemenea specimene, fiecare propoziție denigratoare despre unul din flămânzii ăia începea cu A, voi, bloggerii, de parcă eu, care munceam din 2006 la siteul și la brandul meu, eram pe același picior de egalitate cu ăia. Așa că am rupt pisica, am trecut pe domeniul numelui meu, am repetat până am obosit că eu sunt publisher, nu blogger și mi-am văzut de treaba mea.

Timpul a trecut și, iată, în anul de grație 2020, toți flămânzii ăia sunt vloggeri sau influenceri pe instagram, pentru că, se știe, dacă nu ai carismă în scris, cu siguranță ai pe video, iar pozele în chiloți sunt niște înlocuitori perfecți de inteligență și talent. Iar blogger, din generația mea, cei care au inventat blogul, mai suntem o mână de oameni. Nu mai suntem sub lumina reflectoarelor, lumea e interesată de înoată cheluțu și altele, așa că pot să fiu, iarăși, eu, Arhi, cel care are blogul ăla mișto, unde scrie chestii tari, cu talent, carismă și inteligență.

Am mai multe idei în cap legate de dezvoltarea mea și a voastră, pe viitor, pentru că na, am avut timp să mă gândesc aproape 2 luni la asta. Încet, încet, după tatonări, o să văd ce o să introduc și ce nu.

Ce este foarte sigur este că mă simt foarte bine acum, că m-am întors la vechiul meu eu, simplu și fără pretenții, doar un om între oameni, fără influenceri, fără alisteri, fără căcaturile astea sinistre care distrug orice mediu pe care îl ating.

Welcome to arhiblog, we have cookies.