Mă uitam la clipulețul ăsta de la final într-o noapte de insomnie, cu inima cât un purice, punându-mă în locul părinților care, mai mult ca sigur, habar nu aveau ce le fac odraslele și promițându-le un omor total necaracteristic mie, care sunt strict împotriva violenței față de copii.

După care mi-a săgetat prin minte una din amintirile pe care mintea mea refuză să mi le arate, cam majoritatea din copilărie. Și mi-am amintit că distracția mea favorită, de băiat crescut la etajul 9, era să mă strecor pe terasa blocului și să stau cu picioarele atârnate peste margine, uitându-mă la oameni. Bine, făceam prostii, că eram mic și retard, aruncam cu cartofi în oameni de la balcon și mă ascundeam în balcon, într-o după masă, împreună cu un prieten din blocul de vizavi, care stătea la 8, ne-am urcat în picioare pe marginea ferestrei, fiecare la casa lui și am început să facem pipi. Evident, ne-a văzut mă-sa și m-a raportat la mama, cu urmările clasice.

Dar cea mai periculoasă a fost asta. Stăteam, nu știu câți ani aveam, sub 10, în orice caz, fără sprijin, pe marginea blocului. Alergam pe sus pe acolo și aruncam cu pietricele în balcoanele de la 10. Făceam pase cu un prieten, și ăla inteligent, dar care avea scuza că era mai mic cu vreo 2 ani decât mine.

Am ajuns la concluzia că, pentru ca un copil să ajungă la maturitate, e nevoie de o constribuție consistentă a hazardului.

114 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Să-mi bag picioru’, am tresărit și am și înghețat pe loc și m-a luat și cu amețeală când am văzut cât de înalte sunt blocurile pe care țopăiau cei doi copii.

    28

  2. #2

    macar e destul de inalt ca sa nu ramana cu sechele.

    122

  3. #3

    Subscriu. Pe la 10 ani jucam hochei (cu crengi, normal, ca doar crose din parti la vremea aia) la etajul 2 al unui bloc in constructie. Ceea ce nu ar fi mare scofala, doar ca zidurile nu erau inca pana colo ci doar planseul, asa ca terenul de hochei se termina intr-o minunata cadere de fo’ 10 metri…
    Cum fras n-o picat niciunul nici azi nu-mi explic.

    Fun times 🙂

    17

    • #4

      vai, erau o gramada de blocuri in constructie. distractia favorita era sa sari de la etaj in mormanele de nisip. mi-a fost frica sa sar de la 3, dar au fost unii care au facut-o. antrenamentul pentru cascadori il faceam sarind de pe terasa aia de deasupra usii de la intrarea in blocul de vizavi. am cazut o data cu genunchii in barba de am lesinat.

    • #5

      Pentru ca bodycheckul la mantinela era interzis, cel putin la noi in cartier :). Eu pt. d-astea m-as fi batut si singur.

      4

    • #6

      Subscriu la mortal kombat prin blocurile in constructie……ce tampenii faceam, si ce generoasa a fost selectia naturala incat au scapat cu totii…si ce vraiste era pe stantierele comuniste, oricine putea intra, fura, etc…

      23

    • #7

      pe mine m-a linistit un accident de munca de vizavi de blocul meu. seful de santier a cazut de la etajul 8, pe o bara de metal. felul in care ii iesea coloana rupta, indreptata spre cer, prin piele, nu cred ca o sa il uit vreodata

    • #8

      Cred ca pentru toata generatia noastra santierele au fost locul de joaca predilect. Pe langa concursurile de sarituri, noi mai mestecam si smoala din aia care se folosea la izolatii, pe post de guma de mestecat, OMG

      15

    • #9

      s-a consumat, dar inca mi se pare normal, nimic deosebitȘ)))))

    • #10

      La noi distractia favorita era sa sari in corpul de bloc in constructie, un etaj mai jos, peste tepii de fier beton. Preferabil in zilele cu ploaie. In zilele cu soare ne bateam cu cornete, musai cu ac in varf.
      Sau sa sari de la etajul 1 peste tubulaturile de canal, in mormanul de pamant care urma sa le acopere.
      Totul asezonat cu bataile saptamanale cu pietre “la cazemate”, care se terminau cand un inamic se alegea cu capul spart.
      Zilele astea observ ca aprox. 70-80% dintre noi nu au depasit acel nivel de inteligenta.
      Inca ma mai mir cum am supravietuit ca specie.

      11

    • #11

      Noi mergeam vreo 3km langa niste lacuri de acumulare, pe marginea lor era o vila neterminata, doar scheletul de beton era facut. Era sapata intr-un deal, asa ca daca sareai de la etajul 2 sareai pe panta dealului, nu te loveai asa tare. Dar tot erau multi metri inaltime.

      Saream acolo ore intregi, era mai greu sa coboram de pe deal fara sa ne dam peste cap, de obicei se termina cand nu mai puteam sari si unul sarea aiurea si il dureau toate. Stateam vreo jumatate de ora apoi cat sa se poata misca si mergeam inapoi spre casa. Incet, dar pana sa ajungem isi dadeau drumul si oasele lui si apoi jucam tenis cu piciorul in parcarea blocului.

      3

    • #12

      acum, daca ai face tot efortul ala, o saptamana ai fi mort

    • #13

      Asa sunt copiii. Am o padure langa mine, si mai fac drumetii prin ea. Cam o ora si jumatate sau doua dus, apoi intors. Cu dealuri, vai, tot tacamul.
      Cand ajung acasa eu trebuie sa stau un pic jos, copiii ies pe drum cu bicicleta. Asta in conditiile in care in padure ei fug in fata, revin la noi si tot asa, deci fac numar dublu de kilometri.

      3

    • Se da urmatorul scenariu: Bloc in constructie cu fundatia sapata si armatura din fier beton iesita asa in sus cam pana la jumatatea fundatiei. Vine iarna si se asterne zapada cam pana la trei sferturi din groapa cu fundatia. Atat cat sa acopere compet fierul beton.
      Ei bine, noi saream de pe marginea fundatiei si ne afundam in zapada ….

      0

  4. #15

    Cand am venit de la jermanica, prin ’82, mama (ca doar ea putea) a cumparat un apartament – si cum vroia intr-un bloc nou, l-a luat in Berceni. Ultimu’ bloc din oras.
    Evident, in juma de an au inceput sa contruiasca altele – eh, cine era la joaca pe santier 16 ore pe zi? Sa mai zic si ca am cazut de cateva ori, neah, e de la sine inteles. Doar ca odata mi s-a strecurat un fier-beton intre haine si piele, de m-am chinuit o gramada sa ma extrag de acolo – cativa centimentri daca picam diferit, as fi fost ultimu’ om tras in teapa. Normal, a doua zi eram inapoi.
    Mersu’ pe marginea terasele blocurilor era banal, saritu’ de la etaju’ doi pe mormanu’ de nisip la fel.
    Da, am fost norocosi!

