Acum aproape 4 ani, mi-m cumpărat niște haine de la C&A-ul din Viena. Bine, am fost suficient de inteligent să îmi iau două cămăși identice, una cu dungulițe bleu și alta cu dungulițe albastre, așa că, dacă mă duc undeva 2 zile consecutive, cei de acolo vor considera că nu mi-am mai schimbat cămașa de alaltăieri. Dar divaghez.

Faza e alta. De 4 ani, tricourile și cămășile respective au rămas într-o stare foarte bună. Practic, în afară de faptul că mi-au rămas mari, pentru că pe vremea aia eram cât un buhai de prăsilă, sunt ca noi, nu se vede nici o urmă de uzură.

Ceea ce nu se poate spune despre hainele cumpărate de la C&A din România. Tricourile rezistă la câteva spălări, cămășile se scămoșează, singurii care rezistă cât de cât sunt blugii, dar nu în mod deosebit

Și nu doar la C și A. Mi-am luat câteva tricouri de la Kenvelo, după prima spălare, gulerul se făcuse cât umerii mei, de puteam să le folosesc lejer drept fuste. Nevasta a rămas în brațe cu o bluziță de la H&M care pur și simplu s-a desfăcut.

Care e faza? Nu e aceeași marfă, indiferent de țară? La noi se trimit rebuturile sau calitatea inferioară? Sau facem ca Dacia, care nu vinde în românia mașini cu cutie automată sau jenți de aliaj pentru că nu se cere?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

131 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    O sa am curajul si o sa va spun, ca eu iau multe chestii de la SH. Stiu ca nici unul din noi nu recunoaste, dar sunt plinele magazinele astea de gagici extrem de bine imbracate si domni la costum.
    Stiu cateva SH-uri in care sunt haine de multe ori noi, maxim probate odata, din colectii recente si firme bune. Nici preturile nu mai sunt asa mici ca pe vremuri.
    Magazinul meu preferat era Debenhams, acum mai trec si pe Marks and Spencer. Saptamana trecuta am fost si eu la Viena si am gasit la C&A o gramada de oferte, dar in principal m-am umplut de dresuri, sosete si lenjerie intima si accesorii.

    • #2

      si eu am cam 85 % din sifonier de la sh. cele mai bune lucruri de la sh le-am cumparat la pret de chilipir, nou-noute, cu etichete. si nu sosete sau bluzite. paltoane de lana, sacoruri, pantaloni de lana si ofice. lucruri pe care le iei cu sute de euro de la mama lor. nu mai e demult o rusine sa cumperi de la sh.

    • #3

      dar unde sunt mai nene sh-urile astea,c a eu nu stiu niciunul

    • #4

      …….nici SH-ul nu mai e ce a fost odata. Epic!

    • #5

      Pentru ca “sh”-ul de acu(a se citi outlet) nu mai e ce era sh-ul acu 10 ani(a se citi haine folosite si la kil).

    • #6

      @romeo: la tine/pentru tine SH = outlet?

    • #7

      in principiu are dreptate, am vazut in pantelimon o kestie numita SH, dar nu era nimic SH, erau numai toale noi, cu asa zisa reducere. nesemnificativa, adica blugi la 80 de lei gasesti si la C&A

    • #8

      Eu am vrei 3 de suflet: Humana (Victoriei si Stefan cel Mare), First Class SH (pe Mosilor si undeva in Crangasi am mai vazut), o tanti la mine intre blocuri in Tei, care merge personal in Anglia si aduce. Si nu e acelasi lucru Sh-ul cu Outletul. Sunt intra-adevar haine (paltoane de lana adevarata, geci de piele adevarata) care ajung si la 100 lei (de la multe sute de euro), dar in general sunt intre 20 si 50 lei haine bune. Eu am cam 50% cred de la sh. Se poarta si la incaltaminte mai nou, dar din pacate eu acolo nu ma bag.

    • #9

      Eu ziceam tata de concept… de mult nu am mai vazut magazine sa vanda tricouri la kil ca acu 10 ani… majoritatea au etichetele pe ele (binenteles cu stick-ere lipite peste preturile in euro sau lire- de unde si provenienta).Si majoritatea chiar asta vand: haine din colectii vechi, stocuri ramase, nepurtate dar care nu mai sunt la “moda”-adica outlet.

    • #10

      Intr-un SH de lux hainele au acelasi pret ca in mall, diferenta e ca nu iti iei Zara, ci Stefanel, Armani, D&G , Chloe, etc.
      Asa mi-am luat prima mea geanta Hermes, dintr-un SH. O fi ea piele de crocodil si lucrata manual, 48 de ore, dar nu dau 3000 de euro pe o geanta decat daca gateste si spala. Am luat-o de pe Lizeanu cu 2 milioane jumate, dar mi-au pastrat-o… Sunt in relatii foarte bune cu fetele de acolo, asa ca imi aleg tot timpul ce vreau, din spate.
      Urmeaza louboutin 🙂

    • #11

      Acuma nu stiu ce sa zic ca sa nu par rautacios… unele chestii(gen Hermes) sunt facute pentru oameni cu un anumit statut social…cu un scop anume(opulenta) iar daca tu iti iei geana de 3000 coco cu 50 de coco care ar fi scopul???

