Începând de aseară mă uit pe magazinuldecase, anuntulro si anuntulaz după casă sau apartament de închiriat.
Ce predomină în marea majoritate a anunțurilor?

BIBLIOTECA frate! Vestita bibliotecă, lejer cumpărabilă din piață de la Obor, cu o mulțime de ușițe, vitrinuțe, loc de televizor, eventual câteva mileuri de macrame, de un desăvârșit bun gust.

Urăsc bibliotecile. Intens, cu neostoită patimă. După ce că apartamentele de bloc din rromânia sunt niște chichinețe de 50-60 de metri pătrați, tu, ca mândru proprietar, vii și trântești în living (pardon, sufragerie) ditamai animalul, cât mai mare, dacă se poate, din lemn cât mai masiv, care practic ți-a luat 1/3 din suprafața livingului. După care, vis-a-vis, mai pui și o canapea elegantă, de preferință recamier, 2 fotolii belea, luate de la băieții din spate de la Obor și gata, ai umplut casa de eleganță rasată.

În altă ordine de idei, la cererea publicului, pun linkurile care m-au distrat cel mai tare în căutările mele. Din păcate nu mai reușesc să dau de anunțul unui băiat, care închiria în berceni 2 camere mobilate clasic ( adică mobilă clasică, de pe vremea lui Stalin, cu lustră de aia cu sticla galbenă de vreme), cu doar 730E lunar, desigur, puțin negociabil.

  1. Începem cu super ofertă apartament lux. Aici m-a cucerit definitiv perdeluța de la intrarea în bucătărie, plosca tradițională din debara și săgeata către paznicul non stop.
  2. Următorul domn e posesor de apartament mobilat complet în Băneasa. Problema e că mobila sa din sufragerie e un set de rattan, cumpărat de la Praktiker sau Bricostore cu cca 500 de lei, dacă mai știu eu prețurile. Steagul rromâniei de pe minunata masă de rattan m-a făcut să mă umezesc de plăcere și era cât pe ce să îl caut pe domnul proprietar Adrian Vochin, proprietarul, dar m-am gândit că poate e rudă cu ziaristul sportiv. Nu îmi plac ziariștii.

  3. Acest apartament din dristor are marea calitate că posedă interfon și telefon INTERNAȚIONAL (deci da, ați reținut că are telefon internațional, da?) și este și confort LUX: Singura sa problemă e că la confort LUX, nu e mobilat, ci e o sală goală. Confort LUX relativ la ce? Are parchetul moale? Poți folosi aragazul ca fotoliu? Mă mai gândesc.
  4. Și încă un apartament de lux, prin Grivița. Vă rog să remarcați tamburelul luxos de lângă masa luxoasă, ce susține un uber televizor luxos. Priviți luxosul covor ce imită blana, luat de la IKEA cu 200 de lei. Și dacă încă nu v-ați săturat de atâta lux, uitați-vă și la luxoasa masă de bucătărie, ce susține un luxos sandwich-maker, având ca fundal luxosul frigider indesit, de 620 de lei, luat probabil de la Domo. Lux, nu?
  5. L-am lăsat la final pe domnul din comuna Tunari, care oferă spre închiriere 2 camere în vilă. Frumos, deși destul de scump, 300 de euro ca să stai în țigănie în Tunari. Ce m-a făcut să ador acest anunț a fost că omul îmi oferă, în marea sa mărinimie ACCES LA LIVING. Deci da?? Pe lângă faptul că am voie să închiriez 2 dormitoare, am voie chiar să trec prin living, la o adică mai repede așa, dar totuși, am acces, nu?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

45 comentarii Adaugă comentariu

  1. haha m`ai distrat bine cu observatiile tale. la ce bani cer ar putea sa mobileze normal, nu cu scaune minuscule sau mobila de gradina in interior (setul rattan).
    cat despre apartamentul “lux”-os dar gol, probabil se referea la faptul ca e luminos 🙂

  2. ahaha, ala din baneasa se uita la realitatea si pune poza pe anunturi imobiliare. brand awarness :d))

  3. #3

    ba, aia mie mi se pare ori otv, ori antena, ca voi nu aveti albastru sus

  4. #4

    parca suna mai bine sa ai o casa a ta. poti sa iti iei si bormasina si dai gauri la ce ora vrei tu. am zis.

