Ieri puneam pe facebook linkul acesta, gândindu-mă că, așa cum ar fi normal, toată lumea gândește ca mine și o condamnă pe paricopitata cu cabină, pentru că nu îți vinzi niciodată familia poliției. Niciodată. Nici legea nu te poate obliga să depui mărturie împotriva familiei tale, darămite să te trezești tu să faci un denunț, pe facebook, pentru că e The right thing to do.
Ce să vezi, de fapt suntem un stat plin de apostoli ai dreptății. De fapt, dacă comentatorii de internet văd că al lor copil face o infracțiune, ar fi primii care l-ar denunța la poliție, pentru că asta este bine și corect, așa progresăm ca societate.
Nu, lașilor. I-ați denunța ca nu cumva să fiți asociați cu ei, să se vadă cât de puri și imaculați sunteți. Familia însă trebuie să fie ultimul refugiu al membrilor ei. Locul unde te poți întoarce și închide ușa, știind că acolo nu trebuie să îți fie frică. Și da, chiar dacă îți detești familia, părinții, frații, la final, niciodată nu pui societatea, poliția, deasupra familiei tale.
Uneori, lașitatea umană nu contenește să mă uimească.
NOU
Cunosc personal un personaj ca sa fiu civilizat în exprimare care si-a trădat tatăl iar acum este mare doctor și mare om,tatăl în perioada respectiva era decan de facultate stomatologica,
NOU
Nu mi se pare nimic ciudat, e un singur caz. Suntem oameni, suntem diferiti, fiecare isi traieste viata dupa propriul stil. Dar de cetatenii nostri care isi turnau rudele la securitate?
NOU
NEVER !!!
NOU
Fair point, tipa e o muista si jumatate, dar daca vorbim despre un viol, despre o crima, daca cunosti acea victima? Daca e. nu stiu, un viol in familie chiar? (intreb, pentru ca nu prea inteleg unde crezi ca ar trebui sa se opreasca aceasta protectie a familiei, onoare, refugiu, you name it)
NOU
sau daca cumva deturneaza avioanele la world trade center?
NOU
cam asta voiam si eu sa intreb: pana la ce nivel “ii aperi”. Si faptul ca ala era ta-su nu insemna ca era “familie”. Era doar unu de o futut-o pe ma-sa.
NOU
Mestere,daca vreunu din baietii mei ar face ceva ilegal as face tot posibilul sa nu pună militia mâna pe ei.De fapt as face orice.
NOU
#amin
NOU
Chiar daca o violeaza pe sor-sa?
NOU
Si daca ti-ar prinde destele’n’ menghina ca sa-i dai pensia pt. droguri, ai reactiona la fel?
Sau daca ti-ar ucide sotia intrun moment de sevraj?
Aii??
NOU
Ai face sex cu taica-tu ca sa-i salvezi viata lu frati-tu care e amenintat de fiu-su?
Putem inventa oricate scenarii – aici cred ca e vb mai mult daca cineva din familie face o fapta ilegala in societate, nu cred ca e nimeni dement sa-l ascunda pe fisu care e psihopat criminal in serie dupa ce a omorat pe toata lumea din casa de ex.
NOU
*si cand zic fapta ilegala ma refer la situatii cat de cat normale, nu situatii absolut exceptionale, cazuri extreme, etc.
NOU
Mă refeream fufelor la fapte ilegale,nu patologice.Violat mame,sore,deste in menghina,plm, minte de curca scelerată.
NOU
nu, oamenii se screm sa scoata cele mai scabroase chestii, intelegi, astfel demonstreaza ca nu e asa. sictirul din partea mea e mare si solid:)
NOU
Adica faptele patologice care incalca legea nu sunt ilegale pt. tine?
Uauu! Ai consultat vreun psihiatru in ultimii 10 ani?
Oricum, in urma testului asta, te-ai califica sotto pt. un “serviciu secret”!
Ai gasi acolo o buna companie.
NOU
Gore, cred ca doar ilegale, nu si patologice (nu a zis ca cele patologice nu sunt ilegale, dar a eliminat extremele din discutie). Trebuie sa-ti desenam cu cercuri?
PLM, in orice discutie treubie sa apara unul care sa dea un exemplu dasta care sa includa minim niste jupuiri de viu, niste violuri cu incest ca sa poti pune furtul din apartament in context…
NOU
@edelweiss: hrebenciuc jr si cocos jr strongly agree!
NOU
Asta e chiar ultimul meu comentariu pe aceasta tema:sa presupunem ca cineva l-a omorat pe tac-tu, ori pe sora-ta, ori pe ma-ta, oare nu ai fi fericit ca o ruda a ucigasului sa-l denunte si astfel justitia sa-si faca datoria, iar faptasul sa plateasca pt. fapta comisa????
