Un om de afaceri din Braşov a fost atacat pe un câmp de la marginea oraşului după ce a prins mai mulţi hoţi pe o proprietate de-a sa din Codlea şi a fost atacat de unul dintre aceştia, el fiind internat la Terapie Intensivă, în stare gravă. Cei trei suspecţi au fost prinşi vineri, iar magistraţii Judecătoriei Braşov au dispus arestarea preventivă a bărbatului care l-a atacat pe omul de afaceri. Cei doi complici ai acestuia – doi tineri în vârstă de 16 şi 21 de ani – sunt cercetaţi în libertate pentru tentativă de furt calificat

Știrea asta dă diferența dintre o infracțiune minoră, tentativa de furt și o infracțiune gravă, complicitate la omor. Și uite-așa dintr-un mic găinar te transformi într-un criminal, tu voind doar să furi niște găini.

E foarte important cu cine te asociezi în viață. Și în relațiile normale, nu doar în furt. Pentru că, la un moment dat, asocierea cu cineva greșit îți va dăuna cu siguranță. Chiar dacă tu nu ai făcut nimic, simplul fapt că ești privit ca un asociat cu respectivul te face co-autor.

Și de multe ori doare. Uneori anal.
Credeți că băieții cercetați în libertate pentru furt vor mai fi în libertate, acum, când nu mai e furt?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    “In ziua incidentului, comisarul sef Liviu Naghi, purtator de cuvant al Politiei Judetene Brasov, a declarat ca nu se poate stabili o relatie de cauzalitate intre starea victimei si agresiunea fizica.”
    Pura coincidenta atunci, probabil ca intre timp au descoperit o relatie.

    • #2

      @bigbear asta e una din atributiile-cheie ale politiei, aceea de a cauta corelatii semnificative.

      Deoarece cauzalitatea este mai mult o teorie iar procuratura, DNA-ul & friends duc o viata profesionala calauzita dupa principii acauzale. Nevoile lui Basescu gen.

  2. #3

    Intre timp, barbatul a murit.

    • #4

      Asa-i trebuie, de ce nu i-a lasat pe tinerii aia in pace sa ia si ei de pe camp ce aveau nevoie, ce se intampla, saracea fara 2 stiuleti sau oglinzile de la masina?

      Private property is so overrated… 😀

    • #5

      “Intre timp, barbatul a murit”

      Cine sunt redusii mentali ce au dat Like?

  3. #6

    Departe de mine de a lua partea atacatorilor / suspectilor, dar aici a mai intervenit si un accident vascular cerebral.

    • #7

      e riscul meseriei cine plm i-a pus sa fure ca niste amatori? puteau sa isi faca temele, background check ori sa munceasca. Stii cum e? cand treci pe strada imbrancesti din greseala un om bolnav cade si pateste ceva e una iar cand tu mergi pe domeniul lui neinvitat sa ii ciordesti gainile deja e cu totul altceva.

    • #8

      In cazul asta nasol pt atacatori, ca daca omul suferea accidentul vascular cerebral in timp ce se plimba prin piata la cumparat patrunjel nu era nimeni pus sub acuzare.

    • #9

      Pai eu nu stiu daca ai fost pus in fata faptului de a fi jefuit de cineva. Traiesti niste emotii, de care nu aveai nevoie si de care te puteai lipsi, emotii declansate de faptele hotilor care puteau alege sa-si miste fundul la munca si sa reuseasca sa faca rost de papa precum ceilalti membri a societatii din care fac parte. Vor jungla si cred ca societatea asta e pre incorsetata, asta fiind motivul pentru care ei nu reusesc in viata, pai sa mearga in jungla sa vedem cat supravietuiesc.

  4. #10

    si daca proprietarul, printr-o minune, il ranea pe unul din agresori era si el cercetat, nu-i asa?
    Presupun ca si daca facea infarct din sperietura cauzata de hoti ei tot nu ar fi fost vinovati, este normal ca niste straini ( probabil aveau antecedente ) sa se plimbe la tine pe proprietate.

    • #11

      Depinde cum ii ranea… daca aia il atacau cu un cocean, el trebuia sa le arunce cu porumbu’ in cap!

    • #12

      Da, prostia aia cu “direct proportionala” riposta la atacul unui agresor, asa-i?

  5. #13

    Nu era mai simplu si eficient un studiu de fezabilitate, un masterplan…frumos, elegant…

  6. #15

    Din pacat, in Romanikk, daca ai ghinionul sa dai peste unul care fura de pe proprietatea ta, trebuie sa te hotarasti repede unde preferi sa ajungi: la spital (cu varianta cimitir) sau la inchisoare.

    • #16

      Peste tot este asa, oho, in tarile scandinave mai ales, victimele nu au aproape nicio cale de autoaparare, iar pedepsele sunt mult mai putin severe decat la noi. Peste tot sunt tone de nemultumiri pe tema asta 🙂 .

