Ieri, fratele meu a fost la ambasada SUA să îşi ia viza, pentru că pleacă iar în voiaj.

Poate nu ştiaţi, dar viza de US costă 139 USD: Asta aşa, ca idee. Plus hărţuiala de acte, interogatoriile şi alte porcării, de parcă ai merge în rai, nu într-un jeg de ţară.

Şi cât l-am aşteptat, iese din ambasada o pizduţă blondă, fericităăăăă nevoie mare, traversează Batiştei şi începe să ţipe:

– Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, mi-au dat pe 10 ani!!! Pe 10 ani mami!!! Dumnezeule, sunt atât de fericită!!!!!!!!!! Cred că o să leşin de fericire!!!

În timpul ăsta, îşi dădea palme peste faţă şi ţopăia ca vacile alea americance din filme când se întâlnesc la McDonalds, să mai îngurgiteze un hamburger şi o Cola Light.

Iar tatăl sau bunicul, foarte serios, spune:

– Ţi-am spus, dragă, că nu o să ai probleme. Noi suntem o familie onorabilă, avem recomandări ferme. Te rog să te gândeşti că este o imensă onoare pentru tine ceea ce ţi s-a întâmplat şi să apreciezi la adevărata valoare.

No, eu am zis că nu o să mai vorbesc urât pe blog, dar cât de bou să fii, încât să consideri o onoare asta? Cât de vacă să fii să ţopăi ca o cretină de fericire că unii ţi-au luat nişte bani ca să intri la ei în ţară??

Asta desigur, în timp ce cetăţenii americani nu au nevoie de viză, nu pot fi judecaţi în rromânia şi în general, sunt stăpâni absoluţi pe unde merg.

Mi-a venit să vomit.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

63 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    vorba unui mare om: omefege!

    ufff 🙁 cum pleaca familiile onorabile din tarisoara noastra draga.

  2. Poate inainte de Patriot Act mai era ce era, dar acum nu stiu daca se merita sa mai fii asa de fericit… acum cateva zile citisem o stire despre arestarea unei persoane care nu inapoiase o carte la biblioteca dupa vreo cateva somatii telefonice si prin posta plus un politist care venise acasa… o fi America tara tuturor posibilitatilor dar parca incepe sa semene a altceva… dar desigur, s-ar putea sa ma insel si sa fie raiul pe pamant…

  3. #3

    Arhi, dati seama ca zdreanta aia se bucura saraca la un 5 in scoala primara si toata viata ei a stat si a supto pe al diversi ca sa ajunga si ea sasi ia Vuitton…!
    Deci da, in lumea ei deformata si alienata faptul ca iau luat aia bani ca sa se duca acolo sa isi bata joc de ea si sa nu aiba niciun drept si tot asa e ceva fantastic…mie sila…deaia sunt americanii unde sunt si noi ne zbatem in mizeria asta :-<

  4. #4

    Iar Rromania e sluga la Marele Licurici si nici nu i-a dat dreptul sa intre in SUA fara viza…=))

  5. wow in sfirsit nu ma mai simt singura…cind le spuneam aceleasi kestii amicilor se uitau la mine de parca vazusera iepurasu de paste…exact!whothefuck wanna go there anyway?ok daca ai un biznis ceva si its a must atunci intelegem, sau la rude, iubit, dar altfel?doar din snobism…pitzi cea blonda probabil se ducea sa se traga in poza la veceurile americane ca sa se posteze pe haifaiv dupa aia cu mentiunea…io in buda de la lasvegas..cih!

  6. mai sunt si din astea pe la noi. ce sa le faci?
    dar sa te interesezi cum e sa iei o viza de romania. ma refer la cetatenii anumitor tari din Asia…
    referitor la celelalte comentarii: apreciez oamenii care nu au fost prin state dar ei au auzit ca acolo e asa si pe dincolo… 😀

  7. #7

    draga arhi,stiu ca bloggerii sunt adevarate enciclopedii,dar americanii pot fi judecati in romania,atata timp cat nu au imunitate functionala(id est militari,demnitari,diplomati et c)

  8. #8

    daca ai sti ca si romanii cer 70E (~100) pt o viza poate ai mai inchide gura. plm. capra-i plina de riie. coada e sus. huh?

