Contul meu
Toată viața am detestat sărbătorile, în ce mai masiv mod posibil. Nu, nu din știu eu ce motiv libertarian, nu mă simțeam constrâns de nimic, nu. Le detestam pentru că la absolut fiecare fucking mizerie de asta de sărbătoare, părintele meu de gen feminin, cu minim două săptămâni înainte, dădea casa peste cap pentru vestita curățenie de paște/crăciun/sfânta vasilica, nu conta.
Și stăteam 2 săptămâniîntr-o casă de nefamiliști, mergând pe linoleumuri, cu toate date la o parte vraiște, jde bibelouri alandala peste tot, covoare sprijinite pe unde vedeai cu ochii. Serios, adică chestia de aia unde puteai să râcâi cu bețișorul sub geamuri.
Pe lângă plăcerea de a trăi ca în gară, responsabilitatea mea era și să bat covoarele. Am fost întotdeauna un băiat mic și slăbuț, uscat de mi se vedeau coastele față spate. Trebuia să cobor 9 etaje cu un covor, pe scări, să îl bat cu o coadă de mătură, în general nu se găseau bătătoare, de la final aveam răni de la iuta covorului care se freca de încheieturile falangelor, după care strâns, urcat înapoi 9 etaje. Eventual de câteva ori sau mai și repetai, că poate se prăfuia cât stătea până în ziua de precrăciun, când se punea totul la loc. Luar-ar foc de bibelouri, mi-am jurat că în viața mea nu o să dețin mizerii de alea.
Iar atmosfera asta de sărbătoare era întregită și de o stare de teroare, tot timpul cineva trebuia să facă scandal de ceva, ceva nu era bine, cineva nu se mișca suficient de bine, de rapid, de…plm, ceva. Încă am, din când în când, stări de acestea de anxietate, în care aștept să se întâmple ceva rău, dintr-un motiv nedefinit.
Am început să mă simt happy când sunt motive de sărbătoare în jur după ce au apărut propriii mei copii. Mi-am adus aminte că mie, de fapt, îmi place să împodobesc bradul vieții, că îmi plac luminițele, că atunci când eram mic mic obișnuiam să dorm lângă brad, ca să pot băga cât mai multă fericire într-un timp atât de scurt.
Așa că le-am tot făcut brad, am tot făcut pe Moș Crăciun, al naibii ipochimen care profită de munca mea, eu cumpăr jucării și cadouri și copiii erau cu ochii umezi Vai, ce drăguț, Moș Crăciuuuuun.
Anul acesta a fost cel mai christmasy dintre toate de până acum. Fiica mea cea mare a devenit responsabilă de făcut bradul și îl face mai frumos decât mine. Cea mică a început și ea să înțeleagă ideea de Moș Crăciun, brad, cadouri, totul în jur este împodobit de Luna, casa e plină de chestii peste tot, suntem așa cum am visat dintotdeauna că ar trebui să fie o casă cu copii, suntem fericiți, ne bucurăm unul de altul, nu știm ce este violența și ne iubim.
E ok, sunt ok, am reușit să recuperez lucruri pe care nu credeam să le recuperez vreodată.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Unul dintre cele mai frumoase articole!❤️
NOU
adevarat
NOU
Important e că vă simțiți bine împreună. Cam despre asta ar fi vorba cu spiritul Crăciunului și alte alea.
NOU
Anul ăsta m am surprins actualizând aproape zilnic un rahat de ăla de calendar tematic pe care l a trântit ea pe bar în bucătărie. 22 de zile până la crăciun …18… și tot așa.
Bradul tot nu l am făcut nici de al dracu da’ am pus un glob în el unde am vrut eu și acuma aud aproape zilnic “globul ăla pus de tine parcă …”
Eu zic că i vârsta.
Cu curățenia de sărbători am tranșat scurt problema în momentul în care am declarat independența față de casa mumă: curățenia nu se face. Se întreține.