    • #12

      ARHI: magazinele Humana, care sunt in toata tara! eu locuiesc in galati. in afara de humana, mai sunt cam 3-4 sh clasice unde gasesc haine serioase de la Patricia Pepe, Marks&spencer, CK, Mango, Zara, etc. partea proasta e ca trebuie sa stai sa vanezi zilele de marfa noua si sa stai ceva ore sa cauti, nu gasesti oricand, oricum. Tata are 100+ camasi numai de la Burberrry, CK, Marks, YSL si multi altii. Nici o camasa nu a fost mai scumpa de 25 de lei. de vreo 12-14 ani. partea si mai proasta e ca de cam un an si sh-urile au inceput sa se scumpeasca rau. am vazut acum 2 saptamani, camasi care se vindeau de la 50-70 de lei in sus. deci romanul cumpara mult de la sh.

    • #13

      Cel de pe Mosilor este OK, il stiu si eu, sunt clienta fidela. Au marfa noua vinerea. Mai e un SH tot pe mosilor, pe partea dreapta, dupa cofetarie si un lung lant de magazine. Ala aduce haine mai ieftine, dar daca esti cand baga marfa noua, din 10 pulovarase, doua sunt Ralph Lauren si trebuie sa le gasesti. Avantajul este ca in SH-ul ala vin cateva tipe de la banca, multe babe. Eu imi gasesc tot timpul ceva acolo, pentru ca sunt cea mai supla din generatia tanara 😀
      Mai e un Sh in zona aviatorilor, cam scump. 80/ron kilogramul , dar doar haine de fite. De acolo mi-am cumparat un trench Fendi si un sacou Cavalli.
      Totusi, Nr 1 ramane cel de la Lizeanu unde hainele chiar sunt doar calitative, tara din care vin fiind Elvetia, doar nume mari, purtate prea putin, unele cu eticheta. nescamosite, geci de piele , genti, etc.
      La Zara stie toata lumea ca vin din Dragon , se schimba etichetele. Mi-au placut acum 1 an de la ei niste balerini de panza, inflorati, erau scumpi. Vreo 160 de lei , pentru niste cipici , cu bun gust, dar fara ceva material pretios, am zis lasa. Mi i-am cumparat pana la urma cu 40 de lei de la cineva cu relatii prin Dragon si restul.
      Parfumurile le iau direct din Anglia, printr-un ”exportator” de etnie rroma care ”face rost de ele” si le aduce in tara. E cu lista la el, si le da si mai ieftin, sa le vanda repede, ca pleaca iar. Cateodata aduce si ceasuri, dar prefer parfumurile :-)))

    • #14

      Romeo , citindu-mi comentariile, mi-am dat seama cat sunt de zgarcita :-))
      Gentile Hermes sunt facute pentru oamenii cu un anumit statut social. Nu stiu cum s-o spun, ca sa nu se considere aiurea. Eu nu am probleme financiare de niciun fel, ma intretin parintii, care parinti sunt foarte ambitiosi si pasionati de munca 😀
      Mi se pare usor prostesc sa platesti atat de multi bani, cand in mare parte platesti firma. E un pret exagerat, geanta e de calitate si e frumoasa, dar nu vreau sa dau 3000 de euro pe o geanta, cand eu nu lucrez. As putea, dar nu vreau.
      Nu stiu cum sa ma fac inteleasa. Cand o sa ma spetesc eu pentru aia 3000 de euro, am sa-i scap din mana mult mai lejer, dar asa, ma cam doare sufletul. Sunt o rasfatata, dar incerc sa imi pun limite si sa ma maturizez, cateodata exagerez.

    • #15

      Daca criteriul principal de selectie este intr-adevar calitatea, atunci ce sa zic, jos palaria si la mai multe dar… in dulcele stil romanesc daca criteriul de selectie e “Hermes”(adicateala cand te intalnesti in mall cu o “pretena” care are acelasi gusturi in materie de imbracaminte si accesorii si din vorba in vorba: fata da ce geanta super ti-ai tras, cu cat ai luat-o ?? apai cu cat s-o iau, cu 2000 de coco ca era la reducere…vai fata ce mistoo!!) atunci nu mai comentez….

    • #16

      Si ai fost singura?

    • #17

      Clar nici la mine motivul pentru care iau si de la sh nu e unul financiar, cu toate ca e din banii proprii. Dar am intrat odata, de doua ori, din greseala, si am fost surprinsa sa vad haine foarte bune, si asa inceput si trec si pe acolo. Un alt motiv a fost ca acum vreo 3 ani, in urma unei slabiri spectaculoase, a trebuit sa scot tot din sifonier, si sa inlocuiec cu altceva, de la lenjerie intima, pijamale, curele, tot.

    • #18

      Romeo, gentile Hermes sunt genti simple, clasice, din piele. Nu am cumparat-o pentru ”vai fata” . Suficiente gagici din cercul meu de prieteni au genti scumpe. Pot sa dau 50 de lei pe o geanta, din Sir, numai ca va avea trandafir inflorat, catarama si lantic vopsit in auriu, plus bretea groasa. Prefer chestiile foarte simple.
      Ca sa-ti dau un exemplu, in SH-ul asta se aduc des genti de firma. Exista acum curentul asta vintage si orice geanta visinie sau de alta culoare urata, patratoasa si de baba e considerata trendy. Daca mai e si Prada, e un must. Mie insa imi plac altfel de lucruri 😀

    • #19

      Nu stiu cum e la voi dar la Brasov preturile in magazinele second hand sunt aberante.