Dura lex, sed lex-spuneau unii care chiar au condus lumea vreme de multe secole!
ps. codul roman inca e valabil, partial, in multe jurisdictii actuale, inclusiv in cea romana. Asta pt. psihopati, gen.
NOU
calmeaza-ti țâțele. vorbim de cazul din articol, nu despre unul care si-a violat toata familia si si-a fiert bunica. si da, daca ruda MEA ar omorî-o pe ma-ta, fi-ta sau pe tine, nu as avea nicio remuscare sa il protejez de tine sau politie. familia mea e mai importanta decat oricine altcineva.
NOU
@gore,esti in sevraj premenstrual?Accepta ca un bărbat ca alti neni au o alta opinie decât a ta.Tu vorbesti de extreme,eu de gainarii.Si da,mi-as proteja copiii pentru ca astă este rolul meu de bărbat si tata.
NOU
Un dobitoc iti bate copilul pentru ca s-a luat de fi-su. Copilu vine la tine acasa aratand in ultimul hal, iar tu nu stii ce sa faci si unde sa te duci. Dobitocul se ascunde la familia lui, iar tu vrei sa-l vezi infundand puscaria. Familia lui nu-l da in vileag pentru ca plm, familia e mai presus de societate.
Where is your god now?
(ma mai gandesc la un caz, dar stai sa imi beau cafeaua…)
NOU
nu te mai gandi la alte cazuri, ca e usor futil, gandeste-te la cazul de fata. si da, daca s-ar intampla invers, si tu ai face la fel.
NOU
Ai si n-ai dreptate. Nu mai exista familia traditionala(sic!) din alte vremuri!
Acum tatii isi violeaza fetele prin toate orificiile, unchii nepoatele, apoi le trimit la “produs” ca aiba ei bani de tuica la birtul din sat. Sau le posteaza poze XXX pe site-urile de pedofili, sau le babardesc cu bataia pt. temirice(vezi boureanu), sau le imping spre suicid pt. ca n-au luat BAC-ul, sau isi marteleaza sotiile ca nu gasesc mancarea calda cand se-ntorc manga, isi omoara socrii ca nu-i sponsorizeaza indeajuns pt. Saniuta, sau….sau….
De multe ori legea aplicata corect este ultima reduta a umanitatii!
NOU
Eu nu cunosc personal nici un tata care-si babardeste fiica. Sau sa-i puna poze xxx pe net. In ce cartier ai crescut? Sau esti politai, caz in care ai circumstante atenuante. Prietenii mei politai povestesc tot felul de chestii, care, tot ei recunosc se intimpla 1 la 10.000 sau 1 la 100.000.
NOU
Depinde de ce-a facut membrul familiei.
A, daca a furat ceva? Ca sa imi dea mie de mancare, poate-l ajut data viitoare, ii tin de sase.
Cazul de fata e mai ciudat, ta-su era tot timpul “in and out” la mititica, avea abonament bianual.
deci n-a prea stat p-acasa, iar fi-sa, fara tata, a crescut mai pramatie, mai bagaboanta.
asa ca figura paterna nefiind foarte bine intiparita in mintea ei, era usor sa-l denunte.
cine stie ce scandaluri si violuri dupa cum a zis cineva mai sus, s-au petrecut in timpul cand ala era acasa si nu la zbarna…
insa asa, in general nu as denunta nici pentru crima. decat daca s-ar apuca nevasta-mea sau taica-meu (slabe sanse) sa devina criminali in serie, sa ucida cu sange rece oameni pentru ca “thrill of the moment’
NOU
Pai probabil tat-su era doar cu numele, mai mult la inchisoare decat acasa, a facut bine. Asa as face si eu pt. un individ cu pretentii de tata, dar care nu isi asuma rolul de parinte
NOU
Bineinteles ca nu! In cazul copilului, 18 ani depinde de parinti. Nu-l dau pe mana politiei dar nici nu ii pot spune: Bravo ma, mai fa-o odata!
Nici legea nu te poate obliga sa denunti un membru al famililei dar nici nu poti depune marturie pentru el, atunci cand nu exista alti martori.
NOU
Eu cred că trebuie să îți urăști familia la greu ca să poți face asta, sau să ai o problemă la cap. Nu vorbesc aici de cazuri extreme cu violuri, crime și abuzuri asupra altor persoane. Dacă îi urăști e un bun motiv să îi denunți, the right thing to do e doar un răspuns tip scut.
