# Dorurile noastre, în oglinda timpului
Sunt momente când ne prinde o nostalgie care nu are cuvinte potrivite. Acel sentiment când te gândești la jocurile din copilărie – cu reguli simple, fără ecrane – și realizezi că nu vor mai fi la fel. Sau când sărbători ca 1 Decembrie ne aduc aminte de o anumită *siluetă* a României, poate mai colorată, mai vie.
Dorind cu genuflexiune pentru weekenduri liniștite cu cei dragi, ne trimitem reciproc porții mici de afecțiune, gesturi care contează mai mult decât cuvintele. Sunt și filmele și serialele pe care le-am urmărit împreună, momentele în care ne simțeam parte din ceva mai mare. Acum, observând cum se schimbă tonurile în jurul nostru, cum se decolorează anumite culori din peisajul nostru național, simțim că trebuie să ne măsurăm bine pașii înainte.
Există o neam de legendă în tăcerile astea – în dorul pentru ceilalți, pentru vremuri diferite, pentru varianta mai bună a lucrurilor. Nu e ceva dramatic, e doar... omenesc.
