Aş fi vrut să intitulez postul ăsta Durerea-n…penis, că tot am eu o piatră care vrea să iasă, dar am vrut să fiu civilizat.
Şi că veni vorba de civilizaţie.

Azi e vineri 13. Zi considerată cu ghinion. Mediafax face o analiză de câte zile de vineri 13 au fost într-un secol, după care loveşte adânc, la lingurică.

se crede că Vinerea Mare, ziua crucificării lui Iisus Hristos, este la originea proastei reputaţii a acestei zile. Cu atât mai mult cu cât la Cina cea de taină, la masa lui Iisus au stat 13 persoane. În timp ce civilizaţia creştină adoră cifra 12 (12 luni, 12 ore etc), numărul 13 este considerat a fi al lui Iuda

Tinere analfabet alcătuitor de articol şi degrabă muritoriu de foame.
Reputaţia zilei de vineri 13 vine de la data de 13 octombrie 1307, într-o zi de vineri, când, printr-o bulă papală dată în secret, papa Clement al nuştiucâtelea a condamnat la moarte întreg ordinul templierilor, din întreaga lume. Drept pentru care, au fost ucişi în cele mai bestiale moduri, caracteristice creştinismului, aproape toţi templierii din lume.

Aceste date sunt disponibile la o simplă căutare pe internet. Se găsesc în cărţile cu lectură obligatorie de la liceu. Orice om cu puţină cultură ştie originea zilei de vineri 13.

Numai Mediafaxul nu are idee.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nu conteaza daca au sau nu habar, ei zic, daca e sa nimereasca atunci bine si daca nu la fel de bine.

    Vezi cu organul, sa nu fie ceva cu ghinion ziua de azi … pentru tine si el. 🙂

  2. Amen brother.

    am aflat azi ca tre sa platesc 27 de bulioane catre service-ul auto ca cica nu sunt asigurat si pentru avarii de gen vandalism. ( m-au anuntat “baietii” dupa ce s-au facut reparatiile ).

    btw despre Omniasig e vorba.

  3. da?!?! si eu care credeam ca legenda vine de la un ucigas pe nume Jason 😛 😀 :))))))))))))))))))))))

  4. #4

    teniescu, nu sunt superstitios si a functionat bine de tot 34 de ani

  5. Lasa, bre. Ia de citeste aici: www.acvaria.com/superstitii.php?p=simboluri . :))) O sa uiti si de piatra si de tot cand o sa descoperi ce minuni se mai debiteaza. Sau mai stii? Poate o sa descoperi ca daca piatra e ciobita si iese cu coltul cel mai ascutit prin dreapta, o sa ai 5 ani de ghinion si alte cele.
    In alta ordine de idei, nastere usoara. Stiu cum e, ca io am avut una! 😉

  6. #6

    clawd, mi se zbate coiul stang, e de bine sau de rau??

  7. Well… n-am globul la mine (le am doar pe alea doua care nu-s de cristal)…
    Ce pot sa-ti spun e ca mie mi s-a zbatut ala drept si-am avut o nastere colturoasa, ceea ce nu-ti doresc si tie! :))

  8. #8

    Aia cu templierii e doar una dintre teorii; cel mai probabil vineri 13 e o contaminare intre superstitia legata de numar si cea legata de zi, aparuta relativ recent.

  9. Si eu am simtit nevoia sa scriu despre superstitiosi.

  10. #10

    Arhi, pe 13 octombrie 1307 toti templierii din Franța au fost arestați printr-un ordin secret al lui Filip al IV-lea cel Frumos. Papa Clement al V-lea a intervenit oficial in poveste abia peste o lună. Însă data purtătoare de ghinion de acolo se trage, într-adevăr.

  11. #11

    acolo scrie ca articolul e de pe le figaro. scrie-le lor

  12. Succes cu piatra.
    Dar cu dieta cum merge ca nu ai mai scris nimic 🙂

  13. #13

    Ii crestinsmul de cacat, dar nici pe templieri nu-i plang. Doua organizatii mizerabile, cu putere, bogate si o rusine pentru umanitate s-au vanat. Una i-a luat gatul alteia.

  14. Ai 34 de ani? Hmmmm 4-3 = 1. Punand langa el prima cifra iese 13. E, ai vazut cum ti-am facut pe loc o logica si te-am bagat in belea???

  15. #15

    Julia, nu m-am mai cantarit, dar imi dau seama dupa dimensiuni ca am mai slabit:))))

  16. #16

    …si se zice ca nu au murit toti templierii, unii au supravietuit si au pus la cale “western union”-ul 😆

  17. #17

    da, si ioanitii au infiintat moneygram

  18. #18

    Acum si la Antena 1 au preluat varianta de la mediafax

  19. Eu stiam ca vineri 13 inseamna ghinion doar la americani. La noi, parca era marti 13 …

  20. In masina cand veneam spre casa, am auzit la radio grozavia asta cu Iisus si crucificarea. Ca orice om normal la cap zic eu, stiam ca superstitia cu vineri 13, vine de la tragedia templierilor si ma gandeam, sit, s-a busit internetul si n-au fost astia in stare nici sa se informeze corect. Bre da’ cineva nu aproba prostiile astea inainte de a le debita astia pe post, ca nu suna ca ceva, de care si-a adus aminte realizatorul si o spune din memorie.

  21. 13 nu pica vineri in anul 0 decat in ianuarie. Sa incerc si in anul 1? 🙂

  22. #22

    spre informatia ta arhi sunt mai multe teorii si le poti citi pe toate aici en.wikipedia.org/wiki/Friday_the_13th .cred doar ca tipul de la mediafax a tradus doar una dintre ele.

  23. #23

    Buna ziua,

    de obicei citesc blog-uri fara sa comentez. Dar se pare ca am ajuns la o masa critica asa ca voi renunta la acest obicei. Domnule Cetin orice idee sustinuta cu atita siguranta este de cele mai multe ori neadevarata. Dupa cum bine remarca mai sus kdante, un minim efort de cautare te-ar fi facut sa adaugi citeva fisuri in monolitul ideii expuse . Dar de ce ar cauta cineva cu “putina cultura” ( un exemplu genial de umor involuntar ) cind are toate raspunsurile in Codul lui daVinci.

  24. #24

    crazy medoc, ai grija, masa critica presupune o explozie. asta e doar un fass

  25. #25

    Poate ca da. Sau poate ca nu. Nu e fascinanta relativitatea ?

  26. #26

    depinde la care capat al ei stai.