NOU
:))) asta cu actualizatul zilelor pana la Craciun a fost si teroarea mea anul asta. Nici nu suna bine alarma de dimineata ca ma baraia copilu’: cat mai e, cat mai e? In conditiile in care dimineata nu reusesc sa ma desmeticesc pana nu beau cafea, repede pe google:”days left until chrismas”. Bine ca mai sunt doar 4
NOU
Un fel de libimetru din armata, sa il numim craciumetru?!
NOU
Pentru actualizare “cat mai e pana la Craciun” recomand “advent calendar” in care deschizi o usita zilnic de pe 1 dec pana pe 24 dec si scoti ciocolate sau jucarii mici (sau machiaj pentru doamne). Chiar daca suna a adventisti, nu cred ca are nicio treaba cu religia, e mai degraba consumerism. Foarte la moda in Norvegia si alte tari vestice.
NOU
“Am recuperat lucruri pe care nu credeam ca le voi putea recupera vreodata”. Intuitia ii spune lu’ nea_zăpadă ca nu vorbesti despre silueta de-o aveai la batut covoare. Greşesc?
NOU
Caloriile pierdute pare ca le-a recuperat.
NOU
ce porcomani…
NOU
Nici chestia aia de o pierduse pe stadion la olimpia…parca?
NOU
Buey ce uameni… se simte si el bine (cel putin) odata in an si veniti voi cu atomica 🙂
NOU
Băi dacă erau niște de-ăștia mai în vână să comenteze, dar numai pensionari s-au înghesuit…
NOU
Nea Iie, matale mai bine vezi-ti de punga aia de pe crac!
NOU
“Pe lângă plăcerea de a trăi ca în gară, responsabilitatea mea era și să bat covoarele.” Plus, in cazul meu, dat jos perdelele.
“…. să îl bat cu o coadă de mătură, în general nu se găseau bătătoare….”. Aici din nou nu sunt de acord cu tine. Batatoare se mai gaseau. Pornind de la astea : www.emag.ro/batator-covor-plastic-gri-bb-11489/pd/DJC21KMBM/?cmpid=87057&gclid=Cj0KCQiA8ICOBhDmARIsAEGI6o1YrMU-F9oj5uXm3g7Wo6m_JCGrIcbEylcE4CSCh0TyLtvmAaz2KX0aAjpuEALw_wcB si terminand cu astea: jysk.ro/pentru-casa/pentru-casa/produse-pt-curatat/batator-covoare-visti-71cm-ratan?gclid=Cj0KCQiA8ICOBhDmARIsAEGI6o2ri6auTk8BYlrmd43YDs72K9wWCrZF87RA-zTgZNlg7M4Qh1wNsXIaAmpwEALw_wcB&gclsrc=aw.ds (intre noi fie vorba, astea ce au de costa atata???). Astea din urma erau atat de proaste, ca se rupeau nuielele alea (astazi numite pompos “ratan”) dupa doua, hai trei lovituri. Nici alea de plastic nu erau mai grozave, dar hai sa zic ca rezistau un sezon, doua… Depinde de cate si mai ales de ce fel de covoare aveai de batut.
Pe vremea aia, pe langa faptul ca aspiratoarele erau considerate ca obiecte de zestre, erau si foarte slabe, neputatand aspira praful foarte bine. Asa ca batutul covoarelor era o “placere”. Bine, la Constanta, la bunici, mai era cum era. Aveam vreo patru, cinci covoare grele de batut (unul il mai am si acum…), dar faceam asta intr-un spatiu deschis.
La parinti, unde aveam o curte interioara destul de mica unde bateam covoarele, era un fel de munca a lui Sisif. Pentru ca praful ala se ridica de pe covoare, o parte plutea peste zidul destul de inalt al curtii, dar restul… Ghiciti unde se intorcea. Exact.
