Îl mai ţineţi minte pe Urban Spam? Cel ce s-a judecat cu Gupi de la hangarhosting şi a pierdut?
Ei, azi pot să spun cu mâna pe inimă că sunt fanul lui numărul 1, până la următoarea dudă pe care o face.

Pentru că Urban, în calitate de senator, a propus introducerea pedepsei cu moartea în cazul celor care violează minori în vârstă de până la 10 ani, fapta ducând la moartea sau sinuciderea victimelor. Da, sunt perfect de acord.

Numai în ultimile 2 săptămâni, nu a trecut zi să nu aud de copii violaţi sau ucişi de brute, animale fără drept de viaţă printre oameni. La unul din cazuri auzeam din background cum idiotul a violat copilul şi, când a văzut că îi curge sânge, l a ştrangulat, că s-a speriat şi pur şi simplu am rămas fără aer de nervi.

Ştiţi ce pedepse iau violatorii? Ceva de gen 7 ani. Criminal? Maxim 25 de ani. Înmulţiţi cu 8 luni, cât e de fapt anul penal de închisoare calculat până la eliberarea condiţionată şi veţi vedea că un violator poate ieşi din închisoare, pentru bună purtare, după vreo 5 ani, iar un criminal de copii, după maxim 17. Nu e o pedeapsă suficient de dură.

Bravo Urbane. Keep up the good work.

Desigur, sunteţi toţi conştienţi că o asemenea propunere nu va avea succes în an electoral, având în vedere că violul e principala distracţie prin satele rromâneşti, iar populaţia votant majoritară tot acolo se găseşte.