  5. Maan, incepi sa ai o atitudine de hater sadea, c’mon… (demaio like). Apartamentul din Grivita arata chiar bine, pacat de “zona gara de nord”. Limbajul deh! “da reclama”…
    Ala din Tunari mi se pare absolut demential :)))

    (Am o vaga impresie ca mobila de ratan nu costa numai 500 de lei)

  6. ti-am mai recomandat: cauta pe anunturiparticulari.ro 😉 chiar daca te costa vreo 5-10 eur, chiar merita

    🙂

  7. :(( Părăsiţi Pantelimonul! Trădătorilor! :((

  8. #8

    poate pretentiile mele de student nu-s asa de mari, dar sunt absolut sigur ca se putea mult mai “amuzant” de atat. doar nu vrei sa spui ca astea sunt CELE MAI RELE vazute de tine. ok, e aiurea sa spui ca un apartament gol (chiar daca arata bine) este “lux”, dar chiar nu inteleg ce te-a suparat la primul (cel cu sageata catre paznic).

  9. #9

    Nu vreau sa fac pe pretioasa, da’ cand imi cautam eu casa, ma inchinam cu ambele maini daca dadeam de vreuna cu baie si bucatarie mobilate si utilate :))
    Camerele sunt by default mobilate numai cu laminat 😀 Si da, baie si bucatarie mobilate&utilate = exceptie si = chirie sensibil mai mare.

    PS: nu e vorba de Romania.

    PPS: am gasit una cu baie si bucatarie complet echipate, dar camere ceva mai mici. Dar asta a fost ”pretul” pentru o chirie accesibila.

  10. ce uom rautacios frate…unde sa isi puna proprietarul colectia cu Jules Verne de la Adevarul? Sau aia cu 100 de carti tocmai bune de pus in biblioteca? (de preferat in tipla sa se pastreze noi) 😀

  11. #11

    Xael, sincer acum, la a 2 a recitire, nici mie nu mi se mai pare amuzanta perdeluta aia. plm, aseara la 3 a fost ilara…:))

  12. #12

    george, da ce misto faci de oamenii care cumpara carti de la Adevarul , ce crima , ce fapta urata comit cand cumpara carti . Doamne, ar trebui impuscati ca in loc sa cumpere haleala sau un pachet de tigari de aia 100 de mii , ii dau pe o carte . INCREDIBIL !
    nici mie nu-mi plac bibliotecile , dar poti gasi si alte spatii unde sa depozitezi cartile ( niste obiecte total nefolositoare de altfel ).

  13. #13

    Ala din Grivita mai cere si avans pe 12 luni.

  14. E tare ala cu apartamentul de lux… avans minim 12 luni? Pai ala care are cel putin 3600 de euro pe undeva mai degraba ii foloseste pentru avans la un credit imobiliar…. parerea mea.

  15. Si, cumperi o biblioteca? 😉

  16. Arhi, io aici nu is de acord cu tine. Poate pentru ca la noi in casa exista o asemenea biblioteca pe care de 50 de ani familia mea a umplut-o cu carti. Acolo am cartile pe care le-am citit ca puradel si apoi ca om serios. Din punctul meu de vedere prea multe case nu au asa ceva si proprietarii au uitat sa mai arunce un ochi si pe o carte, prea ocupati fiind cu OTV-ul pe care il vad pe LCD-ul de 2 metri, plasat strategic in mobilierul facut pentru TV si deloc pentru carti.

    Noi inca mai cumparam carti (chiar si cu Adevarul, nu doar din librarii) si le punem in biblioteca, dupa ce, normal, le-am si citit. Si ne face placere sa revenim in fata “hardughiei” si sa cautam o carte la recitit sau sa vedem daca nu cumva ne-a scapat ceva.

    Probabil ca suntem noi alt aluat, dar pentru mine biblioteca aia e mai importanta decat 10 LCD-uri sau fotolii nus’ cum.

    PS: bafta la ales locuinta. 🙂

  17. Radeti voi da’ io acu tre’ sa ma mobilizez sa mai montez o polita in perete ca nu mai incape colectia de Jules Verne (montez pe masura ce iau carti) :))

  18. Pai daca nu ai biblioteca nu esti roman, asta e clar. Dar am impresia ca doar la noi e prezent cultul asta al “bibliotecii”.

    Cat despre luxoasele! apartamente, eu l-as alege pe cel cu perdeluta, e la moda 🙂

  19. Ai dracu romani prefera sa aibe carti in sufragerie decat sa agate un tablou bengos cu femei despuiate sau o plazmoaca luata cu buletinul.
    Sper sa le si citeasca cineva. Cartile sunt un decor misto dar te faci de kkt cand nu ai habar ce e in ele.

  20. #21

    Eu vreau s-o fut pe Dita von Teese.

  21. #22

    Eu urasc dulapurile de haine. Chestiile acelea hidoase, imense si care-ti ocupa toata casa.

