Totuşi lucrurile de fapt nu sunt chiar aşa simple în acest micuţ scandal onlainistic.
Se pare că de fapt oktal au fost prinşi de către 2parale că anulează comisioane aiurea şi pentru asta zburaţi din sistem. Iar ei, drept recunoştinţă, refuză să plătească sumele restante.

Momentan, chestia asta e la nivel de zvon, dar concluzia îmi este puţin întărită de răspunsul celor de la oktal, pe forumul seopedia, acolo unde a început toată distracţia.

Inainte de a arunca cu noroi va rugam sa studiati problemele mai serios. In primul rand magazinul Oktal nu are nicio obligatie de plata catre Bogdan Ungureanu sau orice afiliat din sistemul de afiliere de doua parale.Singura companie care are obligatii de plata fata de afiliati este 2 Parale. Noi, magazinele online avem obligatii de plata catre acest intermediar care are mari probleme de functionare. Din acest motiv am renuntat la colaborare. De exemplu, voua vi se pare normal ca ei sa transmita afiliatului X ca magazinul Y nu plateste comisioanele? Daca ei se afla in litigiu pentru o suma oarecare cu un magazin, inseamna ca nu vor plati comisioanele catre afiliati? Sau sa zicem ca magazinul respectiv se inchide, sau pur si simplu da o teapa. In acest caz afiliatii nu vor fi platiti? Nu mi se pare normal.

Răspunsul mi se pare nu pueril, ci extrem de pueril şi pare redactat de un copil cu maxim 8 clase. Deci din start desconsiderare faţă de cel ce le-a făcut reclamă, sub cortul zdrenţuit că de fapt 2parale e responsabil, nu ei. După care contraatacă cu un retardism minor, argument de colţul blocului, că nu e normal că 2parale i-au expus ca fiind răuplatnici.

Practic, din tot răspunsul `oficial` nu reţinem decât că pe ei îi doare în cur de posesorii sitului şi că 2parale nu trebuia să zică nimănui că nu au plătit. Restul, aberaţii.

Luând-o pe firul logic al acestui răspuns, pot crede fără nici o problemă că respectivul anula comisioane aiurea, ca să nu plătească.
Aştept continuarea, poate cineva se va îndura şi va da o declaraţie oficială.

UPDATE: DECLARATIA OFICIALA A LUI DORIN BOERESCU

Cred ca discutia despre subiect e inchisa. Desigur, faptul că însuşi Boerescu spune că Oktal au fost scoşi din sistem, sugerează că e adevărat, Oktal a anulat comisioane aiurea. Lucru rromânesc clasic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. Acelaşi zvon l-am auzit şi eu astăzi, plus alte chestii mai picante, dar nu cred că ar fi ok să le zic. 😀 Anyway, comisioanele oktal au trecut ca fiind plătite de advertiser. Cel mai probabil 2parale le-a plătit.

    • #2

      Bogdan Ungureanu » ba ar fi foarte ok, ca s-ar lamuri multe lucruri

    • @arhi se pare că oktal a plătit comisioanele Dorin a postat un articol în threadul de pe seopedia şi nu l-am văzut. Am auzit de la cineva că au avut nişte comisioane mari, foarte mari sau ceva de genul de la un afiliat şi nu au fost de acord cu plata lor. Poate nu am înţeles eu bine.

  2. Problema e ca nu sunt singurii care anuleaza comisioane aiurea: forum.seopedia.ro/affiliate-marketing/18636-discutii-comisioane-respinse-2parale.html
    Mentalitatea de bisnitari de cartier: “Lasa ma ca-i ardem pa fraeri”.
    Acest lucru demonstreaza inca odata faptul ca magazinele online vor expunere si nu vanzari.

  3. Nu știu cui nu i se pare normal ca un intermediar să spună unui client „bă, ăl treilea din schemă nu se ține de schemă”…

    E foarte amuzant în toată discuția de pe seopedia cum lumea le cere să își ceară scuze și oficialul se face că nu reușește să citească asta…

  4. #6

    Arararararara-ram-pam-PAM- PA-RAAA !

    ( indicatie de citire : allegro ma non tropo)

  5. #7

    Eu nu inteleg ultima parte a raspunsului retardului.

    Asa imi inscriu si magazinul si blogul in 2parale, si din partea magazinului nu platesc, si din partea blogului astept sa fiu platit de catre 2parale.

    • #8

      Dan » nu e chiar asa simplu, magazinele platesc o taxa intiala, un fel de garantie, la inscrierea in sistem. banuiesc ca la ce miracole de magazine avem, 800 de lei cat e taxa represinta commisioanele pe cateva luni, deci e ceva.

  6. bogdan ungureanu, dati o bere la arhi.

  7. @yoso dăm, dăm. 😀

  8. #12

    Dorin Boerescu zice ca toate comisioanele au fost platite catre 2parale, cu un ordin de plata emis inainte de deschiderea topicului pe seopedia.
    Gata, si-au dat mana pe sub masa?