NOU
parerea mea, ai dreptate dar exista limite.povestea prezentata este pe undeva pe acolo, in jurul limitei.
dar ce te faci daca apare varul costel la usa si iti zice ca il fugareste politia pentru crima, viol si canibalism, iar a doua zi dispare bunica dar apar niste fripturi proaspete in frigider?
NOU
Il denunti, ce om nesanatos la cap ar manca din bunica? Mai mult ca sigur carnea e atoasa, tare, neplacuta ca textura!
NOU
andrei, da’ poate costelus vroia sa fac o ciorba…
NOU
“poate costelus vroia sa fac o ciorba…”. pai ai facut sau nu?
NOU
Am înțeles că și tac-su lu’ Rîmaru a fost criminal în serie când era mai tânăr. Familia le susține și acum nevinovăția. Aia familie!
NOU
Problema e complexa, toti suntem predispusi sa ne gandim in contextul familiei noastre apropiate si a relatiei pe care o avem cu membrii ei. Daca ne impacam bine cu mama tata sora frate var, vom spune ”never” instant. Daca insa e vorba doar de grade de rudenie, hm…
NOU
daca asta e singura cale de a ii opri sa isi faca rau, clar.
NOU
off-topic.
Ca ai dat link la asta:
www.f64.ro/olympus-tg-5-negru.html
Eu am mi-am luat asa ceva
www.f64.ro/panasonic-aparat-foto-subacvatic-dmc-ft5-negru-16mpix-zoom-5-9x-rs125005810.html
si sunt _foarte_ multumit de el.
Olimpus pare cumva mai bun dar diferenta de pret e semnificativa. E totusi un aparat pentru facut poze “casaul” si nu pentru chestii profesioniste
cameradecision.com/compare/Panasonic-Lumix-DMC-TS5-vs-Olympus-Tough-TG-5
NOU
Postul asta e,de fapt, un test pt. a afla nr. de psihopati din tarisoara. Este folosit des de serviciile asa zis secrete, in vederea racolarii premiantilor!
Adica, familia=famiglia, orice atrocitate ai savarsit, poti fi sigur ca nimeni nu te denunta. Esti aparat, esti garantat, esti parte a…….organizatiei care nu te lasa la greu.
Mai straveziu chiar nu stiu ce poate fi.
#delationez
NOU
Pavlik Morozov anyone?
NOU
Aia e o legenda.
NOU
It’s fuckin’ real.
NOU
“In her 2005 book, Comrade Pavlik: The Rise and Fall of a Soviet Boy Hero, Catriona Kelly agrees with Druzhnikov that the official version of the account is almost wholly fictional, the evidence sketchy and based mostly on second-hand reports by alleged witnesses, and that Pavlik did not inform on his parents but was murdered after a mundane squabble.”
E o legenda creeata de propaganda comunista. Personajul este real, dar povestea lui, cam asa si asa.
NOU
Asa gandeste un barosan, da nu te astepta sa gasesti prea multi asa pe internet, multi ar fute pe masa pentru un ciubuc
NOU
Cred ca trebuie sa diferentiem putin si situatiile respective. Daca in exemplul de fata as face asa ceva? Parerea mea, nu. Insa pana mea, ala numai tata nu ii este si invers. Familie nu au fost in veci. Cei care inteleg conceptul de loialitate in familie sunt constienti ce implica si ce inseamna.
Si da, in caz exceptional, daca as avea un psihopat in familie, clar l-as da pe mana politiei.
NOU
mie mi se pare un caz simplu:
tatal = abuzator (asupra fiicei)
fiica = mother to be => nevoie mai mare decat oricand de a scapa de abuzator.
alta solutie de scapare nu vede (pentru ca e dificil cand esti abuzat sa gandesti ca un om neabuzat), iar cand oportunitatea apare => decisiva
consecinta: abuzatorul e retinut putin + abuzatul si-a atins momentan scopul – protectie pt copilul ce urmeaza sa apara
NOU
Depinde ce ar face şi în ce circumstanţe.
NOU
Asemenea scenarii sunt bune pentru a testa limitele unei afirmații morale.
P1: Nu e bine să X.
P2: Întotdeauna trebuie să Y.
Eu înțeleg că familia are ”prioritate morală” pentru mulți, dar nu e mai moral pentru binele întregii comunități (țară, oraș, cartier, sat, familie extinsă – în funcție de gravitatea cazului) să îți denunți tatăl, mama sau bunica?
Ne gândim la cazuri atât grave, cât și mai puțin grave. De la violuri și crime, până la simple furturi ”în familie”.