      Eu imi cumpar de la Humana pantaloni scurti si tricouri pentru sala pentru ca sunt mult mai rezistente decat alea care le gasesc la pret dublu in comert dar dupa vreo 10 – 20 de spalari sunt distruse, mai ales daca le las la uscat pe sfoara in balcon, sub soare.

  2. #20

    Fa o vizita la C&A -ul din Sun Plaza – Berceni si apoi una la C&A -ul din mall Baneasa

    • #21

      Poti detalia, te rog ?

    • #22

      ca sa ce? sa vada cat de naspa se circula intre cele doua mall-uri?
      Zi si tu ideea pana la capat si unde e marfa buna, sa nu mearga omu’ in 2 locuri

    • Aia e o afirmatie capcana?

    • #24

      @ionut- care C&A din Baneasa? ala din subsolul de la Ikea sau ala din parcarea de la drive in cinema?

  3. #25

    Cred ca si produsele astea se dau dupa om:))

  4. #26

    Obor, piata, castani, maxim idm. Poa’ sa tina un an sau 5. Macar sunt de 4 ori mai ieftine.

    Si nici in nici un caz din Cora sau Carrefour. Hainele sunt foarte proaste, iar incaltamintea e chiar la apogeu. Am nimerit bocanci de vara care au fost de unica folosinta. Mi-au inapoiat banii fara scandal, dar…de ce ii mai vand atunci?..

  5. #27

    Cred ca e vorba de marcile proprii C&A. Am cumparat acum 6 ani niste camasi de la ei sub marca Angelo Litrico si astazi, cateva sute de spalari mai tarziu, sunt absolut purtabile. La fel si doua geci de piele. Am observat ca cele sub marcile Angelo Litrico si Canda sunt cele mai ok de la ei. In schimb mi-am luat o mare teapa cu niste pullover-e , care s-au labartat cat china.

    • #28

      Canda (C&A Germania) s-au cam scamosat dupa 2-3 spalari.
      Litrico face 2 ani si e perfecta plus ca era oferta si parca am dat vreo 4 EURo pe una

    • #29

      Jachetele de piele de la Litrico sunt super OK!

  6. Am cumparat pantaloni Cargo din Franta si din Romania. Cei din Franta inca ii am, cei din Ro de mult timp i-am aruncat. Cel mai elocvent exemplu e cu merghetorii. Ia in picior un Adidas pentru SUA si unul din Ro.

  7. Este aceasi marfa. Cel putin in cazul C&A, nu vreau sa comentez in cazul altora. Diferenta este ca acum 4 ani, C&A avea alte standarde, folosea alte materiale, alte fabrici etc. In ultimii 2 ani s-au petrecut multe schimbari im cadrul companiei, iar asta se resimte in calitatea produselor. Aceasi situatie si cu grupul Inditex (Zara, Bershka,Str,P&B). Aceasi marfa peste tot, dar calitatea scade de la an la an.

    Inditex, H&M si C&A au cele mai mici preturi de wholesale. Colectiile din anii trecuti se vand bulk la 1-2 euro per bucata, indiferent cas paltoane, camasi sau jeans. Asta e valoarea lor adevarata

    Dpdv economic, nu merita sa faci 2 tipuri de haine pe aceleasi tipare: unul pt vest si unul pt est. Nu are pic de logica

    Consider ca daca maine te duci in Viena si iti iei o camasa C&A, te va tine fix cat una din Ro. 2 spalari.

    • #32

      Mda… ca cam asa e.
      Acum 5 ani numa de le TzeUndA luam haine. Si chiar multe din ele le-am trimis in ro unde inca sunt purtate si arata bine. De vreo 3 ani insa la C&A sunt marea majoritatea carpe care le cumpara chiar numai …minoritatea Germaniei

  8. #33

    Eu intampin probleme cu jeansii bre. Bai, a devenit o adevarata aventura sa imi gasesc jeansi clasici. Ba ce vine bine la talie imi vin ca itzarii, ba cu turu’ in vine. Nu serios acum, voi de unde va luati blugi de om serios de 33 ani?

    • #34

      gasit sapt trecuta la H&M Mall Vitan cu 60 de lei.
      Fara briz brizuri si alte nebunii.
      La 120 am mai luat o pereche tot de la ei, singura chestie ca are o “ruptura” d-aia artistica la piciorul drept

    • #35

      Levi’s 501

    • #36

      Pana sa desfiinteze Takko din Pitesti gaseam pe acolo, acum ciuciu! “Slim fit” tata. Sa te stranga de oo.

    • #37

      Mihai, ce …. e chestia aia din avatarul tau imbracata in camasa? Arhi, doar mie mi se pare? 🙂

    • #38

      e un cartof

    • #39

      baxt, sa vezi ce greu e sa gasesti blugi de femei din care sa nu-ti rasara chilotii, mai ales numere mici….E practic imposibil pt mine sa gasesc o pereche de blugi pe care sa o pot purta fara o camasa sau un tricou lungi asa, care sa acopere partea mediana cu totul. Deci 99 la suta din blugii de femei pe care i-am probabt in ultimii 3-4 ani au talia efectiv pe linia unde incepe sa creasca parul pubian, e ridicol.

