Am fost și am cumpărat căruț pentru viitoarea membră a familiei Ametcea și, dacă tot sunt acolo, m-am gândit că, de la înălțimea achiziției a 3 (trei) căruțuri, aș putea să vă dau niște hinturi de achiziției.
Nu vă aruncați la scumpeturi fantastice decât dacă e neapărat necesar să vadă vecinii ce șmecheri sunteți și câți bani aveți voi. Chestiile astea sunt rezistente, indiferent dacă e McLaren, Chicco sau Bebeliss, pentru că nu sunt supuse la cine știe ce forțări. Duceți cu el un plod cam un an și ceva, zi de zi, după care din ce în ce mai rar. Știu unde e primul căruț cumpărat de mine, a schimbat vreo 6 generații până acum, e în aceeași stare în care l-am dat cadou.
Landoul este extrem de opțional, ridică costul unui căruț cu multe sute de lei și îl folosiți, efectiv, maxim vreo 3 luni, până începe viermușul să se miște și să se fâțâie. După aia, scoica și modelul sport sunt sfinte și o să stați ca fraierii și o să vă uitați la el, întrebându-vă Noi cu rahatul ăsta ce facem?
Nu cumpărați de pe internet decât dacă sunteți forțați de situație. Căruțul trebuie cumpărat cu doamna de mânuță. De ce?
Pentru că, în primul rând, trebuie să fie suficient de ușor încât să îl poată ridica. SĂ nu o dăm după garduri, ea va fi cea care va plimba cel mai mult echipamentul, îl va desface, coborî sau urca scări.
Second, ea trebuie să îl poată strânge și desface ușor, eventual cu o mână, dacă se poate, pentru cazuri de urgență. Degeaba e ferarriul căruțurilor, dacă îți trebuie un doctorat să îl desfaci, având un copil în brațe, eventual urlând, pe ploaie.
Luați în calcul modelul de strângere. E foarte important și pentru depozitarea în casă, dar și pentru portbagajul mașinii. Sistemul din poză, care se împăturește pe lung, inclusiv cu scaunul sport în el este cel mai avantajos. La fel, nu luați cu roți de offroad cu diametrul de 50 de centimetri. În primul rând pentru că nu faceți offroad și second, nu o să mai aveți loc în portbagaj de nimic. Și un copil mic vine cu 1 milion de porcării pe care trebuie să le plimbi, fie că mergi la Carrefour sau la țară, la părinți, ori în concediu, în Thassos sau la Mamaia, ca bogații.
În rest, ce să zic, naștere ușoară la toată lumea, se pare că anul acesta a fost un Valentin’s Day foarte productiv din punct de vedere al bebelușilor la hectar.
Și mai ziceți că trăiți rău.
NOU
Acum o oră a născut sotia. Evident nu am somn și mă gândeam și la căruț că a venit puțin mai devreme și nu am luat tot ce trebuie încă. Ms de sfat. Chiar nu prea am văzut landoul ăla sa fie folosit la multa lume. Acum vine și iarna și până îl scoatem deja merge pus în scoica.
NOU
Felicitari!!! Sa fiti sanatosi!
NOU
Felicitari!!!!
Am fetita nascuta in decembrie si cel mai bine dormea afara. A fost scoasa din casa din prima saptamana de viata. Eu zic sa te grabesti!
NOU
felicitations!!!:)))) venim si noi, curand
NOU
Noi am folosit landoul exclusiv iarna. Ceva Peg Perego. Puneam sarmaua in el sa doarma afara pe balcon. Intre 3 si 4 ore de liniste, fata de cel mult o ora jumate daca o puneam sa doarma in patut in casa. Dupa aia purtata la piept in Baby Bjorn si de la un an si 10 luni cart cu pedale.
NOU
Sa fiti sanatosi! Felicitari sotiei tale!
NOU
Asta pare o copie a lu Chicco Trio Living. Dar fiind si al tau italian probabil exista o legatura intre branduri. Deci nu te-ai dus la ceva ieftin . Daca iti permiti, eu zic ca merita diferenta de pret intre un no name si ceva mai cunoscut sau cu radacinile in europa
Cel sport il am de la Mclaren. De asemenea consider ca si-a meritat banii.