Si la ai mei, si la bunici, avand parchet in casa, la un moment inainte de Craciun, acesta se spala cu Petrosin. Si acum mai am in nari mirosul ala…
Vad ca era un tipar cam pentru toate familiile sa intoarca casa cu susul in jos cu o saptamana inainte de Craciun ca pe urma sa o faca la loc. Chipurile mai curata.
Despre alergatura si acrobatiile facute, despre cozile la care se statea, nu va mai pierd timpul.
NOU
Existau trei modele de bătătoare comuniste: cel din nuiele/răchită (cel mai inutil), cel de plastic, și mai exista un model de sârma, asta în ordinea eficienței (probat pe unii nefericiți pe care părinții îi motivau pentru școala).
În schimb zăpezile de altădată reprezentau și ocazia pentru o operațiune inedita: bătutul covoarelor pe zăpadă, se punea covorul cu fața în jos, se bătea sistematic pe zăpadă, apoi se scutura și se urca înapoi în casa, ieșeau că noi, și aveau un miros de proaspăt, iar zăpadă murdara rămânea martor tăcut al prafului/parului acumulat de unii în decurs de 6 luni.
NOU
Asa e, dar nici ala din sarma invelita in plastic nu era grozav.
Asta cu zapada recunosc ca nu am expermentat-o niciodata. Bine, in curtea nostra interioara nu prea era zapada sau era deja murdara, iar la Constanta ningea destull de rar.
NOU
Se rupeau si alea de plastic fute-m-as pe ele sa ma fut, dupa ce se rupeau sus se mai si mulau pe covor si atingeai mereu cu degetele de el de iti facea niste rani frumoase, bine ca era zapada si nu simteai usturimea :))). Nu stiu nici pana-n ziua de azi daca producatorul a facut batatoarele alea pentru covorase sau covoarele romanesti de 50kg, tu le bateai si dupa aia iti veneau oameni in vizita si auzeai de la maica-ta, “nu va descaltati, intrati asa”, asta dupa ce ai batut ca un salahor 2 zile la coboare si nu-ti mai simteai degetele.
NOU
Pot sa depun marturie ca si la Constanta desi nu ningea foarte des se intampla sa se frece covoarele cu zapada. Cand se intampla miracolul era partea mea preferata din toata campania de curatenie de sarbatori. Una din amintirile mele cele mai placute este cand m-a carat mama in curte la scoala 24 a pus covorul pe zapada din curtea scolii si a zis: go crazy on it kid! Pfoaaaaaa, so much fun.
NOU
Omiti ca a ta casa arata tot timpul Luna acum fata de atunci.
NOU
Rezonez la faza cu sărbătorile, și eu eram pus la șmotru, bătut covoare etc. Partea cea mai bună era când o ajutam pe mama la cozonac. But I digress, voiam să trolez de fapt:
…copii au muncit, eu n-am facut nimic. Omule, tu știi cât aștept eu clipa asta? :))))) Hai poate la anu că o să aibă fi-mea patru ani.
NOU
ma scuzi, dar astept momentul asta de 12 ani:))))
NOU
Anul asta fiul cel mare (7a) a facut singur bradul. Mic, luat special pentru el in ghiveci (ecologia asta)
In vre-o doi ani poate pot sa savurez si un pahar de vin cat fac copiii bradul
NOU
Batatorul de covoare…instrumentul de cafteala suprem, se mula pe buci perfect si durea mai rau ca polidinul…
NOU
Cu o corectie: polidinul nu durea. Daca faci vreo 6-7 ani Moldamin saptamanal in toate lunile de iarna de-ti paraliza piciorul vreo 3 zile (ca nah, asa ‘trebuie’, nu era prea up-to-date medicina romaneasca pe vremurile alea), polidinul ti se parea o ploaie usoara de vara.
NOU
Apropo de Luna, e $82 acum, sare de 100 cât de curând. O am de la 0.4. Moș Crăciun există!
NOU
Vand tractor.
