Mă gândeam privind minunatul clip al lui Liviu Dragnea, cel în care gătește teci de fasole ca un lord, că noi, cei ce ne-am opus PSD-ului, PNL-ului, USL-ului și cui dreaq ne-am mai opus, în timp, putem fi caracterizați cu un singur cuvânt. Naivi. Naivi și proști, bine, dar prostia a ieșit ulterior […]

Nu cred că are rost, în continuare, din respect pentru acei copii, să comentez nimic legat de subiectul care a polarizat tot în ultimele zile. Este evident, poliția, procuratura, STS au dat un mare fail, unul incredibil, care le-a arătat incapacitatea, iar Ministerul de Interne nu are altă poziție decât cea a ghiocelului […]

Pe locul unde acum se înalță pizzeria Florina, înainte de a deveni pizzerie, era mezelăria Florina. Dar înainte de mezelărie, acolo era Aprozarul de cartier. Nu știu sigur, e doar la nivel de zvon, pentru că nu m-a interesat subiectul, dar se pare că gestionarul de la AProzar a preluat spațiul de la […]

Cei ce mă cunosc știu că am un fix cu copiii. Nu suport să văd copii chinuiți, bătuți, suferind în vreun fel. Mă uitam pe feeduri aseară și nu reușeam să îmi iau ochii de la fotografiile cu copii mici, mici de tot, duși la manifestație, ca să vadă lumea ce cool sunt […]

Rezumând, cam acesta a fost discursul lui Dragnea. hurrr durr A fost o provocare, agenturili străini, vă mai dau 100 de lei la pensii, agenturili, vom merge înainti hurr durr. Îi lipsește elicopterul. Hai, în piață, că nu se mai poate. PS: Am scris îndemnul direct pentru ca doamna ministru de interne să […]