    😐

  22. #23

    I-am scris si pe site-ul ala al ei. I-am trimis o scrisoare in limba germana. Ca e nemtoaica la baza, si banuiesc ca stie germana. Sa vedem daca imi va raspunde. Se tine bine la 38 de ani, sa moara mama. As calari la ea toata ziua. Adica a fost cu fraierul ala de Marylin Manson, si sa nu fie cu mine.

  23. #24

    Eu urasc ceea ce vand comerciantii nostri drept biblioteci. La mine acasa am una adevarata, din lemn (nu pal de la Obor) lucrata de un tamplar. Acum , tot ce vezi e un fel de suport de televizor si trei raftulete unde incape o vaza si un album de poze. Zau asa. Eu am multe carti , si tehnice si beletristicie. Mi-am luat ebook-reader, e cool, dar tot nu ma pot abtine sa cumpar carti. Si chestiile alea subtirele si diafane cu spatiu de TV nu prea rezista la cartile mele. (Si sa stii ca inca mai e printr-un colt al bibliotecii de acasa colectia Jules Verne. Aia veche, cumparata de la anticariat o parte, alta “imprumutata” din biblioteca bunicilor mei)

  24. Cum plm sa ceri avans pe 12 luni sau cum plm sa ceri avans asa in general

    Rromanii tot tigani is cu apartamentu de la bunica sa traiasca toata familia ….jeg de popor …

  25. #27

    interesant. Dar ai putea sa scrii – sau sa-mi raspunzi – si despre ce consideri a fi obligatoriu intr-un apartament dat pt. inchiriat? Ce tip de mobila? De ce nu ikea? Ce tip de electrocasnice/electronice? Exista un standard minim? Eu sunt in curs de a amenaja o garsoniera si un apt. de doua camere pt. a le inchiria si in afara de electrocasnice, nu imi dau seama cam ce e obligatoriu si ce este inutil (vad ca biblioteca, ceea ce era de asteptat). Si inca ceva, conteaza pt. decizia ta de a te muta intr-un apartament marca si pretul frigiderului din apartament?

    Chiar m-ar interesa, pt. ca uite eu una nu stiu pe nimeni care sa stea cu chirie si de la care as putea primi sfaturi, vad ca ai experienta si pe de alta parte, mobilarea unui apartament e un efort financiar destul de mare, de ordinul a cateva mii bune de euro, deciziile nu sunt usor de luat.

    Pe de alta parte: inteleg ca nu iti convine ce pun oamenii in casa (televizor ieftin, mobila ieftina), dar sa zicem ca ai lua o chirie de 200-300 de euro pe luna, tu ai pune o plasma de 2000 de euro, un frigider scump si alte lucruri care in total ar putea ajunge spre 10.000 de euro, ai face deci o investitie brusca mare daca ai sti ca exista chiar si posibilitatea ca obiectele alea sa fie stricate de orice chirias care lasa garantie suma pe o luna si pleaca peste cateva luni ca s-a plictisit?

    • #28

      @O femeie, nu am zis absolut nimic de plasma sau frigidere scumpe, nu intra in vederile mele:)
      mobila de la ikea e perfecta. eu spun de mobila veche de minim 20-30 de ani, care e prin casele actuale.
      eu vreau o casa aerisita, cu o canapea, 2 fotolii si un suport tv in living, un pat si un sifonier in dormitor. in general oamenii au televizoare pe care si le cara dupa ei, nu au nevoie de tv. utilitati: masina de spalat si aragaz, un frigider e obligatoriu si cam atat. e foarte important cum arata baia (vorbind din punctul meu de vedere).
      referitor la investitie, da, asa face-o. nu in plasme si in frigidere care fac gheata, dar o mobila moderna si de calitate, o saltea buna la pat, niste fotolii comode. pentru ca oamenii nu se plictisesc pur si simplu, ci realizeaza ca pot si vor ceva mai bun. ori daca tu le oferi din start confortul si caldura unui camin, ei de ce s-ar muta?

  26. E ușor de criticat atunci când nu ai trecut prin corvoada creării propriului spațiu de locuit. Atunci când locuiești cu chirie beneficiezi de lux în funcție de cât plătești. Nu ai scris de oferta de preț la primul apartament, dar mie mi se pare destul de decent (iar perdeluța, nu te împiedică nimeni să o dai jos atâta timp cât locuiești acolo), plus că zona pare bună (în viitor o să aibă acces și la metrou). Faianța din bucătărie seamănă cu a mea (Cesarom, frate, nu bălării 🙂 ), chiar dacă-i model de acum cinșpe ani nu o schimb, pentru că numai eu știu cât am cărat pachetele cu microbuzul și nu știu câți dintre voi au idee cât sunt de grele (deși nu mai circul demult cu mijloace de transport în comun, nu merită efortul unei schimbări numai pentru că nu mai e la modă… modelul).
    Și dacă mă hotărăsc vreodată să închiriez din camerele excedentare, în niciun caz nu le voi mobila după ultimul design italian.