    • #40

      deea, daca ai pana in 40 de ani, e o crima sa faci asta

    • #41

      Nu e o tragedie la voi cat la noi daca ni se vede pe la spate parul “curian”. 🙂

    • #42

      @deea – eu nu stiu de unde iti iei tu blugi, dar in ultimii ani chiar se gasesc blugi cu talie medie (in spate sunt de destul de inalti, in fata cu vreo 3-4 degete sub buric), nu ti se vede nimic din ei si sunt simpli, nu cu strasuri sau taieturi. La H&M, si nu numai, gasesti chiar si pe lungimi diferite (sau gaseai, ca n-am fost de curand).

    • #43

      la gap au blugi de barbat insurat 😀

    • #44

      Pufa: eu sunt mai atipica cand vine vorba de marime, si nu gasesc aproape nimic ca lumea pe dimensiunile mele, nici pantaloni de stofa, nici taioare, nici fuste, nici blugi, numa’ prostii din astea cum poarta fetele de liceu, materiale naspa, croieli aiurea…. Bine, nu gasesc nici pantofi de doamne’ajuta, ca 36 imi e cam mare. Probabil tre’ sa incerc site-urile chinezesti, or avea acolo marimi mai adecvate

    • #45

      daca ai 1.50… 🙂

    • #46

      Va rog frumos, putin respect, am 1.55 nu 1.50… 😀

    • #47

      mirabela:))

    • #48

      @deea
      Cum nu gasesti blugi pe masura ta? Cand toti blugii (pe lungime) sunt majoritatea short si medium!!!!!! Foarte rar mai gasesc un long. E greu sa fi inalta cateodata :(.

    • #49

      Levi’s . (Punct)

  9. Cel mai tare loc de unde sa iti cumperi toale ieftine: Center Gross, Bologna. Dar acolo majoritatea nu prea vand la bucata, desi daca te-ai duce cu cateva sute de Euro ai veni cu sacul plin acasa si cu fericirea ca ai cheltuit cum trebuie banii. No joke, cand vezi sutele de hale ale diferitilor producatori de haine ti se ridica parul pe ceafa, te simti ca la Hollywood

    Cat despre calitatea care difera, nu e nici o diferenta.

    am lucrat pentru Terranova niste ani, cand au facut prima data reduceri de 90 la suta la orice produs am ramas socat, asa ca l-am intrebat pe un nene din Italia care conducea in parteneriat franciza din Romania cum de isi permit sa dea un tricou cu 5 lei si o geaca cu 20 de lei. Raspunsul lui: “pai atata ne costa sa le facem. si daca le vindem acum, tot nu pierdem nimic”.

    Ce difera cu adevarat sunt PRETURILE, si asta doare de fapt. Aceiasi blugi pe care aici ii vezi la Zara cu aproape 200 de lei, in Italia ii gasesti cu 25-30 de Euro. Pentru unele marci, francizorii pot practica adaosuri de 150 % fata de ce gasesti pe afara.

    Nu o sa uit niciodata cum doamna Gabriela Vranceanu Firea (asa era pe atunci) lua cu 2 maini de la unul din magazinele pe care ajunsesem sa le coordonez topuri de 160 de lei pe care noi le luam de la Center Gross din Bologna cu 9 euro…

    • 5 lei pret de productie la Terranova? Poate pret de intrare in RO ca pretul de productie e de cativa centi :))

      Uite aici un filmulet ce trebuie vazut daca nu ma credeti
      youtu.be/4dQGl_lswYY

    • #52

      adaosurile sunt de min 150%. Ajung si pe la 3-4-500%, cel putin la brand-uri. Stiu din sursa sigura ( mi-a cazut si mie fata cand am aflat).

    • #53

      Terranova in Italia chiar ca e magazinul saracului…

    • #54

      hellhost>> si aici e la fel.

  10. #55

    Tricou cumparat de la Kenvelo in 2005. Decolorat pe alocuri, dar se poate purta fara sa iti fie jena sa iesi pe strada cu el. Tot de la ei am 2 perechi de jeansi clasici, o geaca de primavara-toamna de care am tras 4 ani de facultate si arata inca OK. Mai am o haina de iarna, a trecut prin 2 ierni, in afara de nasturi picati, nu a patit nimic. Kenvelo e singurul loc un imi gasesc jeansi marimea 36/36 si ma incap.

  11. @baxt 🙂 Nu ești singurul! De obicei se găsesc bulgi fie foarte uzați și rupți sau cu multe briz-briz-uri.

    Nu cred că există blugi mai clasici decât cei de la Levi’s. Dacă vrei jeanși clasici, dar și cu o calitate clasică brandului, îi găsești chiar online în România, vezi www.SuperJeans.ro/ cu transportul gratuit și în două zile livrarea 🙂 . Și așa îi iei și de la un dealer autorizat Levi’s, să nu apară apoi probleme de calitate îndoielnică. Iar dacă ești din București, găsești magazinul Superjeans pe Calea Victoriei 25, pentru toate vârstele și pentru oameni serioși, de asemenea 🙂

    • #57

      atat. pentru ca nu stiam de unde sa iau blugi cu 100 de dolari, dupa reducere

    • #58

      noroc ca aveti marimi mari …

    • #59

      Arhi, te-a numit “om serios” si tu il lasi sa scape?