NOU
mi-a placut ala de la mclaren pentru sport. si nici nu era scump, era vreo 1800. dar acum voiam ceva cu scoica si sport interschimbabile
NOU
Eu ala sport de la mclaren l-am luat nou cu 750ron acum vreo cativa ani de la ceva importator din ploiesti. Sport pt mine e cu strangere gen umbrela.
Acum daca ar fi sa imi iau ceva pentru nou nascut cel mai mult ar conta scoica si landoul mai ales din perspectiva modului de prindere in masina. Din scoica l-as pune direct intr-un sport usor.
NOU
Anvelopele de iarnă sunt opționale? ☺ Am văzut undeva că ar fi necesară și școala de balet. Știț’ că e vorba de închiderea portbagajului după extragerea cu succes a căruțului de bebică, da?
NOU
Pai hai incet incet se apropie si va fi veselie in casa,, parca si acum imi aduc aminte cum mai cautam prin magazine tot felul de nave spatiale. Apoi pana la urma tot in magazin de cartier, un trio Inglesina, de la care a ramas doar carutul, in rest celelalte la cei care poate aveau nevoie. Importante sunt si sticlele pt lapte, noi am primit un set promotional de la spital, MAM,am cumparat de la farmacie, si toate bune. Aveam prieteni care schimbau sticlele ca pe sosete,, pt ca multe nu sunt bune desi dai o caruta de bani. Vad ca pisica deja isi amenajeaza noul cuib
NOU
“Și un copil mic vine cu 1 milion de porcării pe care trebuie să le plimbi, fie că mergi la Carrefour sau la țară, la părinți, ori în concediu, în Thassos sau la Mamaia, ca bogații”.
Asta e valabil doar daca esti roman adevarat. Sa pleci cu juma de casa dupa tine cand ai copil mic. La aia mai destupati la minte care nu-si cresc copilul dupa sfaturile influencerilor, bagajul de vacanta ptr copil este mult mai subtire.
NOU
Asa ziceam si eu “ce kkt, nu ne trebuie multe!”, pana m-a lovit realitatea.
NOU
Câți copii ai?
NOU
Câți copii ai?
NOU
Mda, se pare ca ai scăpat ieftin. La mine, draga mea soție, a făcut studii de piață vreo 3 luni. Încă visez modele de cărucioare. Al meu are roti mari pe motiv ca vrea sa îl plimbe și pe gazon. Îmi creste tensiunea când ma gândesc la urmele pe care le face pe iarba.
NOU
ce model e si de unde l-ai luat? intreb pt un prieten…
NOU
modelul e asta www.emag.ro/carucior-combi-family-cam-bej-845020-t791/pd/D2QP68BBM/?X-Search-Id=bbe1004baa502b980150&X-Product-Id=53035126&X-Search-Page=1&X-Search-Position=8&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view
l-am luat de la Bebe Tei din Sun Plaza, dar nu il gasesc pe site. poate sunt eu somnoros.
NOU
Eu m-am hotarat ca nu investesc in carut din prima, ci ma voi baga pe sisteme de purtare. La cate caruturi goale am vazut lately, in timp ce parintii erau cu bubulinii in brate, “creca” asta o sa fie solutia la inceput
NOU
Eu am purtat fetita în wrap tai mic de pe la o luna, apoi un sistem cu catarame de la 6 luni, în paralel cu sling. În sling încă o mai port, acum, la 2 ani, când vrea în brate.
A stat în landou fără sa comenteze pana aproape de 6 luni, când sa o trec în partea sport urla de fiecare data. Asa ca am renunțat de tot la căruț și am folosit exclusiv sistemele.
NOU
Noi la primul bebe ne-am luat Stokke dar nu nou. Ne-a placut ideea, si am zis bine, hai sa incercam. Avand in vedere ca se desface complet fiecare element textil de pe partea de plastic, l-am igienizat complet si nu am avut probleme cu el. L-am forjat 2 ani la foc continuu fara nici o problema, dupa care l-am vandut mai departe cand nu l-a mai folosit fii-mea si am ramas cu un minus de parca 300 de lei (nu imi mai amintesc exact). Cele mai mari avantaje la el au fost plierea facila, pozitia reglabila pe inaltime a scaunului sport si faptul ca era destul de compact ca dimensiune. Minusul mare e ca sasiul ala e metalic si e destul de greu daca trebuie sa il urci pe scari pana in casa. Noi il tineam mai mult in masina.