NOU
Nu comentez de obicei, dar la textul asta mi-au dat lacrimile. Eu aveam mixed feelings cu Sărbătorile, uram curățenia, agitația, scandalurile (de la tensiune nah adulții rabufneau fix în ziua de Crăciun), dar iubeam bradul împodobit, bomboanele de pom “furate” și împachetate la loc în brad, portocalele agățate în brad, mirosul ĂLA de portocală, când găseam vreo ciocolata chinezeasca, sau arahide glazurate albe de la rusi. Și stăteam și ma uitam la toate geamurile de la blocuri noaptea sa vad luminițele de la brad, atunci era cred, singurul moment în care blocurile nu mai erau gri și triste. Mai era colindatul și vacantele de la bunici de la tara. Dar nimic nu inducea ideea de familie, nu îmi amintesc persoane, ci mâncare, brad, lucruri, tradiții, atmosferă. Oare copiii noștri ce-și vor aminti, peste ani?
NOU
Ecrane. Fiecare cu al lui.
NOU
Pe langa curatenie mai era si ciopartitul porcului (sau jumate, daca se combinau cu un vecin) din care faceam carnati, sunca etc. Zile intregi invarteam la masina de tocat…
NOU
in fiecare an impodobeam bradul si puneam pana si vata pe ramuri sa imitam zapada. In fiecare an era tensiune in casa pentru ca se apropiau sarbatorile si crestea stresul: trebuie sa cumparam, trebuie sa facem sa ne pregatim. Cred ca punctul culminant a fost atunci cand de nervi tata a spart o mare parte din globurile ce le aveam pentru pom (om fi facut noi ceva, om si vorbit urat…). Cert este ca m-am jurat ca eu nu fac brad. Eu urasc sarbatorile.
Am o fetita de 8 ani care le iubeste si abia asteapta sa vina sa se bucure de ele. Mi se strange sufletul ca nu am cum sa-i explic de ce eu nu ma bucur si nu astept sa vina Craciunul vietii.
Probabil mai am de asteptat vreo 3-4 ani pana sa scap de stres.
NOU
Eu am venit aici pt salata de boeuf.
NOU
O împărțim?
NOU
“Am fost întotdeauna un băiat mic și slăbuț, uscat de mi se vedeau coastele față spate.”
Guest post deci
NOU
In aceeasi situatie sunt si eu, uram din tot sufletul craciunul. La mine tatal meu, un alcoolic feroce, alegea ziua de craciun sa ne pedepeasca pe toti. Intre timp copilul meu de 8 ani a reusit sa transforme craciunul in ceva frumos, chiar daca-mi spune sotia ca in perioada premergatoare intru intr-o stare ciudata.
NOU
toti care am trecut prin asta devenim ciudati inainte de. tu stii, in backgroundul mintii, ca trebuie scandal si bataie, ceva e in neregula. si astepti sa se intample cumva.
NOU
Fix asta era atmosfera si la mine acasa. Eu nu fac nimic din toate astea ca retraiesc stresul din copilarie. Am dat covoarele la spalat, dar mai mult din motiv de copii mici care scapa mancare pe jos decat din cauza Craciunului.
NOU
Pfff noi stam aci si rememoram craciunuri trecute si concetatenii nostrii rememoreaza mineriadele trecute, varianta storm the capitol pentru saraki.
Floricele anyone?
NOU
Flori de mina daca vrei.
NOU
NOU
www.youtube.com/watch?v=cNn0cCpkMWo
NOU
Offf, cata lume are amintiri triste legate de Craciun. Macar copiii nostri vor avea unele mai frumoase. Eu am fost norocoasa, cred, erau destul de faine sarbatorile de iarna la noi acasa. Maica-mea nu se enerva niciodata, the woman is a saint, curatenia nu era stres, facea niste prajituri geniale, eu eram cea mai mica din familie deci primeam extra atentie. Am crescut la tara, erau multe obiceiuri misto, se colinda in 24 toata ziua, abia asteptam sa se innopteze si sa vina grupurile de colindatori “seriosi” (adultii), e incredibil cat de fain stiau oamenii sa cante, in special cei mai in varsta. Deci am amintiri in general placute cu Craciunul.