    • #17

      V3nt0R are dreptate; si in Olanda/Belgia e la fel. Te agreseaza unu, la tine in casa nota bene, directia indicata (de autoritati) e sa-i spui sa stea putin cat dai tu telefon la politie; daca-i dai una de ex in timp ce el cauta ceva sub (sau in) patul lu fii-tu (sau fii-ta), e bad. Prim-ministrul in NL si-a furat-o de la socialisti cand a spus ca exista ceva numit legitima aparare (normal, magrebienii cu cine voteaza si ei?). Din fericire, romanii (recunoscuti ca atare) au probleme mai mici: golanii locali prefera sa se ia de blegestii multiculturali, ca aia de dau si unt pe gratis.

  7. Sa zicem ca suntem niste baieti si intr-o noapte ne hotaram sa intram in casa unui nene sa furam. Dar, ca sa vezi ghinion, nenea ala il prinde pe unul din noi care, ca sa scape, ii aplica una peste ceafa, lasandu-l lat.
    Asa ca, este posibil, ca unii sa raspunda pentru omor/talharie urmata de moartea victimei, iar altii doar pentru furt si sa ramana liberi.
    Asa cum e posibil ca sa raspunda toti de rezultatul mai grav.
    Dar, cum zice o vorba din batrani, doar cel care are dosarul stie mai bine.

  8. #19

    “o infracțiune minoră, tentativa de furt și o infracțiune gravă, complicitate la omor.”
    Art 229 CP: Furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional; [se pedepseste] cu inchisoare de la 2 la 7 ani
    Art 189 CP “Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
    Art. 193 CP. “Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”

    Du’te baaa, cu infractiunile tale minore de-aici..
    Atat timp cat n-am [avut] in intentie sa omor ca sa scap de furt (unde inchisoarea e > 15 ani), scap mai ieftin daca dau doua trei picioare la stomac. Poate chiar gratis.

    • #20

      Nu are absolut nicio legatura cu uciderea din culpa. Lovituri cauzatoare de moarte, eventual (in situatia in care nu a exista intentia de omor).

  9. Tudore, vezi c anu e doar omor din culpa.
    E si talharie, ia vezi la aia cat e pedeapsa. Cu agraventele ca erau in grup si voiau sa acopere o alta fapta.

    • #22

      Art. 233 Cod Penal
      Tâlhăria

      Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

      Art. 236 Cod Penal
      Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei

      Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

    • #23

      Ca sa nu repet ce-au spus altii, ideea e ca in codul penal de la noi, diferenta dintre furt si talharie ( in ceea ce priveste pedeapsa este foarte mica. Pedespirea drastica a furtului (ala marunt enervant, ca de exemplu telefonul furat in tramvai) face ca hotii sa devina violenti ( asa cum sugereaza titlul): hotii nu am prea mult de pierdut daca devin si violenti si transforma furtul in talharie
      Din cauza asta tiga… hotii recunosc destul de greu faptele si pedepsirea lor este scumpta si ineficienta…
      Parerea mea e ca daca la recunoasterea faptei si recuperarea prejudiciului ar lua doar 15 zile de lucru la cules de cacat de caine de pe trotutar in loc de un an de facutate dupa un proces, toata lumea ar fi mai castigata.. Nistre “cursuri” de recalificare pentru albirea cazierului in cazuri de astea mai usoare ar fi iarasi de ajutor.

  10. Ai de capul meu, cand am citit “un om de afaceri din Brasov” m-am gandit ca nu cumva sa fie Zoso, ca-i sta firea sa se ia de gat cu 3-4. 5-6.

  11. #27

    Vrem arme sa fugarim cu ele hotii pe camp. 🙂

  12. #29

    Întrebare către specialiștii în drept penal: fapta intră la tâlhărie urmată de moartea victimei dacă dacă furtul a fost consumat înainte de săvârșirea faptelor de lovire/vătămare?

  13. #31

    Mai bine am copia legea de la americani in care ai dreptul de a folosi o arma de foc in cazul in care iti incalca cineva propietatea.
    E o lege dura, dar cand iti intra 3 oameni in casa ce faci? Daca dai cu parul in ei dupa trebuie sa dovedesti la tribunal ca ai fost in postura de auto-aparare.
    Stiu ca nu are legatura cu subiectul dar am simtit nevoia sa o spun.

  14. Daca aveam o lege mai aspra referitoare la incalcarea proprietatii si posesia de arme, scenariul era putin diferit.

  15. Aici sunt de acord cu americanii. Nu ieși de pe proprietatea mea, primești un glonț în scăfârlie. Indiferent că voiai să furi, să-mi aduci corespondența sau să încerci să-mi vinzi un aspirator…