pescuit valea iazurilor

Ieri, constatând că în București fierbe inclusiv oul, dacă îl lași pe asfalt, mi-am luat inima în dinți și am plecat în necunoscut, tocmai la Valea Iazurilor, la pescuit. Loc frumos, vă spun, piscină frumosă, minim 2.40 adâncime și mare, prețurile aproximativ decente, pentru perioada în care ne aflăm.

(în paranteză fie spus, acum mulți ani, blegoo îmi povestea că la el în Illinois, Milwakee sau cum s-o numi sătucul unde stă, după ce un creștin depune actele prin care afirmă că vrea să își facă o casă, ranch, afacere sau ceva, primul lucru pe care îl face statul este să îi construiască șosea până în fața terenului, dacă nu există. Pentru că e cetățean plătitor de taxe și de aia plătește taxe.

Spun asta uitându-mă cum primăria din Belciugatele a asfaltat fix până unde începe drumul spre motelul de la valea iazurilor. Ce contează că ăia probabil plătesc taxe cât jumătate din săracii care plimbă gâște pe ulițele satului. să moară, da-i naibii de privați. am incheiat paranteza)

Problema reală, dragii moșului este că am uitat cum se pescuiește. Am stat ieri, rectific, mai mult am dormit ieri, lângă lansetă, fără să prind nici măcar o broscuță. Doar am pozat una.

Din fericire, știu că suntem o comunitate de specialiști, așa că nu mă veți lăsa la greu. Deci băeț, ce monturi se folosesc la crap? Ce momeală? Care, cum, ce fel de? Absolut orice e util.

I am dying here!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ai incercat si cu momeala in carlig?

  2. #3

    De ciuda îți urez multă bafta și fir întins ca flocii babii.
    PS. În trecut se folosea inclusiv moț de căcat. No joke!

  3. #7

    Din ce imi mai aduc aminte, cea mai buna momeala pentru crap este cardul de la Metro

  4. #8

    Ce de degete in poza asta frateeee….

  5. #9

    1. Nu pufuleti. Sigur nu pufuleti.
    2. Esti sigur ca acolo e crap? Doar intreb…
    3. Din ce se vede, lanseta aia e la fel de potrivita pentru crap ca si pentru pescuitul marin.
    4. Boilies. Chestii care costa si, s-o vezi p-asta exvpa, nu se pun in carlig, ci atarna langa carlig 🙂
    www.crapmania.ro/articole/tehnica/secretele-lui-iorgos-3416

  6. #10

    la caramida ai incercat?

  7. #11

    la bula de oxigen ai incercat?

  8. Oooo… e mult de vorbit 🙂
    Unu la mână: crapul abia după Sântămărie începe să pape. Deci abia zilele astea începe să i se facă fomica.
    2: dacă nu ai momit suficient cu o noapte, cel putin, inainte, sansele scad.
    3: porumbul ar fi bine să fie nitel fermentat. Dacă e mai miculut (cateva kile), crapul nu digeră porumb usor, numai dacă e fermentat. Plus că, fiind sperios, nu bagă cel mai frumos, virgin porumb de conservă (numai ciortăneii se aruncă ca proștii, crapii ăia mari sunt fricoși de numa’).
    4: nu te-ai interesat ”ce merge” pe balta aia. E plin FB-ul de grupuri de pescuit si mai schimbi informatii cu bolnavii. La unele balti merge bine mamaliga cu aroma de scoica, la altele cu miere, capsuni, banane… la altele boilies. Depinde foarte mult si de cum sunt pestii invatati de proprietar.
    5: seceta si-a spus cuvantul. Fiind seceta, pestii sunt in survival mode, adica incearca sa nu bage prea mult la maț ca să nu fie prea greoi dacă e vorba de balacit prin namol până la balta de alături care are mai multă apă.
    6. montura: bob pe ac? bob pe fir? cu sau fără pop-up? Exact! Câte un băț cu fiecare dacă e baltă privată (la Dunăre, din ce știu, ai voie numai cu 2 bețe pe cap de pescar)
    6. mai am, dar mai las și pe alții, că la explicații de ce nu am prins sunt expert.