NOU
Bună alegere. Eu am luat de pe olx la copilul #2 și 3 ceva mai de firma și le-am revândut cu aproximativ aceeași suma.
NOU
subscriu. la al doilea copil am luat second un stokke crusi. cea mai buna investitie ever. il ador. si e fain ca il poti desface total sa il speli. de il vand, pastrandu-si suma ca si iphone-ul, macar il vand cam tot pe acolo. ador la crusi rotile si partea cu locul de sub carucior ca pot cara multe acolo. am carat acolo chiar si copilul cel mic. pot pune si al doilea scaun daca vreau, sa port ambii frati in acelasi carucior. har domnului, nu este nevoie ca cel mare circula pe troti/bicicleta dar e cel mai bun carucior care l-am avut, desi nu credeam vreodata ca o sa spun asta.
NOU
Si eu am avut unul similar comandat de pe amazon acum multi ani (faza tare, numele companiei care il produce e “Dorel”, sa vezi caterinca in familie cand a venit coletul si scria mare pe cutie). La carut am cautat 3 chestii: sa se plieze ca al tau, sa aiba bara de impins nu 2 manere (ca sa il poti impinge cu o mana, chestie rara si scumpa la vremea aia in combinatie cu plierea), si sa aiba jos loc mult de bagaje. Si l-am folosit la ambii copii si apoi l-au folosit si altii. Bonus: avea scaunul sport sa fie reversibil, avea un loc sa impingi putin cu piciorul ca sa urce o bordura inalta ca era atat de stabil incat nu se ridica prin simpla apasare pe bara, avea niste arcuri la rotile din spate pt amortizare, rotile au rezistat si pe plaja fara sa intre nisip si sa scartaie (cum a patit un prieten cu care eram).
NOU
Depinde si de unde locuiesti, cat de des il utilizezi etc. Noi am luat un PegPerego 3 in 1 la reduceri de Black Friday si aproape l-am facut praf cu intrat pe plaja cam in fiecare zi, impins pe nisip, pe pietris, pliat, depliat. Inca functioneaza dar daca intr-o zi o sa cada in bucati nu o sa ma mir. Plasa de jos aproape nu se mai tine ca fac si cumparaturi daca tot sunt around, si inghesui totul jos fructe legume, lapte, tot ce cumpar. Nu ma intereseaza sa tina 10 ani, vreau sa am eu libertate deplina de miscare si confort.
NOU
Apropo, dupa aproape 2 ani de zile 2 pus/scos portbagaj pliat/depliat chestia asta, ar fi tentant un carut dinala usor cu doua manere de deschis gen umbrela (pt copil de 2 ani). Are cineva o recomandare? Nu imi trebuie pt plimbari la mall ci sa reziste pe nisip, sa aiba si spatiu jos ca sa pot pune cumparaturile, sa se plieze/deplieze usor si sa nu sara de 200 de euro. Stiti asa ceva 🙂 :)?
NOU
du-te la bebe tei in sun plaza, sunt multe modele cum vrei tu
NOU
Din experiență aș adăuga ca necesare la un cărucior: ceva sistem de suspensie, oricât de rudimentar și roți cu cameră. Lucrurile astea 2 au făcut diferența pe trotuarele patriei, pe plajă, prin parcuri. Husele care se scot complet și se spală iarăși ok, se vor spala de multe ori 🙂
Landoul l am folosit doar la primul copil când l am scos din spital, useless. Sport si scoica interschimbabile pe același cadru e mare lucru
NOU
WTF? 32 de milioane un cărucior?!… nu dau acu’ la 13 ani atîția bani pe hainele lui pe un an…
NOU
nu mi se pare mult. oricum, eu l-am luat mai ieftin, de la bebetei, aveau reducere. ideea e ca poti sa iei si mai ieftin, dar si calitatea corespunde. adica, suportii de spate sunt niste panza cu metal dedesubt, inchiderea zdrangane de noua, plasticul miroase de la distanta mainilor. cred ca un 2000-2500 e un pret corect pentru un sistem 3 in 1 destul de bun.
