Bănuiesc că știți toți despre doctorul Burnei, criminalul ce experimenta pe zeci de copii tehnici chirurgicale demente, demne de doctorul Mengele, experimente ce i-au schilodit pe zeci și au ucis pe unul din ei.

Doctorul Burnei și-a luat agenție de PR. Știți, a cerut să fie lăsat să vină la muncă, să câștige salariul său de 3000 de lei, pentru că nu mai avea din ce să trăiască. Și să își plătească avocatul de 200 de euro ora. Și agenția de PR More than pub.

Îi știți și pe More than Pub. Ăia care angajau sclav acum vreo câteva săptămâni și se mândreau cu ce PR bun au făcut, că a vorbit atâta lume despre ei.

Anyway, sunt de părere că, indiferent cât de criminal ai fi, precum doctorul Burnei, ai dreptul la avocat și, dacă ai bani, pentru că ai, doar ai fost atâția ani un mafiot al halatelor albe, să îți angajezi și agenție de PR, nu e asta o problemă, banii trebuie să circule chiar dacă tu ajungi la bulău.

Doar că mizeriile numite More than pub, în loc să iasă să coafeze imaginea clientului său, au gândit că ar fi bine să se identifice cu el, luptând împotriva mârșăviilor grupului ce îi vor răul. Citiți aici ce mârșavă era Amira, copilul lăsat handicapat pe viață de către bunul doctor. Citiți despre copilul decedat și despre ceilalți mârșavi, conform More than pub, nenorociți pe viață, distruși și lăsați fără viitor, totul datorită bunului doctor Burnei.

Agenție de PR care luptă împotriva mârșăviilor reprezentate de copiii distruși de clientul lor?
Cuvintele care îmi vin în taste nu pot fi publicate, din păcate. Pe bunul doctor Burnei îl va pedepsi legea. Pe mârșavii de la More than Pub, cine îi va pedepsi?

Later edit: CItiți cât de mizerabilă poate fi Mihaela Petrovan de la More than pub. Cât de mizerabilă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    E ok, posibil sa fi studiat dupa manualele si ideile despre comunicare ale dr. Horea Mihai Bădău. De aici si abordarea curajoasa a problemei.

    • #2

      idiotul ala are o semnatura mai lunga. lector doctor docent kkt pansat ceva.

    • Exista curaj si exista oameni care au murit cand isi faceau selfie cu spatele la cascada or smth. Cam asa.

  2. Burnei și alții ca el sunt motivul pentru care medicamentele și tehnicile noi sunt studiate și introduse dupa anumite reguli. Și arata de ce simplul fapt că zice unul ca are leacul pentru boala copilului tău nu înseamnă că trebuie cu orice preț și în orice chip să-l și folosești.
    Cât despre More than pub, într-adevăr sunt doar un pic mai mult decât o cârciumă.

  3. #5

    MORE THAN PUB – te facem sa arati mai bine manjindu-i pe ceilalti cu kkt mai mult si mai imputit. (P.s. manjim inclusiv copii in viata sau morti, ne doare fix in p**a)

  4. #6

    Va fi interesant de urmărit evoluția acestei campanii. Cred că este prima de brand personal, din România, nu? Oricum, la cât de spălat pe creier este românul, mă aștept să fie un succes. Gen Pomohaci style!

    • #7

      ntz, more than pub au mai lucrat si la spalarea familiei adamescu, infractorul de la romania libera

  5. #8

    Se pare ca pentru suma potrivita orice este posibil in lumea aceasta.

    • #9

      cica e pro bono, ca un gen de provocare de portofoliu. adica ei considera ca aruncatul cu mizerii in oameni distrusi de mengele este un CV care ii va detasa de plutonul de PR-isti care nu au avut sansa pana acu sa se ocupe cu provocari d-astea, asta aducandu-le un plus de valoare si prestigiu.

  6. #10

    Recunosc… nu am putut citi integral articolul descriind suferintele Amirei. Mi s-a facut rau. Am fost la un pas de a fi in aceeasi situatie.
    M-am nascut cu luxatie de sold congenitala, picior stang, cap femural nedezvoltat, spre inexistent. Diagnostic pus la 7 luni, in octombrie 89. Medicul de garda la momentul respectiv a decis imediat interventia chirurgicala care presupunea introducerea unor tije metalice din genunchi pana la sold de-a lungul osului femural. Cam cum a avut Amira, numai ca pe os direct. La un bebe in crestere de 7 luni!!

