Bănuiesc că ați văzut toți operațiunea de mare amploare de la Digi24, când au ieșit pe autostradă, au ocupat, ilegal, banda a 2 a, mergând cu 130kmph, după care au început să îi filmeze pe cei ce veneau în spatele lor și le dădeau flashuri. Bine, pe lângă faptul că Digi24 sunt proști, dar aia știam deja, am remarcat și că vreo 75% din șoferii români comentatori de internet habar nu au de legile de circulație și, la un examen ad-hoc, și-ar pierde dreptul de a conduce.
Și, în mod cu totul gratuit, mă gândeam să le ofer celor de la Digi, niște idei de experimente pentru alte reportaje interesante.
Coada de la Mega sau Lidl. Știți că, la aștia, tot timpul sunt cozi infernale, toată lumea e nervoasă, ar vrea să plece repede, că de aia au venit la magazin de proximitate, dar nu au cum, că e coada cât china.
Echipa Digi să apară, să încarce 2 coșuri până în vârf, să se așeze la coadă, după care, când ajung, să înceapă să le pună pe toate, încet, calmi, în pungulițe, în timp ce discută între ei despre vreme sau despre ce operații estetice și-a mai făcut Loredana Groza. În timpul acesta, cei de la rând vor fi filmați și dați pe post cu comentarii despre cât de țărani sunt și cum îndrăznesc să comenteze, în timp ce e dreptul lor să stea la casă și să facă asta.
Scările rulante de la romană, la prima oră a dimineații. Doi angajați Digi, băiat și fată, așteaptă până prin o scară mai goală și se urcă pe ea, ținându-se de mână și nelăsându-i pe sărăkiile alea care se grăbesc să treacă prin staânga, așa cum greșit au fost învățați că se face. Cadrul de filmare e close up, remarcile trebuie să fie dure, dar dârze, despre lege, bun simț și umanitate.
Farmacia inimii Catena. Se ia un coleg mai bătrân, i se dau vreo 14 rețete compensate, cu substanțe diferite și complexe și e trimis la Catena de la Universitate. În cele 90 de minute cât va dura operațiunea, cei de la coadă vor fi filmați cum înjură că stau la coadă de o oră pentru paracetamol și vor fi apostrofați ulterior, pe post, despre lipsa lor de răbdare și empatie față de bătrânii din societatea noastră.
Dacă mai aveți și altele, nu vă sfiiți.
NOU
Se intra la benzinarie, se lasa masina la pompa, se intra la platit, se face pisu si caca, se comanda cafea, se verifica ce contine fiecare cornulet din vitrina, revenit la masina, spalat parbriz, intrat in masina introdus adresa pe maps/waze, luat o gurita de cafea si plecat de la pompa.
NOU
but this is daily shit
NOU
Este daily shit and pee daca vrem fim mai scrupulosi asa!
NOU
Îmi place că tot timpul în discuțiile astea apare ȘOFERUL. Unicul șofer, că restul clar sunt proști și dacă s-ar da acum examen (eventual un “ca pe vremea mea”) ar rămâne el singurul șofer de pe șosele. Toți sunt niște proști pentru că nu știu și nu respectă fix regula aia pe care el o știe și de care are nevoie fix atunci. Îți explică doct cum are el ‘jdemii de km ÎN TOATĂ EUROPA ASTA (doar el, restul au mașini doar să îi ocupe lui locurile de parcare). Acum, că mai face și el câte una mică, nu e vina lui. Sunt regulile proaste în momentul ăla și oricum nu încurcă pe nimeni. Dar de fapt el nu încalcă niciodată reguli de circulație, ceilalți sunt proști că nu circulă la fel ca el. Doar nu ne-om vedea fiecare de drumul și treaba noastră când putem da vina pe ceilalți proști care ne perturbă perfecțiunea.
NOU
sa mearga cu masina prin oras pe banda 2 si sa ii filmeze pe aia care nu se dau la o parte deoarece au impresia ca banda 2 e pentru facut stanga si nu pentru viteza.