  9. Ce inseamna sa judecati pe cineva fara sa il/o cunoasteti …

    Stiti voi vorba aia: “Fiecare e liber sa faca ce vrea atat timp cat nu intra in libertatea altuia”

  10. Nu e un jeg de tara, doi la mina in general ca sa obtii viza ei se uita daca ai membrii apropiati care au viza si daca ai proprietati in tara (masina, casa etc.) adfica motive ca sa te intorci. de asemenea daca te duci si zici ca vrei sa-ti vezi nepotul nou-nascut sau sa stai cu el s-ar putea sa fii respins deoarece se considera ca ocupi job-ul unui american. Cand am fost eu tot pe 10 ani am obtinut si majoritatea au obtinut la fel, probabil ca dau pe 10 ani deoarece se preconizeaza o eliminare a vizelor in viitor. De faza cu plata unei sume de bani chiar nu-mi aduc aminte, dar asa o fi mai nou. (ti minte clar ca era un baci, venit direct de la oi care si el luase tot pe 10 ani)

    Nu e o onoare ala de a zis asta intr-adevar era un tampit.

    Si nu mai ziceti ca america e de cacat, ca n-ai ce vedea acolo, este fascinant iar Las Vegas de exemplu se pisa pe orice alt loc din lumea asta.

    A si inca ceva americanii nu sunt deloc prosti, ca ei or fi avand mai multi prosti decat au romanii e normal, pina la urma e o tara mult mult mai mare insa veti fi uimiti de nivelul lor de civilizatie si de cat de politicosi si bine crescuti sunt.

    Nu ne-ai spus concluzia, a obtinut viza fratele tau?

  11. bine ca nu eram prin zona. am stomacul sensibil si sigur vomitam. 🙂

  12. #12

    Grupa, da
    alex, exista o intelegere legata de gravitatea faptelor. nu stiu exact limita, dar un hot de buzunare american (exemplu stupid, dar nu imi vine altul in minte) nu va fi niciodata judecat in romania

  13. #13

    Ai dreptate. Si totusi, pentru viza in US e lejer si nu inteleg onoarea de a pleca intr-o tara de rahat plina de scursuri.
    Stai sa vezi daca vrei sa pleci in Australia…plus ca AUS > US.

    America sucks, sucked and will suck it in the future. Eu unul prefer Asia (de SE).
    @Grupa – Poate LV…dar nu mai mult de 1 saptamana. Sau poate nu stii, dar US este una din cele mai jegoase tari, in frunte cu NY. Daca nu ai fost dute si ai sa vezi.

  14. Pai normal este ca un om care merge intr-o tara sa se supuna legilor ei.

  15. Chiar daca are viza de State e posibil sa fie respinsa pe aeroport, pentru ca acolo nu conteaza recomandarile ferme 🙂

  16. n-ai cu cine dom’le! niste ta(r)rani!

  17. Trebuia sa-i dai doua palme sa-si revina.

  18. zdreantza! ea, nu tu!

  19. #19

    Arhi decat in Romania unde zilnic cineva te calca pe cap, mai bine in SUA! Am un prieten care e plecat acum acolo si e o chestie! Nu e un rahat de tara asa cum spui tu! Mai mare rahat e Romania! Sau cum spuneau in Southpark “Romania, the asshole of the Europe!” Sau mai simplu Rromania asa cum iti place tie sa spui!

  20. Sunt niste cretini aia de la ambasada. Am un amic care trebuia sa-si ia viza si la primul interviu a fost intrebat daca a mai lucrat in afara. El a zis ca a fost trimis la un training de 3 saptamani in Germania odata, la care retarda de acolo:
    -“Ahhh, deci ai mai lucrat.”…
    Asta:
    -“Nu, nu am mai lucrat…a fost training”.
    Aia:
    -“Bun, respins”.
    Dupa ce si-a smuls paru’ din cap a plecat omul. A mai venit inca de doua ori in urmatorii ani si de fiecare data a fost respins pe motiv ca in sistem le aparea ca ar mai fi lucrat in afara. Idioti. N-am inteles pana la urma care era problema lor.

