Postez cu o zi întârziere, am așteptat să prindă tomberonul mai mult foc și să curgă mai multe lacrimi pe Internet.
Sursă: Bari Weiss + arhivă cu toate tweeturile. Recomand al doilea link.
Test de încălzire: ce vezi în poza de mai jos?
Dacă ai răspuns „două femei puternice și demne de respect”, atunci ești ok.
Cea din stânga e doamna amiral Dr. Rachel Levine, medic pediatru și psihiatru (ambele în mod neironic), secretar de stat. Woman of the Year, conform USA Today. Lângă ea e doamna Sam Brinton, tot secretar de stat, responsabilă cu energia nucleară.
Sper că nu te-ai încurcat la faptul că doamna din stânga roagă medicii și profesorii să încurajeze tranzița minorilor (video), în timp ce doamna din dreapta ciordește genți din aeroport (s-a întâmplat de două ori). Dacă o dai așa, s-ar putea să ai o etichetă specială pe cont:
Faptul că cineva îți publică poza casei și adresa nu e o problemă (21, 22), cum nu sunt o problemă nici pedofilii care fac schimb de conținut. Important e să nu le spui doamnelor de mai sus că de fapt sunt bărbați.
Trei experte în prevenit exploatarea minorilor se smiorcăie fiindcă nu mai pot să stea degeaba să-și facă treaba la Twitter. Anne Collier, Eirliani Rahman și Lesley Podesta (nicio legătură cu unchiul ei, John Podesta, consilier prezidențial) își dau demisia la o zi după ce Twitter a făcut un exercițiu de transparență. Motiv: lipsa de transparență.
Așa cum ne-am obișnuit, Jack Dorsey nu a știut nimic despre filtrarea conținutului, și despre nimic, în general. Era plecat să ude buretele (14, 24).
Sunt foarte amuzante virajele jurnaliștilor, de la „nu există cenzură, ești un fascist și un conspiraționist dement” la „nu e nimic important, să trecem mai departe”. Mai amuzante sunt reacțiile celor implicați. În loc să se retragă în liniște, cu un mesaj neutru, încearcă să măture mizeria sub un preș care nu mai există. Toți sunt eroi în propria lor poveste, de neînlocuit, învinși de Elon cel Crud și Trump cel Rău.
Oare ce mai urmează, să aflăm că executivii Twitter au făcut exact ce le-au zis niște agenții de stat?
NOU
Cred ca nu sunt ok.
NOU
[…] “virajele jurnaliștilor, de la „nu există cenzură, ești un fascist și un conspiraționist dement”” […]
Asta nu e cenzura, ci exprimarea unei opinii. Invata sa faci diferenta dintre cele 2.
NOU
Mi-au dat downvote probabil niste trumpisti care nu stiu diferenta dintre cenzura si libertatea de exprimare.
A cenzura implica automat interzicerea unei afirmatii, publicatii etc. Adica exact interzicerea libertatii de exprimare. Dar eu nu vad ca acei jurnalisti sa le fi interzis asta.
Ba chiar pe tine vad ca te deranjeaza opinia acelor jurnalisti pe care ii ataci.
Libertatea de exprimarea trebuie sa o intelegi astfel: ai dreptul sa zici ce vrei (exact, nu e cenzura), dar asta NU INSEAMNA ca altii sa nu aiba dreptul sa te critice, sa iti spuna ca esti bou fiindca vorbesti prostii.
NOU
Nu, prietene. N-au nimic trumpistii cu tine.
Ești doar prost. Nu te întrista; multă lume e și nici măcar nu-și dă seama.
NOU
Cred că suntem de acord, dar încerci să forțezi întelesul unor cuvinte, doar ca să nu fii de acord.
Concret: nu-ți șterg comentariile (direct din baza de date, eventual), ci doar le fac invizibile pentru restul cititorilor. Nu e cenzură, e filtrare de conținut. Inventez alt termen pentru același rezultat.
Nu mă deranjează opinia unor jurnaliști, râd doar de felul în care o dau la întors. Uneori e sănătos să spui „n-am avut dreptate”. E normal, e uman, majoritatea va trece peste asta.