  27. #30

    “in general oamenii au televizoare pe care si le cara dupa ei, nu au nevoie de tv.” — asta era o gluma?

    oricum, mersi de sfaturi, cel mai important e ca zici ca nu se plictisesc pur si simplu, eu asa credeam. Dar as vrea ceva mai detaliat:

    – in anunturile alea la care proprietarii spun “lux” si te plangi ca e frigideru de 6 milioane, te deranjeaza ca e frigideru prea ieftin sau ca proprietarul il eticheteaza drept lux? Aceeasi intrebare pt. mobila de ratan: te deranjeaza ca e etichetata de lux, sau pt. ca nu stiu, nu e solida, sau pt. ca e de exterior?.

    (m-am gandit dupa ce am scris ca poate e a doua varianta, nici eu nu cred ca e lux asa cum il eticheteaza proprietarii, “decent” ar fi un cuvant mai bun, dar e pe cale sa iasa din vocabularul limbii romane)

    – este o masa cu un numar (aleator? fix? determinat prin ecuatii statistice complicate?) de scaune obligatorie?

    – tot referitor la articolul tau: daca mobila e din pal, te deranjeaza pt. ca nu intra in categoria lux sau pt. ca nu iti place pal-ul?

    si inca ceva, asta pt. ca sunt eu un dinozaur prea batran pt. lumea asta si nu sunt sigura ca inteleg unele lucruri: suport tv adica pe perete, nu pe ceva care sta pe podea?

    Incerc sa inteleg nemultumirile tale ca sa extrapolez la randul meu, sper sa nu te deranjeze intrebarile detaliate.

    Mersi.

    • #31

      sa o luam punctual. eu am 2 televizoare. daca mai gasesc 1 si acolo, ce fac cu 3? imi pun si-n baie?
      nu ma dereanjeaza ieftineala propriuzisa, tot frigider e si la 30 mil si la 6. ma deranjeaza ca proprietarii dau anunt “apartament mobilat lux”, iar el saracu apartament e cel mult mobilat decent. nu mai vorbesc de ala cu confort lux, iar casa era de fapt goala.
      masa cu scaune – eu personal nu vreau. nu am ce sa fac cu ea, musafirii mei daca vin se pun in cur pe fotolii si rontaie alune, nu stau la masa. iar masa clasica, gen 3 feluri de mancare and all nu o dai la musafiri, ci cel mult la rude cand vin in vizita. iar rudele pot sta si in bucatarie. o masa cu 4 scaune cred ca e suficient.
      mobila din pal e cea mai misto mobila, pentru ca e relativ usoara. motivul e acelasi, anuntul cu vai ce lux am eu, si de fapt e un pal simplu.
      suport de tv, adica o masuta.
      mie toate mi se par relativ decente, rad doar dew etichetarile proprietarilor, de preturi sau de asa zisele avantaje, gen acces living.

  28. @ DanM
    (in viitor o sa aiba acces si la metrou). A fost cea mai tare poanta, poate chiar mai tare decat articolul lui arhi ŞD

  29. #33

    PS: chiar daca nu sunt lux, mie apartamentul 1 si cel din grivita mi se par decent mobilate, incerc sa imi dau seama ce nemultumiri in afara de pret si de eticheta lux pot avea oamenii in legatura cu ele.

  30. #34

    ok, am inteles, mersi frumos Arhi, asta voiam sa mai stiu !

    (ma tot uit la anunturi de cand am citit postarea ta si am impresia ca proprietarii “gandesc” ca DanM de mai sus, care daca a investit emotional in gresia aia Cesarom, o investeste cu o valoare f. mare, este ZA GRESIA pe care a carat-o el cu sudoarea blabla, insa cine n-a investit emotional, vede doar niste dale de piatra care ii plac sau nu… la fel cu mobilierul bunicii, nevasta pe care deja ai luat-o si alte lucruri: cu cat trudim mai mult ca sa le avem, cu atat ne convingem mai tare pe noi insine ca sunt cele mai cele)

    mult noroc cu apartamentu 🙂 si poate pui niste poze cand il gasesti.