    • #13

      Dan » asa ne-am gandit si noi. ma-ntelegi, nu avea legatura cu fraierii astia care au scris, noi deja rezolvasem. right, we are fouls.

    • Arhi, ştii ce e tare? elka în cele 3 posturi din acel thread nu a menţionat nicăieri, nici măcar în ultimul, că facturile au fost DEJA plătite şi urmează să fie actualizate status-ul comisioanelor, ca orice om normal care ar vrea să calmeze afiliaţii&co. Există 2 posibilităţi: tipii de la marketing habar n-au pe ce lume trăiesc, sau 2parale au plătit din buzunarul lor doar ca să se oprească discuţiile, ca într-un final să-şi recupereze banii de la oktal – cea mai probabilă.

  9. Ce-mi place mie de domnul Boerescu: “Nu voi intra in detalii privind motivele intarzierii (si nici ale opririi campaniei) – consider ca nu e fair sa dezvaluim public detalii despre o relatie comerciala cu un partener cu care am avut un contract care s-a incheiat in cele din urma amiabil.”
    Pentru posibili afiliati inselati este fair sa se tina ascuns faptul ca probabil cei de la Oktal.ro i-au furat.
    Faza e ca Oktal.ro convertea cel mai bine din categoria IT si cred ca oamenii s-au saturat sa plateasca comisioane de peste 200 ron la o vanzare si asta a fost. Ei au vrut awarness dar din pacate s-au ales cu multe comenzi mai ales ca afiliati nu au fost fraieri si nu au folosit bannerele lor ci link-urile pentru a promova campania.
    Au furat sau n-au furat?

  10. @Bogdan Ungureanu: ambele sunt perfect valabile

  11. Un lucru nu inteleg..2parale e chiar de 2parale..de ce nu speculeaza nimeni, iar maine sa existe 100parale.ro…loc este.

  12. smecheri astia de la oktal…au vrut sa isi faca publicitate gratis,si au cam facut-o ..pentru ca uite nu le mai platesc la cei de la 2parale comisioanele.. deci e ceva buba si la 2parale cu sistemul ,daca astia le-au putut da asa o teapa..ar trebui sa revizuiasca si ei.

  13. #19

    Nu doar oktal sunt problema – eu am promovat online bijoux si la fel – cum au fost comisioane ceva mai mari.. cum m-am trezit ca a fost comanda de test – bineinteles ca daca am intrebat ne-au taiat accesul.

  14. Salut, acum am vazut postul de mai sus.
    Niciodata nu am respins un comision valid, afiliatului in cauza (Darius Dumitrache – Innogen LTD) i-a fost respins un comision venit de pe o comanda de test, facuta de pe ip-ul nostru, informatie care de altfel apare listata pe 2parale. Am comunicat la momentul acela, adica luna iulie 2011, atat adverteiserului cat si celor de la 2 parale, care a fost motivul pentru care comisionul in cauza nu este valid. Cei de la 2 parale au inteles, adverteiserul nu. Uita sa souna ca a avut un total de 6 comenzi generate, din care doar 5 au fost valide, toate 5 cu comision validat.
    Postez aici si parte a dialogului cu cei de la 2 parale:

    Asa cum ti-a comunicat si el, am anulat un comision, furnizand motivul real. Nu e prima oara cand o comanda interna, de test, de pe acelasi ip, e interpretata ca venind din linkurile afiliatilor. Inteleg de ce, ar fi culmea sa sterg cokkies dupa fiecare vizualizare a unui afiliat.
    Am primit un mesaj de la el in care cerea, intr-un mod interpretabil, detalii despre motivul suspendarii.
    Poate pentru retea e un advertiser ok, pentru noi a fost unul slab.
    Oricum ne gandim destul de serios sa ne retragem din sistemul de afiliere, din pacate nu reusiti sa oferiti un produs matur si performant, util imaginii OnlineBijoux, ba din contra…
    Poate e o idee buna sa analizati si voi adveriserii inainte de a-i accepta, wtf, site = profil facebook???
    Ma asteptam ca 2parale sa devina unul din instrumentele noastre importante de conversii. M-am inselat
    Cu deosebit respect,
    Mihai MICU

    Nu e normal sa ai o astfel de atitudine si dupa ce ti se explica motivul sa incepi sa urli ca suntem comunisti.
    Mihai

  15. Am uitat ceva, in aceeasi zi am avut pe seara vreo 20 de comenzi la misto, venite de pe 2 ip de ro. Coincidenta, bineinteles:)))

  16. Buna ziua,

    In primul rand am intrebat la suportul la 2parale.ro – pana atunci nu am avut o comanda de test.

    Bineinteles ca am intrebat care este motivul – si deoarece NOI generam vanzarile mi se pare normal sa intrebam si de 0.5 RON. Mentionez, ca nu am intrebat direct pe OnlineBijoux ci la support-ul de la 2parale.ro si nu au trecut 20 de minute si OnlineBijoux ne-au suspendat direct din sistem (adica tehnica de a inchide gura – bineinteles o practica comunista).