    31

  5. #16

    Pentru mine e un mister cum de disparitatea ponderii intre populatia masculina si cea feminina a lumii nu e mult mai mare in favoarea femeilor…

    Era un sketch de comedie la un moment dat cu, you have one boy, you have one brain. You have two boys, you have one brain. You have 3 boys, you have half a brain. Si tot asa. Din ce observ din interactiunile sociale ale destroyerilor mei, se confirma.

    Cred ca orice femeie insarcinata care are confirmarea ca asteapta baiat ar trebui mai intai sa ii faca o asigurare medicala babana, apoi sa investeasca in mult extraveral.

    33

    • #17

      Nu știu de ce crezi asta, și fetele veneau cu noi pe șantier, se urcau pe macara, jucau leapșa cu noi pe grinzi înainte să se pună planșeele, erau doar ceva mai putin distructive, de obicei doar noi spărgeam plăcile de BCA și furam tuburile de PVC sau scârțâitoarea, fetele doar țineau de 6.

      19

    • #18

      Nu stiu daca sa ma bucure sau sa ma puna pe ganduri asta…poate e o chestie de generatie sau zona sau poate it’s just me…anii 80 la sfarsit, ciutancele de constangeles erau mai putin amazoane distrugatoare, majoritatea ranilor de razboi erau cauzate de bara de batut covoarele in combinatie cu gravitatia. Dar in sufletul meu mic si meschin de feminista neagra in cerul gurii comentariul tau ma bucura.

      5

    • #19

      @Cristina: acum ca ai zis, mi-am amintit si de jucatul de-a Nadia Comaneci, in curtea scolii, pe bara de la poarta de fotbal. Mama, cate trante pe spate am luat cazand de acolo, de nu mai aveam nici aer 😀

      1

    • #20

      Eu am copilărit în militari și îmi amintesc că au murit câțiva înecați in lacul morii. Maică-mea mă usca în bătaie dacă afla ca am fost pe lac

      Eram inconștienti și mergeam pe niște placi de beton inclinate și umede sa prindem șopârle

      0

  6. #21

    Alta din categoria mic si retard – aveam 3 tzoagle – o Ukraina d-aia, cal de bataie, o “semicursa” Sputnik, respectiv un Pegas d-ala cu roti mai mici, nu mai stiu modelul (ala de se putea plia in doua dar nu-s in clar pentru ce). Ei, Pegasul ala a suferit niste modificari si a fo transformat in tzoagla de bataie (la propriu, ca eram toti cretini). Adica rotile standard inlocuite cu d-alea de Hoinar sau cum fras ii zicea la duda aia, lant de neam prost tot d-ala, si cuie (pardon, piroane) sudate pe lateralele rotilor. Si ma rog, pictata de alea din Mad Max erau pistol cu apa.

    Inteligent fiind ma dadeam numa in figuri, frana de picer si drifturi, d-alea.

    Am reusit sa gasesc o bucata de teren numa buna si plina cu criblura. Rezultat final – picer drept fasii de sus pana jos (alunecare de fo 15 metari), si al naibii nu infectie nu nimic. Dupa doo zile de jelit ma dadeam cu sania pe casa (nu glumesc). Asta era vara…

    17

    • #22

      Pegas Practic, ala cu roti mici. Si eu am avut. Mi-am rupt si o mana cu ajutorul lui. Inca mai e prin pod. Pegasul, nu mana.

      2

    • #23

      mana?

    • #24

      S-a reparat.

      0

    • #25

      Aken Bosch, esti din Arad cumva?

      0

    • #26

      Frate, al cui ești de aveai 3 tzoagle?

      0

    • #27

      „Cum fras?“ e o expresie foarte folosită in zona Jud. Alba….și foarte des la Cugir. Sorry pentru Off topic.

      0

  7. #28

    Mi s-au inmuiat picioarele cand citeam povestea ta, apoi am ingheat uitandu-ma la clip
    De altfel de pe la 7-8 ani rupeam autobuzele si tramvaiele singur prin oras, eram mega fascinat unde duc toate liniile, traseele, imi faceam harti pe hartie, de unde gmaps in early 90s, asta in timp ce parintii stiau ca sunt in jurul blocului

    16

    • #29

      cand eram la liceu, clasa a 9 a si o parte de a 10 a, mergeam numai pe tamponul tramvaiului cand plecam de la scoala. daca nu aveau tampoane pe spate, urcat pe metalul ala si tinut cu mana de stergatoare.

    • #30

      În liceu, l-am făcut la 19 RATB, mergeam cu un alt coleg sau câteodată alți 2 colegi, călare pe căcatul ăla din spatele tramvaiului de la capăt, până la Ozana. M-am urcat o dată cam prea devreme, adică înainte să facă bucla de întoarcere, și când a făcut bucla m-a aruncat de m-am ridicat plin de sânge și cu pantalonii făcuți praf pe mine. 5/10, nu recomand.

      L.E.: am văzut la Cetin că-i zice tampon. Uitasem.

      8

    • #31

      În Aviației unde e acum tramvaiul era șina de tren. Cred că de-aia și e așa șui, cartierul e pătrat și tramvaiul îl taie câș. Au construit blocurile și apoi au desființat trenul și l-au înlocuit cu tramvaiul. Mai în spate aproape de unde e acum Hotel Caro cred că era Gara Herăstrău (deja nu se mai folosea ca gară) iar în continuare peste lac era podul de cale ferată, fără pod pentru mașini, 135 și troleibuzele întorceau unde e parcul Verdi, acolo se termina strada. Tot pe-acolo era și o chestie de-aia cu o șină pe un disc pentru întors locomotive. Toată zona avea macazuri manuale, uneori când veneam de la școală dădeam pe-acolo și mai schimbam câte-un macaz, mă întreb dacă s-a rătăcit vreun tren din cauza mea :))) Dacă veneai cu autobuzul din Floreasca puteai să prinzi barieră, mi se părea foarte amuzant pe vremea aia să stau la barieră în autobuz.