Poți să scrii oriunde pe internet că Șerban de pe ArhiBlog e de fapt o cămilă. Am trei opțiuni:
– să ignor și să las lumea să râdă
– să te dau în judecată (lolsuit)
– să postez dovezi clare că nu sunt o cămilă
NOU
Foarte, foarte slabe toate dezvaluirile “incendiare” despre nimic. Amestec de atacuri la persoana cu vagi impresii ca institutiile statului s-au implicat la twitter. Doh…normal ca s-au implicat, toti care au putut s-au implicat, de la democrati la republicani la insitutii de forta. De parca e vreun mare secret, ce sa zic. Asa a fost si asa o sa fie mereu, trebuie sa fii incredibil de naiv sa crezi altceva. Acum doar s-a schimbat influenta, republicanii o sa cotizeze mai mult si aia e. Vata ta o sa fie incredibil de grea daca ai crezut vreodata ca o companie cu atatia utilizatori e complet independenta si absolut fara influenta externa.
Chestiile astea cu trans n-o sa va ajute cu nimic pe fanii Elon/Trump, e plictisita lumea de discutii din astea egale cu zero. Sunt ridicole alea doua (naiba stie ce sunt) dar sunt mai inofensive ca 99% din partidul ala replublican unde e plin de dementi
NOU
Personal mi se par niște aberații o grămadă de chestii woke, inclusiv domnii împopoțonați de mai sus. Ca o paranteză, știu o persoană trans norvegiană, care chiar are o problemă în sensul ăsta, tratament hormonal de ani de zile, consiliere psihologică, în perspectivă operație. Om inteligent și citit, din conversațiile purtate am reținut două chestii: prima, că persoane cu adevărat trans sunt mult mai puține decât par, a doua că o bună parte a celor „pe bune” au un dispreț crunt față de toți papagalii ce se declară trans, fără a face altă schimbare decât de penaj. Eventual „trans-lesbiene” sau ceva de genul.
Iar dacă e să aleg între excentrici mai mult sau mai puțin penibili și golani ce se ling pe bot cu dictatorii și cred că statul ce i-a ales e tarlaua lor personală, nu-i greu de făcut alegerea. Așa că „Trump cel Rău” și maimuțoii ce se uită în gura lui se pot duce dracului. Inclusiv cel care a trecut de la potențial Mesia spațial la a învârti făcălețul în troaca politicii terestre.
NOU
> vagi impresii că FBI s-a implicat în conținutul de pe Twitter
> normal că s-au implicat
Deci nu-s vagi?
NOU
Eu nu înțeleg de ce trebuie expuse și promovate persoane cu un evident comportament deviant..
NOU
E mentalitatea de starpire a elitelor, au incercat si comunistii asta, asa ca in cazul zebrelor vor sa ii coloreze pe toti in clovni sa nu iasa aia mai destepti sau mai prosti in evidenta, ia-ti modelul de om destept daca mái poti cam asta e ideea, au cumva impresia ca tiktok nu e destul, trist si foarte trist, chiar ca incepe idiocracy sa fie documentar
NOU
pentru ca au functii de reprezentare platite din bani publici! ceea ce fac si ce zic au suportul electoratului lor.
NOU
Chiar acum am baut un pahar cu apa.
NOU
L-a banat iar pe Ye pe twitter bulangiu asta de Musk :))) Are spirit jidovesc in el cat cuprinde Musk . De fapt sa nu fie chiar botezat cu briciu si Musk, nu mai stiu unde am citit căcând era mic a facut nu stiu ce școală jidovească :)))
NOU
Bă, cand eram mic il adoram pe Michael Jackson, dansam pe muzica lui ma luam cu mana de coaie si ziceam AAAAU!! :))))
NOU
Da e veche poza asta bai Cetine , cu bulangii ăștia doi imbracati in femeie cu fuste. Eh, ca sa vedeti cat de mult poate sa decada mintal si spiritual niste fiinte se presupune ganditoare , care gandesc, numite om. dar pula n au curaj sa si o taie si sa-si lase o gaura ca femeile. daca tot au tinute feminine. panarame. doua panarame
NOU
Deci pe scurt twitter cenzureaza pentru ca nu ne lasa sa le facem pe alea doua “doamne” in toate felurile. Si de fapt daca citesti pe acolo afli ca nici nu iti sterge “opinia”, doar “reduce vizibilitatea”.