    Operatia a fost programata la 2 zile dupa diagnostic, iar parintilor mei nu le-a spus nimeni ce urma sa se intample. Norocul a fost ca mama cunostea o asistenta a respectivului doctor si acea femeie i-a explicat procedura si a sfatuit-o sa o refuze cu orice risc. A dus-o in salonul copiilor care au fost deja operati de faimosul profeso sa-i arateororile de acolo: experimente esuate, copii in niste suferinte ingrozitoare.
    Mama a fost injurata, bruscata, aproape batuta ca a refuzat procedura, iar doctorul ortoped din spital care facea procedura clasica pentru luxatii de sold a acceptat sa ma ia in grija dupa fffff multe insistente. Mna, doctorii nu se calca pe bataturi intre ei. A fost norocul vietii mele. Sunt recuperata complet, fara urma de handicap, fac sport si am o viata complet normala. Dar as fi putut fi Amira. Se intampla in 89, revolutia era la usa, doctorii erau zei si nimeni nu comenta. Speram sa nu mai fie cazul in 2000.

    1
  7. #11

    Mi s-a inclestat gura cand am citit articolul cu “A fost un experiment”. Mi-au dat lacrimile.
    Firar ma-sa a dracu de animal, ca medic nu poate fi numit. Ca parinte cred ca treceam prin el daca aflam ca mi-a schilodit copilul.
    Pai sa nu-l prinzi sa-i strivesti picioarele cu bata de baseball? Nu mai pot de nervi :((

    1
  8. #12

    Dati un rating adecvat paginii lor de facebook.

  9. #13

    eu recunosc ca am fost atat de idiot incat i-am recomandat unui amic o vizita la el cu copilul, acum 2-3 ani. de cand a aparut scandalul am fost teribil de recunoscator ca nu mi-a urmat sfatul.

    plm….te duci cu incredere si speranta…si futi vietile cele mai importante de langa tine

  10. #14

    aaa , ce dragut, se pot da recenzii pe fb la aceasta agentie minunata!!

  11. #15

    deci tremur de nervi.. am citit povestea Amirei si am facut o paralela intre cazurile doctorului asta si asta www.theguardian.com/uk-news/2017/aug/03/breast-surgeon-ian-paterson-sentence-for-needless-operations-unduly-lenient
    am cautat mai multe despre ortopedul asta si am aflat ca www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/medicul-burnei-cere-instantei-din-nou-sa-opereze-in-spitalele-de-stat-782854
    ce nu inteleg, si poate imi explica cineva, acuzatiile au fost numai pentru luare de mita? pentru ca nu am gasit ca motiv principal vatamarea sau moartea pacientilor, faptul ca a facut experimente pe ei, ceea ce e mult mai GRAV decat mita.

    1
    • Șpaga
      este mai simplu de dovedit, așa că judecata pentru corupție a început înaintea celei pentru experimentele medicale. Acolo e încă faza de anchetă – sunt în jur de 200 de oameni care ar putea fi martori și se așteaptă expertize de la medicii legiști pentru cazuri în care intervențiile doctorului au dus la „agravarea stării de sănătate a copilului sau crearea unor probleme grave de sănătate pe care copiii nu le aveau înainte de intervenția chirurgicală”.

      În paralel, cinci dintre părinții copiilor despre care am scris au pornit procese civile pentru malpraxis. Nu s-au încumetat toți, pentru că ar trebui să plătească taxe judiciare între 20.000 de lei și 60.000 de lei și mulți nu își permit, mai ales după ce au stors și ultimii bani pentru a se opera la faimosul chirurg.
      tot de pe CJ: casajurnalistului.ro/burnei-se-intoarce/

      1
    • #17

      Din ce stiu eu: sunt 2 acuzatii separate, cu procese separate. Procesul pentru malpraxis etc. nu a inceput inca.

      PS: spun doar ce am citit pe FB pe la oamenii din domeniul medical.

    • #18

      merci
      eram in dubii daca un experiment medical aplicat pe un pacient fara a fi testat se incadreaza la malpraxis, se pare ca da.
      in alta ordine de idei, ar trebui interzis circul mediatic care se practica in Ro vis a vis de anchete in desfasurare, asa ceva e interzis in alte tari si sper ca se va interzice si la noi. putina discretie si decenta n-a omorat pe nimeni. Dan Puric, Becali n-au ce cauta sa-si dea cu parerea, mai ales cand argumentul suprem e ca doctorul e crestin (????) dar nu numai din cauza asta. circ si 0 respect pentru victime, mizerabil.

      1
  12. #19

    mie o chestie mi-a sarit in ochi: selecta copii din familii sarace pentru experimentele sale; saracii nu au bani de avocati, expertize etc. deci crima cu premeditare.

    1
  13. #21

    De ce nu se sesizează nimeni ca tipul e psihopat?!?!?!

    1
  14. #23

    Nebănuite sunt căile instanțelor românești, acum o săptămană o instanță a decis ceva, acum altă instanță a sucit iar totul, de data asta definitiv (din fericire):

    anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21979262-intanta-decis-gheorghe-burnei-nu-poate-profesa-sentinta-definitiva.htm

  15. #24

    Cum a scapat Naumovici cu RMGC asa o sa scape si More Than a Pub cu Burnei, avem memoria scurta…