Postez cu o zi întârziere, am așteptat să prindă tomberonul mai mult foc și să curgă mai multe lacrimi pe Internet.

Sursă: Bari Weiss + arhivă cu toate tweeturile. Recomand al doilea link.

Test de încălzire: ce vezi în poza de mai jos?

Dacă ai răspuns „două femei puternice și demne de respect”, atunci ești ok.

Cea din stânga e doamna amiral Dr. Rachel Levine, medic pediatru și psihiatru (ambele în mod neironic), secretar de stat. Woman of the Year, conform USA Today. Lângă ea e doamna Sam Brinton, tot secretar de stat, responsabilă cu energia nucleară.

Sper că nu te-ai încurcat la faptul că doamna din stânga roagă medicii și profesorii să încurajeze tranzița minorilor (video), în timp ce doamna din dreapta ciordește genți din aeroport (s-a întâmplat de două ori). Dacă o dai așa, s-ar putea să ai o etichetă specială pe cont:

Faptul că cineva îți publică poza casei și adresa nu e o problemă (21, 22), cum nu sunt o problemă nici pedofilii care fac schimb de conținut. Important e să nu le spui doamnelor de mai sus că de fapt sunt bărbați.

Trei experte în prevenit exploatarea minorilor se smiorcăie fiindcă nu mai pot să stea degeaba să-și facă treaba la Twitter. Anne Collier, Eirliani Rahman și Lesley Podesta (nicio legătură cu unchiul ei, John Podesta, consilier prezidențial) își dau demisia la o zi după ce Twitter a făcut un exercițiu de transparență. Motiv: lipsa de transparență.

Așa cum ne-am obișnuit, Jack Dorsey nu a știut nimic despre filtrarea conținutului, și despre nimic, în general. Era plecat să ude buretele (14, 24).

Sunt foarte amuzante virajele jurnaliștilor, de la „nu există cenzură, ești un fascist și un conspiraționist dement” la „nu e nimic important, să trecem mai departe”. Mai amuzante sunt reacțiile celor implicați. În loc să se retragă în liniște, cu un mesaj neutru, încearcă să măture mizeria sub un preș care nu mai există. Toți sunt eroi în propria lor poveste, de neînlocuit, învinși de Elon cel Crud și Trump cel Rău.

Oare ce mai urmează, să aflăm că executivii Twitter au făcut exact ce le-au zis niște agenții de stat?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.