  9. #13

    nu stiu cat de seriosi sunt respectivii, dar la o gramada mare de balti se hranesc pestii joi de exemplu cu furaj cu esenta de mormodici. iar pestanii nu servesc altceva. mult noroc sa ghicesti cu ce esente tembele sunt obisnuiti pestanii.
    pe de alta parte ramele/viermusii sunt universali. poate nu prinzi crap la ele, dar ceva tot ar trebui sa agati.

    montura… complex.
    fund fara probleme, carlig dupa plumb, plumb culisant inca unul eventual la 10+ cm deasupra limitei culisantului
    fund cu namol, crengi -> plumb fix, carlig(e) la 20+ cm de plumb.
    mai conteaza si panta. daca ai 2m la 30 m de mal, sau 5m.
    modul de punere a momelii pe carlig. carlig liber si momeala insirata pe fir de “par” legat de carlig (dar merge cam doar la crap), si carligele trebuie sa aiba o forma oarecum specifica. sau normal, pe carlig.

    la pluta nu prea ai ce sa gresesti. culisanta sau fixa, plumb, la 10 cm de pluta carlig . asta daca nu dai la rapitori.

    si pune carligele in functie de ce pui in ele ca momeala, nu in functie de greutatea crapului pe care vrei sa il prinzi. am scos crap de 1-2-3 kile cu carlig cu care prindeam carasei. (de 6-8).

  10. #14

    Ce monturi se folosesc la crap?
    Alea de la picior!

  11. #15

    Catarat pe zidul care imprejmuieste ospiciul, un nebun se zgaieste la un pescar care sta de ceasuri intregi, aproape nemiscat, cu undita in mana, pe malul lacului.
    – Vad ca zaci acolo de dimineata. Macar ai prins vreun pestisor?
    – Nu.
    – Si atunci de ce nu vii la noi?

  12. *Pentru numele lui Dumnezeu, orice soluție tehnică ai implementa, sfințește, dracului, râmele și fă mămăliga cu aghiazmă!

  13. #20

    Cred ca Arhi a prins pana la urma un somn de toată frumusețea…
    Or s-a băgat cu un ciomag în apa sa pândească pitit după o ragalie peștii sa le dea în cap.
    Ceva s-a întâmplat sigur…

    • Nervos că baboiul îl sfidează, s-a urcat pe stâlp, cu niște sârmă și-un patent.
      Cică trage cteno la 380, ceva de speriat.
      Dar niște răi i-au furat scara.

    • #22

      Sa-mi bag, câte jocuri Fazan am pierdut ca nu am găsit substantive care încep cu “ct…”. Pisoi, m-ai salvat! 🙂

    • #23

      Ctitor, ctitorie.

    • #24

      Bai Balaure, băi Balaure… tu chiar nu te potolești cu avatarele ăstea? 🙂

    • #25

      Vede Balauru’ meu doo mâțe șugubețe zbaaaf! dă cu caratistu’ sa moara motanii dă spaimă, nu alta.

  14. #26

    Broscuta cu deget uman? Gasca lu’ Miciurin strikes again.

  15. #27

    Mă boss, nu îți recomand sa te apuci de pescuit pentru ca e un viciu costisitor, eu mă bat și noaptea în somn cu monștrii apelor. Pentru crap, folosește o nada buna, cu porumb dulce pe cârlig sau pe fir de par.

  16. #29

    la curent ai incercat?

  17. #31

    Poate unii sunt dispusi la o iesire in grup sa impartasim din povesti

  18. #32

    Poza cu broscuta unde-i? Eu cred ca nici aia n-ai facut-o, numai te lauzi.

  19. #33

    Daca te-ai distrat restul nu mai conteaza!

  20. Eu nici nu am stiut vreodata 🙂

  21. vara trecuta sotul meu a prins la mamaliga…

    partea tare e ca apoi l-am prajit si l-am mancat cu mamaliga

    evident, a doua zi momeala era mamaliga ramasa decuseara…

    este, cum sa zic, circuitul mamaligii in natura :))

  22. Pai, nu e important cum il prinzi, ci cum si cu cine il mananci? Hm, plus un vin bun:> alb de preferat… Hm, as fi mers la peste dar imi e lene, Dunarea e la 30 si ceva de km de mine si Oltul e destul de aproape, insa vin pescari prin sat cu peste proaspat, ca vrei ca nu vrei te si trezesc din somn cu tipetele lor de vanzatori ambulanti mai ceva ca si aia fier vechi…

  23. #38

    Poti incerca sa prinzi si un somn. Uite pe cineva care a prins unul de 70kg folosind metoda asta:

    www.liveleak.com/view?i=0ee_1439382756

  24. #39

    Ei, lasa, nu te mai plange, ca de prins tot ai prins ceva.

    imgur.com/7E1J5Px

  25. #44

    Acum sincer, recunoaste, tu nu te ai dus pe balta sa prinzi peste.

  26. #46

    La japca…