Eram ieri în parc cu copiii, sorbind un ceai și căutând ace de seringă prin nisipul plin de chiștoace de țigară când…

De fapt, nu.
Începe altfel. De pe la 17 ani, am fost un puști pasionat de chestiile care implicau reflexe, mobilitate, uneori bătaie, dar asta foarte rar, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să fiu ca Mircea Badea, gen să lansez provocări, după care să iau bătaie jenant și să râdă o țară întreagă de mine, iar dacă viața m-a învățat ceva, este că întotdeauna se găsește cineva mai șmecher decât tine.

Prin urmare, făceam tot felul de chestii haioase, ceva gen precursoare de parkour, îmi plăcea să îmi exersez mobilitatea cât mai mult posibil, să încerc să sar cât mai de sus (ținta mea era cascadorul Gruia, despre care citisem că putea sări, de la 10 metri, încălțat în cizme, pe caldarâm, adică piatră cubică). În fine, nu am sărit niciodată, după o tentativă de la vreo 4 metri, când mi-am înfipt un genunchi în barbă de m-am autoleșinat.

După aceea au trecut anii, nu am mai avut grijă de mine, copii, bere, mici, ceafă, vârstă etc.

Eram ieri în parc cu copiii, sorbind un ceai și căutând ace de seringă prin nisipul plin de chiștoace de țigară, uitându-mă la fi-mea cum se dă pe o farfurioară cu un băț în mijloc, care se învârtea și mi s-a făcut poftă să mă dau și eu.

– Tati, asta e pentru copii, nu e pentru oameni mari, zise ea, stând într-un picior și ținându-se cu o mână, în timp ce chestia aia se învârtea eliptic cu ea.
– Și tati a făcut de astea, să știi și chiar se pricepe.
– Mbine, zice ea, complet neîncrezătoare.

După care se urcă tati și cade, bușindu-și spatele și pulpa piciorului drept. Mă ridic, plin de elan, ca să nu râdă copilul de tac-su și sar iarăși pe farfurioară. Rezultatul a fost o nouă cădere, care mi-a bușit genunchiul stâng astfel încât, dacă merg pe el, înțepenește ca un burlan.

Așa că elanul meu tineresc m-a costat un mușchi, care mă doare, șalele, care mă dor și genunchiul, care mă doare și e și țeapăn.
Good job!

Întrebare:
La ce folosesc pionezele astea? Nimeni nu reușește să aibă o idee decentă, exceptând antrenamente shaolin de sărit din una în alta. Ceea ce e puțin probabil.

parcul-pantelimon-loc-joaca-bucuresti-2

Foto: Ștefan Cincă

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.