NOU
Eu am luat unul de la Primii Pasi parca se numea firma. Nu mai tin mine pretul – cateva sute de ron max in orice caz. La fel cum zicea arhi – si eu stiu pe unde e, in aceeasi conditie cam ca in prima zi…
Va spun sincer ca nu inteleg de ce-ai da 3200 RON pe un carut… da na… io-s mai sarac probabil .
NOU
nu am gasit primii pasi, ca as fi luat. au produse foarte misto
NOU
Punga aia mare de la mega image e maxima pt dus in parc, :)))) il duci, il aduci….practic e cam tot ce trebuie 😀
NOU
Am vrut sa comentez mai sus la linkul de la emag, dar am zis sa nu fiu eu primu’ #sarak..
NOU
@cetin acum multa vreme (nu chiar atat de multa daca stau sa ma gandesc bine) din motive de bebetei prea departe am ajuns la niste baieti din cartier care aveau produse interesante si mi (ni) s-a pus pata pe asta depozituldecarucioare.ro/carucioare-lolibebe/carucior-3-in-1-sol-paris-brown
Ceva mai ieftin atunci (as in mult mai ieftin) .
Sigura problema cu el e legata de rotile mici pe fata, Cat am stat prin Oslo (are si vreo 4 drumuri cu avionul) urcam/coboram in autobuz cu spatele.
e relativ usor de pliat/dezmembrat (eu reusesc cu o mana, soata la 45 de kile se descurca admirabil) si nu ocupa prea mult spatiu in skoda (pliat, puneam mai intai landoul/scaunul sport (reversibil) si apoi cadrul 😀 )
Acum asteptam bebe doi (si poate trei) ca sa il refolosim.
NOU
Pe langa cele enumerate mai sus cred ca cea mai buna investitie a fost o baza isofix pt scoica . 2 sec sa pui scoica, 2 sa o iei. Vis.
NOU
daca știam de existenta ei ieri, ce bine era. nu vad pe net ceva sa fie general compatibil
NOU
Aia de la Peg Perego au si baza isofix pt scaunul de la 3 in 1, si mai are o optiune care la noi s-a achizitionat dupa prima plimbare cu carutul: un set de extensii (le montezi pe lateral) pentru manerul carutului, pentru cei inalti sa nu se impiedice de carut daca merg in pas mai vioi.
NOU
Bravo. Ai atins cele mai importante lucruri:
1. Sa aiba o singura roata pe brat, ce a mai mare
2. Un singur maner
3. Sa ocupe cat mai putin spatiu retractat (si cat mai usor de retractat, de cele mai multe ori este o mama care face asta)
Dupa 1 an se poate trece la un carucior tip umbrela, care e mult mai usor.
Pt mine landoul a fost f important, am iesit toata iarna cu bebe afara si somn de voie.
Am avut un peg perego, 3 in 1, in jur de 3000 lei, a trecut prin 3 copii, inca merge ca in prima zi, nu s a rupt nici macar un plasricel ceva…
NOU
Parerile mele:
-Roti mari si moi, eventual o forma de suspensie. Nu numai drumurile sunt gaurite la noi.
-Am avut sistem 3-in-1, pe afara am folosit 90% scoica. Mi se pare indispensabila, e nevoie de ea si in masina. Sportul foarte putin, chiar inainte de a renunta la carucior. Landoul numai in casa pentru somn. Am cumparat intre timp si un carucior usor, tip umbrela, care a costat 1/10 din pretul celui mare, si pe care l-am folosit mult mai mult (gen sport cu pozitie de somn, sistem de pliere umbrela)
-Atentie daca locuiti la bloc.. avem niste prieteni care au cumparat un sistem 3-in-1 si nu l-au folosit niciodata pentru ca nu incapea in lift.
-Sincer, daca s-ar gasi separat scoica si cadru, eu nu as mai cumpara sistem 3-in-1.