  21. @palconi
    Da, asa e, poti sa ai tu viza pe vesnicie, ca daca lu’ grasu’ ala mustacios de la aeroport (de acolo din state) nu-i place de moaca ta iti poate reduce la 2 saptamani de sedere, doar asa ca asa vrea muschiu’ lui de smecher.

  22. Pitzi aia va onora cu siguranta ocazia de a vedea SUA timp de nus’ cati ani 😀

    In alta ordine de idei, mi-ar placea sa vad tara in cauza. Sunt convinsa ca sunt totusi destule de vizitat pe acolo si as sta si eu cu caciula in mana la ambasada pentru permisiunea in cauza. La ce se intampla in rromania (vorba ta), incep sa ma gandesc ca oriunde e mai bine.

  23. Acum nici nu e foarte rău la Ambasada SUA pentru viză. Programări online, taxa platită la orice ghişeu al băncii (Transilvania, parcă), în general e oarecum mai civilizat. Bine, interogatoriul de acolo tot nasol a rămas. Vremurile grele erau când dormeau oamenii câte 2 nopţi acolo în maşini pentru a prinde loc pe listele de aşteptare, care, în final, nu se respectau.

  24. #24

    Are cineva vrweo idee daca as avea sanse la viza fiind elev de 18 ani fara sa detin nimic?

  25. Pacat ca n-ai filmat cu telefonul… aaa, stai ca acum esti cu 2600. 🙂
    Dar asta nu e nimic… la un job anterior am avut o “fufa” care a obtinut viza pe 10 ani si cand s-a intors acasa n-a mai dat nici un scuipat pe noi; era cea mai cea. Si-a dus cu ea 10000 de dolari si la 2 zile de cand a ajuns si-a sunat rudele sa-i trimita bani de avion ca a fost furata. :))

  26. #26

    cristi, ai sanse 100%

  27. frate, inca ne mai bantuie american dream?… fugi dom’le, nu e nici un dream , e tot un cacat ca peste tot

  28. Ea ca ea, dar familia ei e……cu adevarat “onorabila” de atata onoare cu onor acordata.
    O zi minunata iti doresc

  29. arhi, crezi ca am șanse să vorbesc cu tine intre 20 de degete?

    Am o idee și am nevoie de puțin ajutor din partea ta. Dacă nu se poate , no problem. 😀

  30. :)) Stai să văd dacă înţeleg io bine: domnul Cetin Ametcea, (semi-)musulman , critică SUA… :)) Clar că nu vei primi viză decât pentru Guantanamo dar pentru 400 de ani…

  31. #31

    dar frate-tau a luat viza sau nu, arhi?

  32. un prieten bun de’al meu avea o vorba (de regula cand vorbea cu cainele): “futu-ti amierrica ma-ti!” … si acu’ e undeva langa New York si ii place …

  33. pacat ca existe asemenea specimene care dauneaza grav tarii…

    ps: fain tag-ul cu ”vaci cu cabina” =))

  34. Lasa bai sa plece. Din descrierea ta, cred ca se potriveste de minune cu tara in care merge. Ce sa facem noi cu astfel de vaci? Avem destule. Ce sa mai zic de boi…

  35. #35

    Eu cred ca e ceva mai complicat.Sunt sigur ca acea tipa a cerut viza turistica si Americani practici au pus o viza pe 10 ani cu iesiri si intrari multiple.Dar asta e exact cum era in Eu innainte sa fim si noi acceptati cu diferenta ca acolo daca nu iesi la timp o sa ai cu adevarat probleme pentru ca esti foarte usor de inhatat.Si sa nu uita pizduta ca trebuie sa treaca de vama pe la non-rezidenti si aia o pot trimite acasa de pe aeroportul unde a ajuns.

