Urmărirea de duminică – epilog

Acum, că avem acceptul organelor, pot să vă povestesc ce s-a întâmplat duminică noaptea.
Am primit un telefon duminică pe la prânz. O voce gravă mă ia direct, fără să îmi lase nici un răgaz pentru replică.

– Mai ții minte când m-ai înjurat de mamă? E timpul să plătești pentru asta. Vino astăzi, singur, până la ora 22, la intrarea în Oradea, altfel Zoso nu o să mai scrie niciodată pe blog.

Eu eram chiar sincer îngrijorat, ce se întâmplase cu zoso, de ce nu mai scrisese de 2 zile, nu mai răspundea la telefon, nimic. Plus că, de amețit ce eram, nici nu am înțeles prea bine. Pe cine am înjurat de mamă, ce oradea, cum să ajung acolo.

Așa că mă urc în Touareg împreună cu Daniel Pitu, îl sun pe Crivăț să se pregătească că avem o grămadă de treabă, îl anunț și pe visurât că ne vedem la intrarea în Oradea, și plec. Am ajuns destul de rapid, acum cu inaugurarea autostrăzii Transilvania, așa că am avut timp de discuție rapidă și de un plan de bătaie.

L-am lăsat pe Siropel în spate, să poată să ne acopere, în caz de ceva și am plecat spre obeliscul de la intrarea în Oradea.

Iar la Obelisc…

Era Mircea Badea, într-un jeep Toyota negru, împreună cu Ciutacu, Capatos, Oreste și Oana Portase, toți cu jeepuri negre, strânși într-un cerc de xenoane.

– Grasule, credeam că nu o să vii, zice Badea, urcat pe capota Toyotei.
– Dacă știam că tu ești la telefon, sigur nu veneam. Nu îmi place să îmi murdăresc pumnii cu zoaie umane. Și tu, Oana, te credeam în afara gunoismelor de genul ăsta. Cum poți să faci așa ceva?

Din păcate, cuvintele mele s-au izbit de o tăcere de gheață și o privire aruncată în gol, în timp ce cu mâna dreaptă se juca neglijent cu o săgeată de carbon, de vânătoare.

– Ok, am venit, da-ți-i drumul lui Zoso, după care ștergeți-o acasă, am anunțat deja DNA-ul, e pe drum.

Badea a încercat să râdă, dar din depărtare începuseră să se vadă luminile unui șir lung de mașini de poliție ce se îndreptau spre noi. Siropel își făcuse treaba bine și anunțase pe cine trebuia.
La vederea girofarurilor, au sărit toți în mașini, iar Badea a strigat spre ei

– Ne vedem la fabrica de chibrituri dezafectată, din Munții Zarandului.

Și au plecat în trombă. Din păcate, profitând de neatenția generală, Oreste se strecurase prin spate și ne deșurubase ventilele de la roți, așa că a trebuit să așteptăm până le-am umflat cu pompa electrică de mașină.

Din fericire, Daniel Pitu, ca PDL-ist, știa unde este fosta fabrica de chibrituri a lui Mircea Badea, și pe o scurtătură știută doar de Sebastian, am ajuns în Munții Zarandului imediat în urma lor.

Moment în care Badea m-a atacat cu un scaun, încercând să mă lovească în mușchiul zigomatic. Din fericire, reflexele încă nu m-au lăsat, așa că i-am aplicat întâi un mawashi-geri, după care un yoko-tobi-geri, moment în care Mirciulică a căzut în fund și a început să plângă

– Nu eu sunt de vină, Ciutacu e geniul malefic din spatele răpirii lui zoso. Eu sunt doar un arkadaș, doar latru, nu vezi că nu sunt în stare să mușc?

Din păcate, nimeni nu se gândise la Ciutacu că ar putea fi mintea tenebroasă din spatele acestei mașinațiuni teribile și din această cauză rămăsese nesupravegheat.
Așa că, împreună cu Capatos, au înhățat scaunul de care era legat zoso și au luat-o la fugă în sus, spre Roșia Montana.

Când m-am întors să fug după ei, am simțit o lovitură puternică în moalele capului. Portase trădase încă o dată. Am știut întotdeauna că femeile îmi vor aduce pieirea.

De aici nu mai știu ce s-a întâmplat. Când m-am trezit, eram în mașină, cu o compresă la cap, zoso era în mașina cealaltă, adormit, probabil de la oboseala acumulată.

Am sărit repede afară, văzând mașina de poliție, să îi văd pe răpitori.

Din păcate, Dan Voiculescu fusese anunțat din timp, așa că poliția a trebuit să îi elibereze.
Atât.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.