Sfarsitul anilor 80 a fost cel mai nasol, se simtea criza alimentara groaznic, noi la tara mai aveam una-alta, dar tot greu era, ca nu puteai sa produci tot ce aveai nevoie. Imi amintesc ca prin 87-88 umblau de la primarie din casa in casa sa controleze daca ai dat cota cat trebuie (trebuia sa dai statului o buna parte din ce produceai), le luau oamenilor porcii din cotet, vinul din pivnite….
NOU
tilharu_44, este ca pe tine nu te-a dat niciodată inteligenta afara din casa? Adica, nu ma înțelege greșit, nu întreb daca ești membru mensa, da’ este ca legatu’ șireturilor e o operațiune dificila?
Bai jigodie, pe bunica-mea au bagat-o la parnaie in 1986, pentru ca avea un vitel in curte si nu-l declarase, cum mortii ma-tii iti permiti, ma’ javra ordinara, sa deschizi gura si sa injuri? Considera ca ti-ai luat o bastarca dupa ceafa si-o flegma-ntre ochi de la mine, cacatule!
Hai, Craciun Fericit la toata lumea, fieca…
NOU
ma scuzați, nu știu cum a trecut mizeria aia.
NOU
Eh, nu te scuza, ca esti si tu om, suspus greselii 😀
Si pana la urma, oricum, lu’ a batrana i-au comutat pedeapsa in sclavie pentru un an (aka “executarea pedepsei la locul de munca”). Da’ saraca, tot romanca infocata a ramas, pana la moarte, ca asa-s machedonii aia din muntii Pindului, mai romanii ca toti!
NOU
“Am fost întotdeauna un băiat mic și slăbuț, uscat de mi se vedeau coastele față spate. Trebuia să cobor 9 etaje cu un covor, pe scări, să îl bat cu o coadă de mătură, în general nu se găseau bătătoare, de la final aveam răni de la iuta covorului care se freca de încheieturile falangelor, după care strâns, urcat înapoi 9 etaje. ” – Mi s-a chircit sufletul citind partea asta. Am o compasiune infinita pentru toti fostii copii ai acelor vremuri, din care fac si eu parte. Cand am spus acum cativa ani ca sarbatorile nu inseamna nimic pentru mine, mi s-au aruncat priviri ciudate. Craciunul e doar pentru copii mei si doar bucuria lor conteaza. Pentru mine a ramas doar un morman de amintiri dureroase, ingropate intr-un sertar al mintii.
NOU
din pacate, au mai ramas batrani setati pe modul deranj inainte de sarbatori, deranj din care rezulta doar deranj, rezultatele fiind mai mult decat discutabile, dar nu dau amanunte, ca ma apuca si pe mine greata.
NOU
Sintagma “parinte de sex feminin” m-a terminat..
Nici nu mai conteaza ce voiam sa zic..
NOU
Mie îmi place cu a împodobit bradul!
NOU
Eu nu am avut parte de certuri, batai sau scandaluri de Craciun. Insa, familia mea e impartita in bisericute: Eu cu mama si tata , unchiul meu cu matusa si varul meu si apoi e bunica (mama tatalui si a unchiului). Locuind toti in acelasi oras, an de an ne vedeam la bunica la cina de Ajun. Era o atmosfera stranie, in care trebuia sa am grija ce vorbesc, sa discut chestii neutre si socially acceptable. Mai ales ca bunica-mea e o dezbinatoare si comunista ce nu ma agreaza pe mine si mama. Apoi, ori in 25 sau 26 decembrie ne vedeam la unchiul meu in apartament, unde veneau si nasii varului meu, care si aia erau din-aia care cred ei ca le stiu ei pe toate. Si mai venea fratele matusii, cu sotia sa si cei doi copii nesimtiti.