      Podul era mult mai jos decât podul actual, mai aproape de suprafața lacului, nu știu dacă a mai rămas ceva din el. Și destul de scary, la mijloc avea o porțiune de câțiva metri unde se vedea apa, avea doar o structură metalică și atât, era descoperit în rest.

      Toată zona era un șantier, blocurile în construcție rasăreau direct din nămol, construiau întâi blocul și abia apoi străzi, trotuare, toată lumea avea cizme de cauciuc și lanterne (după ce se lăsa seara nu puteai să mergi fără lanternă, era plin de șanțuri și gropi, iar iluminatul public inexistent). Pentru canal băgau un tub de beton vertical și îl lăsau așa, fără capac, cu săptămânile. Unele rămâneau netăiate, erau mai sus, le vedeai, dar altele erau tăiate la nivel, puteai să cazi în ele. Am avut un vecin mai nebun care a zis “Am tupeu să sar în canal?” “N-ai tupeu!” Ne-am chinuit o oră să-l scoatem de-acolo.

      Când au mutat linia lui 5 pe Barbu Văcărescu au refolosit șina de tren ca să termine mai repede. Au îndeplinit planul înainte de termen, așa se numea cârpeala asta. De la Verdi până la șoseaua Pipera tramvaiul mergea pe șina de tren și făcea tâdâm tâdâm ca trenul și trecea pe podul ăla. Șina era simplă, nu dublă, așa că tramvaiele treceau pe rând, se așteptau unul pe altul, puteai să stai și o oră acolo ca să faci 2 stații. În fiecare zi deraia un tramvai pe pod. Și nu putea să deschidă ușile, ai fi coborât direct în lac, nu avea trotuar podul ăla, deci stăteai în tramvai până veneau ăia cu un camion și-l trăgea înapoi pe șine. După câteva zile au parcat camionul acolo, că era nevoie des.

      E, într-o seară așteptam să plece tramvaiul, a stat mai mult de o oră să aștepte să vină altul care rămăsese blocat pe șina aia, și stătea cu ușile deschise, așa că de plictiseală eram mai mult pe jos, nu stăteam în tramvai. La un moment dat a trecut ăla din față și vatmanul a închis ușile, eu eram afară. Am fugit către ușa următoare, a închis-o și pe aia. Și atunci l-am văzut în oglindă, se uita la mine și rânjea. M-am dus în spate pe tampon. Când și-a dat seama ce fac a deschis ușa, probabil s-a gândit că dacă mă pierde pe podul din iad o pățește el.

      Toată chestia e că nu simțeam că risc ceva. Acum nu aș face așa ceva, am îmbătrânit și am devenit fricos.

      8

    • #32

      Balaurul, se pare ca am avut aceeasi perioada de copilarie, mi ai rascolit gandurile.
      Pana in 1985 am stat langa Fabrica de glucoza, pe Chefalului(keoke dupa revolutie), iar din 1985 pana in 2003 in Aviatiei.
      Am retrait drumurile cu tramvaiul pe podul iadului si tot ce ai povestit.
      Veneam de la scoala si liceu Rosetti, pe vremea cand era si scoala generala.
      Ca si nebunii, au fost multe in Aviatiei, cele mai usoare, saream de pe podul nou in lacul Floreasca, iar cele mai grele erau luptele cu cornete pe santier in Aviatiei, unde era sa imi pierd un ochi, mi a intrat un fier 0,5 cm mai jos de ochiul stang, saream in nisip de la et 2 si cu siguranta au mai fost multe.

      0

  8. #33

    Îmi amintesc jocurile de pe terasa blocului,al nostru cu doar patru etaje.Şi săritul de la etaj în mormanul de nisip,cât mai artistic.Cred că la noi a fost mai prezent factorul noroc chior spre deosebire de acum când snăufleicşii îşi rup o coastă sau un picior din nimic.

    22

  9. #34

    Alergam de paznicul șantierului. Pe șantier erau grămezi de nisip. Îl lăsam să se aproprie și de la anumite balcoane săream de la 2 sau 3 pe grămada de nisip.
    Eram regii șantierelor – practic le cunoșteam mai bine decât cei care lucrau acolo.
    O cireadă de copii care făceau …..

    15

  10. #35

    Câteodată încă mă intreb cum am supraviețuit copilăriei.

    16

  11. #36

    Ce copilărie, să vezi acum, cînd trebuie să te urci în vîrful catargului (sau pe contrafleșă) ca să repari vreo antenă sau să schimbi becurile de la balizele roșii, indiferent dacă se clatină barabafta sau nu, că-ți mai trebuie 2 mîini să nu te arunce de pe trepte forța laterală. Asta de pildă avea 86 de metri înălțime. www.shipspotting.com/gallery/photo.php?lid=1533479

    8

  12. #41

    Nu stiu daca ati trecut prin faza asta, dar la noi la scoala era o moda – schemele pe bara de la cosul de baschet. Te urcai cat mai sus, eventual pe bara de langa cos, si te roteai pe burta pe bara sau te lasai in jos, tinandu-te doar cu picioarele, iar mainile jos, ca o maimuta (nu stiu cat de bine se intelege din ce explic). Iar pe jos era, desigur, ciment.
    A facut maica-mea un mini infarct cand i-am povestit acum la maturitate. Terenul de la scoala era peste drum de casa, doar ce puteam face rau in toata vacanta de vara?
    Mare lucru ca mai sunt aici.

    12

    • #42

      da da. noi faceam asta tinandu-ne in calcaie

    • #43

      Faze din astea sunt inca o dovada clara ca suntem din neamul primatelor 🙂 Selectia naturala si-a spus cuvantul, cu milioane de ani in urma. Am ramas cu chestii bune.

      1

    • #44

      Mare adevar a grait ppT.
      Intr-adevar evolutia a reglat reflexele si raportul intre masa musculara, tendoane si restul fizicului sa fie optime, de-aia copiii “au oasele elastice”…doar ca societatea ne-a invatat sa ne batem joc de ele pe parcurs la modul grav stand prin banci si pe la birouri…

      Pur si simplu, copil fiind ai mult mai multa incredere in degetele opozabile si in instinct..ca nu ti-a zis nimeni sa-ti fie frica si cumva te tragi de urechi din tot felul de situatii in care un adult ar servi coliva…
      Cazaturi din copac, dat cu spinarea de bordura, cu botul de grinda…Pur si simplu copiii au Dumnezeul lor cumva diferit.