    Are de tras vacuta ca sa fie cu acte in regula in SUA

    Cristelino

  36. Tara tuturor cacatilor plutitori…

  37. #37

    n-am inteles niciodata pe aia de se cred familii onorabile – oare ce inseamna?

  38. probabil se bucura pentru ca era important pentru ea sa obtina viza aia , cred ca fiecare se bucura cand i se implineste o dorinta ca e vorba de partea materiala sau spirituala , e normal sa te bucuri chiar daca situatia generala este exact asa cum ai descris-o tu . Cat despre ta-su mare , ala chiar nu-si incapea in piele de prost ce era, ar fi putut in zda ma-sii sa se bucure si el si atat pentru ceea ce nepoata-sa considera o mare realizare, da` romanu` pana nu e putin fudul parca nu e prost destul

  39. ce e asa de anormal ca fata se bucura? poate vrea sa intre acolo la facultate, si eu am prietene care au terminat faculta in america si au avut mari emotii la inceput cu viza.
    chiar e o postare rautacioasa, nu inseamna ca daca tie ti se rupe de america si nu te intereseaza atunci bucuria ei e de prost gust.

  40. #40

    @arhi
    Chiar vorbesti serios? (nu–s dintr-o familie saraca si la o adica as putea sa dovedesc o situatie materiala buna doar ca nimic nu este pe numele meu)

  41. #41

    da, ptr ca esti tanar si depinzi de parinti:)

  42. si va ajunge acolo si is va da seama ca nu are de munca , ca toate visele se duc pe rand cate unu , va sari in sus de nervi , iar acea cucoana fericita ca va ajunge in america , suspina pentru ca va vrea sa revina , in acest moment e cel mai bine acasa , peste tot criza loveste

  43. Da stiu cum e cu viza usx eu le urez multa UE si americanilor si sclavilr care se duc sa ia viza ca ultimii sclavi …

  44. eu asa m-as bucura daca ar pleca toate familiilea astea onorabile de la noi din tara…sa ramanem noi astia…neonorabili…

  45. #45

    intr-adevar. nu ai sa intelegi niciodatata.

  46. Si eu m-as bucura sa pot pleca linistit in America si sa ma stabilesc acolo, sa scap de mizerie. Si o s-o fac si pe-asta, cu putin noroc si munca.

  47. haideti mai ca nu`i asa roz acolo.e munca si futai. Pe bani mai multi, dar tot futai e

  48. In america nu as pleca nici sa ma plateasca ….

  49. cam multe vulpi prin zona, care au vazut america doar la televizor … go on cretinilor, dati-va cu parerea ca oricum numai de asta sunteti in stare … mai aveti multa mamaliga de mancat pana sa ajungeti la 5% din ce e america

  50. Cine a zis mai sus are dreptate, pentru vizita in Romania viza costa si 100 de euro si pentru ce, pentru o tara de cacat unde nici o harta metroului nu ai, daramite metrou de la aeroport in oras drept urmare cazi prada taximetristilor care te jecmanesc de cum iesi din check-out.

    Plus ca in state nu sunt specimene ca sa ceara un fost senator ajutor de la stat sa plece in Caraibe, cand el are nspe mii de case si masini motivul fiind ca nu are lichiditati (?!?)-(vezi Gabriel Zamfir) .

    Si pe de-asupra sunt foarte frumoase si civilizate locurile in State ca sa arunci cu rahat, spunand ca nu se merita sa o vezi.Ca-s ei mai cu ochelari de cal, e partea a doua; dar sincer prefer asa decat sa ma umilesc pana si la o amarata de casierita, numai ca are ea o zi proasta. Pana una alta sa ne vedem de Romanica noastra plina de balegar si sa ne rugam sa lase vizele sus pentru State, ca sa nu ne umplem de alte stiri anti-tigani-din-Romania.Destul ne arata Europa cu degetul!