Anul trecut, fiinf decembrie 2020 si inca nu eram niciunul vaccinati (evident), am ales sa nu ne vedem de sarbatori. Acum in dec 2021 l-am intrebat pe tata daca acum ne vedem la cina de Ajun si a spus ca nu, ca bunica nu mai poate, avand 85+ something ani. Dar eu cred ca stiu care adevaratul motiv vare se ascunde.
Pandemia a fost prilejul perfect pt a crea un nou obicei de Craciun. Si anume, fiecare la casa lui cu aia a masii
NOU
O melodie in tema:
www.youtube.com/watch?v=C3DQdGMI2vo
Craciun fericit!
NOU
Am avut norocu’ sa nu cunosc batatoru’ de covoare in nici o ocazie. Aia batrana doar dadea cu aspiratoru’ si cu carpa de praf, nu intorcea casa cu susu’ in jos de Craciun si eu incerc mentin cam acelasi obicei.
In schimb nu vreau sa aduc pe cineva la curatenie – mi se pare de porc sa nu fim noi, cei care facem mizeria, cei care si curata dupa ei. Aspiratoru’ are 800 AW, suge si vopseaua dupa pereti daca insisti un pic – sa tragi furtunu’ din gaura lui si sa-l plimbi nitel prin camera, chiar nu e un capat de lume (desi daca te iei dupa cum protesteaza puradeii mei saptamanal…)
NOU
bucurestean,nu?
NOU
Puleease, cum poti spune asa ceva? Mult mai mult decat un simplu bucurestean, Bercenar, vere!
NOU
Bine… bercenar in suflet, ca de locuit, locuiesc la tara, sunt un fel de creierit al muntilor, stau la vreo 200km de fiecare din locurile unde se presupune ca imi execut pedeapsa cu munca.
Da’ al’fel poci chiar a ma lauda ca am driveway-u’ pavat, nu e ca si cum s-ar pune prafu’ de ficare data cand trece o cotiga pa ulita.
NOU
In familia in care am crescut era o atmosfera similara cu teroarea ce includea curatenie generala cu 3 saptamani inainte de Craciun ,spalat bibelourile in cada (bucata cu bucata), scos tot din toate sertarele ( a naibii ca numai lucrurile mele de pustanca ii incurcau si se aruncau instant, cacaturile lor de acum 40 de ani inca stau pitite in sifoniere, ca o sa aiba nevoie candva), fiert tacamurile in oale mari de ciorba si luat la frecat fiecare cratita, oala, farfurie.
Multi ani m-am intrebat de ce cacat fierbeau furculitele, cutitele, lingurile etc pentru ca in viata mea de adult nu am facut niciodata asta.
Iar in ziua de Craciun/Paste se strica treaba atat de grav incat se lasa cu tipete, trantit de usi, violenta verbala ( bataia nu se dadea in zilele sfinte, ci dupa) totul de la un te-miri-ce.
Ma uitam cu jind la luminitele altor case,altor balcoane, imi doream sa ma fac mica si sa ma strecor prin gaura cheii in alte familii, sa fiu fericita.
Nu am reusit atunci, insa de acum inainte tine de mine sa creez amintiri , traditii noi si pentru sufletul meu dar si pentru junior.
PS: tin minte ca intr-un an nu s-a mai montat brad, decoratiuni, nada.Probabil ca nu meritam, facusem eu ceva :)) .Si am umblat cu o crenguta de brad in buzunarul de la geaca timp de 2 saptamani, acolo era fericirea mea. Never again, mi-am promis .
NOU
hugs
NOU
Bucura-te căci s-ar putea sa fie ultimul Craciun pe timp de pace.
NOU
ai probleme de perceptie.
NOU
Așa a zis șoșoaca?
NOU
Asistam la criza cubaneza, pe invers de data asta. Sper sa nu adormim pe timp de pace si sa ne trezim in plin razboi.