      Eu nu m-am maturizat complet niciodata asa ca ma tin si acu la batranete de prostii de genul escalada si catarat pe chestii ( la nivel de handicapat, nu c-as fi vreun Honnold, dar binisor mai sus de corporatistul clasic) si a sters cu mine pe jos copilul unor amici la “Edenland-Viteza” de m-a ascultat cu urechea…8 ani toti fara pregatire specifica, zici ca era ruda cu Tarzan…
      Cam aia e…

      0

  13. Ma intreb dese ori cum am supravietuit copilariei.
    Copilarind la tara la bunici, plecam impreuna cu alti copii cu orele 10-20 km distanta de casa in alt sat. Aveam doar 4-5 ani.
    Acasa la parinti, ma urcam pe terasa blocului inalt de 10 etaje. Unii mergeau pe balustrada aia… mi se face rau si acum cand ma gandesc.
    Nu stiu cum ii vedeti voi pe parintii acelor vremuri – dar mie mi se pare ca erau total absenti din viata si trairile noastre.
    Anyway, se face terapie bine pe blogul asta 🙂

    33

    • #46

      vai, mi-ai adus aminte de balustrade. ma cataram 10 etaje printre balustradele de la scari…

    • #47

      Mi-ai adus aminte si mie de urcatul pe balustrade pe exterior. Uitasem complet de ele. Dar eu doar pana la etajul 4, ca nu erau mai multe etaje la scara mea.

      1

    • #48

      Asa faceam si noi, tot pana la 4. Pana ne-au prins odata parintii venind de la lucru, eram agatati de balustrada pe cealalta parte, ca pana la etajul 1 erau niste bare lipsa si puteai iesi, dar mai sus nu. Si nu reuseam sa ne cataram peste balustrada, mergeam asa pe exterior pana sus si apoi inapoi.

      Eu n-am vazut de sus daca s-au albit sau nu la fata, dar erau un pic zbuciumati cand m-au luat sa ma duc in casa. Nici n-au avut putere sa ma croiasca, doar mi-au zis ca daca mai aud ca urc asa, nu ma mai lasa afara. Pedeapsa mai mare nu exista, asa ca m-am calmat.

      0

  14. Eu ma minunez cum de o parte din ”colegii” cu care am facut tampeniile astea, sarit de pe bloc pe bloc, de la etaj pe nisip, urcat-viteza pe macara, spart zid sa furam tuburi etc au ajuns astazi atat de intelepti si informati incat sa se teama de un vaccin.

    42

    • #50

      Nu stiu daca putem sa facem o legatura directa intre cele doua aspecte…cumva nu o vad pe Soso atat de agila si nici atat de sociabila, as zice mai degraba ca era aia mica de la parter care molfaia un snitel si va para la parinti.

      11

    • #51

      @Cristina – and with that, my love, you won the internet today! We humbly bow! 😀 :bow:

      0

  15. #52

    Eu mergeam pe balustrada balconului de la etajul 3, dar ca sa fiu sincer, nu era chiar asa periculos, ma tineam cu o mana de o sarma din aia pe care intindeau ai mei rufele.

    19

  16. #53

    Pe la 14 ani am descoperit ca din cateva ingrediente usor cumparabile din comert poti face peroxid de acetona (explozibil primar, extrem de instabil). A urmat o perioada extrem de interesanta de “distractii” dintre care cele mai notabile sunt:
    – am legat o cantitate considerabila de o canistra de butan de incarcat brichete… si m-am apropiat de ea s-o “resetez” cand n-a bubuit din prima.
    – am facut o cantitate suficient de mare incat cand a bubuit in curte au sarit sigurantele alea resetabile de la una de soc.
    Inca am 10 degete si 2 ochi.

    15

    • #54

      …mda…asta e adaptarea organismului uman, vezi, nici nu iti lipsesc restul de 10 degete. 🙂

      12

    • #55

      Dar ce zici de incercarea de-a face nitroglicerina? Glicerina medicinala se gasea in farmacii, acid azotic mai trebuia, in rest in mintea noastra totul era rezolvat:)))) Slava cerului, era acid sulfuric sau ceva! Jules Verne, fan declarat.

      3

    • #56

      @ Infectus
      “Insula misterioasa” cred c-a facut ravagii. Aia era un tutorial de blastematii de la “fulmicoton” incolo:))

      1

    • #57

      Taica-mio cand era mic si era cu vacile la pascut a gasit pe camp o grenada. Nu stia ce se poate face cu ea, asa ca a luat-o cu el, si la un moment dat s-a intalnit cu alti prieteni, au facut un foc mare si au aruncat grenada in el.
      Stateau toti in jurul focului si se uitau sa vada ce se intampla, si n-a explodat atunci. Doar mai tarziu, cand era doar unul prin preajma. A ramas ala doar cu un ochi si o mana mai putin mobila, in rest destul de intreg.

      2

    • #58

      Si eu chiar l-am convins pe taica-miu sa-mi faca rost de acid azotic 98% – “ca sa corodez cablaje mai repede” – electronica cere sacrificii deh.
      Mama ca bine exploda rahatu’ ala de nitroglicerina cand aruncai o sticluta de la etaju’ 5!

      4

    • #59

      Nitroglicerina n-am incercat ca e prea instabila. In schimb azotat de amoniu cu motorina….
      Ca sa ne intelegem povestile de mai sus sunt complet fictiune.

      0

  17. #60

    Fiind baiet paduri cutreieram
    Si ma opream ades pe la Izvor,
    Eroilor, Grozavesti, Gara de Nord

    17

  18. #61

    Am fost crescut de bunici și m-au ținut din scurt când eram mic să nu umblu departe, mereu mă supravegheau, ahh, ce enervat eram și cât îi uram pentru asta.

    8

    • #62

      eu am fost generatia cu cheia de gat

    • #63

      @Arhi Si eu.Si pe la opt ani ieșeam de la școală, îl luam pe fratele meu de la grădiniță și mergeam acasă. Singuri.Azi probabil i-ar cerceta politia sau protecția copilului pe ai mei.

      2

    • #64

      Io trageam dupa bunica-mea cu tubu’ bergman, era tinta preferata (ho nu sariti, ca avea ditamai fustele pe ea). Bunicu-miu incerca sa imi mai traga cate o carja la sale, dar na, e grele, io sprinten, el nu tocmai.

      A, si aveam boala sa-i fusharesc (a se citi distruge) niste dracii de plante decorative, ceva cu o duda de “canal” sa zic asa catre frunza incolo, poate stie careva cum ii zice.

      Tare diliu am fo’ de mic bag sama…

      0

  19. #65

    WTF? M-au luat panicile!
    Bine, la varsta aia ii prindeam pe unii care dadeau sa pice de la etajul 6-7 de pe balcoane fara balustrade.