    • #60

      iulia, deci tu ma consideri neserios??

    • @iulia, când am spus om serios, m-am referit la @baxt, asa s-a numit singur 🙂

      @arhi prețurile sunt mai mari puțin, decât cele de la zara… însă calitatea și rezistența jeanșilor nu cred că se pot compara deloc.

      Cine preferă să aibe o pereche de jeanși foarte bună pentru o perioadă mai lungă și să nu se rupă la a treia spălare…alege să plătească o sumă puțin mai mare, și nu una exagerată. Acum fiecare cu stilul lui 🙂

    • #62

      Teuzzza, aceiasi jeansi ii iei din magazinele nemtesti la un sfert de pret.

    • #63

      Sa iti spun ce i-ar raspunde un barbat inteligent unei femei in momentul asta? ” Nu, esti perfecta EXACT asa cum esti” ( phew)

  12. #64

    cele mai bune haine sunt in selgros si metro (cele quality – adica vb de pantaloni la 250 lei si sacou la 400 lei). pe langa ca nu sunt acele mizerii de “metrosexuali” sau hipsteri care invadeaza kenvelo et co, sunt de o calitate ireprosabila. am o haina de 6 ani de la metro si o pot purta fara probleme deoarece nu e deteriorata.

  13. #65

    Corect este jante, nu jenti.

  14. #68

    Eu n-am nimerit haine proaste de la C&A-ul din Timisoara. Se tin la fel de bine ca cele cumparate din C&A Hanovra. Faza misto este ca in Hanovra aveau etichetele si cu preturile in lei. :)) Prefer C&A pentru ca au haine si pt. oameni mai solizi, e singurul loc unde imi gasesc blugi sau pantaloni pe masura.

    Diferenta ce am vazut-o in magazinele C&A de la noi si cele de afara este oferta mult mai mica de la noi sau ce ajunge la noi se vinde afara de minim 3 luni.

    H&M nu imi place, e prea de hipsteri oferta. :))

  15. #69

    De ceva timp, aproape toate hainele mi le iau comandan online. Vanez diverse site-uri cu reduceri – de unde iau chestii poate din colectiile trecute, dar nu ma deranjeaza neaparat. Camasi, de exemplu, de la Charles Tyrwhitt, UK: pentru colectiile trecute, au mereu oferte cu 4 camasi la 100 lire. Calitate exceptionala. Sau rochii de birou, Ted Baker, tot uk. Chestii de genu asta, pentru ca mi-am dat seama ca nu are niciun sens sa iau haine ieftine, doar ca sa fie; mai bine iau mai rar si mai putine, dar macar stiu ca le am si dupa ce le-am spalat de 2 ori.

    • #70

      cand esti mai grasun sau ai talpile ciudate, e greu sa comanzi online chestii de gen.

    • Arhi. Repeta dupa mine: cumpar online pentru ca pot returna sigur si fara griji
      Ariana. Ted Baker s-au tziganit in ultimii doi ani mai ceva decat C&A. Marfa este facuta in principal in tari asiatice, iar calitatea nu mai primeaza. Incearca Fred Perry. Vad ca iti faci shoppingul in UK, unde Fred Perry au inca preturi decente. Majoritatea sunt facute in italia, iar dpdv al calitatii nu se compara cu Ted Baker. Unele linii sunt asemanatoare, desi Fred Perry are si colectii foarte sport.

    • #72

      Mi-am comandat si eu cateva chestii din UK, teoretic era numarul meu (am studiat vreo cateva tabele de conversii de marimi de haine, ar fi trebuit sa fie bune). In realitate, nu mi s-a potrivit nimic, unele haine imi erau mari, altele foarte mari, practic inotam in ele.

    • #73

      Arhi – eu sunt opusul si am mai nimerit-o si eu prost la marimi, dar de obicei imi sunt mari, deci ori returnez, ori improvizez.

      Paul – de Fred Perry nu stiu dar voi studia problema. De la Ted Baker am doar niste rochii, sunt excelente calitativ, dar nu iti contest afirmatia, pentru ca am mai vazut si alti oameni plangandu-se.

      deea – trebuie sa intri la producator sa vezi ce dimensiuni au masurile. Ca daca te iei dupa tabele de conversii, EU 34 e trecut, de exemply, US 4. Care US 4 e M, nicidecum XS cat e un 34. La mine e destul de simplu cu marimile, comand cea mai mica marime pe care o are producatorul respectiv si sper sa nu imi fie mare. Ca referinta, port 32-34, XXS-XS, respectiv 24 la blugi.