  31. O femeie: da, la faza cu tv subscriu: asa cum au computere, chiriasii au si televizoare pe care le iau dupa ei, asa ca nu tin neaparat sa am televizor.
    dom’le, dar… mie imi trebuie biblioteca! nu aia de care scrii tu in post, care numa biblioteca nu e, ci aia de care zicea anya parca mai sus. o biblioteca strong, care sa-mi tina tonele de carti pe care le car dupa mine.
    eu personal, la un ap de inchiriat nu caut marea cu sarea, asta pt ca, desi mi-ar parea extraordinar de bine sa aiba ditamai bilbioteca, nu fac din asta un criteriu de baza. criterii sunt: masina de spalat, frigider si aragaz – decente, functionale macar. aer conditionat daca e la ultimul etaj. saltea ok, pat bun, bucatarie cu niste dulapuri, eventual si montate (aici unde stau le-am pus singuri) baie decenta – la fel, si la mine e f important cum arata baia.
    fiecare chirias, dincolo de aceste nevoi de baza, e altfel. unul poate vrea hamac in casa, altul poate e pasioant de soparle si are nevoie de lampi nu stiu de care. important e sa-l nimeresti la astea de baza si sa nu-i oferi mai putin decat ti-ai oferi tie 😉
    eu sustin varianta dr taberei, pe langa moghioros: sunt blocuri ok si preturile sunt mai mici ca in alte zone.

    • #36

      silvia, daca pleci la ora 5 spre casa ta din dr. taberei, ajungi cam pe la 8 asa…
      referitor la titlu, cred ca e putin tampit, acum realizez. nu urasc suporturile de carti, recte bibliotecile. urasc mizeriile alea care au ca simplu scop umplerea spatiului, pentru ca loc de carti ai cam de vreo 20 de jules verne-uri, in rest are zeci de sertare si usite, in care sa tii goblenuri si delfini de ceramica

  32. #37

    vezi…d-aia am io rata de 200 EUR la grsoniera si pun in ea ce vreau “io”. Fara perdelute, fara kkturi.
    Apartamentu’ ala la 300 e mai mult decat decent. E usor sa ceri chirii mici cand nu te intereseza de investitie.
    Mult succes sa gasesti ce vrei, multa sanatate fetelor…si muta-te in Petrosani si ai lux la 100 EUR pe luna…
    Cererea si oferta iti spun ceva?
    PS: ia in considerare Brasovul. Am un apartament lux 2 camere decomandate la 1800 ROn la inchiriat (lux inseamna de la utilare completa la hidromasaj, termopane in 5 camere in lemn, pat matrimonial de 2,30/1,70, net. calc, 2 TV.
    Acu daca ai tu TV, pe proprietari ii doare la coccis…ei cauta unu fara TV. Stii ceva despre cerere si oferta?

  33. #38

    PPs: stii ce e ala coccsi? hai nu google it… 😛

  34. #39

    ups…era coccis :)))

  35. #40

    pe mimu il gasesti pe net…traieste din asa ceva.
    cred ca il puteai combina de 3-4 luni avans.
    la valoarea ta…

    www.linkedin.com/ppl/webprofile?vmi=&id=69495391&pvs=pp&authToken=Agkm&authType=name&locale=en_US&trk=ppro_viewmore&lnk=vw_pprofile

  36. #42

    normal…mimu e ala cu apartamentul cu avans 12 luni. din asta traieste omu.
    Are garsoniere, apartamente la inchiriat.
    Oricum cu rabdare o sa gasesti de cauti.
    PS: aveai un articol acu vreo 6 luni…cum o sa planga cei ce au luat credite ptr casa si raman fara. Vad ca u te plangi. HAC …noroc

    PPS: Eftimie rulz

  37. #43

    ….tot ma gandesc ce-o fi ala “tamburel”???:)

  38. #44

    tamburet 🙂 dopu ala de stai pe el.
    @Arhi : daca romanu’ s-a invatat sa traiasca in lux acum numai lux ii iese pe gura . Daca are in casa un scaun nou are lux . Daca la bucatarie a pus mobila de 500 mil. dar aragazul este ,nu exagerez, din 1970 tot lux se numeste .SAU SI MAI TARE : daa mobila este de 5 ani dar nu a stat nimeni acolo ( fapt imposibil de dovedit ) ESTE NOU NOUTZA.
    Cauta-l pe tipul asta : www.youtube.com/watch?v=l3jPCTRT81M , omul filmeaza toate apartamentele, daca iti spune ca e lux atunci e lux, daca zice decent sau clasic asa este.

  39. #45

    @arhi : colectia sau biblioteca?:P