Din tot scandalul cu lansarea Yango eu am reținut o chestie. Comentariile alea elegante, despre cum trăim într-o epocă în care granițele sunt iluzorii și, dacă urăști rușii, trebuie să îi urăști și pe nemți, și pe americani, că doar și ei ne-au făcut rău acum 75 de ani. Cum nu înțeleg eu că e ok să susținem rusia, pentru că nu au făcut nimic.

Pur și simplu stau, citesc și nu îmi vine să cred. Trecând peste mizerabilii care sunt plătiți să comenteze așa, oare oamenii ăștia trăiesc într-o altă lume decât cea în care trăiesc eu? Doar eu și un grup de idioți vedem armata a 14 a în Transnistria? Doar noi de amintim de morții din războiul moldovean, uciși de ruși, de întemnițarea grupului Ilașcu? Amenințările directe cu rachete ale lui Putin? Toată expunerea de forțe din Ucraina, care a fost redusă la nivelul unei cocote care nu știe încotro să se mai îndrepte? Poziția clară în privința tezaurului care a devenit pradă de război? Cum privesc rușii problema basarabiei? Implicarea activă în dezinformarea zilnică prin sputnik și russia today, implicarea activă în alegerile din toate țările democratice, inclusiv în rămășița din românia?

Serios, aveți nămol în loc de creier, chiar nu vedeți că intenția rusiei este să creeze un tampon între este și vest, iar noi, ungurii și polonezii să fim granița? Nu vedeți munca depusă zilnic pentru refacerea rusiei mari și pentru a ne băga iarăși în aria lor de influență?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. Dar taxiurile sunt conduse de tiganj

  2. #2

    Ai dreptate doar ca in viata reala burta si buzunarul bat principiile si tot ce tine de etica, morala si in general de bine si rau.Sa zicem ca rusii prind brandul de magazine Mere deschid in Bucuresti 6 locatii cu preturi mai mici cu 20-30%.Ce zici vor fi goale magazinele si boicot general sau se va calca lumea in picioare sa cumpere ulei cu 1 leu mai ieftin.
    Atat timp cat unii din noi o duc prost si foarte prost poti sa scrii cat vrei ca tot vor exista cetateni care vor alege varianta imorala dar macar vor avea iluzia ca sunt cu burta plina.
    Si eu sunt suprins ca multa lume uita ca in Rusia si China este dictatura, e drept nu mai omora zeci de milioane de oameni si nici nu o fac in public dar O FAC prin alte metode.

    • #3

      La Cluj e ceva benzinarie ruseasca (nu imi aduc aminte numele, dar e putin relevant – ceva cu Gazprom daca nu ma insel)
      Acolo e mai mereu pustiu, nu se inghesuie lumea sa cumpere chiar daca uneori e ceva mai ieftin.

  3. #4

    Ba baiatule, tu n-ai inteles nimic din viata asta! E vorba de curse cu BMW seria 7 la 5 lei in plm! Tu plangi closca cu puii de aur!
    Galeata cu faina si ulei nu este doar din plastic! Fiecare clasa sociala are “galeata ei” important este sa stii cum i-o servesti!

    • #5

      stai in portbagaj?

    • #6

      Aaa, nu, intr-un apartament de 90mp, deranjant uneori ca n am mobilat tot, am mers pe minimalist si se cam aude ecou cand vorbesc la telefon.
      Bariera, piscina in fata blocului, mna, tipic zona de nord!
      Faci un sondaj? 🙂

  4. #7

    Ba vedem boss. Dar ce putem face? Ciobanu din miorița a făcut ceva?

  5. #8

    Am tot vazut pe internet opinii ca primaria nu ar mai trebui sa subventioneze energia termica, biserica etc. Pe acelasi principiu, de ce ar trebui sa subventioneze cultura? Cine ar trebui sa decida ce trebuie subventionat si ce nu?
    Daca ai un spectacol apreciat de public ar trebui sa te poti sustine din vanzarea de bilete (si eventual din sponsori), nu sa te lauzi cu sali de spectacole pline, dar cu bilete vandute la 10% din valoarea reala, pt ca deh.. restul finanteaza primaria.

    • #9

      Iti recomand cartea “Cultura romana pe intelesul patriotilor” de Mircea Vasilescu, in care intra puternic si in tema asta. Concluzia pe foarte scurt si superficiala in 6 cuvinte: fiindca Europa nu e SUA.

    • #10

      doar 5 cuvinte

    • #11

      Pt ca nu suntem in stare sa sustinem cultura din salariile noastre. Pentru ca indiferent de ce imagine vedem noi in bulele noastre majoritatea romanilor se compune din lenesi, saraci si inculti. Si pentru ca in lipsa subventionarii s-ar duce pe pl si bruma de cultura pe care o avem. Daca nu intelegi de ce cultura trebuie salvata, probabil nu ai nevoie de ea. Unii insa au.

    • #12

      hue hue hue burn m0f0:)

  6. #13

    Avea dreptate tzutzea, doar un idiot se zbate pentru un popor de prosti

  7. #16

    www.economica.net/exit-telekom-tv-ar-pleca-la-digi-reteaua-mobila-la-orange-iar-fixa-internet-la-rusi_170620.html

    Se pare că rușii considera investițiile în România o afacere buna.

    Când Mosvich sau schimb cu Volga plus diferența în ruble

  8. #17

    Lasa ca e bine la rusi, se traieste ok, nu ca la prostii aia de europeni – cu nivelul lor de trai, cu libertate de exprimare, infrastructura, inovatie. Astea nu conteaza, nu vezi ca majoritatea cand pleaca din Ro incearca sa prinda posturi in ucraina, rusia, belarus.