    • #74

      Mersi de info, n-aveam idee despre detaliile astea. Desi nu stiu daca o sa-mi mai fac curaj sa comand prea curand…

  16. #75

    Eu imi cumpar de la C&A si H&M din Paris si Romania, nu sunt diferente de calitate la acelasi produs, doar ca in Franta oferta este mult mai variata.
    In ceea ce priveste hainele pe care le poarta vesticii, pot sa iti spun ca aproape toti (~90%) colegii mei francezi poarta haine de firma. Exceptii sunt, e drept, dar acolo proportia este exact pe dos fata de la noi. Vorbesc, desigur, de pozitii similare in cadrul unei multinationale, nu de diferente dintre conducere si angajati simpli.

  17. #76

    Eu zic sa umblam cu totii dezbracati macar in sezonul cald . Issue resolved, closing ticket 😀

  18. #83

    Arhi, raspunsul ti l-ai dat singur!
    Care e faza? Nu e aceeași marfă, indiferent de țară? La noi se trimit rebuturile sau calitatea inferioară?
    Lucru valabil si la tutun, cafea, alcool, etc.

  19. #84

    Nu inteleg la romani boala hainelor. De ce ti-ai cumpara haine scumpe, cand poti sa cumperi haine ieftine. Decat sa imi cumpar un tricou cu 100 de lei, mai bine stiu ca cumpar 2 cu 50 de lei. Daca se rupe unu, nu-i bai. Am niste tricouri ieftine pe care le am de 8 ani si imi sunt bune si acum. Ma incap si nu si-au schimbat culoarea, nu au intrat la apa sau mai stiu eu ce. Da, cumparati-va haine scumpe in continuare ca pe o fata o doare in cur ca tu ai dat 100 de lei sau 500 lei pe un tricou. Cea mai scumpa haina pe care am cumparat-o e un hanorac Nike pe care am dat 300 si ceva de lei cumparat in octombrie 2012. Mi-e bun si acum, dar n-as mai da atatia bani pe o haina nici sa fiu Becali. Tot asa am avut o pereche de incaltaminte sport pe care am dat 330 de lei si care m-a tinut nici un an, rupandu-se pielea intr-un colt. Cum ti-e norocul!

    • #85

      dar de ce sa nu iti iei 3 cu 33? si mai bine. sau 10 cu 10 lei.

    • #86

      Cand o sa fiu sarac o sa-mi iau asa!

    • #87

      Cand o sa cresti mare o sa vezi ca o haina putin mai scumpa trasa pe tine face diferenta dintre a face un deal sau nu. Vrei nu vrei, haina face pe om.

      Tu esti prea la extreme, nu zice nimeni sa iei tricou cu 100 dar nici cu 10 lei facut din 95% poliester

      Eu cumpar haine dupa cum urmeaza:
      1. Pantaloni, sacouri sau costume complete de la Zara(o singura pereche de pantaloni pt costum de la hsim)
      2. Camasi de la jake’s(au le peek and cloppenburg) tommy, insa cel mai des de la un magazin pentru barbati situat in unirea
      3. Cele trei tricouri pe care le detin sunt cumparate din idm
      4.Incaltaminte, cand am bani, iau de la otter, iar cand nu am bani iau no name din idm…
      5. Cravate iau de la acelasi magazin din unirea sau de la cavaliere

  20. #88

    H&M e un jaf de marca. Poate designul e bun insa calitatea e proasta. Mult sub Zara ,care e calitate medie.
    H&M e locul unde constant gasesti tricouri la 5$, o bucurie pentru copii si tineri. De fiecare data cind am fost acolo am vazut doar persoane pina in 20 de ani la cumparaturi iar eventualii adulti erau parintii lor.

    • #89

      asta asa e, ii mai spune si fast fashion ori disposable fashion 😀

      pana la urma asa si trebuie sa fie hainele pentru adolescenti, design de ultima ora la preturi mici, iar H&M a reusit in trecut asta cu materiale mai bune, dar nu mai e posibil acum si rezultatul e o mare de poliester deghizat in bumbac, matase, piele, lana, etc dar nu doar ei fac asta, s-a uitat cineva la compozitia blugilor? si nu mai refer la acele 2 procente elastane ci la poliester.
      practic daca ar fi liniste deplina in magazinele astea ai auzi cum troznesc hainele 😀

  21. #90

    sunt la fel, nu ne uraste nimeni. de ex H&M are exact aceeasi marfa si in Ro si UK, aceeasi calitate. Zara, Gap, la fel. garantat, mai ales cand merg aici la cumparaturi inainte sa vin in Ro si merg si acolo si e evident ca au absolut aceeasi calitate. C&A inca nu am gasit aici, deci nu stiu.
    sincer, chiar crede cineva ca astfel de companii care produc haine in cantitati masive de calitate mai mult sau mai putin ok (unde ok inseamna acceptabil dar e loc si de mai bine), si care vand in orice colt de lume, se sinchisesc sa faca linii separate in calitate mai proasta pentru Romania? nu, sigur ca nu.
    si Arhi, in 4 ani calitatea a scazut dramatic mai in toate magazinele astea, toti taie din calitate ca sa mentina preturile si rezultatul e haine de aproape unica folosinta.
    probabil ca la Gap gasesti camasi mai decente (si tricouri) dar oriunde ai cauta e hit and miss zilele astea, deci nu te baza numai pe un brand ci sfatul meu e ca preferintele trebuie updatate din cand in cand.
    iar apropo de magazinele astea si returnatul marfii, daca ai bonul ai 28 de zile (aici) si nu iti cere nimeni explicatii, de 6 luni garantie nu am auzit dar incerc sa-mi imaginez ce anume firma e aia care isi permite sa faca asa ceva, pentru ca un tricou care se decoloreaza (cojeste desenul) in 6 luni e probabil un tricou spalat de nenumarate ori la masina, deci purtat intens, de unde reiese situatia convenabila cum ca ne-am putea reinoi garderoba pe de-a moaca la fiecare 6 luni cu un asa sistem, deci producatorii aia lucreaza in pierdere, altfel chiar nu inteleg.