    Daca stiau parintii ce faceam, cred ca si azi eram legat in beci.

    10

    • Parintii acelor timpuri sunt complet diferiti fata de noi. Mentalitatea era alta. Suna ciudat.. dar.. fac altul (copil!). Erau tineri, erau in fabrici si uzine, copii facuti din casatorii cu ale comunismului beneficii, apartament, loc de munca etc.
      Grija lor era sa existe ceva in stomac. Atat. Parca totusi, fiecare gasca avea unul mai mare “care impartea dreptatea” si era conducator suprem.
      Io sterpeleam de la tata cateva BT-uri, rar Kent de pe la 10 ani. Am facut o groaza de tampenii, pescuit noaptea, calatorii perpedes lungi. Batut cu urzica si nuiaua ca ajungeam cand mancarea era rece. Tot ce era interzis era numai bun si pentru noi.
      Mai cred ca, vedeam, stiam, simteam ca si parintii nostri faceau chestii ilegale: de la urmaritul ungurilor si cehilor la tv, la bancurile cu tov, furturile de la cap sau locul de munca. Si atunci bagam si noi, ce ne ducea capul, la lucruri interzise.

      0

  20. #67

    Imi transpirara mainile
    ma uitai la 11 secunde, nu pot mai mult

    4

  21. Eu strang din fund cand se arunca fi-miu mai cu avant de pe canapea (are aproape 3 ani). Pe la 10 ani ma scaldam intr-un bazin de irigatii. Marea boala era sa ne aruncam de pe dig in apa carea aveam poate 1m sau putin peste. Digul insemna un perete vertical de 10m, cu fier beton iesit din el. Trebuia sa sari cu tupeu, altfel riscai un sfarsit de final destination.

    12

    • #69

      Daca n-ai sarit de pe epava de la Costinesti cand era limpede apa si vedeai pe fund numai table si bucati ruginite, n-ai trait 😀

      0

  22. #70

    Pfff. Şantierele, locul de joacă al unei generaţii crescute la oraş. Îmi amintesc şi acum mirosul de beton proaspăt turnat şi gustul sângelui care îmi curgea din nas când pe întuneric mai uitam cât de joase erau schelele alea, concursurile de sărituri în grămada de nisip şi genunchii în gură, escapadele la calea ferată şi urcat în trasele cu cărbune din mers şi cum ne simţeam victorioşi că reuşeam din fugă să ne urcăm în vagoanele care aveau locul ăla special şi cei mai curajoşi “călătoreau” pe tampoane. Urcatul pe bloc care nu avea nicio margine de protecţie unde făceam “plajă” era ceva normal.
    Am o puternică impresie că majoritatea care au supravieţuit acelor “locuri de joacă” sunt la momentul actual, vaccinaţi. Cel puţin, din ce ştiu eu din bula mea.

    9

    • #71

      Pff, o perioadă am locuit în Chitila, pe Str Mamaia, fix lângă șinele de tren. Treceau trenuri de marfă pe acolo și era extraordinar când săream în ele și din ele în mers. Sau când ne jucam de-a v-ați ascunselea prin vagoane uitate de vreme pe șinele alea. Aveam un prieten acolo cu care prindeam șopârle și gușteri. A prins ăla vreo 2 găleți, le ținea claie peste grămadă și le dădea râme de mâncare. Dracu’ știe dacă mâncau alea, că i le-a aruncat mă-sa la un moment dat pe toate de-a plâns ăla de nu mai putea.

      0

  23. #72

    Chiar nu s-a mai urcat nimeni pe lift? Era destula adrenalina cand stateai pe lift in picioare si te uitai in jos sa vezi cat mai e pana la contragreutati. Apoi ….acestea iti treceau razant pe langa ureche. Ce vremuri…

    11

    • #73

      nu ne urcam, daca chema cineva liftul la 10 mureai, ca era dop

    • #74

      Singurul lucru nebun pe care l-am făcut cu liftul a fost să merg cu ușile deschise.

      3

    • #75

      La noi Modus Operandi era cam asa:
      Ascuns in lift cu picioarele pe plinta aia metalica, asteptat cu lumina stinsa pana chema cineva liftul, pandit pe geam, daca era baba, facut BAAAAAUUU!
      Toate au trait:))

      3

    • #76

      @Habarnam: exact! Uitasem de nebunia asta. Super haios.

      0

  24. Sarit balcoane pe la etajul 12 al unui hotel, in cantonament, sa ajungem la camera unde era distractia… Si era lunga fatada… Da’ si antrenorul si-a scos parleala ce forta intensiva ne-a pus sa facem… Doar juma de ora si ne tremurau toate (asta in conditiile in care eram destul de antrenati).
    Sarit de la etajul 1 al blocului in constructie de unde intrasem sa furam teava de cornete, ca pe scari venea paznicul.
    Coborata toata casa radio, de pe acoperis pana jos, pe macara, ca venea paznicul, din nou, pe caile normale de acces…
    Si cate au mai fost… Sper sa nu fiu obligat sa trec prin ele ca parinte 😀

    8

  25. #78

    Nici tu, nici copiii ăștia din clip nu sunteți sănătoși. Tata lucrează în construcții de peste 30 de ani. Eram copil când m-a luat cu el, lucrând pe blocul unde locuiam, sus pe bloc. Am făcut greșeala să mă uit peste margine, balustrada nefiind prezentă. Instantaneu m-a luat amețeala și-am făcut un pas în spate. Altă dată, un amic care stătea pe la etajul 7, tot în blocul în care locuisem când eram, dar câțiva ani mai târziu, nu mai stăteam acolo, a ieșit pe geam, stând în fund pe pervaz. M-au trecut toți fiorii când l-am văzut. Dacă am un suport, să știu că n-am cum să cad, stau fără probleme, dar așa, la liber, no way jose.

    Am sărit o dată de pe o centrală, sau nu știu ce era, o încăpere din asta lipită de bloc, care se ducea până aproape de etajul 1. Aveam vreo 12 ani, cred. N-am aterizat prea bine, dar din fericire doar am șchiopătat în ziua respectivă.