NOU
nu, pentru ca familia are prioritate, in fata comunitatii. din punctul meu de vedere, toata comunitatea poate sa arda, cat timp familia mea e bine.
NOU
Păi dacă arde toată comunitatea, cine îți mai aduce lapte, brânză și ouă? Cine îți mai citește blogul sau îți cumpără reclamă pe el? :))))
NOU
ma descurc
NOU
Asa, si pentru ca in cazul tau familia are prioritate te-ai gandit tu ca e ok sa-ti pui tu clop de judecator sa le explici “vacilor” ce ar trebui sa insemne pt ele familia ? Poate omul i-a transformat copilaria in iad, violat, batut etc. Retardismul situatie din punctul meu de vedere vine strict din faptul ca exact, da exact pe facebook s-a gasit sa-si arate ea tristetea si “revolta”. Sa zicem ca era insarcinata si sta prost cu hormonii, tot e retard sa faci asta. Asta e grav, ca e f probabil sa-si fi turnat familia pentru a cauta atentie, nu ca vezi doamne familia ar trebui sa fie sfanta pentru oricine.
NOU
“nu, pentru ca familia are prioritate, in fata comunitatii”
exact asa gandesc si dragnea, nastase, etc… ei si familia lor sa fie bine, restul poa’ sa arda.
pe de alta parte ” au furat, dar au si facut cate ceva este extrem de condamnabil”. pai intai familia, dupa aia comunitatea, dupa aia tara. curati si placut uscati.
tot asa si la scara mai mica. de genul un pungas care intra pe fereastra si goleste un apartament. se ascunde la ma-sa in beci cu tot cu viata unui om… da’ e de-al lor, ei sunt ultima reduta in fata dreptului unui om de a fura munca altora.
si da, pot fi de acord sa-l aperi, daca e un pustan teribilist care a umplut de grafiti un perete (desi cine curata peretele si cum il faci pe pusti sa inteleaga ca e gresit ce a facut? bataie nu, inchis in camera nu, alte metode sunt cruel or unusual, etc) sau un tata care a furat ceva de mancare dintr-un supermarket si a adus acasa la copii pentru ca altfel nu avea cum sau vreun unchi mai dilibau care mai da cu cioarda prin cartier si nu vrei sa-l duci la balaceanca. si de aia ziceam ca cazul prezentat e la limita.
pana la urma, daca vrem o tara curata si civilizata toate infractiunile trebuiesc pedepsite. scuza ca e frate-miu sau tata nu e valabila. da, poti sa nu depui marturie impotriva lui dar pana la a-l ascunde sau chiar a depune marturie mincinoasa in favoare hotului e cale foarte lunga.
NOU
Tradarea este cea mai mare ticalosenie omeneasca. Cine actioneaza in acest sens merita sa se bucuure inzecit de veninul dat in dar aproapelui.
NOU
Eu l-aș fi trimis pe tata la pușcărie de un milion de ori pentru câtă bătaie am luat eu, mama și soră-mea de la el. Nu l-am iertat și nu o să-l iert niciodată, chiar dacă s-a îndreptat. Dacă ar încerca acum s-o lovească pe mama, care lucrează la 2000km de casă, ori l-aș omorî cu mâna mea, ori l-aș bate și l-aș trimite la pârnaie.
NOU
Eu i-am spart grajdul unui vecin cand eram mai mic si tata mi-a tinut de sase.
NOU
Familie traditionala
NOU
@Bebito:
*Famiglie
NOU
Moartea caprioarei, v2.1
NOU
3 cuvinte: FMM de Corectitudine Politica
NOU
Eu am o regulă simplă:chiar de e prost,e prostul meu
NOU
soacra e prima pe lista :))
NOU
soacra nu e familie…..e lagar
NOU
I-am furat si un ghiul lui tata, ghiul de aur 18k cu piatra de zirconiu pe care l-am vandut apoi in piata. Nu m-a dat in primire la militie.
NOU
da’ cred ca ti-a tras o batuta ca la militie
NOU
Zirconiu? Cre’ca te-a felicitat ca ai reusit sa-l vinzi…
NOU
foarte misto cum se chinuie lumea sa inventeze cele mai oribile cazuri care sa justifice familia turnandu-si la politie pe unul sau altul din membrii sai. de parca ar trai vreo satisfactie sa identifice exact situatia aia care i-ar elibera moral de vina interioara fireasca pe care o simti cand faci asa ceva. d-asta ai nevoie de un ditamai caz, cel mai spectaculos posibil: incest, bataie sora cu moartea, viol, pedofilie, necrofilie, terorism, decapitari live pe cnn, etc. si nu doar sa se elibereze moral, ci daca se poate sa fie si felicitati – un articol laudativ in cancan si o mentiune la capatos, niste tichete de masa impreuna cu cheia orasului inmanate la pauza dintre premierea locului 18 si 19 la “cel mai frumos balcon”. dar nuuuu, nu sunteti niste mizerii umane, scursuri umblatoare, organisme nevertebrate vidanjabile – nuuuuuu – sunteti filosofi! teoreticieni! apostoli ai moralitatii!