NOU
Viteza / oraș. Alege una
NOU
Banda a doua este pentru mers inainte si incadrat stanga (unde ar trebui sa existe spatiu de incadrare dedicat). Ideea e ca banda a doua sa fie fluida. Banda intai este pentru inainte si viraj dreapta. Este banda unde se poate incetini. Nici una nu este pentru viteza. A trebuit sa invat asta dupa 20 de ani de condus in stil romanesc
NOU
mie imi place maxim cand dau eu reportaje cu “specialist in securitate auto” care da interviul live de la volan, in trafic. Maxim maxim imi place aia
aia cu “ambasada ucrainei ne roaga sa nu mai dam imagini cu apararea AA” in timp ce dai in loop imagini cu apararea AA am dat-o
NOU
Mda comentasem si eu la idiotenia aia ca nu m-am abtinut…
Pura prostie. Nu e rolul tau sa faci pe justitiarul circuland regulamentar pe banda 2 si fortandu-ul sa incetineasca pe unul care are viteza de deplasare mai mare si care ajunge jn spatele tau. Obligatia ta e sa circuli preponderent pe banda 1 daca asa iti permite traficul. Faptul ca stai pe banda 2 faci o ilegalitate plus ca cel din spatele tau chiar daca depaseste limita de viteza, poate face alte manevre de depasire riscante si agresive, punand in pericol pe toti participantii la trafic din zona.
NOU
O noua culme a penibilitatii digi 24 am vazut-o aseara: se da legatura in israel la reporterul trimis acolo, iar din cele 10 minute de relatare, 8 au fost comentarii despre cat de greu le-a fost lor, ce conditii dificile au avut de indurat si de cat eroism a dat dovada echipa digi mergand acolo, pentru ca, iata, le-a trecut o racheta pe deasupra capului. Informatii relevante – zero. Toate astea, in timpul unei plimbarici de seara prin Tel Aviv, unde totul era calm, lume plimband catei in background. Practic au folosit un razboi ca prilej de PR.
NOU
Si ultima provocare eveniment experimental GiGi…sa faca jurnalism.
NOU
Sunt de acord ca digi cunt carnati. Scari, farmacie, inteleg frustrarea, dar asta cu cosul la LIDL e romaneasca, parerea mea. Mai rar iei doar o paine din magazin si pentru asta sunt case self-checkout. Ca ai iesit repede e o iluzie. Banuiesc ca toti ne punem cumparaturile in plase, eventual. Nu cred sa isi rastoarne caruciorul cineva direct in portbagaj. Asadar, toti stam la casa, toti punem in plase. De ce am face-o afara, in frig, ploaie, vant, soare, arsita, cand poti s-o faci decent, inauntru, la aer conditionat? Nu tot atata timp pierdem? Iar daca luam exemplul LIDL, la cum se misca caseritele alea posedate, cred ca tine mai putin sa umpli plasele in magazin, decat la portbagaj. Va rog sa-mi explicati daca gresesc.
NOU
Ca sa eviti arsita usturatoare si taifunurile care se intampla foarte des in parcarile de la Lidl, multi oameni considera ca de bun simt e eliberezi cat mai repede banda, sa te tragi mai colo-sa si sa iti asezi in voie cumparaturile in plase…
NOU
Ca dureaza mai putin, sau? Ce e de bun simt? Repet, ceilalti de la banda au doar o paine? Daca ne inghesuim toti pe culoarul ala de iesire cat un stadion olimpic, mai pot trece cei care au luat 2 produse si le-au scanat singuri la casa? De ce ai si benzi si self-checkout? Cine iti fura din timpul tau pretios pe care tot la banda/ in magazin/ afara in parcare, il pierzi? Fa o comparatie cu autostrada lui digi, e acelasi lucru? Aia au facut ceva ilegal si lipsit de bun simt, blocand deplasarea rapida pe B2. Vrei B2, mergi la checkout, nu sta cu tirurile pline pe B1 la banda, sa te plangi ca merg cu 90 si sa le dai flashuri, zic eu. Pe alte meleaguri ai si banda self-checkout, poate nu vrei sa stai la taclale cu caserita si ai 2 cosuri de cumparaturi. Am urat cu spume LIDL cat timp magazinele lor aveau 6 benzi din care 4 erau inchise tot timpul tot din considerente de “bun simt”, dar acum, cand ai optiuni, sa ii dai lui grigore flashuri la banda nu se mai califica la bun simt.
NOU
Tu ai dreptate, iar eu am gresit
NOU
Grigore, tu esti ala care isi pune cumparaturile pe categorii, in plase diferite, relaxat si in tihna, admirand modul in care caserolele se potrivesc langa conserve si cromatica ambalajelor se asorteaza cu lalelele pe care le ai pus mai spre coltul plasei, ups, stai ca nu i bine, lalelele alea se turtesc, tocmai le ai scos si le ai pus pe scaunelul copilului din cosul de cumparaturi, o sa le pui frumos pe deasupra cand ajungi la masina?