    6

    • #79

      Taci mai ca nu te pricepi. Sa vezi ce “misto” e cand il prinzi pe unul ca vrea sa iasa pe balcon sa ia aer, dar el nu avea balcon (la el acasa). Etaju’ 10. Si ma mai si certa ca di ce nu-l las… 😀

      0

  26. #80

    Circul Foamei Lujerului, aka Plaza Romania de azi.
    Mergeam după Revoluție să urcăm pe el și să jucăm leapșa. Și făceam asta urcându-ne pe cupolă și alergându-ne unul pe altul pe geamurile acelea care nu știu nici azi cât de groase erau sau cât de bine montate. Mă rog, unele nu mai erau, că na, s-a furat mult de-acolo după ce a fost părăsit șantierul.
    Suntem toți bine și-n ziua de azi. Cred că așa a fost să fie.

    4

  27. Imi amintesc vag o perioada in care locurile preferate de joaca erau case in constructie si schele de pe blocuri in renovare.

    Chestia buna / surprinzatoare e ca in decurs de 10-15 ani fenomenul a disparut, cel putin unde eram eu. In ’98-’00 frizam moartea cu fiare numai bune sa ne tragem in teapa, si daca ne certa vreun adult era mai degraba ca am fi putut face vreo paguba. In 2007-2011 deja nu mai pomeneam asa ceva, santierele erau atent inchise, copiii suficient de mici sa nu isi dea seama ce fac nu mai erau nesupravegheati pe afara. Pentru mine asta reflecta o evolutie in bunastarea orasului/cartierului/societatii.

    5

  28. #82

    Mai bine povesteste-ne Cetin cum ieșeai cu butelia in mâini si cu baba in spate la 20 de ani. Atunci nu mai aveai scuza copilăriei.

    2

  29. #83

    Been there, done that. S-au făcut săpături printre blocuri pentru a băga țevile de gaz, final de ani 80-inceput de ani 90. Șanțurile aveau min 5m adâncime, neasigurate deloc, lăsate așa luni întregi până au terminat. Cele mai amuzante erau zonele cu sălcii. Ne puteam lua la întrecere liniștiți cu Tarzan să sărim dintr-o parte în alta a șanțurilor. Uneori ajungeai bine pe partea cealaltă, alteori jos lângă țevile alea groase. Nu s-a surpat nici un mal.

    3

    • #84

      Eu am prins santuri de-alea mari, nu stiu daca de 5m, dar destul de mari ca puteai iesi din ele doar in capat, unde era panta. Uneori ajutat de altii de pe margine, dar ieseai.

      Am prins si cand se acopereau blocurile cu bitum, aduceau muncitorii un container imens in parcarea dintre blocuri in care incalzeau bitum si il carau pe acoperis. Toata ziua cautam bete lungi si seara cand plecau aia, le bagam in bitumul cald si ne faceam buzdugane. Atat de mari cat puteai ridica, sa te si joci cu ele apoi. Bagam si pietre ascutite in ele, ziceam ca sunt buzdugane cu tepi. Nu stiu cum de am scapat fara cap spart cu ele. Poate ca daca luai unul de-ala in cap nu ajungeai la spital.

      0

  30. #85

    Bloc in constructie n-am prins, in schimb aveam santier de schimbat tevi in fiecare vara, nu stiu ce dracu le tot faceau. Santuri de 2-3 m adancime, cu infiltratii de apa (noroc ca nu se inventase apa fierbinte) , cu malul de pamant neasigurat.
    Acolo mi-am pierdut prima (si singura la momentul respectiv) masinuta de fier. Desi si acum il banuiesc pe vecinul de la scara 2 ca a ascuns-o in chiloti sau ceva.
    A, si carbid. Ai mei nu m-au batut niciodata, dar cred ca au fost foarte aproape cand m-am dus acasa mirosind tot a carbid.

    4

  31. #86

    Prins blocuri in constructie, vreo 10-15. Tuburi PVC pentru cornete, betoane, dar distractia favorita era carbidul 😉 Prietenii stiu de ce

    2

    • #87

      pe langa astea, furam manerele de plastic de la lifturi, sa ne face schiuri

    • #88

      Ce carbid, ala era pt. gradi.

      Faceam niste dracii de “petarde” (mai curand grenade) cu bronz d-aluminiu, miniu de plumb (asa le tin minte, sa ma corecteze careva daca gresesc), plus bile de rulmenti. Totul frumos invelit in banda izolatoare d-aia neagra, dupa aia inca o fasie de staniol peste.

      Bai, deci cum bubuiau alea, sa te fereasca al de sus. Cel mai fain era ca trebuia sa le tot freci ceva (la propriu) in prealabil, bicoz chemical reaction shit. Daca frecai prea mult ghiocel erai…

      O avut un vecin o Dacie si nu era unde trebuia. O avut, exact. Nu recunosc nimic.

      0

  32. Ce bine ca am rau de inaltime!!! Cand eram pustan, stateam la etajul 4 si imi era frica sa stau cu coatele pe balcon si sa ma uit in jos…

    De fiecare data cand zbor cu avionul am o senzatie de panica cand vad cum se departeaza pamantul.
    Nu am putut sa ma uit la filmulet…

    5

  33. #90

    Trăgeam cu pistoalele la țintă, făcute din țeavă de oțel și încărcate cu gămălie de chibrit și bilă de rulment. Adică o miniflintă (găureau tabla de 2mm). Sau de sărbători cu tunuri din țeavă de 3-4 țoli, cu carbid, unde la o troznitură bună au sărit geamurile vecinilor.

    3

  34. Vizionarea videoclipului mi-a făcut genunchii să se topească. Nu știu cum a ajuns copilul în acel punct, dar odată cu copilăria mea, am fost total diferit cu acesta. Mă joc cu păpușile mele împreună cu vărul meu care este și vecinul meu.

