Eu am, by default, o problema cu introvertirea. Sunt genul pe care, dacă îl înjunghii în bibliotecă, moare acolo și nu strigă după ajutor, pentru că îi va fi jenă să o facă. Nu îmi place deloc să vorbesc în public, deși sunt, în general, expansiv și prietenos.

Practic, dacă sunt pe stradă, într-un grup de oameni, la sală sau ceva, îmi este teribil de jenă să scot telefonul să îmi fac selfie, pentru că na, așa sunt eu. Și fiind, momentan, despărțit geografic de nevastă, ne mai facem și noi selfiuri, să nu ne uităm la față. Așa că sunt un must, ca să folosesc terminologie specifică anotimpului. Și să vezi cum mă ascund după colțuri, ca să nu mă vadă nimeni ca îmi fac singur poză.

Și mă uit, pe stradă, din când în când și văd câte o păsărică de asta mică cum își face selfie. Și stă, și se aranjează. Mai face o poză. O analizează cu ochi critic, nu îi place, reia procedeul. Zâmbește în cameră. Prea mult. Reia zâmbetul, dar cu mai puțini dinți. Prea puțin. Stai, nu se vede sânul. Serios, își aranjează țâțica pe stradă, ca să dea bine în poză. And so on.

Serios și fără glumă, mi-ar plăcea foarte mult să fiu atât de relaxat și indiferent la cei din jurul meu.
Asta e…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.