    Vin trei randuri de alegeri, cu o miza mai mare ca oricand. Nu sunt in acord total cu niciun partid, nu o sa fiu toata viata mea cu partidele din Romania, dar votez cu USR. Daca nu scapam de PSD/UDMR/Pro Romania/PMP dupa prezidentiale/parlamentare/locale atunci chiar ca suntem gata.

    Cumva cumva am supravietuit acestui mandat PSD, suntem inca la reanimare dar mai avem puls, daca nici acum nu mai vrem sa traim putem sa ne tatuam PSD pe cur si sa invatam rusa.

  9. #18

    Li se rupe românilor de Transnistria și Legiunea a XIV-a. Pun pariu că toți marii bărbați patrioți ai patriei au vise umede cu Putin, că uite, a făcut, a dres, mândrie națională, mare om, mare popor.

    youtu.be/gkXhIcqJmf8

  10. #19

    Conducta se mai construieste? Ca asa putem boicota noi firmele rusesti pana la adanci batraneti

  11. #20

    Și nu suntem în aria lor de influență? N-am ieșit niciodată, s-a văzut în timpul războiului din Transnistria, în privatizări și oriunde a mai contat. Dacă mai pui și influența indirectă prin țări prietene deja avem un tablou complet.
    Putem să boicotăm yandex cât vrem, dar tot melescanu ne face politica externa……

  12. #21

    nu avem cum sa ignoram tot raul care vine de la rusi atat timp cat inca mai sunt o multime de nostalgici dupa ceausescu/comunism. chiar ma gandeam ca daca i-as pune sa se uite la serialul cernobil ar realiza ca toata buba o fost cauzata de putreziciunea sistemului comunist sovietic. probabil ca nu.

  13. #22

    Cum să nu-ți dorești să te cotropească o țară care are GDP mai mic decât al tău?

  14. “Lionel Barber: Mr President, you have had many meetings with President Xi, and Russia and China have definitely come closer. Are you putting too many eggs in the China basket? Because Russian foreign policy, including under your leadership, has always made a virtue of talking to everybody.

    Vladimir Putin: First of all, we have enough eggs, but there are not that many baskets where these eggs can be placed. This is the first point.” (en.kremlin.ru/events/president/news/page/2)

    O problema de oua asadar, noi nu avem deloc deloc, ei are prea multe . . .

  15. #24

    Rușii nu fac nimic cadou…un UE puternic și o alianta NATO unita sunt foarte periculoase. “Dezbina și cucerește” , nu a fost inventata de ruși, însă în ultimii 20 de ani ei asta au făcut. Au încercat peste tot(inclusiv în Austria- unde o alianță de guvernare sa dus pe copca din cauză legăturilor cu niște ruși).Au reusit acolo unde au avut sădite rădăcini…Polonia Ungaria România sunt salba țărilor în care Rusia face absolut ce vrea. Americanii știu asta, cum la fel știu că și Germania pusa în situația unei crize de gaz, ar alege cu brațele deschise Rusia, in defavoarea NATO.
    Ascensiunea Rusiei din ultimii ani se datorează lipsei unor lideri puternici din lumea democrată. Cu Trump, Macron și Merkel dezbinați, rușii au făcut ce au vrut în Europa. Brexitul este opera lor!
    Nu sunt teorii de conspirație…e pura realitate…nasol de digerat…

    • #25

      Brexitul nu ”este opera lor”. David Cameron a initiat-o chiar din dorinta lor, a englezilor.

      Poporul britan prin 2012, a inceput sa se enerveze privind UE-ul (era si in plin criza, au taiat conservatorii la bugete sa aiba grija ca nu e deficit si cu plata datoriilor centenare). David Cameron, conducatorul partidului conservator, le-a promis oamenilor un referendum daca il vor vota inca o data. A fost votat si le-a oferit referendumul. Oamnii au votat ca vor sa plece.

      Acum, se face precum dorinta oamenilor…

  16. #26

    Problema este simpla.
    In 1921, Tuhacevski nu a reusit sa treaca de Varsovia ca sa declanseze revolutia in Germania si in restul Europei.
    In 1932-33, Thalmann a reusit sa il aduca pe Hitler la putere in Germania.
    In 37-38 Berzin si Golikov nu au reusit sa faca occidentul sa se incaiere in Spania.
    In 39, Stalin a reusit sa ii incaiere pe nazisti cu restul lumii.
    In 45, Truman a reusit sa il opreasca pe Stalin la Berlin.
    Dupa 45, Truman, Ike si ceilalti au reusit sa ii opreasca pe rusi sa se extinda prea rapid. China, Korea, Vietnam, Cuba, Africa, Chile, Franta, Italia, etc.
    Se inarmau rusii, se inarmau si americanii samd pina URSS a crapat.
    Putin nu mai baga banii in arme.
    Putin baga banii in armate de ocupatie care nu au tancuri.
    Singurele resurse care ii intereseaza pe rusi cu adevarat nu sunt banii, gazele, graul, sarea, industria, etc. Nu. Singura resursa occidentala, inclusiv din Romania, care ii intereseaza pe rusi este votul. Pentru ca daca au votul, au tot.
    E Internationala a sasea. Un fel de Comintern 2.0

    • #27

      Cel mai lucid comentariu de pana acum.
      S-a dus epoca in care “se otraveau femeile si se ascundeau fantanile”

    • #28

      Propun sa i se dea lui Mixai drepturi de a scrie istorii din sfera estica pe blog. Mereu aduce chestii faine in discutie dar multora ne e lene sa sapam prin comentarii.
      Zic si eu.

    • #29

      i l-am dat, dar e lenes, nu scrie