  22. #91

    Nu mai bine dezbatem cum se spala hainele?
    Eu spal lenjeria intima, ciorapii, tricourile si camasile puse direct pe piele dupa o singura purtare, cele purtate deasupra si pantalonii dupa 2-3 purtari. Totul se spala la 30 de grade cu Ariel sau Persil pentru rufe colorate cu extra apa (am o Gorenje care are un buton special pentru asta).
    RUFELE MURDARE NU SE IDENTIFICA DUPA MIROS (asa cum am vazut socat ca fac unii)… Daca s-au imputit mai bine le arunci direct.

  23. Eu cumpar dicolea, de la piata Meva sau Dunarea si de fiecare data tre sa merg cu panatalonii la croitor, sa ii mai scurteze.

    In curnad o sa ma smecheresc si o s aimi cumpar masina de cusut si imi fac eu. E vorba doar de geometrie iar eu am facut la facultate din aia, smechera, descriptiva. Cat de greu poa’ sa fie? O sa stric eu niste material la inceput da’ si cand voi prinde spilu…
    Ce Cavalli? ce Armani? Morm3t3!

    Fiti atenti ce martisoare smechere am facut eu, la plictiseala, din carton colorat. Cautam pe iutup tutoriale despre origami si am sfarsit prin a face de-astea. La urma le imbib cu lac de mobila si se fac precum lemnul. Toate lucrurile se fac usor…
    i.imgur.com/yPZZzzW.jpg

    • #93

      Du-teee maaaa, nu cred ca ai facut tu alea. Daca da, tot respectul! Maica-mea face chestii din hartie(quilling), tablouri, vaze si alte dracovenii, mi-a facut pana si un abajur :)) astea din poze sunt imbinate aproape perfect, ai rabdare nu gluma:)

    • Pai la ce mai scrie pe diploma mea ca mi-s inginer?
      Aici ai rezultatul final: martisoare pentru inginerele, contabilele si secretarele mele. i.imgur.com/qmhPJ1Z.jpg

      Am facut si bijuterii pentru Catrina – in realitate arata mai fain.
      i.imgur.com/3TfquWy.jpg
      E greu cand lucrezi pe luna doar cateva ore :mrgreen:

    • Da-le cu lac pe baza de apa. Lacul de mobila le imbacseste.

  24. #96

    Buna Arhi,
    Rapsunsul la intrebarea ta este nu,nu este aceeasi marfa.Tiparele,materialele si stilurile de cusaturi sunt diferite de la o tara la alta.Ca exemplu iti pot da H&M Romania si H&M Anglia.Hainele pt Anglia sunt realizare in Romania,de catre o firma de confectii care face exclusiv pt export.Standardele (ca si materialele) dupa care sunt croite hainele in Romania sunt diferite de cele dupa care sunt croite hainele in China(tara din care importa H&M Romania).Calitatea celor facute in Ro este net superioara si asta din cauza politicii impuse de importatorii englezii,care nu accepta nici cea mai mica abatere de la tiparele impuse de ei(este normal,pana la urma,calitatea indoielnica ar scadea cererea si ar afecta imaginea companiei si automat incasarile lor).In schimb,H&M Romania are niste standarde mai relaxate(poate si pt ca cererea este mare?),de aici si calitatea inferioara.La fel stau lucrurile si in cazul altor firme,printre care si Levi’s.

    • #97

      Poate mai recent, dar acum 2 ani cand locuiam eu in Anglia nu exista asa ceva. La ce croitorie lucrezi, Viorica?

    • #98

      ok, deci 😀
      traiesc in Anglia si vin in Romania in fiecare vara, cumpar din h&m in special pentru copii si cateodata pentru mine- cand nu scartaie poliesterul si nu se desira tivul inca din cabina de proba (chiar si cea situata pe oxford street unde h&m ar trebui sa vanda numai lux 😀 urmarind teoria ta) . cumpar cateodata pantaloni (acei chinos, alternativa la blugi) si camasi pentru el. toate bulendrele sunt made in 100 de tari, inclusiv Romania, China, Bangladesh, India etc
      englezii calitatea h&m bla bla? sigur?! stai un pic..
      ahahahahahahahahahahaaaa!!!!!!!!!
      daca exista altcineva care locuieste in Anglia poate vrea sa impartaseasca aici minunata experienta cu h&m si inalta calitate a produselor special lucrate pentru piata exigenta englezeasca.
      phhh…
      probabil ca lucrezi in domeniu si asta e informatia din partea firmei, alta explicatie nu vad.
      si apropo de cererea mai mare in Romania, h&m e unul dintre cele mai aglomerate magazine aici (si acolo) pentru ca-i ieftin, si aici (la englezii exigenti) cu cat magazinul e mai scump, cu atat mai putina lume inauntru.
      zau, oameni buni, mai lasati mitul occidentalului care, poate era valabil intr-o era cand erau mai inaccesibili deci greu de observat, acum ii putem vedea asa cum sunt si e timpul sa-si piarda aura de zei, sunt oameni exact ca noi.
      deci toate cacaturile din magazine sunt la fel peste tot.