E ca si cum te-ai fi plans acum 20 de ani ca ai scris un articol patriotic in Romania Mare si chioscul de ziare de la colt a refuzat sa expuna in geam pagina 12, unde apare opinia ta echilibrata si de bun simt.
NOU
Ștergerea conținutul înseamnă să-ți asumi răspunderea și decizia e vizibilă pentru toată lumea. Trebuie să zici ce paragraf din TOS a fost încălcat.
S-a încercat reducerea vizibilății tocmai fiindcă nu exista niciun motiv acoperit de TOS, conținutul pur și simplu nu corespundea cu opinia celor de la Safety & Trust.
Citește TF 3 și 4.
NOU
bai sper sa nu ajunga treaba asta woke la noi pana nu ies la pensie, pentru ca sigur ajung sa dorm sub un pod ceva. iti bubuie mintea cand vezi oameni cu o doaga lipsa in pozitii care iau decizii importante.
a fost si la mine o tentativa a HR sa impuna niste cote de femei. la o sedinta s-a trezit doamna de la HR ca trebuie analizat daca nu cumva trebuie sa angajam mai multe femei ca sa respectam nu stiu ce norma europeana de vor astia sa bage. la director i-a sarit mustarul pentru cu la birouri 80% din angajati sunt femei, iar pe teren (tehnicieni) sunt 100% barbati ca e munca fizica destul de grea. I-a intors-o asta scurt “pai atunci apuca-te sa gasesti femei la service, ca la birouri n-am nevoie de mai multi”
NOU
Buna dimineata la cafeluta! Sa aveti o Duminica binecuvantata!
NOU
Spre norocul meu mai e mult pana diseara si am timp sa beau ceva alcool ca sa pot dormi la noapte. Oare sunt un ignorant daca spun ca nu ma intereseaza cine-s “personajele” si povestea lor? Am citit doar articolul tau fara link-uri si n-am inteles nimic. Bine; nici nu-s curios sa aprofundez!
NOU
E perfect normal să nu ai o opinie sau să nu te intereseze un subiect.
Mulțumesc pentru comentariu și sper să ai o săptămână liniștită!
NOU
Cine e Șerban și în ce cotlon de pe 4chan a stat ascuns până acum, mirosindu-și singur flatulențele conspiraționiste? Mai important, cum să-l ajutăm să scape de părerea neverosimil de bună pe care o are despre propria inteligență?
NOU
Dacă ArhiBlog ar fi o parcare, tu ai fi un Fiat Multipla.
Mă gândeam să-ți ascund comentariul ca să văd cât plângi în pending, dar rămân la ideea de bază: chiar dacă ieri ai ales să o arzi pe analfabetism funcțional, tot vreau ca părerea ta să fie vizibilă.
NOU
:))) Șerban, cel mai alfabetizat dintre pământeni. De asemenea, inofensiv. Nu te merităm, ești prea bun pentru noi.
NOU
Pe de alta parte de cand a preluat ielon fraiele nu mai apar aproape nimic despre ucraina. Am incercat sa adaug eu din topics, dar ce sa vezi. In News pot selecta orice de la punjab news la south dakota, dar nimic despre europa sau ucraina.
NOU
Na, ca s-a tuns Butthead la chelie si s-a imbracat in rochie!
Iar Beavis arata imbatranit, de nerecunoscut, viata a fost dura cu el.
He never scored.
NOU
ce conservator basit e autorul, nu stiu cum lasi mizerii din astea pe blog, cand am timp pot sa si comentez ce tampenii a scris, dar macar sa stiu ca raspunde
NOU
raspunde
NOU
N-am idee de ce ai intrat la pending. Ți-a dat Cetin approve înainte să apuc eu.
Încurajez discuția. Merg și insultele, dacă e nevoie, dar fă-le amuzante.