    1

  35. #92

    Tin minte ca era o groapa sapata pentru fundatia unui bloc si se umpluse cu apa de la ploaie. Ulterior au aparut si broastele. Asa ca toata ziua eram acolo, sa le luam la țintă. Apucasera muncitorii sa instaleze fierul pentru stalpii blocului si la un moment dat am gasit o bucata de scandura, destul de mare si grea dar cu care eram sigur ca o sa fac foarte multe victime in lumea oacacanilor. Doar ca atunci cand am aruncat scandura i-am dat drumul prea tarziu si m-a tras dupa ea in groapa. Mare noroc am avut ca nu m-am infipt in fiarele alea. Am iesit doar mocirlit si m-am spalat la o pompa, lângă santier. Alta data am mers noaptea, in alt santier sa furam țevi de plastic, ca pusesera unele subtiri, numai bune pentru cornete. Si dupa ce am furat cat am putut sa ducem am luat-o la fuga, prin santier, printre bloc si gardul din placi de tabla. Doar ca placile alea de gard nu erau si ele prinse cu blocuri de ciment la baza ci erau ancorate cu sarma, oblic, de sus in jos. Si la un moment dat il vad pe primul prieten ca se arunca si scapa tevile. Al doilea la fel. Ha ha! Fraierii si-au pierdut prada! Deja ma vedeam acasa facandu-mi un tun din 4-5 tevi. Doar ca la un moment dat simt ceva la nivelul gatului care ma tine pe loc, ba mai rau, ma tranteste la pamant. Mi-a luat ceva vreme sa ma dumiresc ce patisem dar si acum ma gandesc ca am avut mult noroc ca am scapat intreg. Si binenteles ca imediat cum am ajuns acasa, vrand sa tai prima teava, mi-am decopertat aratatorul, ca tocmai ce ascutise taica-meu cutitele si taiau ca naiba. Si mai tin minte ca eram o data in alt santier, la etajul 4 care avea doar pardoseala turnata si ne jucam alergatea. Nu erau scari asa ca, ca sa ajungem la etajul 3 trebuia sa alunecam pe placile folosite ca si cofrag pentru scari. Riscul era ca daca nu stiai cum sa faci asta sareai din bloc, ca nu erau pereti, era doar structura de rezistenta. Mi se face inima cat un purice acum cand imi amintesc sau cand o vad pe fiica-mea ca face nu stiu ce giumbuscluc la 3 ani, intr-un dormitor plin cu jucari si plușuri. Nu mai zic de umblatul prin podurile blocurilor si traversat de la o scara la alta, prin pod, prin niste sparturi, pe marginea ghenei de aerisire, pe unde abia incapeam si de unde ieseam juliți si cu hainele agățate. Sau prin subsolurile inundate, pe unde mergeam pe cate o teava din plastic care cateodata se mai spargea sau se scufunda in namolul urat mirositor. Sau drumurile la garajele Petrom unde mergeam sa cautam duze pentru pocnitori sau carbid si umblam printre mormane de fiare si motoare care faceau niste zgomote asurzitoare. Si cateodata ne mai lua la alergat si cate un sondor care nu stia prea multe. Wow, am 40 si e o minune ca n-am avut cap spart sau membre rupte. Sper sa scriu si la 80 că abia la 40 am inceput sa apreciez timpul care nu se mai intoarce.

    15

  36. #93

    Cum zicea poetul: Când s-au născut n-au vrut să ţipe, ieşiţi din mame, fără taţi, prin telepaticele unde ei şi-au transmis că sunt speriaţi.
    Şi au crescut străini de ură si de iubiri, de gelozii;
    au modelat o lume pură: Planeta noilor copii.
    Iar palma lor nu ştie atingeri, nici lacrimi ochii nu mai fac. Emoţii – electroni şi coduri intr-un program devirusat.

    8

    • #94

      Pff, cam basit poetul asta. “telepaticele unde”? Ai facut inversiunea asta ca sa iti iasa masura? Lame! “Electroni si coduri”?? :)) atat il duce mintea pe “poetul”. Atat a inteles el.

      3

    • #95

      Taci, ma, plostule! :((

      4

    • #96

      @Dani Corban – pfft, doar dublă personalitate? Noi o dezvoltarăm pe-a treia şi a patra ne bate pe umăr din spate: “salut băieți, îl cunoaşteți pe 5?”
      – Oho, ‘ete şi la 9 cum vine pe turnantă, da ce credeai, că stă la coadă?

      0

  37. #97

    Tu cu cine te cerți?

    1

    • #98

      Ma bucur că ai întrebat.
      De vreo 15 ani am o furtună în mine și orice aș face nu o pot potoli.
      M-ar fi ajutat dacă eram un geniu și.. nu știu, lansam ceva revoluționar in filozofie (teorie, nu eseu). sau scriam un roman de succes sau aducem orice contributie umanitatii – atunci furtuna s-ar fi consumat in ceva. Doar că nu sunt, și furtuna mocneste, creste, mocneste, creste, creeeeste! Si am incercat de toate: alcool, curvasaraie, alcool, sa ma consolez cu ideea ca sunt doar un pulica fara nicio datorie; dar e inca acolo si mi-e frica, si creste din cauza năzuințelor mele oprimate de limitarea intelectuală.
      Este vina naturii: a pus prea multă furtună si prea puțină minte in mine. Eu doar trag ponoasele.

      3

    • #99

      @Corban
      Hai bre nu te victimiza, ca evolutie se vede…acu niste ani aduceai a Bacovia, acum suna nitel a Paunescu…mai e nitel, la un colt, macar cronologic….Stii cum ei aia: “Ba poete, nu mor caii cand vor cainii”…
      …si stiu ca am dreptate:)

      0

  38. #100

    Ooooo da!
    Santiere, tevi cu cornete, pietre (pana la 14 ani am avut capul spart de 28 de ori numarate – inclusiv doua cu cusatura la spital – parca avem magnet la pietroaie), smoala (avea bunica-mea sticla de benzina special pentru mine), era sa ma inec de vreo doua ori, etc. La vreo 10-12 ani eram in tabara la Busteni si am plecat de nebuni pe raul Prahova la vale vreo cativa km, pana cand ne-a fugarit unul cu un cutit, de am trecut raul in viteza, parca n-ar fi existat. Chiar ca nu stiu cum am reusit sa ajung relativ nevatamat la maturitate. A, si era sa dau foc la casa cel putin o data, cand m-a pus dracu’ sa imi fac spirtiera dintr-o teava de sticla, care s-a varsat pe linoleum in bucatarie si s-a aprins (avusesem lectie de chimie la scoala si vazusem cum functioneaza spirtiera). Aveam o masa care avea cateva gropi in ea de la cate hartii am ars eu acolo.
    Dar pe vremea aia noi nu aveam nici una din distractiile pe care le au acum copii la indemana. Poate si de aia eram mai nebuni.