NOU
Ati uitat carnetul de note – ca se termina trimestrul chiar inainte de craciun..,
NOU
la mine era teroare momentul in care trebuia impodobit bradu’. Cred ca intentia era buna, implementarea proasta.
cand se impodobea bradul mereu se lasa cu dumnezei si cristosi, ca era bradul obraznic si nu statea vertical. apoi mai avea tupeul si sa cada sa mai sparga din globuri.
mai apoi se lua instalatia si fiind pe simplu, daca un bec era ars, nu mai mergea de acolo. Alti sfinti si nervi si chestii trantite.
cand era gata si a mei plecau de acasa, era cel mai bine. stateam amandoi si (eu si frate-miu) si ne uitam la el ca prostii.
Apoi puneau niste jucarii sub el, jucarii care probabil erau distruse la prima ocazie ca nu le-am strans destul de repede. cat de neom sa fii sa distrugi ce ai cumparat sa fericesti copiii?
stau stamb si judec probabil tot stramb.
Un crestin a zis o data “copiii platesc pacatele parintilor”
Daca pacatul parintilor e ca si-au abuzat emotional, psihic si fizic copiii, Dumnezeu vine si ii pedepseste tot pe ei ca ei trebuie sa plateasca pacatele parintilor?
Ei, aia de zic asta cu pacatul, au inventat Craciunul.
Din 2016, tardiv de tarziu, am ales ca in perioada asta a anului sa ma plimb sau sa stau cu cine imi e bine. Si e bine.
NOU
Pentru mine e primul Craciun fara ei, fara familia initiala. Si e atat de bine! Sa nu mai fac bagaje, cadouri de care nu sunt multumiti, stat in pozitie dreapta la masa, mancat aceleasi si aceleasi preparate cu laudele de rigoare si spre finalul mesei binecuvantata cearta de imi juram ca pe acolo nu mai calc.
Plus stresul , stresul dinaintea plecarii spre ei si dorinta apriga sa ma intorc naibii de acolo mai repede. Deh, orase distantate, vizita tine minim 4 zile.
E fix cum imi doresc. Prima sarbatoare altfel.
NOU
@Ariadna: Budapesta e magica de Craciun.
NOU
pfoa, și eu care credeam că mama era maniacă pe partea de curățenie!
neah, mama nu era nici sadică, nici masochistă, la noi se făcea ”curățeania de toamnă” , în ultimele zile frumoase (cu soare și un pic de căldură ale toamnei), și ținea vreo 2 zile, cât să șmotruim cele 3 camere (la sfârșitul primei zile 2 camere erau deja ”puse la loc„). fără trăit ca la zugrăveală nu știu câte săptămâni. de crăciun era ca o curățenie săptămânală, doar puțin mai serioasă.
dar tot insista să facă o grămadă de preparate, mai ales mai târziu, după revoluție, când se găseau chestii și tot era o oboseală cruntă. mi-ar fi plăcut ceva mai puțin tărăboi.
de covoare se ocupa tata. apoi tata cu frate-meu, apoi frate-meu singur sau aproape singur, dar asta destul de târziu, gen după 15 ani. nu l-am întrebat, nu știu dacă are amintiri extrem de neplăcute.
eu aveam geamurile. nu știu de ce, dar pe vremea aia chiar îmi plăcea să spăl geamuri.
și nu existau în ecuație nervii, bătaia, certurile, alcoolul, d-astea. mă rog, nu era o atmosferă de film de pe diva, cu toți cântând colinde în timp ce șmotruiam, dar nu d-astea grele de care vorbiți mulți dintre voi. per total am amintiri destul de plăcute despre sărbătorile copilăriei și adolescenței.
NOU
Hai sa ne bucuram de ce avem acum.Si eu am amintiri dureroase insa si placute.Craciun Fericit! si hai sa ne bucuram.love you.te urmaresc din 2007 si la mai mare☺
NOU
Chiar vorbeam cu niste colegi acum cateva zile despre exact acelasi lucru.
