Screen Shot 2012 07 16 at 23.39.38
17.07.2012

Brainervan al 6 lea

Desigur, abordam subiecte de înalt bun simț cetățenesc, precum ar fi compatibilitatea dintre roșcați și blonde, alegerile din 29 iulie, nevoia religioasă de dominare internă a sufletului răzvrătit și, desigur, puțină fizică relativistă.
IMG 1399
15.07.2012

Despre cum să ai subiecte de blog

Aseară, la 3 și 10, m-am trezit brusc din somn, având în minte un subiect de blog beton. Pățit fiind, am tot timpul telefonul lângă pat, gata să notez viguros tot ce îmi spune mintea-mi prodigioasă. Drept urmare, am luat imediat telefonul și am notat ideea de bază, după care m-am culcat. Asta e […]
detasamentul 2
12.07.2012

Cum te duci la incendiu cu succes

Pe la jumătatea ciclului 2 am fost făcut telefonist. Telefonistul e cel ce preia mesajul de incendiu, după care se aruncă în bocanci și prezante și duce mașina la incendiu. Desigur, se presupune că respectivul telefonist cunoaște zona și, ce e mai important, știe să umble cu harta specifică, hartă care e o cărțulie micuță, […]
fart
09.07.2012

Presa internațională alea alea

Foarte, foarte interesant de citit aici. Și aici. Și cam aia fu cu opiniile prestigioaselor blabla. Ca idee, pentru viitor, eu personal sunt în campanie electorală Jos Băsescu. Deci nu vă obosiți să comentați cu de-alea cu Crin care e somnoros și ponta plagiatorul etc, pentru că vă voi șterge comentariile cu infinită plăcere. […]
Screen Shot 2012 07 05 at 11.24.14
05.07.2012

Deci Băse e în corzi?

Înțeleg că da, altfel nu ar fi apelat la arme lăsate din mână de acum 3 ani. Mai rămâne să vină Sorina Matei, să ceară informații despre mișcările de trupe și încep să îmi aduc aminte de #pman. Mahalaua ineptă începe să câștige. Și da, acesta e un articol funny, deci nu îmi încalc […]
salam de cal
05.07.2012

Mezeluri și brânzeturi de sibiu

La mine în piață e plin de tarabe cu chestii de la Sibiu. Mezelurile? Cele mai bune mezeluri de prin depresiunile sibiului, numa’ gustați, să vedeți ce bunăciune de mezeluri. Brânzeturile? Normal, cele mai bune brânzeturi de Sibiu posibile. Băi, dar știi, totul e de Sibiu. Poate vreau o brânză normală, nu atât de grasă și […]
miss parnaie
05.07.2012

Nu mai vreau să scriu despre politică

Ne-am încrâncenat mult prea tare. Nu mai există opinii moderate. Există doar ori ești cu noi, ori ești împotriva voastră. Deja e plin spamul de imbecili care mă fac băsist și portocaliu, deși eu scriu anti băsescu și anti pdl de pe vremea când ei păpau rahat de câine din fața blocului, crezând că e […]
bear grylls 06
04.07.2012

Bear Grylls e un erou

Cam atât cu eroismul lui Bear Grylls și cum își asumă el riscuri nebănuite și cum mănâncă el numai viermi de ăia mari, albi și inelați. LE: Ca să și explicăm, pentru băieții cu ciungă în păr. Ideea e că Grylls tot timpul o dă pe tv cu Vai, ce fac eu acum e teribil de periculos, […]
service noumax
03.07.2012

Am fost cu macul la reparat

Mi-am dus macul la reparat, în sfârșit. La recomandările voastre, am fost la noumax, unde, în principiu, a fost ok, exceptând prețul care mi s-a spus. Deci, în principiu, poate fi placa de bază sau sursa. Dacă e placa de bază, costă 750E. Lucru oarecum ilar, pentru că la suma asta, îmi iau un […]
makeup 20
02.07.2012

Blugii au măritat șeptelul de rromânce

Este bine știut că pantalonii de blugi au măritat fauna feminină a rromâniei. Material tare, care ridică fundul maxim, mai punem și un elegant pantofior cu toc și gata cumetria. Asta mai ales în ultimii 10 ani, când efectul McDonalds a început să apară și la noi, traduc prin cururi care cuprind 2 scaune decente […]