Un proiect de lege înregistrat recent la Senat și pentru care inițiatorul cere procedură de urgență propune ca orice modificare făcută asupra kilometrajului unei mașini să poată fi pedepsită cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă.

Infracțiunea nu va fi săvârșită doar de cei care modifică kilometrajul, ci și de persoanele care cer modificarea acestuia sau cele care pun la vânzare autovehicule cu kilometrajul modificat ori defect.

Bine, proiectul ăsta de lege mai vrea interzicerea circulației mașinilor cu volan pe dreapta, lucru care ar fi extrem de minunat, dar care mă îndoiesc că poate fi pus în practică, din cauza legislației UE.

Ce nu înțeleg eu este partea subliniată din text. Cum, mai exact, cei care pun în vânzare? Eu, de exemplu, am avut un mercedes, pe care i l-am vândut unui prieten. Care prieten, la un moment dat, s-a dus cu el la mecanic și a aflat că avea kilometrajul dat înapoi. Evident, habar nu aveam, eu îl cumpărasem de un amic care, cu siguranță, nu avea idee despre dat kilometraje înapoi și nu l-ar fi interesat să o facă. Deci fusese dat înainte pe traseu. Practic, eu am fost infractor? Sunt metode și mașini unde nu ai cum să îți dai seama dacă s-a umblat la odometru, dacă nu coroborezi cu alte date, care presupui că există, gen carte service.

Nu știu de ce, dar întotdeauna, la orice, legile din românia trebuie să fie stupide și idiotic făcute. Bine, știu de ce, pentru a putea să ți se ceară bască când tu ai șapcă și invers, dar ca idee.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.