Cum sunteți cu fricile?

Frica de apa adanca sau tulbure.
Chiar daca am crescut langa rau si faceam baie aproape zi de zi vara,niciodata nu m-am avantat spre partea cealalta a malului(decat cu tata de mana) unde era apa adanca,cumva imi era si inca este frica de apa verde/inchisa la culoare care curge repede.
Frica cea mai mare este aceea de a nu-i pierde pe cei dragi din cauza unei boli sau a unui accident.

Ba, oare sunt eu defect, sau am lipsa o doaga? Nu ma tem de nimic, nu din bravura sau sa imi demostrez mie/altora ceva, dar nu am gasit nimic de care sa ma tem/fobie. Sigur, ma tem de boli, stiind ca ele pot veni, ma tem de singuratate la batranete, ma tem de saracie extrema, ma tem de tulburari sociale (de oricare ar fi ele), dar toate astea puse intr-un context general in care pot spune ca mi-ar cauza disconfort mai mult decat teama.
Poate sunt eu optimist si iau lucrururile cum vin si le rezolv pe masura posibilitatilor, iar cele nerezolvabile le evit, rostogolesc, ignor ,etc, iar asta imi da o stare de confort psihic suficient.

Cred ca sunt genul “adrenaline junkie”, am zburat cu tot ce s-a putut, eu fiind pilot nu in tandem, am inotat/scufundat in ape libere sau in pesteri, am facut speologie, canyoning, am sarit de pe stanci (cliff diving), cayaking pe ape repezi, m-am dat cu schiurile/placa pe culoare de avalansa, nu mari, nu cu multa zapada, dar suficienta incat sa-ti provoace prejudicii (nu va ganditi la avalanse de-alea catastrofale, ca nu-s nici nebun nici mitoman), in principiu, am facut o gramada de sporturi extreme, unele de mare risc, dar unde riscul era tot timpul controlat si calculat, iar riscul asumat la liber era mic (~5% – mult pentru majoritatea oamenilor).

Cu animalele sunt prieten, mai ales daca au sange cald, cu restul ma suport/nu ma intereseaza, ne ignoram reciproc (serpi, insecte etc). Aici este o precizare – sunt sigur ca in iad exista un loc special pentru tantari – o sa-mi depun CV-ul odata ajuns acolo pentru a intra in jobul de chinuit tantarii – voi fi campion pe sate.
De salbaticiuni, incerc sa ma feresc, sa nu le incal teritoriul, sau daca o fac sa las urme minime, si deranj cat mai putin – eu sunt in vizita la ele.

Tinand cont de modul intern de alcatuire nu am gasit nimic de care sa-mi fie frica irational. Acum la final mi-a venit ideea – mi-e frica sa nu-mi rup/sparg ochelarii si sa nu am o rezerva sau lentile de contact la mine. Fara ochelari sunt ca orbetele 🙂
Deci cum se cheama fobia asta cu ochelarii? Ca eu de-asta am.

Sunt o fricoasa innascuta, asa ca, daca ma apuc sa zic, cred ca nu termin nici pana maine. Asa, pe scurt:
– Frica de ceea ce nu pot controla: razboi, foamete, cutremur, vreun asteroid care ne pune in poza cu dinozaurii, vreun regim totalitar venit de la patria mama chineza, cu tehnologiile lor cu tot, vreo bomba nucleara, vecina de dedesubt si vecinii de deasupra, care se incalzesc cu aragazul ca nu vor sa dea drumul la calorifere, curvasareli d’astea.
– Frica de boli si handicap: sa nu imi pierd vederea (asta cred ca e cea mai mare frica dintre toate), bolile de care le e tuturor frica.
– Frica de apa. Era sa ma inec o data, la mare. Eu nu stiu sa inot, eram pe o saltea gonflabila, ma dusese al meu mai in larg, el inota pe langa mine. La un moment dat, fara sa isi dea seama, a iesit la suprafata fix pe sub mine, m-a intors cu salteaua invers, eu mi-am vazut viata prin fata ochilor, in timp ce ma duceam la fund. I-a luat cateva secunde, pana s-a prins ca eu am luat-o in jos. Groaznic, nu ma pot uita la scene cu oameni sub apa, nu ma pot juca jocuri care ma pun sa intru sub apa (Cand am jucat Assasin’s Creed Blackflag, misiunile sub apa ma terminau psihic), nu ma pot bucura de vreo plimbare cu barca sau cu vaporul, nu cred ca am sa merg vreodata in vreo croaziera.
– Frica de drumetii mai dificle, pe munte. Pana acum 2 ani, cutreieram muntii fara probleme. De cand era al meu sa moara in Fagaras, a alunecat in prapastie, vreo 50 de metri la vale si s-a oprit in buza unui hau, nu mai pot merge in drumetii de genul. Tremur, ma blochez, visez urat, nu mai am nicio placere in a merge pe marginea crestei si sa admir peisajul.
– Frica de accidente, sa nu mor nevinovata. Efectiv, mergi pe drum si te trezesti ca depaseste un bou in curba, sau vine tare pe contrasens, etc. Nici stirile nu ajuta prea tare. Nici faptul ca era sa intre un tir in noi, acum niste ani, ca i-a derapat remorca si era sa ne faca afis, nu ajuta.
– Frica de spatii inchise. Era groaznic cand mergeam cu metroul. Tre’ sa fac un RMN si tot aman de vreun an, de frica.

Si altele…