NOU
Cum ar fi sa sara acuma fie-su lu Dragnea sa zica “Tati v-a furat pe toti si trebuie sa mearga la puscarie! Mi-e foarte greu sa zic asta dar asa e corect!” sau aceasta viitoare vedeta a politicii romanesti www.zoso.ro/ruxandra-tutuianu-maimutica-suparata/ sa declame pe Facebook “mi-e scarba de tati pentru tot ce a facut tarii acesteia!”.
NOU
Părinții nu sunt mereu familie.
Welcome in the real world.
NOU
parintii sunt mereu familie. nu.mai da verdicte fara sa ai idee ce vorbesti
NOU
Tocmai, că am.
De aia ziceam de real world. Nu mai generaliza nici tu.
NOU
nu te mai chinui o perioadă sa comentezi aici
NOU
N-a fost niciodată chin. A fost, mai mereu, o reală plăcere. Păreai să fii omul care poate suporta păreri contrare opiniilor proprii.
Dar, evident, facă-se voia ta. A bon entendeur, salut.
NOU
mie imi place cum isi apara tiganii famiglia . cand fura pralea ala micu puiu si il intreaba al batran : mo , ciorditai ciricliu ? ciordiles teteo , ciordiles . no , auzi vecine , zice ca nici nu l`o vazut
NOU
Eu aș refuza să devin complice la ipotetice găinării, potlogării, coțcării etc. Că pușcărie pentru altcineva NU fac. Oricine ar fi. N-am genă de eroină și nici spiritul sacrificiului (aproape) suprem.
I-aș apăra cu ghearele și cu dinții dacă ar fi în pericol. Dar dac-ar veni unul la mine cu textul ”Ascunde și tu asta o vreme”, i-aș da un picior în dos pe ușă afară.
NOU
@ X , dar nu era vorba de cucoane cu 10 pisici din care 5 , mai bagaboante , fura mancare de prin vecini si trebuie sa l-e parasaca la administrator
NOU
Sincer io nu stiu ce as face in asa o situatie. Famiglia e cam mica. Tata s-a dus, mama e batrina, sora e la 3000 km. Fiica de-abia invata sa numere pina la twenty patru. Nevasta n-a furat nici macar o corcodusa la viata ei. Ciinele meu in schimb, se pisa cu predilectie pe roata unei anumite masini. Sa il torn la proprietar sau nu? Voi ce ziceti?
NOU
Sefu’, cu tot respectul dar ești putin nebun. Sau troglodit, tribal etc.
NOU
”De fapt, dacă comentatorii de internet văd că al lor copil face o infracțiune, ar fi primii care l-ar denunța la poliție, pentru că asta este bine și corect, așa progresăm ca societate.”
Segnor mai tii minte cazul aluia din Craiova (parca din Craiova era) care s-a radicalizat (nu cel recent, mai era inca unul) si a vrut sa faca nasoale, iar ma-sa la dat in gat? Deci, roman, radicalizat, voia sa faca rau romanilor si tarii lui… ma-sa a anuntat politia inainte sa faca, in viitorul apropiat sau indepartat, cuiva rau.
Cred ca asta e un moment rar in care nu sunt de acord cu tine. Nu-i nimic, nu trebuie sa cadem mereu de acord cu ceva.
”Sangele legamantului e mai gros decat apa pantecului/uterului”.
NOU
Ți-am dat thumb down din greșeală, voiam să dau up.
NOU
Eu i-as face plangere la politie aleia pentru pozele alea care le face. Plm, cand ai o frunte pe care poti ateriza un avion si o barbie cat varfu’ moldoveanu, mai bine nu faci poze din astea
NOU
Fufa aia e attention whore, banuiesc ca e evident. Nu e un esantion normal pentru a face o statistica.
Pana si ta-su i-a dat eject si tot ea e nemultumita. Stupid bitch.
NOU
Hai sa ne uitam si din alta poziție: Politia, cum o vedem noi si cum e ea in realitate. Eu am auzit din gura unui polițist următorul dicton: dacă e legal, de ce ne băgăm?? …. si la ăștia vreți voi sa ma duc sa mi denunț copilul?? Ahaaa, sigur.