    6

  39. #101

    Tractiuni pe teava de scurgere balcon (etaj 4), rampa de salt cu bicla, pe undeva la 180 cm inaltime, cu flacari, p..da ma-siii fail total, petarde cu bronz de aluminiu si miniu de plumb, chiusoare, betii, fratii de cruce ca-n filme… Nu are sens sa-i incarc memoria fiului meu:)

    4

  40. #102

    Articolul si comentariile astea au asa un iz de supliment literar contraceptiv…

    10

  41. #103

    Bai, simt cum mi se inmoaie picioarele chiar de dinainte sa dea zoom out.
    Mai frumos asa: www.youtube.com/watch?v=0Kvw2BPKjz0

    2

  42. #104

    ‘Ai mama, ce de amintiri sinucigase. Citind pe aici, mi-au revenit si mie amintirile, ingropate demult. Urcatul pe macara pana sus la cabina, plimbatul pe peretele exterior la etajul 4, ingust ca naiba, inainte de turnarea planseului, ca sa scoatem polistirenul pentru izolare. Descoperitul cazanelor cu smoala, dupa ce plecau muncitorii, ca sa ne facem buzdugane. Saritul de pe balcoane si nu doar pe gramada de nisip. Odata am navalit cu gasca in baracile muncitorilor, am scos tot echipamentul afara si l-am aruncat in groapa de fundatie plina cu apa (era un adevarat lac). A doua zi dimineata a fost de vis cand m-am trezit cu seful de echipa la usa si i-a spus batranului ce isprava am facut. Nu stiu cum am reusit sa scap nescos prin perete. Sau poate mintea a ingropat amintirile si m-o fi bontanit babacu’ la marea arta.

    7

  43. Nu știți nimic.
    Făcul liceul la CFR.
    Provocarea era să traversezi linia în fugă prin fața acceleratului. Cine traversa cel mai aproape să treacă acceleratul câștiga.
    Bă și chiar în continuarea căminelor de internat erau blocuri. Ăia stăteau la balcon și se uitau la noi ca la un spectacol de circ. Unii aplaudau.

    • #106

      si eu. ind.12

    • #107

      Ceva asemănător făceam și noi doar că ne strecuram pe sub vagoane. Pe lângă blocuri trecea o cale ferată ce întra la un atelier de reparații vagoane. Garnitura de tren încetinea înainte de intrarea în incinta atelierului și oprea preț de câteva secunde (5-10 secunde). Era ceva legat de schimbări de macaz, repartizat vagoanele pe mai multe linii, chestii. Când se opreau roțile, noi ca zevzecii treceam pe sub vagoanene de marfă dintr-o parte în alta. Era cel mai bengos ăla care ieșea de sub vagon atunci când se putea trenul în mișcare. Garniturile de tren erau lungi, așa că făceam mișcarea asta de 2-3 ori la fiecare tren. Ne-am liniștit după ce unul mai mare dintre noi și-a pierdut laba piciorului drept – stătea tipul pe partea exterioară a șinei și șoșonul de Drăgășani cu laba piciorului în el între șine. Revăd imaginea aia ori de câte ori mă uit la șină de cale ferată.

      2

    • Pasarela care trecea peste liniile de 27000V, când era ceață, era ză șiet.
      Unul stătea pe trepte, se ținea de bară și unul pe pământ și încercai să dai mâna.
      N-apucai că făcea arc.
      Știi cum ți se resetau ochii?

  44. Aveam zidul (un taluz prezent până acum 2 ani la intrarea in Cluj dinspre Florești m, unde s a făcut un bloc cu 20 de etaje). Înălțime vreo 13-14 metri, construit din piatră, cu tot felul de crăpături în el. Făcut traseu de escaladă cu bucăți de lemn bătute în crăpături. Normal, lemnele erau bătute cu bolovani, niște bucăți de pari găsite printre blocuri. Se rupeau…ieșeau din crăpături… jale. Căzături la ordinea zilei, dacă picai de la 4-5 metri erai fericit.
    Am inceput să lăsăm de sus plase de sârmă ca să ne ajutăm, am pierdut din calcul că picioarele alunecau pe plasa aia de sârmă și rămâneam agatati ca pisoii atârnând de o perdea. Ani de zile am frecat zidul ăla … mi a folosit în armată când am rămas agățat în surplombă … și acu am o cicatrice pe cur de la pietroiul care m a pupat acolo când am tăiat coarda …
    Petarde cu minium de plumb și bronz… smoală ca gumă de mestecat sau folosită ca plumb la undița .. foc între blocuri cu brazii aruncați după crăciun, condimentat cu spray-uri goale … Heh, bătrân îs …

    3

  45. #110

    am incercat de pe telefon si s-a blocat comentariul, s-a dus unde se duc toate cand se duc.
    anyway, era cam asa: dupa valul de comentarii de mai sus senzatia e ca s-a declansat o mica terapie de grup cu impartasirea experientelor mai mult sau mai putin asemanatoare din timpurile alea. e super haios si imi place ca imi aduc aminte de tot felul de tampenii incredibile pe care le faceam dar de care cam uitasem. am avut placerea sa asist la ridicarea din molozul caselor daramate a frumosului centru civic si a casei poporului, un vis maret al romanilor. asa ca am facut cam toate cretinitatile posibile prin santierele vremii si am inca senzatia de noroc chior pt unele acrobatii pe care le faceam fara sa clipesc.
    daca faci un rezumat cu ce apare pe aici iese de o carte de aventuri de mare clasa. ma uit la copilasii de acum ca probabil considera aproape sf ce li se povesteste din tineretile parintilor lor stilul de viata de acum este asa de diferit incat pare incredibil ca e vorba de o perioada de timp relativ mica, cam asa iti dai seama cat de mult s-au schimbat lucrurile.

    1

  46. Eu țin minte o dată cum mi-am spart juma de cap după ce am fost aruncat din învârtitoare direct într-un stâlp din gard. Nici nu am vrut să mă duc la doctor. Cu toate asta, m-au dus la o vecină asistentă care mi-a dat cu toate alea, urlam de durere.

    A doua zi, m-am întors de unde am plecat, în învârtitoarea aia. Nici măcar când au reparat parcul și au demontat prostia să o vopsească nu ne-am oprit. Am pus-o noi la loc pe suport, fără protecție și fără să ne dăm seama că era plină de vopsea.

    Îmi și făcusem strategie, să iau pastile de vomă, ca să mă dau și mai mult. Din păcate, m-a refuzat mama.

    0

  47. #113

    ne miram cum am supravietuit aventurilor urbane.
    Unii ar zice contrariul dar aia nu mai comenteaza ;p

    La mine in cartier inainte de blocuri erau case, rase pana la nivelul solului, iar beciurile doar umplute superficial.
    Cand era o perioada mai ploiasa se mai surpau si apareau frumusete de arcade ce caramida si goluri intunecate… de acolo or fi aparut miturile cu tunelele dacice (din Focsani)

    1

  48. #114

    Si ne jucam foarte mult cu focul, parca eram nebuni, dadeam foc la anvelope vechi, la iarba uscata pe malul raului, la plastic, pungi..si ne bateam cu pietre, wtf, acuma o piatra nu mai gasesti sa arunci dupa unu..

    0