Ma intreb care a fost totusi faza cu generatia parintilor nostri de zici ca au fost aproape toti facuti dupa acelasi pattern?! Ok, inteleg ca vrei sa fie curat de sarbatori, dar de ce sa fie nevoie de starea aia perpetua de conflict si teroare?!
Nici eu nu-mi aduc aminte de nici macar o sarbatoare, fie craciun, revelion sau paste, o zi de nastere, orice, in care sa fie liniste in casa.
NOU
Presiune sociala ca “asa se cuvine”? Dorinte neimplinite? Oboseala perena? Frustrari pentru comparatii cu cei din jur care se descurcau mai bine?
NOU
urit cu patima nu, ca ma dedublam intr-un fel. In suflet ma bucuram de atmosfera pe care mi-o imaginam, in timp ce smotruiam cot la cot cu mama. Fiind mai mare intre copii, evident, si cota parte de treburi era mai mare : covoare, ferestre, paharele din vitrina (alea niciodata folosite), bibelouri, mobile din lemn lacuit…. Noroc ca nu dura mult deranjul, mama facea totul cu intirziere, se apuca in ultimele zile astfel incit covoarele se puneau la loc imediat . Bruftuluitul era coloana sonora, lamentarile ca altii erau mereu gata cind ea abia incepea. 2-3 zile de munca fizica intensa.
24 era ziua de facut mincare. Ma exaspera sa invirt sarmale si sa tai totul pentru salata boeuf. Nu stiu cum facea, dar termina mereu la miezul noptii. Acum fac sarmale doar cind am pofta , in general nu fac mincare pe doua-trei zile, cind mi-e dor de salata in maioneza rezolv cu portii mici.
Seara impodobeam bradul, mereu linga fereastra, imi placea sa ascult copiii colindind. Eu n-am fost niciodata cu colindul, nu am voce de cintat. Ala era momentul in care simteam ca se apropie sarbatoarea si pentru noi, ca ne aflam si noi cumva in bataia luminii, mai la margine dar nu chiar abandonati in intuneric. Intr-un an instalatia de luminite nu functiona si am reparat-o cum m-am priceput, ca tata nu era acasa si de unde cumparai instalatie noua in seara de ajun? Imi amintesc vag ca demult avuseseram si citeva cleme cu suport pentru luminari, pe undeva in memorie rasuna vocea mamei care ii spunea tatei sa aiba grija sa nu ia foc perdeaua.
In dimineata de Craciun gaseam sub brad niste pachete acoperite cumva cu hirtii pe care era scris numele fiecaruia. De obicei un pulover si o carte. Reprezentau cadoul pentru craciun, pentru ziua numelui si pentru ziua mea. Si acelea au fost diminetile cele mai senine din intreaga copilarie si adolescenta. Parintii practic nu isi vorbeau, istoviti de nervi si oboseala, noi eram fiecare cu ale noatre, nimeni nu se certa cu nimeni.
Cind am inceput sa fac si eu cadouri, la rindul meu, impachetam in modul cel mai stralucitor posibil, am invatat sa fac funde perfecte pentru pachete colorate.
Ca adult, multi ani am refuzat sa fac brad. Cind a fost sa petrec singura sarbatorile, nu-mi venea sa cred cit de repede au trecut. Mi-as fi dorit in plus doar focul unui semineu .
De cind e copilul am redescoperit magia bucuriei vazuta prin ochii lui. Chiar daca a exprimat clar si cu mult timp inainte ce isi doreste, pentru ca ” nu vrea sa riste”
Doar ca anul asta am luat o hotarire cam riscanta: va fi primul Craciun in vizita pe la altii, (probabil si ultimul, din motive logistice). Pina acum ne-am pazit bine, sper sa functioneze masurile de siguranta si la Sagrada Familia…