Dupa ce ai completat liniile de Tetris in sacose, scoti portmoneul si faci o analiza exhaustiva a modului de plata, impartind toata chestia intre cardul de bonuri si ala de salariu, introducand pin urile diferite, cu grija si atentie, fiind atent la ecranul Verifone ului, fiindca reflexia nu te lasa sa vezi cate stelute apar acolo?
Dupa aia astepti cu mana intinsa bonul de casa fiindca ti se pare ca ai stat cam mult si toata lumea, inclusiv casierita ar trebui sa se miste mai repede, tu fiind o persoana importanta?
In tot timpul ala, in spate s a facut o coada care asteapta la una din cele doua case deschise fiindca Lidl nu are suficient personal ca sa mai deschida o a treia? Tu stii ca is eu acolo, undeva in spate, cu un covrig de ala cu seminte in mana? Ai auzit “ba, ce tampit e ala?” si te intorci vexat de expresia “ala”? Normal, ar trebui sa zica “ba, ce tampit e Grigore” dar cel cu remarca nu stie cum arati si cum te cheama.
Grigore, pune o poza cu tine ca sa stiu cum arati. Eu is ala cu remarca.
NOU
am ras cu balonas de muci:))))))))))
NOU
@Raider eu îi împing cu coșul sau pun din produsele lor la mine daca deja casiera le scanează pe ale mele. Sa vezi ce repede le culeg :)))
NOU
Raider, asta-i pe logica daca merg la baie la LIDL, pot sa fac dus acasa, de ce sa ma sterg la cur, pot sa ma dau cu dezinfectant de maini in masina, de ce sa ma spal la chiuveta, ca asteapta Raider si il trece rau de tot? A zis cineva ca sunt tacticos ca o baba cu parkinson? Nu arunc produsele in cos, le pun in plasele din cos, probabil pierd 1-2 minute in plus, maxim. Hai zi-mi cum la coada de 40 de oameni de la casa din LIDL minutele alea se aduna daca fac toti la fel, iar Raider, care a luat decizia inteligenta sa astepte la acea coada, in loc sa mearga sa-si scaneze singur covrigul si sa dispara ca acceleratul, isi pierde degeaba timpul si rabdarea. Sau e greu de aliniat codul ala de bare, ai nevoie de IQ de 180 precum tanti caserita? Nu sunt sigur ca ai citit ce scrisesem anterior sau doar ai presupus ca ai inteles. Nu am 80 de ani si singurul meu scop e sa fiu pedant si sa incomodez tineteretul nerecunoscator. Repet, pun produsele in plasele din cos, nu direct in cos. Nu dureaza mai mult, nu incurc pe culoarul de iesire ordonandu-le acolo, nu stau sa ma ploua in cap in fata portbagajului, dar inteleg, da-mi flash-uri ca nu depasesc tirul cu 180 sa nu te incurc pe matale… dar vrem o tara ca afara, noroc ca excelam la empatie si nu suntem un popor individualist si egocentrist
NOU
Pe langa faptul ca Grigore are dreptate (si Raider greseste), trebuie sa recunosc ca devine, incet, incet, comentatorul meu preferat
NOU
hai, mai! dupa multi ani de citit nelogat si alti multi cu cont, mi-am facut si eu curaj de vreo 3-4 comentarii, si voi dati direct cu caramizi 🙂 ma retrag inapoi in pestera uitarii
NOU
nu i adevarat, ai minim 2 fani, eu si w
NOU
Era un studiu făcut acum ceva ani in Japonia sau China legat de aglomerația de la metrou iar unul dintre motive erau oamenii care MERGEAU pe scările rulante..grăbiții aia cauzau mai multa aglomerație…
NOU
Te duci la toaleta comuna in gara si citesti social media pe mobil in timp ce stai pe wc!
NOU
ar putea sa sune la 112 si sa ii tina ocupati pe operatori pentru a demonstra cat de grav este daca faci asta. au niste stiriste isterice foarte calificate pentru treaba asta.
NOU
Asteptam cu interes reportajul de pe centura…
NOU
daca pe b1 sunt numai gropi/sleauri/denivelari romanesti, pot sa merg pe b2?
intreb pt un prieten.
numai austrieci pe aici.
NOU
Eu mereu am o jenă să nu pierd prea mult timp la pompă sau la casa de marcat că poate sunt și alții după mine …