  51. @cipoc
    si zi asa, e futai pe bani in america … iti dai seama ce najpa ? ce muisti e americanii astia dom’le, cum ne minte ei in reclame ca acolo numai stai acasa si vine cecu in poshta … dar nah, rromanu tot rroman, cam ca in bancul asta

  52. Ultima parte a postului mi-a amintit de majoritatea intalnirilor mele cu americani: spun din ce oras sunt, sau din ce stat, in foarte rare cazuri spun ca sunt din Statele Unite. Adica, tu TREBUIE sa stii in ce tara e Detroit si nici nu se pune problema ca nu ai sti. Daca ii intrebi, asa cum a facut un prieten de-al meu, “bine bine, dar din ce TARA?” fac ochii mari si uimiti, le cade fatza si isi revin numai cu saruri, monser…

  53. cică al qaeda a creat o nouă armă biologică… un virus care atacă “humanii” cu iq subunitar.
    după 2 zile de la lansare, în statele unite au mai rămas în viaţă… turiştii!!!
    după 3 zile, a ajuns virusul şi în europa, şi au mai rămas în viaţă două persoane: eu şi tu… dar pari cam tras la faţă… te simţi bine???

  54. #54

    Da, America e o tara cu o istorie recenta si foarte frumoasa, e o tara care a promovat multe valori – chiar daca nu erau ” americane ” – dar care, in ultima vreme a ajuns o umbra din ce-a fost.
    Una dintre tristele explicatii este afluxul puternic de emigranti care au plutit pana acolo, de genul celui care posteaza anterior si care semneaza ‘ canadianul ‘ .

  55. ingi, cam tarziu iti dai cu parerea, dupa 6 luni … la voi la tzara asa-i ca ajunge semnalu mai greu ?

  56. #56

    … De cand Romania a INTRAT in UE, si de cand a devenit parte din anumite tratate, primind automat si anumite drepturi, refuzate anterior – inclusiv accesul la anumiti sateliti de comunicatii europeni – cred ca “semnalul” se prezinta la o calitate acceptabila , atat ca frecventa cat si ca amplitudine .
    Semnalul de la tine a fost receptionat mai tarziu intrucat a fost emis necorespunzator .

    Si-acum, lasand oarecum gluma la o parte – nu te simti singur acolo ?
    … Mai pastrez legatura cu cativa amici din State, si care, in ultima vreme au devenit destul de pesimisti – vizavi de prezenta LOR acolo .

  57. da, ma simt foarte singur, noroc ca nu am lame la indemana
    dezvolta totusi ideea cu prietenii tai, de exemplu as fi interesat sa stiu in legatura cu prezenta lor in ce loc, daca nu in state, sunt ei optimisti

  58. #58

    SUA nu e un rahat de tara!!! Am locuit cinci ani in SUA si de un an sunt in Australia ca permanent resident. Nu am suferit atat de multer umilinte in state cate sufar aici de un an de zile.

  59. #59

    vize

  60. #60

    Draga Arhi, inteleg, esti patriot, insa nu pot fi deacord cu tine ca america e o tara de rahat, cred ca erai foarte indispus la momentul cind ai scris asta, te simti indignat de faptul ca o “oaie” a obtinut viza iar tu sau fratele tau nu a obtinut-o. Daca ai avea ocazia sa o vizitezi la sigur ti-ai schimba parerea, crede-ma ca e mai bine acolo decit in romania, pur si simplu aici iti sunt radacinile, parintii, prietenii, neamul, credinta si cultura. E si normal ca acolo nu toti o sa te tina pe palme pentru ca cum nu ai da esti strain.

    • #61

      AgainstFools » fratele meu lucreaza in america, iar eu nu voi intra niciodata in ambasada lor. alte nelamuriri?

    • Arhi, in locul tau nici internetul sau PC-ul nu l-as folosi, ca sunt inventii americane :)))))))))

  61. Taxele de vize s-au modificat din nou. Viza turistica costa acum $160. Plus taxa de programare (PIN) de $11.