Devenind eu, cumva, un specialist în camere auto, am decis să îmi împărtășesc preaplinul către fanii blogului și să mai și testez camere. Așa că am luat la teste o cameră auto Nextbase 412GW

Camera vine împachetată într-o cutie elegantă, nu clasicul, China Style, la grămadă, în carton.

Scosul din cutie e simplu, toate sunt așezate în ordinea de care ai nevoie

Vine cu 2 cabluri de alimentare, unul clasic, lung, pentru brichetă, și altul scurt, pentru alimentare prin USB

Ventuza pentru geam e mai mică decât chiftelele alea care se găsesc în mod normal.

Sistemul de prindere este simplu, cu un conector pe șină.

La pornire trebuie făcute niște setări de bază, gen limbă, oră și trebuie formatat cardul.

Pe cameră se poate pune un filtru de polarizare, foarte util atunci când este soare sau alte lumini tricky.

Et voila, camera e gata pusă.
Mergând acum la funcționalitate și caracteristici, genul acesta de cameră e un device nou pentru mine. Nu am mai avut până acum cameră cu senzor GPS pe ea, în primul rând pentru că îmi mai scapă piciorul pe pedală. Câteodată. O chestie mișto gândită este prezența mufei de alimentare sus, nu în laterale, lucru care salvează din vizibilitatea parbrizului și nu te enervează atunci când îți tragi cablurile prin bord și realizezi că sunt mai scurte cu fix lățimea camerei de bord.

Butonul de înregistrare de urgență este mare, este colorat roșu închis, are un semn de exclamare pe el, adică ce am eu nevoie ca să nu mai pipăi prin aer în timp ce conduc, căutând butoane. Are sistem de înregistrare la impact, pe timpul parcării, sistem care înregistrează și chiar ține bateria, în perioada în care am avut eu camera, a avut tot timpul bateria mai mult de jumătate, chiar dacă nu mișcam mașina din loc și 2 zile.

Unghiul de vizualizare a filmărilor este de 140 de grade. Putea fi și mai mare, desigur. Dar compensează cu calitatea filmării, care este super duper ultra, chiar nu cred, ochiometric vorbind, că am văzut vreo cameră care să filmeze mai bine și mai curat. Sistemul de prindere pe șină te ajută să o dai jos ușor și să o ascunzi în torpedo, în acest minunat oraș, sigur și fluid.

Rezumând, e genul acela de cameră muncitoare și care nu protestează, își face treaba fără crâcnire și, pur și simplu, uiți de ea, pentru că nu mai necesită nimic în plus.

Prețurile pentru gama Nexbase sunt bune, încep de pe la 300 de lei, în funcție de ce vrei și de câți bani ai. Modelul testat costă 740 de lei și este, cred eu, extrem de bun pentru un heavy user precum subsemnatul.

Specificațiile complete sunt și pe situl producătorului.

Rezolutie Quad HD – imagine de inalta calitate, 1440P la 30fps sau 1080P la 60fps
Tehnologie WDR – pentru o imagine clara, atat in timpul zilei, cat si al noaptii
Display 3″ – permite o vizualizare facila, direct pe camera, a filmarilor realizate
Unghi de vizualizare 140° – in timpul filmarii, capteaza toata actiunea, pe ambele parti ale drumului
Filtru de polarizare (optional) – inovatie ce permite eliminarea reflexiilor din parbriz si a luminii puternice
Mod parcare inteligent – iti poti supravegha masina in parcare, camera inregistrand automat atunci cand detecteaza miscarea masinii
Wi-Fi – poti reda si partaja rapid filmarile direct din smartphone sau tableta, utilizand aplicatia dedicata Nextbase Cam Viewer
GPS – inregistreaza locatia si viteza de deplasare, care pot fi vizualizate prin Google MapsTM
Suport magnetic cu incarcare – pentru instalarea si indepartarea cu usurinta a camerei
Senzor G incorporat – in caz de accident, fisierele sunt protejate automat prin senzorul G, care impiedica suprascrierea acestora
Nextbase Replay 3TM – soft de editare video inclus, care permite vizualizarea filmarilor realizate, editarea continutului, blurarea numerelor de inmatriculare, a vitezei de deplasare, dar si vizualizarea traseului prin Google MapsTM

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Folosesc camera asta de 1 an și câteva luni. N-am avut nici o problemă pana acum, filmează bine, filtrul de polarizare este bine venit, n-am mare lucru de reproșat. Doar mici chestii cum ar fi: dacă se folosește ventuza, camera vibrează foarte mult, deci va fi foarte deranjant când vei urmări filmarea pe calculator. Recomand sa fie prinsă cu acel suport cu bandă dublu adezivă direct pe parbriz. Atunci nu va mai tremura deloc. Era sa uit un mic detaliu pe care nu îl văd neapărat ca un minus. Durează cam 1-2 minute pana se conectează la sateliți și apare viteza de deplasare pe filmare. În rest toate bune, foarte mulțumit de cameră.

  2. #2

    Am avut mai demult o camera de la prestigio, care s-a dovedit a fi cam balarie, cel putin in combinatie cu masina de atunci care era si ea cam balarie. A fost singura camera, dar din ce am vazut pe net mi-am pus tinta pe o Opia sau Opia 2. Ce ai alege intre Opia si nextbase-ul asta?

  3. #5

    Chestia cu sateliții și cu GPS poate fi și cu dus-întors în minunata lume logico-juridică milițienească românească. Adică dacă dă un bou cu pedigree peste tine, el e de vină, tu duci filmarea, ăia o iau la purecat (doar-doar or găsi ei ceva să te agațe pe tine) și unul din ei observă ca aveai 45 la oră pe un pasaj unde limita era de 40, punem pariu că tot se va găsi unul care să incerce măcar să te scoată pe tine vinovat? Pentru că în mintea lor, ideea de cauzalitate e prea complexă ca să intre…

    • #6

      da, m am gandit si la asta. pe de alta parte, daca vrea sa te frece asa, e usor sa iti determine viteza pe baza inregistrarii de pe camera

    • Filmati si voi in slow motion, lol!

    • #8

      @ Arhi – nu cred ca e asa simplu sa-si determine viteza doar pe baza filmarii. Cel putin – eu nu stiu cum. Se poate aproxima – da, posibil… Dar determinata cu exactitate mai greu ( spre imposibil). Si atunci daca nu e determinata clar cu mijloace omologate – viteza devine doar motiv de barfa…

  4. #9

    @cetin no more mai 70 pro?

  5. #11

    Daca tot te-ai apucat, sa testezi si ceva pentru aia care nu castigam de la 2000 de euro in sus. Stiu, e greu de crezut dar (mai) ai si astfel de cititori :)))

    • #12

      70mai pro. folosesc, sunt multumit

    • #13

      Salut,

      In gama Nextbase regasesti camere si pentru cei ce nu castiga 2000 euro.
      In functie de caracteristici gasesti camere de la 319 lei si pana la 1299 lei in cazul camerei de top care realizeaza filmari la rezolutie 4K Ultra HD. Pe store.falcon.ro gasesti intreaga gama de produse Nextbase. Sunt sigur ca o sa gasesti produsul potrivit pentru tine.

      O zi buna,
      Marius

  6. #14

    wow, 3 poze fara degete… un maestru :-))

  7. #16

    Pot vedea direct pe cameră filmulețul (să derulez filmarea), fără a fi nevoie să descarc conținutul pe un calculator?
    Mersi.

    • #17

      nu am incercat. poti sa te conectezi la ea si sa vezi oe telefon