    In al doilea rand, e anormal sa faci o comanda de test si sa o anulezi dupa 10-15 zile, nu pare serios. Un test il faci pe loc si anulezi comanda pe loc (sau ati asteptat sa o livrati la voi si sa vedeti daca se si intoarce?)

    In al doilea rand, d-le Micu, mesajul corespunzator site-ului www.luckysilver.eu pe care l-am lansat, era un mesaj pentru cei care intra in sistem sa stie ca nu acceptam politici de inchis gura si atata timp cat NOI facem munca de vanzare vom cere raport pentru orice ni se pare anormal.

    Ultimul post, demonstreaza inca o data ca am perfecta dreptate cand am spus despre comunism, ti se inchidea gura si se denatura adevarul (daca un cititor va citi post-urile dvs. si isi va spune intrebarea – Oare cine a facut acele 20 de comenzi? Raspunsul e de prisos).

    Si putem face un test, sa va arat ca oricand va pot da 1500 de comenzi din Romania, fiecare de pe IP diferit, intr-o ora si va pot aduce vizitatori intr-o zi cat nu are OnlineBijoux intr-un an. Apoi pentru a va arata ca nu am nimic personal cu dvs. sau cu OnlineBijoux colegii mei au implementat feed-ul dvs. pe unul din site-urile din 2parale.

    Spor la vanzari, macar acum de Craciun.
    P.S. – Rog moderatorul ca numele meu si firma din postul de mai sus sa fie cenzurate. E de ajuns Darius D. Multumesc.

  17. Am gasit si mesajul original catre OnlineBijoux – le-am trimis si lor:
    buna ziua,
    avem un comision respins, istoricul fiind:comanda interna. As vrea sa stiu ce inseamna acest lucru.

    Cu stima,
    Darius D

    Imediat ne-am ales cu suspendare fara nici un fel de motiv, am cerut motiv si nu ne-au dat nimic (oare ce inseamna asta, d-le Mihai MICU??? – nu cumva pare ca ati livrat comanda, in momentul in care ati dat respingere la comision dupa mai bine de 10 zile?).

    P.S. Daca vrei sa ai o imagine buna in primul rand fii corect si in al doilea rand nu te astepta sa fie toti de acord cu tine, iar in al treilea rand gandeste occidental nu balcanic – sa improsti pe toti cu noroi si sa te astepti sa ai o imagine buna nu cred ca e bine.
    P.S.2 – 2parale.ro nu functioneaza pentru voi, pentru ca nu va ocupati – bine chiar nu stiti cu ce se mananca si faceti niste confuzii extrem de grave la un simplu post pe un blog (Marketing afiliat nu inseamna Branding, iar Advertiser nu e tot una cu Afiliat). Si minune: Noi suntem afiliati, dumneata esti advertiser!
    P.S.3 – In mod practic, daca am facut referinta la 5 clienti si toti au cumparat si noi ne-am luat comision inseamna ca noi creem imagine atata timp facem recomandari si clientii cumpara (daca ati avea implicare cu siguranta ati castiga mai mult din 2parale – dar din ce vad eu, campania e cam plictisitoare, nu aduce nimic nou!)
    P.S.4 – Te rog sa nu faci legatura (interpretabila!!!) intre noi si promovarea pe FB!
    P.S.5 – Ar trebui ca ADVERTISERUL sa vada pe cine accepta sa ii promoveze campaniile si nu 2parale – e mult mai logic si mai corect. Dar nu stiu care e problema atata timp cat 2 parale iti genereaza vanzari directe si platesti DOAR la vanzare. Oare e mai bun AdWords? 2parale din punctul meu de vedere sunt fair-play fata de ambele parti.

  18. #24

    Buna ziua,
    Nu incerc sa ma disculp, nici nu am la randul meu ceva personal cu Dumneavoastra, tot ce pot sa va rog sa faceti, daca sunteti intr-adevar fairplay, e sa imi permiteti sa va dau acces la contul OnlineBijoux de pe 2Parale. Veti putea astfel sa vedeti care este rata de comisioane respinse si sa va convingeti ca nu aveti dreptate cand insinuati ca ne folosim de afiliati pentru a genera vanzari. Daca doriti, va rog sa imi comunicati o adresa de email pentru care sa va ofer accesul la cont.
    Imi pare sincer rau pentru incident si imi cer scuze pentru impresia lasata.
    Cu stima,
    Mihai MICU

  19. #25

    Revin, tocmai am discutat cu Paul Gramada de la 2Parale si mi-a sugerat o solutie mult mai simpla, sa va trimit pe mail un export csv cu toate comisioanele de la inceputul campaniei pana acum.
    In speranta ca vom reusi sa gasim o cale de dialog si sa uitam incidentul din vara, va doresc o zi buna.
    Cu stima,
    Mihai MICU