  25. #99

    Blugi de la tako( de aia pt oameni seriosi, fara insemne de cocalari si cu turul lasat), camasi de la montago(se gasesc in peek&clopenburg), tricouri polo de pe sportsdirect.com

  26. #100

    baxt, sunt blugi de oameni seriosi la C&A. din pacate nu stiu brandul dar ii gasesti pe margine, unde sunt panourile alea de lemn cu blugi expusi deasupra. costa in jur de 150 lei.

    la mine hainele se impart in doua categorii: alea care imi plac si pe care la port (putine) si alea care nu imi plac si pe care le port cat pot de rar (cele mai multe).
    plus ca m-am saturat sa umblu cu banii in buzunar prin magazine si sa nu gasesc o haina potrivita la un pret decent.
    concluzia fireasca este deci sa cumpar mai putine haine.
    primul pas: nu mai cumpar reduceri. am observat ca pe alea le port cel mai putin. sunt banii cheltuiti cel mai fara rost cu putinta.

  27. #101

    Am prins in metrou o discutie intre 2 tipe, una din ele spunea ca a lucrat peste program pentru ca seful de magazin Kenvello a pus-o sa taie etichetele originale si sa sa lipeasca unele cu marca kenvelo.

    • #102

      “Ken ve Lo” adica “Da si Nu” in ivrit.

  28. Judecand dupa numarul de comentarii avem probleme in a ne gasi haine potrivite.

  29. #104

    H&M elimina din start juma de clientela. Nu pricep ce politica e asta sa te opresti la fantastica inaltime de 1.70. Eu la 1.80, care nu e o inaltime grozava, nu gasesc nimic, nici macar sosete. copilul care la 9 ani are 1.45, nici atat. Nu m-ar fi deranjat daca nu primeam un card cadou de pus probabil in rama. Cum poa sa te duca mintea sa faci un magazin pentru oameni pirpirii, cand in Romania suntem nalti ca bradu si oaresce burti?
    Altfel, in 93 am primit o camasa a varului meu, Angelo Litrico, foarte misto, pe care am purtat-o de-a lungul timpului, in reprize. Si astazi e cat se poate de purtabila.

  30. #105

    @MariaMea
    Din raspunsurile tale eu deduc ca tu esti genul de om care le stie pe toate,de la cum se face mancarea de cartofi la cum se fabrica avioanele……eu i-am dat lui Arhi un raspuns simplu la intrebarile lui,nu stiu de unde ai simtit tu nevoia de a combate informatia pe care eu i-am transmis-o.El a intrebat daca este aceeasi marfa peste tot,iar eu i-am raspuns,cu un exemplu,ca produsele difera(ca si material,tipar sau cusatura),in functie de tara unde sunt produse chiar daca poarta acelasi brand.Tu ai ajuns la concluzia ca eu as fi sustinut ca in Anglia H&M este un brand de lux sau asa ceva.H&M este o mizerie de brand oriunde in lume,eu doar l-am folosit ca exemplu prin simplu fapt ca unele produse de alea lor sunt fabricate in Ro. Iar faptul ca tu consideri ca toate cacaturile din magazine sunt la fel peste tot,spune despre tine ca nu esti o cunoscatoare in domeniu,dar cu toate astea iti dai cu parerea.In final,la chestia cu mitul despre occident,noi romanii ramasi in tara noastra de dor si glorie,iti multumim cu draga inima ca ne-ai luminat,noi inca mai credeam ca occidentalii sunt cei care au inventat apa calda si sapunul!

    • #106

      😀
      nu la asta ma refeream ci la faptul ca mai mult sau mai putin cam aceleasi magazine sunt peste tot, aceeasi marfa produsa in aceleasi fabrici, nu mai e ca pe vremuri cand erau made in tara de origine, si desi stie toata lumea chestia asta, inca mai exista credinta ca in Romania se vand ciurucurile. daca englezii ar fi fost asa cum ai zis atunci nu mai vedea, atatea mizerii croite prost din materiale de cacat in magazilele de aici, dar e plin si trebuie sa scoti mult mai mult din buzunar daca vrei ceva decent.

  31. #107

    Aspirina din USA este mai eficienta fata de cea din Ro.
    Textila din Ro este produsa in Ro. Louis Vuitonul din Ro, este produs in Ro. In Ro calitatea nu conteaza pentru ca snobi si pentru ca control (ca control, da?)

  32. #108

    Mai nou sunt sunt magazine online pe outlet sau second hand:
    www.taby.ro
    www.copilas.ro

    Ca si in magazine ce e frumos trece repede.

    Haine frumoase si ieftine am vazut in Viena la Primark.

  33. De cand e lumea si pamantul in Romania se trimite calitate de “Europa de Est”. Asa e cam cu aproape orice produs din import…